Si premiul pentru cel mai inutil gadget merge catre …

Inainte de premiu, sa vedem cum recunoastem un gadget.

Primul semn ca te afli in prezenta unui gadget este ca e o chestie mica si care fie face multe lucruri, fie face lucruri interesante. Nu stiu din ce motive, barbatii vor fi intotdeauna fascinati, aproape obsedati, de lucrurile mici care fac multe chestii, fara ca asta sa insemne ca nu vor fi egal de fascinati de lucrurile mari care fac chestii interesante sau egal de obsedati de lucrurile care e bine sa fie mari, desi fac doar 2 chestii, dar divaghez, aici nu vorbim deocamdata despre masini sau sex.

Al doilea semn ca ai cumparat un gadget este faptul ca de-abia dupa ce ai ajuns acasa cu el, l-ai despachetat si te-ai apucat sa citesti manualul, incepi sa descoperi cate chestii face de fapt. Ce vreau sa spun e ca poti sa fii sigur ca este vorba despre un gadget daca l-ai cumparat pentru ca arata bine, e cool si cam atat, iar dupa ce l-ai avut o vreme descoperi ca face niste lucruri fara de care, vezi doamne, acum nu mai poti trai.

De exemplu, dupa ce am ajuns acasa cu noul meu ceas Casio G-Shock Riseman, care-mi place foarte mult apropo, m-am asezat pe canapea si am inceput sa citesc manualul. Consoarta scria nu stiu ce la laptop in timp ce eu am lovit prima data cu: „uaaaa, deci chestia asta se sincronizeaza in fiecare noapte cu ceasul atomic din nu stiu ce oras asa incat in fiecare dimineata eu am ora exacta cu pana la o miime de secunda”. „Ihi”, a dat nevasta din cap, fara sa ridice ochii de pe tastatura. Dupa inca 2 minute: „uaaa, deci chestia asta stie sa masoare presiunea atmosferica cu o eroare de numai +/- 2hPG, nu e misto?” si tot asa, pana cand nevasta a fost nevoita sa se opreasca din scris, sa ridice ochii de acolo, sa se uite la mine cu o expresie din aia gen „I don’t really give a fucking fuck about your boy toys!” si sa-mi spuna ceva de genul „Da, e foaaarte misto, sunt sigura ca viata noastra o sa se imbunatateasca semnificativ acum ca putem masura presiunea atmosferica cu o eroare de numai zece la minus cincispe.”

Deci asa cred eu ca recunosti un gadget, hai acum sa vedem ce parere am despre cele mai populare gadgeturi care au venit in ultimii ani, oarecum in ordinea aparitiei.

Mini laptop/ Netbook

Vorbesc aici despre tot ce are diagonala mai mica de 11-12 inci, desi mie si laptopurile normale mi se par gadget-uri. Eu personal nu voi avea niciodata pentru uzul propriu nici macar un laptop, darmite un netbook, pentru ca nu numai ca sunt mai scumpe decat un desktop comparabil ca performante iar tastatura e mica, dar pe mine ma apuca o durere ciudata de spate dupa ce stau pe canapea fix 23 de secunde cu laptopul in brate, deci eu nu pot folosi asa ceva decat stand la birou, caz in care nu mai are rost sa am ceva portabil. In plus, pana acum nu am avut nevoie de computer in calatorii, deci iar nu vad de ce as avea asa ceva. Sa ma uit la filme in tren?! Really?! La varsta asta? Not likely.

Smartphone

La cat sunt de zgarcit, nu mi-as fi cumparat un smartphone din asta decat atunci cand ar fi costat cat o paine, in schimb am primit unul cadou de la nevasta acum aproape un an. Imi place de el, dar sincer, dupa ce ca nu prea vorbesc la telefon ca nu am cu cine, nu pot sa zic ca viata mea ar fi mult mai grea daca nu as putea sa verific facebook-ul de pe veceu. In fine, folosesc destul de des navigatia, in vara chiar m-a ajutat sa gasesc un anumit refugiu la munte. Si oricum, toata lumea trebuie sa aiba un gadget, deci ar putea foarte bine sa fie un smartphone.

E-reader (gen Kindle etc)

Deci stai sa vad daca inteleg bine: este vorba despre o chestie pe care o poti folosi ca sa citesti carti de pe ea. Imediat, prima intrebare: dar de ce nu ai citi o carte de pe hartie? Nu e asta alegerea fireasca, nu e asta lucrul pe care oamenii l-au facut de cand a aparut tiparul? Ok, daca nu poti gasi cartile de care ai nevoie decat in format electronic sau daca intr-adevar calatoresti si citesti foarte mult si nu poti cara un geamantan de carti cu tine, cred ca incep sa inteleg pe undeva la ce ti-ar trebui asa ceva. Daca nu, e cam fita, parerea mea. Macar costa putin si deci e potrivit pentru un cadou.

Tableta

Hai sa ne intelegem: tableta este un fel de netbook care, in afara de faptul ca arata mai bine, nu face nici pe departe tot ceea ce face un netbook. Deci sa platesc 50% in plus pentru 500 de grame si 50% din functii in minus doar ca sa ma dau mare ca am tableta? Si sa mai dau si bani pe un abonament de date, nu, ca trebuie sa fii complet dus cu capul ca sa-ti cumperi tableta doar cu wi-fi, adica sa te dai pe net pe tableta acasa la tine, la 2 metri de computer.

In acelasi timp, o tableta face exact ceea ce face un smartphone, doar ca are ecranul mai mai mare. Si la ce foloseste asta? O sa stau cu tableta seara in pat ca sa ma uit la filme? Asta dupa ce am investit cateva mii de lei in televizor si sistemul home cinema care se afla la 2 pasi, in living? Nu prea cred. O sa ma uit la filme in avion? Da, asta chiar ca-i o chestie fara de care nu pot sa traiesc neam.

De asemenea, spre deosebire de un smartphone pe care pot sa-l pun in buzunar, pentru tableta am nevoie de o plasa de 1 leu ca sa o car. O sa ma dau pe net pe tableta si nu pe telefon in timp ce astept metroul? O sa citesc facebook-ul de pe tableta ca pe telefon nu se vede bine cine mi-a dat like? Hai sa fim seriosi.

Mai mult, cred ca cei mai multi posesori de tableta au si smartphone, caz in care e clar ca intr-adevar ii dau banii afara din casa.

Asadar, premiul meu pentru cel mai inutil gadget merge, fara discutie, catre tableta.

De fapt, ca sa vedeti cat de inutila mi se pare o tableta, o sa va spun ca saptamana trecuta am gasit o astfel de tableta in toaleta institutiei in care cu onor activez, uitata de un coleg. Si nici macar nu era un iPad (am o problema mare cu Apple, poate o sa povestesc intr-un post viitor).

I-am dat-o inapoi. Am lasat acolo un biletel in care zicem sa ma sune cine a pierdut ceva si i-am dat-o inapoi. Omul a fost socat, nu se astepta la asa ceva. Pe el l-am lasat sa creada ca i-am returnat-o pentru ca sunt cinstit, dar adevarul adevarat este ca i-am dat-o inapoi pentru ca mi se pare complet inutila.

 Voi ce parere aveti despre gadget-uri?

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Opinii despre treburi and tagged . Bookmark the permalink.

14 Responses to Si premiul pentru cel mai inutil gadget merge catre …

  1. Merat says:

    Amendament minor: eu sunt dependenta de notebook-ul meu micut. Avand in vedere ca am fost nevoita sa plec destul de des si cu tot ce am in calculator dupa mine, cele 2 kg ale au fost foarte amabile cu umerii mei. La inceput m-a enervat putinel ecranul mic, dar m-am invatat rapid. De la el scriu acum, din bucatrie :D
    In rest, total de acord! Cu smartphone, cu premiul dat tabletei si mai ales cu problemele cu Apple.

    • sigur, cand ai nevoie de un portabil ai nevoie de un portabil, nimic de zis aici. si intr-adevar un laptop normal este cam greu, am verificat asta pe spinarea mea cand slujba mea presupunea deplasarea la client cu laptop-ul.

  2. Nu inteleg asta cu gageturile astea si nici pasiunea barbatilor pentru ele. Probabil se trage de pe vremuri cand isi ciopleau sageti de arc si ace de prins peste…si faceau schimb intre ei…nu stiu…Dupa mine, un telefon trebuie sa sune cand te cauta cineva. Si sa ii sune pe altii cand ai treaba cu ei. Si…cam atat. Ideea ca nu mai putem trai fara sa verificam frenetic facebuci (deci, vezi, are treaba cu veceul) mailuri, messengeri, tuiteri si alte asemenea…ma lasa total rece. E din categoria femeilor care aduna sapte mii de produse de cosmetica pe care oricum nu le pot folosi pe toate deodata.

  3. eh, nici noi nu prea intelegem pasiunea (unor) femei pt bijuterii, deci cred ca suntem chit. De fapt, unii barbati par ca o inteleg, dar totusi.

    • aaa, da da..si cu bijuteriile ca si cu cosmeticele…nu le poti purta pe toate in acelasi timp…da’ macar la bijuterii nu apare “ultimul model” in fiecare luna ca la calculatoare sau masini :). cat despre barbatii cu ghiuluri…dont get me starteeeeeeed…:))))

  4. Moldoveanca says:

    Exista si unele femei ciudate care au pasiune pe gadgeturi si greata pentru margelute si prostiute :D Eu le am pe fiecare dintre ele :)) Si le iubesc! Si nu folosesc facebook sau twitter sau alte prostii. Si nici macar nu intru in argumentatia ca de ce le am, ca altfel scriu un comentariu mai lung decat postul tau :))

    Dar m-ai inspirat! O sa scriu si eu un post despre premiul pentru cea mai inutila prostie feminina – din toate categoriile – machiaj, bijuterii sau accesorii.

  5. uglybadbear says:

    am capatat un smartphone asta vara ca mi-am prelungit abonamentul. fix pix. in afara de faptul ca am mai citit o pagina sau doua in timp ce stateam la o bariera, chestie pe care o puteam face si de pe nook, care-i mai tot timpul la mine, nu i-am gasit utilitate. netbook? meh! i’m with you. la fel si cu tableta. laptopul e util fiindca ma lasa sa lucrez in weekenduri, la moshie, si la vremea tirgurilor de carte, cind sint in bucuresti. in concediu nu-l iau, ca ma bate nevasta. in schimb, cel mai util gadget aflat in posesia mea e clar nook-ul. de 11 luni citesc de pe el si mi-e foarte clar ca a fost o investitie buna. nu de alta, dar faptul ca are si un mp3 player ma face sa citesc linistit, cu muzica-n urechi, pina tirziu in noapte, si sa nu ma mai las distras de tv. am citit cam dublu fata de cit citeam pina in decembrie anul trecut. which is definitely good.
    si da, un ebook reader (recomand nook, nicidecum kindle) e util. inclusiv cacadou. de-aia si dam unul cacadou la Gaudeamus :)

  6. Nuschu says:

    Am un smartfon de-asta, da’ l-am primit de pomana. Nu cadou, ci pomana, pentru ca nu era ce-i trebuia jumatatii mele :D. Singura treaba de-mi place la el e faptul ca are navigatia aia si ca internetul merge mult mai bine pe el decat pe celalalt telefon. In rest, are o muuultime de icnonite ale unor aplicatii pe care nu le folosesc si nu le voi folosi nicicand. Uneori, te scoate din bucluc, cand ai nevoie rapid de o informatie de o poti gasi pe net. Sau cand cauti hotelul din Gr si nu-l gasesti. Face poze destul de bune.
    Altfel, “taciscringu'” e oribil, mai ales daca vrei sa vorbesti cu sora-ta in timp ce faci savarine: tii smartfonu’ intre umar si ureche si clanc! se inchide, pt ca apesi cu urechea pe ecran si esti mancat. Copilu’ il deblocheaza fara probleme si il suna pe colegu’ ITist la 10 seara. Bateria tine juma’ de zi (si eu nu vorbesc decat cu vreo 10 oameni in 8 ore).

  7. Pingback: Robo-metru: Notebook Sony Vaio VPCYB3V1E/P | VIAŢĂ DE TATĂ

  8. Nu stiu ce ai cu smartphone-urile/ tabletele/notebook-urile si e-readeruri-le … parca esti impotriva prezentului si nici n-ai argumente ca lumea… imi place blogul tau, da nu mai fii tu gica contra toata ziua ..

  9. am incercat, nu e foarte relevant
    https://www.google.ro/#hl=en&output=search&sclient=psy-ab&q=how+to+like+tablets+and+stop+being+against+the+present&oq=how+to+like+tablets+and+stop+being+against+the+present&gs_l=hp.3…922.17735.0.18188.72.58.7.5.5.0.375.10517.1j38j17j2.58.0…1.0.-rNOVEGpjyQ&pbx=1&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.r_cp.r_qf.,cf.osb&fp=9698ddeb82327fac&biw=1280&bih=614

  10. Da nu tre sa cauti asa cuvant cu cuvant :)) ..

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s