Maria Sa, Uterul

Ieri am participat la al doilea curs despre nastere, de Lamaze sau cum ii spune, desi pana acum nu am aflat de la curs cine e Lamaze asta, daca o fi fost cineva, si care-i faza cu el de a dat numele unui intreg curs pre-natal. Nu e important cum se cheama, cred, ci daca ne ajuta sau nu, pe mine si pe nevasta, sa intelegem ce si cum in legatura cu nasterea.

Am aflat cateva lucruri pe care nu le stiam de la cursul asta (nu as putea sa le enumar acum pe toate) insa cel mai interesant mi s-a parut insight-ul conform caruia ceea ce se intampla la nastere din punct de vedere fiziologic este similar cu ceea ce i se intampla femeii si cand nu e insarcinata, adica atunci cand este la menstruatie si atunci cand (hopefully) are orgasm. Aceleasi contractii ale uterului necesare pentru a elimina chestii in timpul menstruatiei se intampla si in timpul nasterii, doar ca, evident, sunt multiplicate de cateva zeci de ori, sau sute de ori, cine stie, cu tot cu durerea aferenta, ceea ce e cumva intuitiv avand in vedere ca in mod normal uterul are cativa centimetri (zic si eu, nu stiu exact), iar in timpul sarcinii are cativa zeci de centimetri. Acelasi cocktail de hormoni pe care il experimenteaza femeia in timpul orgasmului (ocitocina si endorfine) este prezent si necesar si in timpul travaliului, doar ca, din nou, in cantitati mult mai mari. Mai mult, asa cum pentru a avea un orgasm este necesar ca femeia sa aiba parte de un ambient placut, exact la fel este nevoie de un ambient potrivit (liniste, intuneric etc) si in timpul travaliului. Si, la final, o chestie care m-a lovit ca o mica revelatie, din ciclul „era evident, dar nu am realizat asta pana acum”, e ca nasterea este un act involuntar.

Cu alte cuvinte, apare ideea interesanta cum ca toata viata fiziologica specifica femeii (pana la menopauza) este, practic, un antrenament pentru nastere. Corolarul imediat este, si sper sa nu-mi sara in cap feministele aici, ca motivul primordial pentru care exista femeia este acela de a naste pui vii.

Ei bine, chestia asta ma emotioneaza cumva. Ma emotioneaza pentru ca ma face sa ma minunez de inteligenta design-ului natural, de complexitatea arhitecturii interioare feminine, de faptul ca nu poti, sau poti dar nu are rost, sa te impotrivesti, ca femeie, dorintei de a fi mama, pentru ca aceasta dorinta este insasi natura ta, esti chiar tu, este scrisa in matele tale. Ma emotioneaza pentru ca ma pune fata in fata cu ceva in mod evident mai mare decat mine, si anume cu un curs al lucrurilor care nu poate fi modificat, cu o inevitabilitate deasupra oricarui control individual. Poate pentru prima data inteleg pe deplin unul din sensurile cuvantului „determinare”.

Cu alte cuvinte, cand am spus mai sus ca motivul primordial al existentei feminine este acela de a fi mama, nu am vrut sa spun ca este ok ca cineva (societatea) sa judece si sa decida ca femeile trebuie sa fie mame in primul rand, ci ca pur si simplu asa stau lucrurile si ca daca cineva vrea sa conteste chestia asta, este rugat sa depuna o plangere catre Dumnezeu sau catre Natura, dupa cum ii sunt vederile religioase. Evident, femeia nu trebuie sa fie definita doar de maternitate/ procreere din punct de vedere social, eu cred totusi ca femeia e si ea om, chiar daca in trecut oamenii de la tara se refereau la o familie cu sintagma „omul si cu femeia lui”. Nu, tot ce spun e doar ca trebuie recunoscut deschis si acceptat fara convulsii ca o mare parte din ceea ce este o femeie este dat de maternitate.

Paranteza: asta-mi aminteste de vremea cand participam la concursuri de debate in liceu si am avut la un moment dat de sustinut afirmatia „Locul femeii este la bucatarie”. Am castigat, definind inteligent „bucataria” prin „camin, casa, caldura”, „locul” prin „rol” si argumentand ca afirmatia are o natura descriptiva (adica asa stau lucrurile, asa sunt date) si nu normativa (adica asa ar trebui sa decida societatea ca e potrivit pentru femeie).

Deci, revenind. Nu am neaparat o epifanie aici, in continuare nu cred in niciun dumnezeu. Spun doar atat: sa nu ne impotrivim naturii noastre, pentru ca nu exista cale mai sigura decat asta pentru nefericire. Respect decizia oricarei femei de a nu avea copii, dar mi-e foarte greu sa inteleg cum se ia aceasta decizie in mod nefortat.

Si barbatul? Rolul barbatului care ie? (aud o intrebare din public). Pai, in urma cursurilor la care merg eu, mi se pare ca rolul barbatului la nastere este sa se ingrjoreze ca pasarica nevestii este prea mica ca sa poata trece prin ea un pepene din ala galben (daca nu faceti asa ceva in mod obisnuit, de ce ati accepta sa se intample asta la nastere?!), sa i se faca pielea de gaina atunci cand se gandeste la epiziotomie (nu, nu pentru ca ii e teama ca se va largi, ci pentru ca i se pare oribil sa se rupa sau sa se taie), sa se ingrijoreze in legatura cu alte 100 de lucruri care pot sa nu mearga bine, sa tina gravida de mana in timpul travaliului, sa incerce sa relaxeze gravida desi habar nu are cum sa faca asta, si in general sa chibiteze.

Adica barbatul e un fel de apendice al femeii, uneori necesar, alteori iritant, cert e ca poate fi folosit si pe post de sac de box.

Dar asta stiam deja, sunt perfect multumit si impacat cu rolul de slujitor al Mariei Sale Uterul. It gives me purpose & shit, pe drumul ireversibil spre parenthood.

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

30 Responses to Maria Sa, Uterul

  1. Merat says:

    Cu riscul de a deveni mushy, mai rar cuvinte atat de frumoase de la un viitor tata. Cu riscul de a ma repeta a mia oara in legatura cu voi si catre voi: mai rar potrivire atat de perfecta si familie atat de frumoasa. And counting! :) Sunt mandra de voi, somehow, pt ca sunt cu voi cam de pe la inceput :)
    Si mi se pare ca ai zis bine, bine in legatura cu femeia. M-am saturat sa aud tipe de 20 de ani in jurul meu zicand ca ele nu vor copii doar ca sa para independente si interesante. Am zis mereu si o voi zice inca vreo cinci ani de acum incolo probabil: nu ma emtioneaza inca mititeii, dar stiu ca intr-o zi voi vrea unul al meu. Va observ pe voi pana atunci :) Si va imbratisez tare, tare!

  2. moromete says:

    “Ma emotioneaza pentru ca ma face sa ma minunez de inteligenta design-ului natural” – nu e design e evolutie, ceea ce e cu totul alta distractie. Milioane de ani de murit si supravietuit au selectat trasaturile pomenite la curs ca fiind “pozitive”, evolutiv vorbind, cand e vorba de nastere.

  3. Adriana Lefter says:

    “Adam a pus nevestei sale numele Eva: caci ea a fost mama tuturor celor vii.” Geneza, capitolul 3, versetul 20. Eva inseamna “viata”… Cumva, scopul femeii, acela de a da viata, era cunoscut de la inceputul lumii :), caci a fost dat de Insusi Dumnezeu: “Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l…” (Geneza 1: 28).

    • ok, sigur, insa ideea e ca daca eu as fi femeie si cineva mi-ar spune ca scopul meu este procreerea, pentru ca asa scrie in biblie, m-as cam supara! :)
      nu de alta, da’ in biblie se mai zic multe alte treburi, de ex ca femeia trebuie sa fie supusa barbatului si alte asemenea… sa le zicem anacronisne. sau chestii cu care eo unul nu-s de acord.

  4. A. says:

    Partea interesanta si importanta din ce ai scris mai sus este “faptul ca nu poti, sau poti dar nu are rost, sa te impotrivesti, ca femeie, dorintei de a fi mama, pentru ca aceasta dorinta este insasi natura ta, esti chiar tu, este scrisa in matele tale”. Sigur ca fiecare femeie simte “chemarea” asta catre mamicie mai devreme sau mai tarziu (chestie determinata tot biologic, nu e o alegere), cert e ca toate femeile normale o simt.
    Din pacate, am vazut de suficiente ori o inabilitate a barbatilor de a intelege sau macar de a accepta realitatea asta. Se prea poate ca ea sa vrea copil si el nu, ce nu inteleg eu este cum poate lui sa i se para bizara o afirmatie a ei din categoria ca dorinta de a avea copil este una atat de intima si de organica incat face corp comun cu tot ceea ce inseamna ea ca persoana, cu eu-l ei. Mie (si probabil multor femei) mi se pare un dat ceea ce ai scris tu mai sus, si probabil de asta nu simtim nevoia si/sau nu reusim sa explicam cum sta treaba. Iar tu ai zis foarte bine, asa ca am zis sa subliniez :).

    • da, imi inchipui ca e foarte trista situatia in care barbatul nu intelege chestia asta despre partenera lui.

      • Andreea says:

        SIncer nu stiu cat este determinat genetic. Posibilitatea fizica de a da nastere este intr-adevar data de mama natura. Dar dorinta psihica de a si face asta este determinata si cultural, ca sa nu mai zic ca de multe ori oamenii fac copii sa unple un gol, parca se plictisesc sa fie ei cu ei insisi. Mie mi-e greu sa inteleg deocamdata de ce o femeie alege nefortat sa faca un copil de care va fi legata pe viata, cum de i se pare interesant sa isi petreaca primii ani dupa nastere schimband scutece si stand planton langa o vietate care la inceput nu se deosebeste de un animalut in termeni de inteligenta si independenta (dar este chiar mai rau, un catelus nu iti solicita toate resursele). Pana creste si poti avea o conversatie inteligenta cu el s-au dus ani buni dintr-o viata si asa prea scurta ca sa ne-o petrecem langa patut sau in bucatarie. A, si nu sunt deloc feminista, pur si simplu imi place viata mea asa cum este ea acum si tin la timpul meu liber mai mult decat la orice altceva. Intodeauna voi avea lucruri mai frumoase de facut si experiente mai bogate de trait decat sa satisfac nevoile unor plozi. SI cand vad prin parcuri cum se strang mamicile sa vorbeasca despre pampersi si lapte praf si realizez ca la asta s-a redus tot orozontul lor mie imi vine sa o iau la fuga si zau daca mai simt vreun fior launtric sau de la mama natura! Deh, boemia nu face casa buna cu maternitatea sau cu caminul caldut!

        • multumesc pt comentariu, este foarte interesant pt mine sa aflu cum gandeste o femeie care nu vrea copii. eu personal sunt foarte pentru hedonism si mi se pare in regula ca scopul existentei noastre sa fie acela de “sa ne simtem bine” si sa incercam cat mai multe experiente.
          doar ca, pentru mine, faptul de a avea un copil nu numai ca nu mi se pare ca ma impiedica sa ma simt bine in viata, ba mai mult, cred ca este o experienta care trebuie avuta si care imi imbogateste semnificativ viata. adica nu e deloc in conflict cu hedonismul, ci este exact in aceeasi linie (fara ca asta sa insemne ca singurul motiv pt care vreau un copil e ca sa vad cum e, de altfel intr-unul din primele mele posturi am spus ca principalul motiv este ca sa am pe cine iubi neconditionat).

          asa ca eu cred ca teama asta cum ca un copil distruge viata boema este exagerata. un copil iti distruge viata doar daca il lasi. in definitiv, si hipiotii au avut copii, nu?
          unde mai pui ca eu m-as plictisi la un moment dat si de distractii, si de calatorii si de toate lucrurile care imi fac placere. eu deja simt nevoia sa trec la alt nivel, si cum drogurile le-am rezervat pentru dupa 50-60 de ani :)), cred ca e momentul potrivit pt un copil.

          cred deci ca viata fara copii devine searbada si complet stupida la un moment dat. mi se pare asa, un pic irelevant sa-ti refuzi experienta parenthood-ului doar pt ca-ti ia din timpul pt distractie. sigur, exista un timp pentru toate, nu inseamna ca trebuie sa facem copii pt ca ne simtim obligati etc etc

          • Andreea says:

            Of, ma regasesc foarte bine si in ce ai raspuns tu. Am fost cam vehementa in primul comentariu, am uitat sa precizez insa ca este doar o parte din ceea ce gandesc. Probabil ca in 1-3 ani o sa ma hotarasc si eu sa fac acest pas dar am senzatia ca nu o sa fiu 100% impacata cu aceasta decizie si, mai rau, mi-e foarte teama ca o sa imi para rau. Din pacate este un drum ireversibil, nu o sa pot sa zic dupa cateva luni ca gata, nu mai vreau sa am grija de el, nu se merita, satisfactiile nu sunt pe masura. Pentru un barbat este mai usor poate, oricat de supportive ar fi el parca tot pe umerii mamei se rasfrang cele mai multe consecinte. SI eu ma gandesc totusi ca as vrea sa vad cum e, insa toate acele treburi domestice imi provoaca o reactie endemica de repulsie. Singurele experiente placute le vad acum ca aparand mai tarziu, cand este deja mare, mi-ar placea de exemplu sa il ajut la teme, sa ii dau carti sa citeasca, sa il vad cum descopera lumea si cum isi formeaza opiniile. Dar apoi ma gandesc ca e foarte posibil sa fie doar un copil mediocru care o sa isi piarda tipul jucandu-se pe calculator si uitandu-se la toate prostiile de la TV. A, si daca o sa am un copil nu o sa il prostesc de mic cu Mos Craciun si Doamne Doamne! O sa stie foarte clar ca noi ii punem cadourile sub brad si ca mama nu crede in Dumnezeu sau alte zeitati, daca va ajunge el la alte concluzii cand va fi mare foarte bine, dar macar nu va invata prostii de la mine.
            Cat despre felul in care o viata boema este stricata de copil…..din pacate raman la parerea mea, poate daca as fi barbat ca tine as scapa si eu mai usor. Pur si simplu nu mai esti liber sa faci ce vrei tu dupa program pentru ca este imposibil de exemplu sa te duci la o bere cand copilul te asteapta sa il iei de la gradinita.Sau sa citesti o carte dupa amiaza cand iti spune ca ii este foame sau ca il doare burta. Ok, nu zic ca nu mai faci chiar nimic, dar daca in loc de 6 carti pe luna ajung sa citesc, printre picaturi, 1-2, mie nu mi se pare deloc acceptabil.
            Cat despre plicitsit de lucrurile care imi fac placere, nu prea mi se intampla, deja si fara copil mi se pare ca am destule obligatii care imi mananca din timpul destinat placerii personale. Next level? Pai lumea adultilor imi place mie, adulti cu care sa am ce vorbi, cel putin anturajul ni-l putem alege singuri. Nu neaparat distractii, ci provocari estetice, intelectuale, toate astea nu mi se par deloc un nivel inferior experientei de reproducere si cresterea puiului.
            Argumentul tau cu iubirea neconditionata este in schimb extraordinar, exact acelasi lucru am gandit si eu si probabil ca va fi suficient de puternic incat sa imi anuleze celelalte temeri. Pana la urma stim cu totii ca cele mai prostesti lucruri le facem din iubire, nu? Oamenii nu sunt deloc niste vietati atat de rationale pe cat le place lor sa se creada.

          • Andreea says:

            UIte aici un articol deloc incurajator despre hedonism si parenthood. Nu este o simpla parere subiectiva a unui om, ci rezultatele unei cercetari stiintifice riguroase:
            http://www.adrian-nuta.ro/placerea-tulburatoare-de-a-face-copii-si-a-i-creste-ulterior-pana-cand-uita-de-ziua-ta/

  5. Draga Robosot, in alta ordine de ideii… Exista si femeii care isi doresc copii, dar Omul acela pe care ele il doresc ca tata de pui, nu poate face copii… Asta este o tema despre care se poate debata :)

  6. Este exact cum iti ziceam mai demult ca o femeie, pana nu are un copil nu intelege exact ce trebuie sa faca ea pe lumea asta. Eu cred ca si pentru multi barbati a fi tata, protector al familiei si copiilor, este la fel de important si de dat de natura ca un “given”…acum…sunt si prea multi dobitoci care isi spun “barbati” si care nu o sa inteleaga niciodata nimic din viata asta dincolo de varful penisului personal. Si ala mic si prost.
    Ideea e ca toti suntem “facuti” sa fim parintii celor ce urmeaza. Sa inmultim specia. Suntem niste animale, supuse acelorlasi reguli si chestii indubitabile cum e nasterea care se intampla singura si de la sine. Suntem, DA, un pic mai evoluate, in sensul ca mai vrem si alte lucruri de la viata, nu numai mancare, pui vii si adapost de ploaie…dar aia e o alta discutie. :)
    Si da, rolul tau la nasterea pe care o fac Ioana si Sofia (pentru ca e un cumul de forte acolo, copilul participa la fel de tare ca si mama, copilul e strans in menghina muschilor, e sucit,e impins, trebuie sa participe activ pentru a iesi, eu am simtit cum s-a impins Mara afara cu picioarele) este sa fii acolo. Sa fii prezent si calm. Cu cat vei fi mai calm si mai linistit (a nu se intelege nepasator “cel ce fumeaza un trabuc intre timp” :) cu atat Ioana va fi mai linistita si natura isi va urma cursul mai lin.
    Nu, nu cred sincer ca o poti “relaxa” tu in timp ce naste. Tu poti fi TU, ala pe care il stie si iubeste ea. Nu un “tu” panicat, nu unul isteric sau speriat sau ingrozit de ce aude sau vede. Un “tu” la inaltimea ideii de mascul, si anume “in charge”…adica stapan pe sinea ta. Ca pe sinea ei, va fi doamna, te asigur :)
    Ii mai dai cu niste apa pe la gura, o mai tii de o mana, o mai masezi pe spate…in functie de ce o sa vrea ea atunci. Daca nu vrea, aia e! Iei un scaun si te asezi langa ea si vezi tu despre ce ii POVESTESTI ca sa treaca timpul…eu la aia ma gandeam in travaliu singura la spitalul horror, ca daca mi-as fi putut avea omul acolo…l-as fi pus sa imi povesteasca lucruri sa ma mai amuze sa imi treaca timpul mai repede. Sau, la cum o stim, poate o sa vrea ea sa iti povesteasca lucruri…multe si adanci…ca sa uitati amandoi ca va doare.
    Iar la final, cand o veti vedea, o sa plangeti amandoi ca la balamuc! Fericire ca aia nu mai exista!

    • eu vreau sa particip si sper sa o conving si pe ea ca e mai bine asa – deocamdata nu am discutat chestia asta, doar s-au luat in calcul cele 2 optiuni, adica eu sau mama, ca cica ajuta sa fie acolo (si) o figura materna sau ma rog, o femeie, care este mai empatica in situatia asta decat un barbat, orice s-ar spune.
      da’ mie mi-ar placea mult sa fiu acolo cand se naste copilul si nu vad de ce nu as rezista la asa ceva. cred si ca i-as fi de folos ei, iar in afara de asta e o experienta pe care vreau sa o am si care mi se pare corect sa fie traita de ambele persoane “vinovate” de ce se intampla :)

      • Corect! Eu una nu mi-as fi pus niciodata ideea sa fie mama acolo. Nu am cu ea o relatie nici placuta nici adanca. :) Da, cred ca poate o doamna care stie cum e poate fi de ajutor ca suport psihologic, insa daca nu ti se permite cu ambii, as zice totusi ca sotul tre’ sa fie acolo, ca na, e si copilul lui, e si el “vinovat”…da’ acu’ o sa hotarasca Consoarta ce ii trebuie ei mai bine.

  7. pentru Andreea (nu mai pot raspunde acolo sus)
    zici tu: “Pur si simplu nu mai esti liber sa faci ce vrei tu dupa program pentru ca este imposibil de exemplu sa te duci la o bere cand copilul te asteapta sa il iei de la gradinita.”

    stii cum e asta cu restrictionarea libertatii? e la fel cu situatia in care te-ai indragostit sau te-ai casatorit – si chestiile astea iti reduc libertatea, obiectiv vorbind.
    dar, nu-i asa ca nu mai conteaza? nu-i asa ca desi nu mai poti iesi la bere cu baietii (sau cu fetele), nu te deranjeaza, pentru ca nu prea mai vrei sa faci ceva fara celalalt?

    ei, asa cred ca e si cu copilul. cand ai un copil, te schimbi. pur si simplu alte lucruri ti se par mai putin importante decat el. deci cred ca trebuie sa iei in considerare si chestia asta.

    acum, ref la provocarile estetice si intelectuale despre care vorbesti, uite eo de exemplu am ajuns la concluzia ca, in ordine ontologica, cartile NU sunt viaţă, ci surogat de viata. nu vreau sa minimalizez importanta povestilor pentru viata unui om, dar viata inseamna in primul rand participare, dupa mine.
    eu tot timpul am suferit de chestia asta, ca stiu mai multe despre “viata” din carti decat traind viata. poate suna pompos, nu e ca si cum as fi un soarece de biblioteca sau cine stie ce studios, dar ideea ramane: ce ai trait tu pe pielea ta mi se pare mai valoros decat ce au reprezentat altii despre ce au trait ei (sau altii).

    • Andreea says:

      Despre restrictionarea libertatii: Greu subiect, ma gandesc la asta foarte des. Eu locuiesc cu prietenul, avem o relatie echivalenta unui mariaj (nu imi plac nuntile, o sa ne casatorim doar civil daca ne hotaram candva sa avem si un copil) dar nu am renuntat nici la iesirile cu fetele , nici chiar la unele iesiri de una singura (cand vreau neaparat sa vad o anume piesa se teatru sau sa merg la un film din vreun festival). Mai mult, el uneori pleaca in weekend la tara la parinti si eu ma simt minunat sa fiu singura doua zile si fiecare minut sa fie doal al meu. Pe de alta parte toata aceasta stare de bine este data si de certitudinea ca dupa doua zile se intoarce si vom fi impreuna din nou sau ca dupa o iesire cu fetele ma reintalnesc cu el. Asta e forma de echilibru pe care am gasit-o eu. Cu un copil este insa alta mancare de peste pentru ca este neajutorat si depinde fizic de tine. Pe sot pot sa il las singur o seara, nu o sa pateasca nimic rau spre deosebire de copil.
      Despre schimbat: da, este foarte posibil dar in acest moment schimbarea asta nu imi suna deloc bine, o sa ajung ceea ce dispretuiam si in comentariul anterior: o mamica din parc care vorbeste despre colici si scutece. Ingros un pic tusele dar intelegi ce vreau sa spun.
      Despre carti: Mie imi place enorm sa citesc si atata timp cat imi place nu ma preocupa foarte tare subiectul real life versus citit. Pana la urma si filmele si Tv-ul sunt toate niste surogate daca le privim asa. Si aici este vorba despre un echilibru. Prefer de exemplu sa citesc aventurile altora decat sa gatesc si sa fac curatenie dar prefer sa fiu eu indragostita si sa iubesc decat sa citesc despre iubirea altora. Ideal pentru mine este sa traiesc intens, sa fac ceea ce imi place, sa evit cat de mult pot rutina si obligatiile din exterior. Nu traiesc pe pielea mea actiunea cartii, dar cu siguranta traiesc pe pielea mea placerea de a citi, ceea ce pentru mine este de ajuns.

      • da’ eu nu cred ca daca ai copil te transformi automat intr-o momzilla. e un risc, nu zic nu, dar iarasi, nu vad de ce nu ar depinde exclusiv de tine masura in care slujesti sau nu copilul. acu cateva saptamani am scris un post despre timpul liber, in care ziceam ca eu, acum, am timp liber suficient pt ce vreau sa fac si ziceam ca revin peste cateva luni ca sa vedem cum stau lucrurile dupa copil.
        unii din oamenii cu copii care au raspuns acolo au zis ca ei in continuare au timp, chiar si cu copii. ramane la latitudinea fiecaruia sa inveteasca timpul acela in lucrurile care-l intereseaza.
        acu nu zice nimeni ca esti free as a bird dupa copil, e clar ca restrictiile cresc. dar asta nu inseamna ca nu mai poti trai frumos si placut si cu copil. asta cred eu acum, o sa vad si ce se intampla in practica.

    • Sunt perfect aici cu tine! Exact asa e! Orice fel de chestie sau de “hobi” din lume iti ia din “libertate”…si orice carte nu o sa iti poata explica cum e cand traiesti lucrurile alea pe viu. Eu mereu am zis ca eu personal sunt LIBERA. Asta ziceam si inainte sa am copil sau sotz cu acte, asta zic si acum. Sunt perfect libera sa fac fix ce vreau eu.
      Sa ma duc la o bere? Pot. Chiar si daca trebuie sa il iau de la gradinita, aia dureaza maxim o jumatate de ora…deci pot face pauza de bere o jumatate de ora daca BEREA este scopul vietii mele…ce naiba…un pic de organizare sa avem!
      Normal ca te schimbi, si cand te casatoresti, si cand trebuie sa ai grija sa ai mancare pe masa si cand aduci un om pe lume…insa loc de bere…e suficient. Si loc de vacante, si loc de distractie si loc de orice. A, daca nu iti plac copiii…nu te agita, nu ii face, ca nu e obligatoriu. Dar nu iti imagina niciodata ca un copil iti “restrictioneaza” cumva viata. Un copil ti-o imbogateste. Berea va avea un gust mult mai bun…va fi inmiit apreciata cand va ajunge la tine in gura dupa o zi obositoare cu copilul tau!

  8. Andreea, ref la studiul despre hedonism si parenthood, pe care l-am citit in diagonala dar cred ca i-am prins ideea principala, si anume ca oamenii care au copii sunt mai putin fericiti decat inainte de a-i avea, o sa spun doar atat:

    pentru mine este mai important sa traiesc (sa particip la viata) si sa iubesc, decat sa fiu fericit.
    nu numai pentru ca mie mi se pare ca in societatea actuala exista o obligatie stupida de a fi fericit, ci si pentru ca nu a zis nimeni ca viata trebuie sa fie despre a fi fericit.
    sau ma rog, ce vreau sa spun e ca eu ma simt fericit traind, decat bifand lucrurile despre care majoritatea oamenilor cred ca sunt semne ale fericirii.

    asta e o chestie foarte discutabila. ce inseamna, in definitiv, sa fii fericit? sa stai cu burta in sus si sa gandesti happy thoughts? adicatelea confort fizic si psihic? cam putin.

  9. Andreea says:

    Da, sunt subiecte discutabile. Fericirea este o stare subiectiva, pentru fiecare inseamna altceva, se pot face nenumarate distinctii intre multumire, fericire, bucurie etc. Pana la urma ce iseamna si sa traiesti? Sa iti umpli cumva anii dintre nastere si moarte si este de preferat sa te simti cat mai “fericit” in acest rastimp. Ce se promoveaza in societatea actuala este destul de trist, dar este responsabilitatea fiecaruia sa selecteze doar cei se potriveste si sa nu inghita totul nemestecat, in ciuda presiunii generate de comparatia sociala. Fericirea despre care tot auzim ca este promovata acum nu prea este una autentica, manualele de self help oferadoar niste retete stupide si de-adreptul hilare.

    • Andrada says:

      Io-s curioasa cati ani are Andreea. Pe cuvantul meu super neironic si corect ca nu folosesc deloc, dar deloc un ton superior sau rautacios atunci cand zic ca sunt curioasa, chiar sunt! Suna exact, dar exact exact ca mine acum vreo … 8-9 ani. Pentru Andreea, care sigur ca nu ma cunoaste, io am 30, n-am copii, inca ma sperie un pic ideea, nu incerc o critica, ci doar constat cum se schimba oamenii si cum isi modifica optica in functie de varsta (in speta experiente prin care trec, nu ca daca imbatranesti esti mai destept – cateodata mi se pare ca e chiar invers).

      • A. says:

        Cum ziceam si mai sus, fiecare femeie simte chemarea cu pricina la un moment dat, care poate fi devreme sau poate fi tarziu. In tot cazul, chestiuni de genul “nu mai sunt fericit cu copil” / “am restrictii” sunt eminamente convingeri formate, nicidecum intiparite natural cum este nevoia de a procrea. Poate ca, in anumita masura care cred eu ca scade pe masura ce inaintezi in varsta, convingerile despre cum ar fi sau cat de naspa ar fi, primeaza. Numai ca si convingerile astea se schimba pe parcurs, iar la un moment dat (cum spunea si Liviu) timpul de bere / film / altele nu mai e asa important incat sa nu suporte o reducere de dragul copilului.
        Inafara de asta, desi stiu ca exista femei care devin sluga copilului mai ales cat e mic, nu e neaparat ca toate sa fie asa. Fiecare alege dupa cat o duce capul. Pe copil nu-l doare sa stea o zi sau chiar mai multe la bunici, sa aiba bona o sambata seara cand mama si tata se duc la cina romantica, etc. Copilul e dependent de tine in sensul ca tu trebuie sa te ingrijesti sa fie protejat, dar asta nu inseamna ca tu, fizic, sa fii tot timpul cu el.
        Trebuie sa recunosc si ca m-a surprins partea de mai sus ref copilul mic nu e nicio placere, ca abia cand e mare poti interactiona cu el, bla bla. Simplul fapt ca e o parte din tine pe care o iubesti si pe care o vezi crescand mi se pare peste orice comentariu. Oare dragostea nu e placere?…
        In fine, am impresia ca discutia asta nu prea are rost.

      • Andreea says:

        Buna Andrada. Si eu tot 30 de ani, sa stii, acum cativa ani nu m-ar fi pasionat deloc un astfel de subiect. Acum ma gandesc si eu din ce in mai des la varianta asta, am si spus ca in urmatorii 3 ani probabil voi face si eu acest pas. Poate sunt eu mai cinica si mai analitica cand este vorba despre un pas atat de mare, nu pot sa nu ma gandesc la dezavantajele si la compromisurile inerente si sa cred ca totul va fi lapte si miere. Inteleg ambele optiuni, asta e si problema, nu ma indentific complet inca cu nicio varianta si orice decizie as lua stiu ca ma voi gandi daca nu cumva era mai bine cu sau fara copii.Pe de alta parte asta e viata, mergem mai departe si ne justificam retroactiv faptele gandind mereu ca am facut pana la urma cel mai bun lucru.

        • Eu zic, draga Andreea, sa nu faci pasul asta. Nu acum, nu peste “trei ani”…asta cu “o sa imi vina mie un instict matern peste trei ani” nu merge. Intrebarea e simpla: iti doresti un copil? Daca da, il faci, daca nu nu. Daca ai “intrebari” sau crezi ca asta necesita “compromisuri” de la viata…mai bine nu il faci. Nu are sens. Eu nu prea stiu parinti din zilele noastre (adica cand sarcina nu e data ci planificata) care sa zica “vai mai bine nu il faceam”…
          Vrei sa fii mama? Vrei sa stii ce e aia sa fii femeie complet? Atunci faci un copil dar il faci fara sa te gandesti ca tu de fapt faci un “sacrificiu”…il faci pentru ca il DORESTI…il astepti, e semnul perfect al dragostei dintre tine si sotul tau. Nu il faci pentru ca “trebuie”, pentru ca “e varsta” sau pentru ca “asa zice lumea”…sau pentru ca “e un compromis”…Il faci pentru ca aia VREI sa faci. Si atunci nu iti ia nici o libertate din lume.

  10. Sorin says:

    Frumos articol.
    Cum sa o ajuti pe mamă sa se relaxeze?
    Cu antrenament inainte de naștere, ca pt orice activitate fizica, cu simulare a durerii si ea încercând sa se relaxeze sub stres, masaj de presupunctura (sint niște puncte importante pe talpa), incurajari evident, poziție verticală si șezînd pînă aproape de final, mers pe jos cit se poate de mult pînă la clipele finale, aromaterapie, autosugestie si imaginat ca este intr-un loc placut (pe plaja in Hawaii sau in grecia :-)), comfort, liniste, lucruri aduse de acasa si evident incurajari.

  11. tot pentru Andreea – mi-am amintit ceva.
    acu 2 ani si ceva discutam aprins cu nevasta despre facutul copiilor: ea zicea ca nu i se pare ca noi sau ea suntem pregatiti pentru asa ceva iar eu ma infuriam cand o auzeam. motivele ei nu erau similare cu ale tale, ea zicea ceva de genul ca pentru a aduce un copil pe lume tre sa fii sigur ca esti in stare sa-l cresti, adica tre sa fii suficient de matur la cap etc, ma rog, pe undeva totusi la fel cu ce zici tu ca finalitate – nu sunt sigura ca pot/ vreau.

    intre timp, gandurile astea au disparut ca prin farmec si nu au mai revenit niciodata intre noi.

    asa ca, fara sa vreau sa par ca dau sfaturi, parerea mea e ca ce a zis Alexandra se aplica foarte bine: la un moment dat s-ar putea sa stii ca vrei sa ai un copil, moment in care toate lucrurile care te framanta acum pe tema asta o sa fie lasate undeva, in urma, de o sa te si miri ca ti-au trecut vreodata prin cap.

    • Andreea says:

      Da, Liviu, poate ca asa o sa fie intr-o zi si in cazul meu. O sa imi doresc intr-adevar sa am un copil si dezavantajele vor trece undeva pe locul doi (ma cunosc, nu cred ca vor disparea in totalitate, am un mare talent sa vad paiele din ochii mei, ai celorlalti si din orice actiune de altfel- perfectiunea nu exista si orice lucru/fiinta din lumea asta este finit/a si imperfect/a).Acum clar nu e momentul potrivit pentru mine, predomina indiferenta fata de copii si nu dorinta de a-i avea.

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s