Principiul proportionalitatii

Ma rastesc in seara asta la fi-miu, care are 4 ani jumate:

– Ma enerveaza foarte tare sa gasesc carti in pat, data viitoare cand le mai gasesc in pat o sa le arunc direct pe geam!

– Pai poti sa lovesti oamenii care trec pe strada, zice el calm.

– Ai dreptate, ma corectez eu, o sa le arunc direct in tomberonul de afara!

– Poti sa lovesti oamenii care trec pe strada, isi continua el ideea imperturbabil, si gata, o sa iei amenda.

– (mi-au trecut toti nervii) De unde stii ca o sa iau amenda? Poate o sa merg chiar la inchisoare.

– Ei, pai nu e ceva chiar asa de rau, zice el.

(Fuck me)

– Depinde, continui eu. Daca e o carte grea, cu coperti tari, si nimeresc in cap un copil, pot sa-l bag in spital.

– Da, dar e noapte acum si toti copiii sunt acasa.

(Fuck me x2).

Advertisement

Inocenta la copii

Problema unora cu M…E PSD este ca ei nu pot tolera asa ceva dpdv moral pentru ca nu vor sa fie nevoiti sa le explice copiilor ce inseamna.

La prima vedere, ai zice ca cine aduce acest argument e fie postac PSD, fie complet idiot. Adica, motivul e atat de aberant ca nici nu stiu de unde sa incep: de parca exista mai mult de 0.1% dintre copii care au vazut numarul asta de inmatriculare pe strada si de parca exista mai mult de 0.1% dintre aia care au vazut care au si intrebat ce inseamna. Iar in cazurile alea, parintii, saracii, nu au putut sa spuna “e un cuvant urat” si atat, au simtit ca trebuie sa le explice copiilor cu planse si mijloace video si sa le distruga definitiv inocenta si puritatea de copil.

Dar nu, sunt sigur ca ingrijorarea e reala si ca nu vine de la oameni complet idioti, pentru ca am mai auzit-o si in legatura cu alte “amenintari la adresa inocentei copiilor”. Ne comportam de parca cel mai rau lucru care i se poate intampla unui copil e sa auda o injuratura. Presupun ca faptul ca are internetul la liber de la 5 ani nu-i o problema, problema e ca parintele ar fi nevoit sa ii explice ce inseamna “muie” si nu o poate face altfel decat explicandu-i cu lux de amanunte.

Dar pentru mine e fascinanta chestia asta cu inocenta copiilor. Nu prea inteleg de ce atat de multa lume e preocupata de inocenta copiilor. In definitiv, toata educatia poate fi considerata un demers care are drept scop tocmai scoaterea copilului din starea de inocenta (inocenta este si ignoranta, nu numai nevinovatie).

Adica, sa zicem ca copilul tau a facut 18 ani si tocmai a terminat liceul. Ti s-ar parea ok sa ai un copil despre care poti sa spui ca e inocent? Dar daca a facut 22 si a terminat facultatea? Ar fi ok sa ai un copil inocent? Dar daca a facut 30 si se casatoreste, tot inocent l-ai vrea?

Cred ca nu. Deci pare ca dupa o anmita varsta, inocenta devine ceva indezirabil, pentru ca e asimilata mai mult cu ignoranta decat cu nevinovatia. Dar cand anume exact devine inocenta indezirabila la copil? La 7 ani sau la 8 ani si jumatete? Si daca toti ne dorim ca la un moment dat copilul sa nu mai fie inocent, ca e impotriva propriului lui interes, de ce tinem cu dintii atat de mult la inocenta asta cat e mic?!

Probabil pentru ca consideram cunoasterea ca fiind pacatoasa, alta explicatie nu am.

Intrebari dificile

De mai mult timp, ne-am facut un obicei ca atunci cand suntem intr-o situatie in care nu avem ce face decat sa vorbim (ex. in masina), copiii sa puna intrebari si eu sa raspund la ele. Am ajuns astfel sa discutam despre tot felul de lucruri, de la de ce cresc copacii inalti pana la cum functioneaza uscatorul de par, de la de ce plang oamenii pana la faptul ca exista intrebari la care tata nu stie raspunsul, pentru ca nimeni nu le stie pe toate.

Am primit destule intrebari la care nu stiu nici eu raspunsul (ex. ce este curentul electric?) sau intrebari la care stiu raspunsul dar nu stiu cum sa le explic lor (ex. de ce baloanele se ridica in sus?), dar de curand am primit niste intrebari care ma pun in dificultate dpdv logic si am zis sa le consemnez.

Acestea sunt:

• de ce pe vremuri nu se inventasera telefoanele mobile?
• de ce nu exista monstri si roboti inspaimantatori?
• de ce nu exista fantome?

Nu pot sa le spun ca sunt intrebari absurde, o data pentru ca ideea e sa le dezvolt reflexul de a pune intotdeauna intrebari, si a doua pentru ca ei nu stiu ce e aia absurd. Pot sa o rezolv spunand ca nu stiu raspunsul (si nici internetul nu il stie), dar nu ma multumeste.

Deci, cine ma ajuta sa explic unor copii de 5 ani de ce unele lucruri nu existau inainte sa existe si de ce un lucru imaginat nu exista? :)

In definitiv chiar asa – de ce nu exista unicorni?

Drobul de sare

Expresia “drobul de sare” e folosita din cate imi dau eu seama pentru a descrie o situatie in  care cineva isi face griji pentru un pericol posibil, dar putin probabil, ceea ce face grijile inutile. Adica pericolul este exagerat tocmai pentru ca este improbabil, cum ar veni. E ca si cum calculezi produsul dintre impact si probabilitate si daca-ti da ceva mic pentru ca desi impactul e major totusi probabilitatea e foarte mica, nu are rost sa-ti bati capul.

Imi pare ca, folosita in felul asta, expresia s-ar putea sa nu aiba nici o legatura cu povestea lui Creanga (Prostia Omeneasca ii zice). In poveste, barbatul ajunge acasa si isi gaseste sotia si soacra plangand pentru “întâmplarea neîntâmplată”, cum zice Creanga.

Atunci, barbatul zice asa:

“Bre! mulți proști am văzut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă… duc în lumea toată! Și de-oiu găsi mai proști decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba. ”

Si de aici lucrurile se complica.

1. Toata lumea care foloseste expresia “drobul de sare” presupune ca (barbatul crede ca) femeile sunt proaste pentru ca plang in legatura cu o intamplare neintampata, adica ce ziceam la inceput, ca e inutil sa-ti faci griji pentru un eveniment putin probabil.
   Hm. Poate.
   Dar poate barbatul considera ca femeile sunt proaste nu pentru ca e foarte putin probabil sa cada drobul de sare si sa omoare copilul, ci pentru ca desi ele inteleg ca asta se poate intampla, totusi nu fac nimic ca sa previna acest lucru (de exemplu, fie sa mute drobul de sare, fie sa mute copilul etc). Mie sincer mi se pare ca de aici vine prostia, nu din faptul ca femeile plang in legatura cu un lucru inca neintamplat.

   2. Ideea mea de mai sus e sustinuta de finalul povestii, final la care se pare ca nu multi dintre cei care folosesc expresia au ajuns. Dupa ce intalneste 3 idioti cu acte in regula, barbatul se intoarce acasa, zicand:
   “Mâța tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu țăpoiul și să tragi vaca pe șură, la fân, n-am mai gândit!”

   Deci pana la urma ajunge si el la concluzia ca drobul de sare totusi ar fi putut sa cada, deci nu e chiar asa de absurd sa-ti faci grija in legatura cu el. Ce e absurd e sa nu faci nimic in legatura cu pericolul, odata ce l-ai identificat.

   Mica mea dizertatie de mai sus are legatura cu felul in care noi, oamenii, percepem si evaluam riscul. Poate o sa revin pe tema asta.

Probleme serioase cu copilul

Fii-mea l-a luat de la gradinita pe faimosul “decat”. A mai luat si altele, de exemplu “pă” in loc de “pe” dar alea nu ma ingrijoreaza atat de tare ca “decat”. Cuvintele obscene cu care a venit de la gradi nu ma ingrijoreaza deloc, atat timp cat sunt corecte gramatical.

Dar “decat”… oh. Mi se increteste pielea pe spinare cand o aud “am luat decat sosete” si “am mancat decat oul” si altele asemenea. E ciudat sa aud din gura copilului meu, pe care il iubesc si-l apreciez, genul de agramatism care in mod normal ma face sa nu mai vreau sa am contact pe viitor cu persoana care-l scoate pe gura.

Situatia dureaza de cateva luni si desi ii spun practic de fiecare data cand o aud, nu vad nici un efect notabil.

In plus, am descoperit si ca regula s-ar putea sa fie prea complicata pentru ea: nu o prea intelege. Intelege de ce e gresit si recunoaste ca fiind gresit cand spunem “eu mancam” de exemplu, dar pentru “decat” nu are la indemana logica – evident, pentru ca nu exista nici o logica, e doar o regula arbitrara.

Insa problema cu copilul la care fac referire in titlu nu e ca nu reusesc sa il dezvat de acest agramatism. Problema e ca asteptarile mele de parinte intra in conflict cu realitatea copilului meu. Si asteptarile astea sunt arbitrare exact in felul in care in general asteptarile parintelui sunt arbitrare. Adica, inteleg cum iti vine sa insisti sa dea copilul la medicina doar pentru ca ai tu un fix in cap :)).

Sper ca se mai face gramatica la scoala.

Cugetare

E interesant ca desi Dumnezeu a dat tuturor oamenilor liberul arbitru, totusi adeptii Lui fac tot ce pot ca sa il ia inapoi tuturor celor care nu sunt ca ei.

Cu casca sau fara casca

“Vai ce parinte iresponsabil, nu aveau nici macar casca, revoltator!”

Zise parintele care:
– nu transporta copilul cu masina in scaun de copil sau in centura si nu poarta nici el centura
– nu pune casca copilului cand se da cu bicicleta, trotineta, rolele sau altele
– nu pune casca copilului cand il duce la trasee de catarat prin copac pentru ca i-a zis baiatul care pune hamuri ca “nu e nevoie”

Romania – ne prefacem ca ne pasa de copiii altora dar nu ne pasa nici macar de ai nostri.
Da, omul si-a exploatat copiii pentru faima si bani. In rest, a fost un accident.

pro anti

Dupa cateva zile petrecute pe grupul de facebook AntiParenting mi-am pierdut increderea in umanitate, practic. Si mi-e teama ca definitiv.

O tara populata cu monstri

Nu gasesc cuvinte potrivite ca sa numesc unele din fiintele care populeaza tara numita Romania.

O tara in care:

• la spital, pe post de dezinfectant se foloseste apa chioara
• te duci in club sa te distrezi si arzi de viu pentru ca nu se respecta niste minime reguli de paza impotriva incendiilor
• se incearca legalizarea hotiei si se persista in aceasta incercare
• iti trimiti copilul in vizita la muzeu cu gradinita si el este iradiat (WHAT THE FUCK?!!!!)
• chiar in timp ce vorbim se intampla cine stie cate alte nenorociri pe care nici nu le banuim, pentru ca cineva fura si pe altcineva il doare-n cur daca ceea ce face sau nu face poate duce la nenorocirea altora

Oamenii din tara asta si-au pierdut pur si simplu ceea ce se numeste “umanitate”. Nu mai sunt oameni, daca “om” este numita fiinta capabila de ratiune si empatie si tot ce decurge din ele. Suntem niste animale pur si simplu, desi multe animale sunt totusi capabile de empatie.

Monstri.

Retards

In tara in care copiii circula in masina parintilor fara scaune de copil si fara centura, iar parintii nu poarta nici ei centura si mai si vorbesc la telefon in timp ce conduc, s-au trezit prudentii de internet sa spuna ca e periculos sa esti inconstient daca mergi cu copilul la protest.

Da, exista un risc. Mult mai mic insa decat riscul de a-l nenoroci pentru ca nu ii pui centura. De-abia cand nu-i pui centura esti inconstient.