Mosi Craciuni, 3 la leu

Anul trecut m-au batut la cap colegii si am acceptat sa fiu Mos Craciun pentru copiii lor. Adica in fiecare an colegii organizeaza un mic eveniment cu ocazia caruia isi aduc copiii la birou intr-o seara in preajma Craciunului si fac un fel de serbare din aia in care fiecare copil primeste un cadou (sau o suta), spune o poezie, i se face o poza, din astea. Ce am invatat eu cu ocazia aia de anul trecut e ca nu e lucru usor sa fii Mos Craciun pentru copii. Asta deoarece copiii sunt foarte inteligenti, oricat de mici ar fi, si nu se lasa usor pacaliti. Observa imediat orice detaliu vestimentar (dar ce Mos Craciun e asta cu cravata si pantofi care se vad pe sub costum?! sau e cam tanar mosu, barba aia nu e convingatoare), sunt atenti la ce spui si la ce faci, ei au foarte clar in cap o imagine despre cum arata un mos veritabil si efortul de a te ridica la inaltimea asteptarilor lor nu este mic.

Trebuie sa faci anumite lucruri, sa mergi intr-un anume fel, sa vorbesti intr-un anume fel, ce sa mai, este nevoie de un intreg arsenal actoricesc – transpiri un pic, nu e o plimbare in parc. In afara de asta, eu personal nu ma simt foarte in largul meu in preajma copiilor, nu prea stiu ce sa le spun, ce sa-i intreb, cum sa-i fac sa treaca peste ezitarile lor naturale asa incat sa poata performa frumos si adecvat in fata publicului, spre umflarea corespunzatoare a orzului in mandrii parinti. Caci despre asta e vorba de fapt, nu? Despre display-ul odorului in fata celorlalti.

Anul asta nu am mai vrut sa fiu Mos Craciun, in ciuda insistentelor repetate ale colegilor, in schimb i-am intrebat daca evenimentul de la birou e singura data cand vine Mos Craciun la copiii lor si mi-au raspuns ceva gen „da’ de unde, Mosul mai vine inca o data la gradinita, inca o data acasa, in Ajun, eventual inca o data cand ne adunam cu prietenii si poate inca o data la serviciul celuilalt parinte”. Ok, zic eu, dar nu e cam mult? Cum explicati copiilor vostri faptul ca Mos Craciun, care trebuie sa ajunga la fiecare copil din lume in seara de Ajun, ajunge la unii de cate 2-3 ori pe sezon? Pai ii pacalim spunandu-le ca are multe ajutoare, asta e de fapt si motivul pentru care unora dintre ei li se vad pantofii de birou si cravata – nu sunt adevaratul Mos Craciun.

Nu stiu ce sa zic. Dupa cum poate stiti, eu nu am copil nascut, doar nenascut. Cu alte cuvinte, indreptatirea mea de a vorbi despre ce ar trebui sa-i spuna un parinte copilului sau este mica. Dar, pentru ca incepand de la anul voi fi si eu intr-o situatie similara, merita sa ma gandesc de pe acum la anumite lucruri, daca tot ma lovesc de ele. Si ma gandesc eu ca multe din lucrurile astea pe care le fac oamenii de Craciun pentru copiii lor, le fac de fapt pentru ei.

Mai intai, trebuie sa spun ca nu inteleg exact cum e sa fii mandru ca ai un copil. Nu vorbesc aici despre mandria care te cuprinde atunci cand copilul tau face ceva anume (spune o poezie), ci despre mandria in legatura cu simplul fapt de a avea un copil. Nu mi se pare ca exista niciun motiv de mandrie aici, pentru ca orice idiot cu aparat reproducator sanatos poate sa faca un copil. E simplu, ajunge sa ti-o tragi fara prezervativ si gata, in cele mai multe cazuri dupa 9 luni ai copilas.

Cred ca un parinte poate sa fie mandru de cum a reusit sa creasca un copil, de cum l-a educat, de omul care acel copil este sau va deveni. Dar nu de simplul fapt ca are un copil (ma rog, las la o parte cazurile in care cineva s-a chinuit mult sa aiba un copil). Mandria asta inexplicabila de a fi procreat cred ca este motivul pentru care se intampla ca Mos Craciun viziteaza copiii nostri de 3 sau 4 ori pe an, ceea ce mi se pare excesiv si ciudat.

Dupa mine, Mos Craciun ar trebui sa vina o singura data pe an la un copil. Daca tot ne plangem cu totii ca sarbatorile au fost transformate intr-o orgie consumeristica, atunci cred ca macar atat putem sa facem pentru copiii nostri, sa-l aducem pe Mos Craciun o singura data pe an. Adica exact cum e povestea, nu?!

De ce sa-mi pacalesc copilul ca de fapt acum a venit ajutorul de Mos Craciun (si nu adevaratul Mos Craciun) doar ca sa ma dau eu mare fata de colegi cu ce copil frumos si destept am sau cu ce cadouri scumpe primeste el de la mine? Nu e in primul rand un pic egoist? Nu e in al doilea rand un pic periculos pentru copil, ca-l bombardez cu cadouri si-i creez in cap ideea ca totul i se cuvine, ceea ce este un fundament excelent pentru o viitoare personalitate egocentrica? Nu e o strategie care nu face decat sa demonetizeze ideea de Mos Craciun si emotia pe care copilul ar trebui sa o simta in fata unui eveniment care se intampla o singura data pe an?

Spuneti-mi voi, care aveti deja copii, ca eu nu stiu ce sa cred. De fapt, eu nici nu stiu daca e ok sau nu sa pacalesti copilul ca exista Mos Craciun. Pe parcursul timpului am intalnit mai multe persoane care au spus ca pentru ele a fost un mare soc si o mare dezamagire cand au aflat, pe la 4-10 ani, ca de fapt Mos Craciun nu exista. Cu ce-l ajuta pe copil pacaleala asta, sincer nu-mi este clar.

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

31 Responses to Mosi Craciuni, 3 la leu

  1. giani says:

    de acord cu tine, in mare masura…la noi a venit Mos Craciun la gradi, costumat, cu atitudine si glumite, foarte frumos, in schimb, cadourile cumparate au fost toate la fel, pentru fetite papusi pentru baieti masinute….fiica-mea a venit plangand cu ea in brate ca ea nu papausa astepta de la Mos, ca nu asta i-a cerut in scrisoare….(la inceputul lunii i-a desenat o scrisorica mosului in care ii spunea cam ce isi doreste, vreo 3 lucruri, din care i-am spus ca probabil mosul o sa aleaga unul); pe mine m-a socat reactia ei, nici nu stiam cum sa o consolez, i-am dat o explcatie de genul” probabil o sa treaca si pe acasa la noi, cand e Craciunul…”

    acasa, i-am pregatit bradutul si i-am pus cadourile sub brad noaptea, le-a gasit dimineata, iar bucuria a fost totala, n-a mai interesat-o ca nu a vazut Mosu(mi-a zis”saracu, cred ca era tare grabit sa ajunga la toti copiii” )

    nici eu nu sunt de acord cu parada asta a mosilor, peste tot, ca sa nu mai zic ca alta pb e cea a numeroaselor cadouri din partea celor din jur…care nu inteleg ca ea, primind foarte multe, nu le mai apreciaza si asteapta…altele :)

    va doresc numai bine, sanatate si un an cu multe bucurii !

  2. Cris says:

    da, de acord cu tine. eu am o fetita de 2 ani. a vazut un singur mos, ca n-am dus-o sa vada mai multi, desi am fost invitati. nu e ok pentru copil sa vada atatia, nu mai are farmec, iar prea multe cadouri duc la lipsa interesului. am colege, am prieteni cu copii si pot sa spun in mod cert ca niciunul nu mai apreciaza cadourile la justa valoare si singurii vinovati sunt parintii, care uita ca de fapt bucuria copilului nu se masoara in cate papusi si masini scumpe primeste.
    si da, este un display al copiilor ceva de groaza. al meu e mai frumos, al lui cutarescu e mai destept, ala e mai cuminte etc. eu m-am lecuit de adus copilul la birou, a fost prima si ultima data.
    cred ca mosul si primirea mosului trebuie sa ramana strict ceva in familie, oricum copilul acasa e in mediul lui, acolo ‘performeaza’ absolut tot ce stie si ce poate.

  3. Da, asa este. Craciunul a ajuns sa fie o sarbatoare a banilor. Sarbatorim regele Euroi. Eu una nu am insistat deloc cu ideea de Mos Craciun, ba chiar i-am zis Marei si cand era mai mica ca nu intra domnule nici un nene strain in casa…ca ea anul trecut a avut o mare problema cand i-am zis ca vine Mos Niculaie sa ii puna nu stu ce in bocanci: nu mai vroia sa mearga prin hol in acea seara, pentru ca intra unu’ strain pe acolo, si asta o supara foarte tare! Asta pentru ca eu am ales sa nu mint copilul. Cu nimic. Nu am pacalit-o niciodata despre nimic. Nici despre doctor nici despre alte alea. Intotdeauna i-am explicat pe cat am putut de clar, in asa fel incat sa inteleaga. Anul asta e mai mare si o prinsese chestia cu Mosul care vine el si face chestii la noi IN CASA cand noi dormim. Si a inceput sa intrebe cum intra ala, ca e usa incuiata? Da’ de ce vine cand dormim? De ce nu vine acum, la ora 8 cand eu sunt treaza…si tot asa. Pana cand am intrebat-o si eu: tu crezi ca exista un om care sa poate sa intre cand e usa inchisa si care sa poata sa zboare cu sania? S-a gandit o secunda si a zis “pai nu prea cred!”
    Acum vreo sase luni am inteles ce crede ea defapt, cand a zis la un moment dat ca cutare lucru e ceva ce “mi-a CUMPARAT Mos Craciun anul trecut” :))) pentru ca eu mereu i-am spus ca toate lucrurile pe care le avem nu pica din cer, nu apar miraculos de nicaieri, ci sunt cumparate cu bani destul de multi pentru care tati munceste foarte mult. Evident ca initial a zis ca sa se duca tati la banca si sa ia banii de acolo! Ca ea stie ca la banca sunt banii!
    Anul asta dupa ce a primit multe, chiar prea multe cadouri, o apucase isteria de excitatie si incepuse sa se poarte urat. Asa ca i-am zis ca daca nu apreciaza ce i-a adus Mosul, nu e nici o problema, ca MAMI poate sa repare situatia si sa ii retraga cadourile! Mami rulez deasupra lu’ Mosul!
    Eu nu cred ca un copil al anului 2011 mai pune botul la treaba cu Mosul, ajutoarele, Scufita Rosie, Vrajitoarea cea Rea si alte bazaconii. Ei au mult prea multe informatii ca sa ii poti pacali cu asa ceva dupa varsta de 2 ani. Parintii sunt liberi sa incerce sa recreeze de fapt propriile lor copilarii si sa cumpere multe chestii pentru ca ei nu au avut. Insa copilul nu prea crede cu adevarat pacaleli din astea, insa le face pe plac lor, mai ales ca primeste cadouri pe parcurs.
    Si toata lumea e fericita. Parintii i-au dat nu un mos ci paispe, copilul a primit nu cadouri sub brad acasa pe 25 decembrie ci in sapte locuri sub sapte brazi…si aia e.

    • Andreea says:

      Bravo, ai distrus tot mirajul copilariei si fantasticul imaginatiei unui copil inocent cu art. 135 din Constitutie depre proprietatea privata inviolabila iar pentru mai mult acuratete , de luni -pana vinei pe TVR 2 e Ora de Business a lui Moise Guran – probabil pana acum i-ai explicat ca el e de fapt Mickey Mouse, nu?
      Cred ca dincolo de a fi un copil super destept, super matur, super …..orice ai vrea tu sa fie , ar trebui sa ne intrebam daca copilul nostru e un COPIL FERICIT.
      Cred cu tarie ca asta primeaza!
      In plus, in orice activitate transformativ- creatoare (iata, faptul ca tu poti sa scrii la blogul lui Liviu sau orice proces creativ al copilului tau – un desen, o poveste, un joc cu papusa etc) , prezenta imaginatiei este obligatorie si indispensabila. Mare parte din bazele imaginatiei sunt innascute dar structura, continutul si concretizarea se dezvolta prin interactiunea subiectului cu situatiile externe.
      Daca tu retezi povestile copilariei doar pentru ca acum cu mintea ta matura le gasesti banale, risti sa limitezi dezvoltarea propriului copil ( si cu siguranta, intentiile tale sunt bune).

      Detest si eu inflatia asta de mosi si incerc sa protejez copiii de supra expunerea la evenimente repetitive cu sacul rosu. Dar pana in extrema cealalta, cu putina imaginatie , poti sa nu fi TU= Grinch , who stole the Christmas. Succes Alexandra!

      @ Liviu : vezi cum se aprinde lumea cand vine vorba de copii? :))) Instinct! Super!

      • Putina controversa nu a stricat nimanui, thatt’s what I always say :))

        • Eu cred, Andreea ca nu ai reusit prea bine sa intelegi ce am spus eu. Eu nu am spus ca fiica mea se uita la emisiuni despre bani, si nici ca i-as fi zis eu ca Mosul nu exista. Deasemenea nu i-am zis ca domiciliul e inviolabil, ea singura a tras concluzia ca daca acel nene ajunge la ghetele ei, el se afla fizic la noi in casa. A, sau ai vrut sa fii un pic ironica…Nu am facut niciodata tam-tam despre Mos Craciun tocmai pentru ca e penibil sa ii spui unui copil de 4 ani jumate minciuni sub forma de “povesti”. La doi ani e altceva.
          Copilul meu este extrem de fericit, poti sta linistita. Craciunul la noi in casa e cea mai mare sarbatoare a anului, e plina de povesti despre cum noi oamenii ar trebui sa fim MAI BUNI si sa DARUIM. Asta este povestea pe care eu i-o ofer fiicei mele: ca cel putin odata pe an trebuie sa nu fim nici rai, nici egoisti, trebuie sa ne gandim cel mai mult la oamenii pe care ii iubim si sa incercam sa ii facem fericiti. Si sa nu uitam in nici o zi sa le spunem “te iubesc”. Si sa APRECIEM tot ce avem chiar mai mult decat o facem de obicei.
          Imaginatia ei este mai mult decat prezenta si debordanta. Insa si simtul realitatii e acolo, si nu o poti fraieri asa usor. Eu o respect si nu o mint. Mosul si ce a devenit Craciunul in Romania zilelor noastre…nu e o poveste, nu e o magie, e o mare placinta tiganeasca cu iz de manele, care incepe din luna noiembrie. Colcaie mosii pe strada si prin magazine. Care mai e magia? Pana pe 25 decembrie se duce naibii orice magie si se termina numarul de minciuni pe care i le poti spune cum ca aia sunt “ajutoare” ale mosului sau alte bazaconii. Poate te crede odata la 2 ani…dupa aia iti face pe plac pentru ca stie ce urmeaza sa se intample. A mai vazut filmul ala!
          Eu una am lasat-o linistita sa traga ea singura concluziile. Anul asta a inteles partial singura cum sta treaba. La anul cand va avea 5 ani si 8 luni la Craciun…pariez ca o sa stie sigur ce si cum.
          Cat despre tonul tau si felul cum ai pus problema…no comment! :)

          • Andreea says:

            Ma repet: Succes, Alexandra ! Eu nu o sa alimentez aici controversa, ca n-am timp si nici nu vad ce de ti-as explica eu tie si tu mie cum e mai bine sa facem. A, te-a deranjat tonul meu! Tine de imaginatia fiecaruia. Ti-ai imaginat ca sunt o persoana malitioasa si te-ai gandit sa faci misto? Eu pot face fata, doar ca e mai sanatos sa -ti imaginezi lucruri pozitive. Si daca tot a fost Craciunul de curand, nu ziceai tu ca trebuie sa fim mai buni unii cu altii- parca asta e povestea pe care i-o oferi tu fiicei tale de Craciun, nu? De ce te-ai gandit ca as fi ironica? hmm… Vezi? Imaginatia.
            In rest , nu-s deloc nelinistita (vezi ca te citez, nu-s ironica) ca fetita ta n-ar fi fericita etc etc . Ar trebui? Am comentat doar punctul tau de vedere explimat liber si matur pe un blog deschis (banuiesc ca din moment ce scrii public iti asumi si faptul ca te expui unor controverse, nu?).

            Punctul meu de vedere este ca risti sa strici o frumoasa poveste a copilariei daca abordezi etapa aceasta a varstei cu un extrabagaj de maturitate, sau daca filtrezi prin mintea matura si educata “ce-si imagineaza ei”. Eu zic sa lasam copilariei ce e a copilariei, si noi sa ne permitem sa nu egalizam varstele.

            Cu putina imaginatie , putem sa pastram povestea frumoasa si sa nu optam pentru extreme. Tu poti sa selectezi partial expunerea copilului la astfel de evenimente. Dar sa o retezi din primii ani ai copilariei gasesc ca este o masura mult prea radicala.

            In plus, ca o paralela, m-as simti apasata ca la 34 de ani, cineva sa astepte de la mine sa am intelepciunea mamei mele. Poate o voi avea ( si sper asta), dar peste 30 de ani – tine de ontogeneza . 30 de ani in care experientele mele, mintea mea, emotiile si perceptiile mele vor evolua. ( Vor Evolua, nu vor Sari !!) Nu e la fel cu copiii nostri? (sper sa nu deduci din asta ca eu cred in Mos Craciun :), dar daca asta a iesit , nici nu ma supar! )

            Toate bune.

  4. Excelent, Alexandra :) Copiii sunt cu adevarat foarte inteligenti (bine, al tau e un mic Einstein) si cred ca mai mult marseaza ei la pacalelile noastre stravezii de dragul nostru, sau pentru cadouri, decat sa creada balivernele cu care am crescut noi :))

    • Ete vezi, cum se umfla acu tarata in mine cu mandrie! Desi stiu sigur ca nu e un mic Einstein, sunt foarte mandra ca spui asta. Eu mereu i-am vorbit ei ca si cand ar fi nu un adult (ca totusi nu e si nu e echipata sa inteleaga chiar tot inca) ci ca unui om care desi e mic, poate intelege foarte multe lucruri. Mult mai multe decat ne imaginam noi adultii, care credem despre ei ca sunt mici si neajutorati. Ei sunt mici si neajutorati insa sunt plini de ceva ce noi nu mai avem: tabula rasa. Au o capacitate de absorbtie si de intelegere uriasa! Mult mai mare ca a unui adult. Asa ca daca ii spui cum merg chestiile pe lumea asta…nu il mai poti pacali dupa aia cam cu nimic.

      • pai se umfla pe buna dreptate, ca voi chiar aveti un copil neobisnuit de destept.
        exact asa vreau si eu sa-i vorbesc, ca si cum ar fi un adult caruia ii lipsesc anumite informatii, dar in rest e echipat dpdv tehnic sa inteleaga. de-abia astept.

  5. Ami says:

    Minunat post! Minunat!
    Aceleasi dubii si intrebari le am si eu vis-a-vis de sarbatoarea asta care intr-adevar s-a transformat intr-o parada de copii si Mos Craciuni.
    Tot parinte de copil nenascut sunt si eu/noi :), dar la fel ca tine/voi la anul voi trece deja prin isteria Craciunului cu Mos Craciuni all over the place… Si hai sa zicem ca la anul mai scapam cum mai scapam ca micutzii nostri nu vor constientiza inca ce si cum, dar peste doi ani trebuie sa infruntam realitatea Craciunului din zilele noastre care nu mai are nimic de-a face cu cel de pe cand eram noi mici…
    Am niste prieteni la care Mos Craciun a venit anul asta de 6 ori! La gradinita, la serviciile fiecaruia dintre parinti, la bunici (un set din partea mamei, un set din partea tatalui) si intr-un final si acasa… Jesus! Cred ca nici daca se chinuiau copiii lor nu puteau scrie scrisori pentru Mos Craciun in care sa ceara tot ce au primit… Si atunci ajung sa ma intreb ce rost mai au pana si scrisorile alea? Iar eu ma bucuram de nu aveam aer cand primeam punga cu ciocolata, portocale si banane + ghiozdanul si penarul (de care aveam nevoie, nu pe care il cerusem ca moft de la Mos Craciun) si mai prestam si un adevarat spectacol cu colinde si poezii pentru asta :)))
    Eh… de Mosul de la gradinita cu siguranta nu vom avea cum sa scapam… dar in rest cu siguranta vom avea grija sa vina un singur Mos (noaptea, cand piticii vor dormi) la noi acasa! Nu la bunici, nu la serviciile noastre, nu la matusa X si unchiu’ Y… Doar la NOI acasa :)
    Acolo unde la fel ca Alexandra, voi avea grija sa “rule deasupra lu’ Mosul” :))))

    • Oh, da Alina, Mami rulez peste orice si daca Mami e desteapta…si copilul va fi la fel. Mai ce ne mai bucuram noi de bananeeeeee de Craciun. Si de unica papusa pe care o primeam. Si de SOSETE, maieuri sau chiloti…Si sa stii ca si copiii de azi se bucura LA FEL. Asta nu intelege nimeni. Copilul la 8-9 luni isi face de lucru cu o punga goala trei ore si i se pare cea mai jmechera chestie ever! Si se bucura de orice i-ai da. Papusa nu trebuie sa coste 2 sau 3 sute de lei nene, pentru ea e la fel si una de 10 lei. Bucuria e la fel de mare.

      • Am citit numele de mai jos, scuze Ami, te-am botezat :)))

      • Andrada says:

        Eu n-am niciun fel de copil, nici nascut nici nenascut, daaar am un nepotel via noul sot (adica copilul lui frate-su), care are aproape 4 ani – material didactic, deci, din plin. Desi are toate jucariile posibile si imposibile (e un fel de iedul cu o suta de capre – patru bunici (cate doi din fiecare sex), doua strabunici, doi parinti, o gramada de unchi si matusi, toti ingramaditi intr-o localitate foarte mica, aproape vecini ) – cum ziceam, desi are tot ce-i pohteste inima – a descoperit recent AVIONUL DIN HARTIE. In momentul in care reusesti sa-i faci un avion putin mai performant decat cel anterior (mort probabil din aterizarea in chiuveta sau intr-o farfurie cu ceva) innebuneste de fericire! Nu mai conteaza nicio smecherie cu telecomanda, trenulet sau eu mai stiu ce nebunie. Nu, domle, avionul de hartie e cea mai tare chestie ever!

  6. NA ca ma bag si eu in seama. :) Si nici eu nu am copil..si nici nu prea este in planuire de viitor. Darrr… daca la-s avea..oricum mai mult de un cadou nu ar primi. Iar restul care vine de la rude, bunici, prieteni si mai stiu eu ce lume…va fi pus la naftalina si il primeste asa din cand in cand…Sau si mai bine. Nu accept cadouri de la alti pt. copilul meu.
    Cu toate ca mai mult ca sigur ma voi gandi, hai sa fac si sa dreg ca nici eu nu aveam cand eram mica si tare mi-ar fi placut sa am. Deci cam asa este treaba aici in capul meu.

    Si Liviu, nici-o grija, voi o sa fiti niste parinti grozavi !

  7. Alexutza says:

    Eu am un copil mic, mă bag în seamă mai pe scurt :))
    Părinți din ăștia care întîi s-au dat mari cu mobilul, mașina, vila etc. iar acum se dau mari cu copiii :) E normal să fii mîndru de copilul tău – dar nu așa, cum bine exemplifici tu mai sus. E ceva foarte personal, între tine și copilul tău. Părinții cu pricina e clar că au niște goluri pe care le astupă și ei cu ce pot. Prea multele cadouri ar trebui să ridice mari semne de întrebare, ele acoperă niște lipsuri de altă natură.
    Cu Moș Crăciun, ce să zic – ai și avem timp să mai cugetăm la asta. În mod evident, copiii trăiesc pînă la o anumită vîrstă într-o lume fantastică, iar încă un personaj mitic nu cred că strică. În plus, la cît tărăboi se face cu moșul ăsta, nu prea va fi cale să-l evităm, așa că mai bine îl lăsăm controlat în viața copiilor noștri (adică on our own terms).

    • da, corect, cred ca poti sa fii tu mandru in sinea ta ca ai facut copil (pentru multi e cel mai frumos sau bun lucru pe care l-au facut, hehe :)), dar nu mi se pare justificabil sa te lauzi fata de altii cu simplul fapt ca ai facut copil.
      si apoi, intr-adevar, de Mos Craciun nu cred ca ai cum sa scapi, copilul va afla de el de la alti copii sau de la tv, dar poti sa faci cum scrie Alexandra mai sus, adica sa nu insisti foarte mult cu asta si sa-i dai de inteles copilului ca totusi cadourile alea nu cad din cer.

  8. Merat says:

    N-am copii, dar am fost recent unul so o parere mica, atat cat ma lasa plapuma :) Ai dreptate, dezamagirea mea a fost foarte mare cand am aflat ca Mosul nu exista. Am plans de parca murise Mosul, de fapt :)) dar pe de alta parte, cele mai dragi amintiri sunt cu Craciunul si Mosul. Se merita totusi sa creezi o poveste pentru cei mici. Cat esti copil e bine sa traiesti in povesti si in frumos, pentru ca atunci cand cresc… it all goes to hell. Sigur, te gandesti sa-i pregatesti, dar ce rost are sa le furi singura portiune din viata cand te poti simti fercit fara nicio strangere de inima ca poate maine e rau. O data traiesti :)

    • inteleg, dar crezi ca Mos Craciun a fost ingredientul principal sau indispensabil al acelor amintiri? Nu cumva mama, tata, bradul, atmosfera de sarbatoare, mirosul de mancare etc plus cadourile fac 99% din amintirile alea?
      intreb pentru ca eu de exemplu, desi am si eu amintiri foarte placute despre Craciun, nu am absolut nicio amintire despre Mos Craciun, adica o persoana care sa fie Mos Craciun. Si totusi a venit mosul si la mine, am poza cand stau la el pe genunchi la gradinita de ex. Ok, era Mos Gerila – poate de asta nu-mi amintesc nimic de el? :)

      • Merat says:

        Clar si bradul, parintii si CLAAAR cadourile. Dar si povestile cu Mosu si cum trebuie sa invat o poezie pt el si cum vine pe sanie si cand eram fata in fata cu el si abia asteptam sa desfaca sacul ala si sa lase vrajeala :)) Si faptul ca el e un om bun care face jucarii la polul nord si ca e gras si are nasul rosu.
        Mnah, si ca sa fiu total sincera, eu nu m-am bucurat de bunici. So orice mosulet batran si cu barba ma sensibilizeaza :))

      • Andrada says:

        a, si inca ceva tare, apropo de ce zice liviu aici cu poza cu mosu – eu imi amintesc foaarte bine mosi craciunii pentru ca PE TOTI ii recunosteam dupa voce!!! Aveam vreo 4-5 ani (4 ani jumate) cand l-au convins cei de la gradinita pe unchi-meu sa se costumeze (e un tip gigantic si pe inaltime si pe latime, foarte credibil in postura respectiva). Ei, si desi l-au machiat, l-au barbosit, i-au facut toate cele, eu – de la vreo 10 metri distanta – i-am recunoscut VOCEA. A fost moment de isterie a doua zi la grupa mijlocie (parca mijlocie era) cand le-am explicat tuturor ca ala era unchi-meu si aia nu ma credeau, ziceau ca ma dau mare ca as fi, vezi-doamne, ruda cu Mosu. Acasa – aceeasi treaba. Ii recunosteam pe toti, era suficient sa-i mai fi vazut o data in viata. Asadar chestia cu Mosu la mine a prins si nu prea. Ca orice copil as fi vrut asa sa cred ca exista un Mos (cred ca in capul meu mosul era de fapt un fel de echivalent de dumnezeu), insa imi era foarte clar ca aia pe care ii vad eu sunt falsi :).

  9. Bogdan says:

    E prima oara cand scriu aici (Ami a postat pe FB un link), asa ca bine v-am gasit. Nu prea scriu pe bloguri (doar pe al meu…) insa subiectul fiind copiii nu ma pot abtine.

    Si eu impartasesc parerile de mai sus si clar nu e bine sa dea navala Mos Craciunii peste copiii tai si nici cadourile sa nu-i sufoce. Si clar la inceput de drum, adica atunci cand ti se naste primul copil iti promiti ca o sa-l feresti de toate si de tot. Numai ca pe parcurs, efectiv, apar lucrui si situatii cu care nu poti sa te lupti. Asa mi se intampla mie:
    Pai cum sa inteleaga socru-miu ca nu poate copilul sa manance mai mult de un ou Kinder odata?!?! Nu poate. De aia ii aduce cate 5 odata. Asa ca am ajuns sa fac triajul pe hol, inainte sa intre in casa. Sau cum sa inteleaga maica-mea ca nu vreau sa-mi tin copiii lipiti de televizor non-stop?!?! De aceea primim zeci de dvd-uri de nu mai stiu pe unde sa le ascund…

    Asa e si cu Mos Craciun. Anul trecut am fost la o petrecere de Craciun unde chiar lucrurile au scapat de sub control. Fiecare copil din cei 10 prezenti a primit 4-5 cadouri si toti au inceput sa le desfaca, rupa, sfasie si ca sa fie totul perfect au inceput sa se si bata pe ele, ca doar e clar, al celuilalt e mult mai tare. Un dezastru…

    Asa ca anul asta ne-am recules si am stabilit ca o sa petrecem Craciunul acasa, singuri. Am facut biscuiti la cuptor si am lasat langa brad o farfurie cu o ceasca de lapte si un biscuite pt Mos Craciun pt ca vine de departe si e obosit. Apoi ne-am pus pijamalele si ne-am culcat. A doua zi bineinteles ca venise, muscase din biscuite, bause din lapte si ne lasase cadourile sub brad…

    Asa ca de data asta am reusit dar nu e tot timpul asa. Din pacate in ceea ce priveste copiii lucrurile nu sunt intotdeauna in alb si negru si e dificil sa ii tii departe de lucrurile pe care tu le consideri gresite. Cel putin mie nu imi iese de fiecare data. :)

    • ai vorbit cu cuvintele mele! ca sa zic asa! :)

      • Salut si bine ati venit, Bogdan si Carolina!

        Bogdan, inteleg perfect ce spui in legatura cu lucrurile cu care nu te poti lupta, am mai auzit si de la alti parinti ca sunt in situatii asemanatoare. Acum, cred ca nu e ok nici sa-ti faci un scop din a fi complet altfel decat majoritatea, ca pana la urma copilul traieste intre alti copii si daca esti foarte strict si-l feresti la maxim de toate lucrurile care tie ti se par gresite, risti sa cresti un inadaptat social. In acelasi timp, exista lucruri pe care le poti evita foarte usor: de exemplu, poti pur si simplu sa nu-ti aduci copilul la birou ca sa primeasca inca o vizita de-a Mosului. :)

  10. CristianC says:

    Am un copil de aproape 2 ani si acum cateva zile a fost prima data la o petrecere de Craciun, la firma. E prea mic, nu a inteles prea multe, s-a jucat la petrecere, i-a placut un cadou primit de alt copil mai mult( :)) ) si cam atat. Petrecerea a fost ok, nu s-au primit cadouri extravagante(astea mi se part potrivite unui cadru mai intim). Sa vedem ce se intampla la anu’.
    Depinde mult in ce mediu te invartesti – daca oamenii respectivi lucreaza intr-un domeniu hipercompetitiv(gen multinationala unde alearga toata ziua dupa target, market share and stuff) probabil ca valorizeaza partea financiara mai mult. Cadourile nu vor fi atunci de genul jucarie din lemn ci ipad etc.
    Cunosc un caz de copil al carui parinte lucreaza in Italia si de Craciun cand a venit in Romania i-a cumparat cadou de la Altex un iPad de 2500lei. Copilul joaca acum ceva gen Angry Birds pe el.
    Din punctul meu de vedere nu este un cadou prea stralucit pentru un copil dar …

    Fiecare parinte in functie de sistemul lui de valori va lua ce crede el ca este “cel mai bun” pentru copilul lui.
    Sotia mea si cu mine am decis sa procedam asemanator celor care au postat aici dar sa vedem cum ne vom adapta la mediu. :))

    Chestia cu mandria cred ca e neinteleasa. Pentru mine ca parinte, este o bucurie sa imi vad copilul. Imi place sa ma joc cu el, indiferent ca e in public sau suntem singuri. Daca ma iau dupa rationamentul tau, nu face deloc lucruri deosebite – sare, fuge, zambeste…cam la fel fac alte zeci de milioane de copii. Si totusi ma bucur ca sunt langa el…Chestia asta cu procrearea are impactul ei cred…O sa vezi tu :)

  11. Pingback: Pentru el

  12. roxana says:

    Eu am o fetita de 2.5 ani si am fost si eu destul de ingrijorata anul asta de inflatia de Mosi. Pentru ca abia dupa 2 ani intelege ce e cu adevarat o sarbatoare, care e treaba cu Mosu, etc. LA 1-1.5 ani nu-i pasa decat sa se joace cu globurile. Din pacate, nu poti tine copilul departe de numarul mare de mosi decat daca il inchizi in casa in perioada sarbatorilor. Pentru ca Mosul nu vine doar la gradi si eventual la party de prieteni, ci apare si prin magazine, pe strada, troneaza in postere peste tot in oras, apare la tv si uneori si pe la metrou. Asa ca, cel mai bine e sa inventezi o poveste. Ca Mosul e unu singur, magic, vrajit si vine noaptea, pe furis, si lasa cadourile sub pom. Iar restul sunt ajutoarele lui, prieteni,e tc. Sau alta poveste. La noi n-a mers anul asta nicio poveste. Toti erau “Mosul”, oricat am incercat eu sa ii spun ca nu chiar… Vedem la anul.
    Dar. Mie mi se pare dragut ca un copil sa creada in Mosi, in zane, in spiridusi, in ce vrei tu. LA noi in casa de exemplu zboara zanele , niste fiinte mici si simpatice. Daca nu isi pune jucariile la loc, apare si cate un zmeu care le fura. etc. E o varsta la care putina magie nu strica. Iar cand e mai mare poti sa-i prezinti povestile altfel, astfel incat sa nu fie dezamagita sau intristata de faptul ca aceste personaje nu exista. Am o prietena care i-a spus fetitei de 6 ani ca secretul Craciunului este ca fiecare poate, daca vrea, sa devina Mos. Sa daruiasca un cadou.In fine, poti prezenta “problema” cumva fara sa ii spui celui mic “mai mama, Mos Craciun nu exista.Asta e. Deal with it”.
    In ce priveste cantitatea de cadouri…iarasi, e greu de controlat. Caci, tu ii iei sa zicem unu singur. Dar pe langa, mai vin prieteni, bunici, matusi, colegi. Noi de exemplu punem unele cadouri deoparte si i le dam cu alta ocazie.

  13. tzipi says:

    Sa duci copilul la serviciu, ca sa faca frumos , e absolut jenant. Copilul n-are de ce sa dea reprezentatii nicaieri ( nici la serbarile de la gradi, nici la jobul parintilor ) : nu e un maimutoi pe care sa-l expui ca la circ.
    Dupa parerea mea, nu e necesar nici sa fie mintiti ca Mos Craciun exista : este extrem de umilitor pentru un copil, sa afle ca parintii l-au inselat si l-au mintit ( irelevant in ce scopeuri ) profitand de incapacitatea lui de a rationa. Este foarte urat din partea parintelui sa faca asa ceva . Copilul se poate bucura ca cadourile de Craciun, si daca nu e mintit.

  14. Nana says:

    salut. n.am citit celelalte comentarii [sesiunea.i chiar nenorocita la medicina], dar na, in speranta ca poate o sa zic ceva ce va contribui macar putin la luarea celei mai potrivite decizii.. 1. daca tot se pledeaza ptr. sinceritate fata de cei mici, sa li se explice obiectiv totul, zic. da, da, la partea religioasa ma refer. acolo e toata legatura cu personajul dolofan si vesel; 2. un nebun in rosu cu un job traznit [cine are 364 de zile libere?] care aduce cadouri copiilor cuminti cred ca unui prichindel de 6 ani chiar i.ar induce o stare de raspundere si mai multa incredere in el-parca am citit ceva de un strain care da buzna in casa; 3. ptr. intrebarile de genul “dar cum intra mosu’ pe horn, daca stam la bloc?”[eu, mica] sunt de vina doar parintii care, ca sa vezi, nu au deloc chef sa spuna povesti. Mosu’ e smecher prin definitie, sa deschida usa incuiata cu 7 perechi de lacate e ultima lui problema. 4. la mine, zana maseluta a fost inlocuita de o superstitie [as fi preferat totusi 1 leu simbolic], iar iepurasul, dupa ce am aflat semnificatia pastelui, e de.a dreptul dobitoc. preferata mea ramane barza. pabune, oameni buni. lasati barza asa. “vii din burtica lu’ mami/si in burtica ta cine ma pune?/tati/si tati de unde ma ia?” 5. pe scurt, sustin logica in povestile cu care cresc copiii. anul trecut, ne spunea o profesoara ca depresia e prima intre tulburarile adolescentei. de ce? ptr. ca lumea de care te lovesti cand piu piciorul dincolo de usa e cu totul altfel decat cea cu care cresti pana la maximum 12 ani. e un soc prea mare. baietii nu sunt politicosi si nu asteapta pana la noaptea nuntii, fetele nu sunt pudice, nu ai mereu in jur mai multi prieteni si nu mereu “drumul initiatic” are un final fericit. dar, gandindu.ma, am simtit [caci despre asta e vorba de fapt; ratiunea iti salveaza cariera, simtirea.. intreaga viata] ca, fara toate povestile si basmele si casetele, ar fi fost mai rau. puterea noastra de a trece peste toate porcariile de acolo vine. 6. incerc sa.mi imaginez cum ar fi un copil caruia i s.a spus totul verde in fata.. sceptic, pragmatic, little tiny scrooge? eh, stiu doar ca pe mine increderea oarba in oameni m.a ajutat extraordinar de mult. 7. nu invatam oare caliatati de la Mosu’? sa dariuesti fara sa primesti nimic in schimb [ma rog, fursecuri si lapte], sa faci lucruri pentru tine [ca doar, la naiba, nu inveti tabla inmultirii ptr Mosu’; daca extindem exemplul la un individ care lucraza intr.o companie..], sentimentul meritului adevarat [sa te bucuri de ceva doar cand stii ca.l meriti e solutia ipocriziei]? seara buna.

  15. nuschu says:

    Oaaauu, cata comentariile!
    Acuma, sentimentul meu, care am copil care incepe sa vorbeasca stalcit, nu e ca sunt mandra ca a iesit un copil din mine. Nu sunt mandra, sunt fericita ca e si el fericit (cred c-am mai spus asta). Asta, una.
    Apoi, ma blamez ca anul asta am cedat sugestiilor (inistentelor, pe alocuri) mamei de a primi un Mos Craciun in casa. Eu imi aduc aminte ca nu l-am vazut niciodata pe Mos cand eram copil. Intr-o seara de Ajun, am vazut un deget de om batran ciocanind la geam si am fost teribil de surescitate, si sora-mea, si eu, la ideea ca e Mosul. Atat de surescitate, ca nici prin cap nu ne-a trecut ca era bunica-mea :D. Si puterea sugestiei cred ca a fost muuult mai mare decat cea a imaginii unui Mos. Asta mi-as fi dorit entru baiatul meu: un deget ridat in geam, sa creada ca e al Mosului.
    As vrea sa fie asa in anii ce urmeaza, insa cum ma opun Mosului de la gradinita? Cum ma voi opune serbarilor cu Mos, care mi se par o maimutareala stupida…?

  16. Pingback: Lucruri pe care le facem pentru noi, dar zicem ca sunt pentru copil | Viață de tată

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s