Nu va speriati de titlu, am vrut „decat” sa va atrag atentia. Obiectualizarea femeii nu inseamna nimic altceva decat ca de multe ori noi oamenii privim femeia ca si cum ar fi un obiect. Pornografia, de exemplu, este, printre altele, o obiectualizare a femeii si a actului sexual. Este, intr-o masura mai mica, si o obiectualizare barbatului, pentru ca si el este prezentat acolo doar schematic, ca un simplu element dintr-un mecanism, insa pornografia este in primul rand despre femeie si despre relatia privitorului-barbat cu femeia-obiect. Chiar si scenele lesbiene din filmele porno sunt facute tot pentru privitorul- barbat, asta e evident.
Bun. Am inceput brusc cu pornografia, poate nu tocmai intamplator, pentru ca de la pornografie se ajunge imediat la sex prin asociatii evident libere, iar de la sex se ajunge la nastere, care e subiectul de interes aici (toate sunt circumscrise sferei genitale, nu-i asa?). Dar obiectualizarea femeii este prezenta in societate si in multe alte forme, ceva mai subtile. Mare parte din publicitatea care se bazeaza pe ideea ca sexul vinde obiectualizeaza femeia. Mentalul barbatesc (mult mai raspandit decat se crede) care considera ca femeia e cumva inferioara barbatului si e buna doar pentru niste chestii standard, gen decor/bucatarie/copii sau e curva prin definitie, face acelasi lucru. Nu spun mare lucru aici, chestiile astea sunt cunoscute demult.
Interesant este insa ca uneori, si femeile se raporteaza la ele insele ca la niste obiecte. Nici asta nu e o noutate, dar eu vreau sa va povestesc mai jos o instanta in care asta s-a intamplat in prezenta mea.
Aseara, la cursul nostru de nasteri, educatoarea ne-a intrebat, si pe mame si pe tati, daca tatii vor participa la nastere. Un tata a raspuns, aproape socat de idee, ca in niciun caz nu va participa la nastere si a adaugat ca el prefera sa astepte intr-un loc special pentru tati.
De ce aceasta reticenta, m-am intrebat eu, de unde aceasta respingere din start a ideii de participare a tatalui la nastere? O posibila explicatie poate fi construita pornind de la ideea ca, privita din afara (hai sa zicem privita de un barbat), nasterea nu este un eveniment tocmai atractiv: femeia se screme, geme, urla, se comporta ca un animal, nu te mai poti intelege cu ea, se rupe, se poate intampla sa se scape pe ea, e si sange in peisaj, materii de tot felul ies din ea si asa mai departe. Pentru unii barbati, asta poate fi un turn-off. Si de aici incolo speculam.
De ce este/ poate fi asistarea la nastere un turn-off pentru un barbat? Pentru ca acel barbat considera femeia un obiect, nu o fiinta umana. Numai asa se explica atitudinea asta in care barbatul nu doreste sa VADA femeia (lui) intr-o ipostaza care lui i se pare degradanta, adica femeia redusa la stadiul de animal, sub conditionarea speciei, fara control si fara ratiune. In mintea acestui barbat, femeia este un obiect frumos, poate chiar decorativ, este sotie, este mama, dar la modul aseptic, fara sange si fara chestii curgand din ea. Este aceeasi situatie ca si atunci cand barbatul refuza sa faca sex cu femeia aflata la ciclu, pentru ca este scarbos, inestetic, neigienic sau altele din acelasi registru.
Acest barbat vrea sa se bucure de frumusetea si de compania femeii, dar nu vrea sa stie nimic despre partea ei care este mai putin placuta privirii sale de estet. Superficialitatea este maxima aici. De exemplu, mie imi place foarte mult masina mea, dar nu vreau sa-i schimb eu uleiul. Nici nu ma pricep la asta si mi se mai si pare ca e o treaba murdara. Deci prefer sa o duc la un specialist, sa se ocupe el de ea si eu sa o iau dupa catva timp in stare buna de functionare.
Sa o iau de acolo, adica, asa cum o stiu eu in viata de zi cu zi, asa cum o folosesc eu. Tot asa si cu femeia: inteleg ca are niste parti fiziologice, dar eu nici macar nu vreau sa stiu de ele, darmite sa fiu prezent acolo cand ele se manifesta.
Un alt tata a raspuns ca el vrea sa participe cel putin la travaliu si chiar la nastere. Sotia lui, impreuna cu sotia primului, au spus ca e ok sa participe la travaliu, dar ca nu ar vrea ca tatal sa participe si la nasterea propriu zisa (la expulzie).
De ce nu vor femeile ca tatii sa participe si la nasterea propriu-zisa? Pai de ce altceva decat pentru ca nu vor sa-i puna in situatia de a le vedea matele, interioarele, lucrurile pe care le au pe dinauntru si pe care chiar si ele le gasesc rusinoase? Se pare ca si ele, femeile, gandesc exact ca primul tata, sau cel putin isi banuiesc partenerul ca gandeste ca primul tata, si anume ca daca tatal o vede pe mama in chinurile facerii, asta va fi un turn-off.
Cu alte cuvinte, femeile insele se vad pe ele tot ca pe niste obiecte frumoase si decorative, si vor sa pastreze aparenta asta cel putin in ochii barbatului, daca nu si ai lor. Rusine, vinovatie fara de propriul corp (poate si in buna traditie religioasa, nu-i asa) sau poate chiar ipocrizie? In mod cert obiectualizare.
Mi se pare trist. Mi se pare trist sa ratezi poate cea mai importanta experienta din viata ta de barbat (momentul in care devii tata) pentru ca nu stii sau nu vrei sa-ti vezi femeia asa cum este, adica in primul rand o fiinta din carne, oase si sange, care atunci cand este gravida are o inauntru o alta fiinta facuta din acelasi material. Mi se pare trist sa consideri ca femeia ta devine o chestie cel putin inspaimantatoare, daca nu chiar scarboasa, atunci cand te apropii prea mult de ea si cand o vezi in exercitiul functiunilor sale fiziologice. Mi se pare foarte trist sa nu poti sa fii acolo langa ea intr-un moment in care (poate) va avea foarte multa nevoie de tine. Mi se pare trist si sa ai, ca femeie, o relatie atat de superficiala cu tine insuti si cu barbatul tau, incat sa-ti fie teama ca o sa te doreasca sexual mai putin daca o sa fie pus fata in fata cu realitatea ca din tine curge sange, si in fiecare luna, si atunci cand nasti. Mi se pare extraordinar de trist ca oamenii isi spun unul altuia ca se iubesc, dar de fapt iubesc imaginile idealizate/obiectualizate pe care le au ei in cap despre celalalt, in loc sa iubeasca toata fiinta celuilalt.
Eu personal am inteles de mult timp ca femeile defecheaza si ele si ca rahatul lor nu miroase a micsunele (sunt si ele oameni, cum ar veni). Dar chestia asta nu are cum sa ma faca sa o iubesc pe a mea mai putin, n-are nicio legatura.
Dupa cum poate va asteptati, eu am raspuns ca vreau sa particip la toata nasterea, de la un capat la altul. Din mai multe motive, nu stiu care e cel mai important: vreau sa fiu acolo pentru ea, sunt curios sa vad tot ce se intampla, vreau sa fiu prima persoana din familie care o vede pe fiica-mea, consider ca ambii oameni „vinovati” de nastere trebuie sa fie acolo, si in plus, mi se pare o dovada de lasitate sa o las singur acolo sa se chinuie. Altfel spus, vreau sa particip la tot ce se intampla in viata mea si mi se pare ca as fi mai putin barbat daca nu as face-o.
Viață de tată 
Oh…de cate ori am auzit eu asta cu “nu nene, io nu stau acolo cand naste ea”. Asa e, astea sunt cupluri de obiecte nu de oameni. Adica sa zicem ca tie, barbatule, iti e rau. Si sa zicem ca…vomiti, sau ca ai diaree sau ca iti curg mucii incontrolabil prin toata casa. Asta inseamna ca eu o sa fiu turned-off de treaba asta? Pai n-are frate nici o legatura. Da, nu o sa fac o mare dragoste cu tine ATUNCI…ca nu e cazul si nu cred ca vrei asta (desi cred ca sunt masculi care ar face-o oricand :), dar in rest? Ce dracu’ de treaba are una cu alta?
Astia sunt oameni care la batranete, cand vor ajunge sa depinda unul de altul mult mai crunt ca la o nastere…vor claca iremediabil si lamentabil. Adica nu poti sa fii acolo cand femeia aia iti naste tie copilul? E copilul tau. Singura chestie pe care o pot intelege e ca la unii vederea sangelui produce lesin. La propriu. Da’ n-a zis nimeni ca tre’ sa stai cu ochii pe acel capat al doamnei! Stai la capatu’ alalalt, ca acolo conteaza. De coada se ocupa cadrele medicale, ca doar de aia esti la spital. Si pana la urma si daca lesini ca un prostalau, o sa te culeaga naibii cineva de pe podea si o sa iti dea si doua palme, ca sa iti revii din starea de inutilitate uriasa care te-a cuprins.
Si cand o sa ai un copil care vomita, se caca si se pisa in acelasi timp, eventual pe tine, ce o sa ii faci? Nu o sa il mai iubesti? Nu o sa mai simti ca e copilul TAU?
Oamenii erotizeaza treaba asta cu nasterea doar pentru ca se intampla prin locul acela “rusinos” prin care ei s-au simtit bine la implementarea copilului. Daca iesea pe gura sau pe urechi….nu se mai gandeau ca e turn-off.
Mi se pare o puerilitate si o tampenie maxima sa nu fii apropiat de sotia ta ca atunci cand iti naste copilul sa nu “poti” sa fii de fata. Sa stai ca in anii 50 pe culoar. Si eventual sa fumezi un trabuc si sa te bati pe spate cu alti masculi la fel de inteligenti ca tine. Deci biata femeia aia, sa nu cumva sa ii fie rau vreodata, ca tu n-ai cum sa o ajuti ca vezi-doamne…e turn-off pentru putzica matale. Ehhh…suntem in 2012…sa ne revenim. Nu e nici de la publicitate, nici de la pornografie, e de la mentalitatea de 1900, care din multi barbati nu a iesit si nu o sa iasa niciodata.
ca bine zici :)
Cata dreptate ai!!!
Alexandra,dau un ceai.O cafea.un suc.Pot sa te imbratisez?
Sotul meu a stat langa mine la nasteri si n-a patit nimic.A simtit sa fie langa mine,langa noi,si a fost.A contat enorm.
Liviu,sunt convinsa ca te vei descurca perfect.Deja o faci.
O bere cand ne dezapezim? O imbratisare virtuala iti dau si eu!
Excelent. Doamne, o opinie PERFECTA. Te rog sa te apuci sa tii cursuri si sa dai share la articolul acesta macar o data pe luna. Sunt de acord, dar niciodata nu as fi putut sa exprim asta atat de bine. Felicitari tie pentru cum gandesti! Si stiu ca si Printesa e pe aceeasi lungime de unda. Sunteti model, I swear :)
Eu declar acest post perfect!
SI IO!
SI IO!
:)
multumex
Si eu. Sunteti norocosi ca va aveti unul pe celalalt. :)
Ce chestie. Nu stiam absolut nimic despre autorul acestui blog, l-am citit dintr-un link pe FB. Pana la penultimul paragraf am fost convinsa ca e scris de o femeie. Cred ca asta spune multe.
cred ca asta spune ca gandesc ca o femeie :)
Felicitari! :)
Tin sa precizez ca Ionuka de mai sus nu-s eu. Desi si eu zic ca postul e tare bun. Poate se mai (raz)gindesc unii altii despre unde-ar trebui sa stea la momentul nasterii propriei odrasle.
Alexandra, bine-ai zis-o cu statul la capatul celalalt in caz de extrema urgenta, ca doar de-aia avem doua. Capete.
Hugs, Ionuko!
hugs back! tare imi place de sotul tau, imi aminteste de al meu uneori (care a zis ca nasterea fetelor a fost cel mai fascinant moment din viata lui)
Ia te uita ca m-a pacalit. Am zis ca esti tu. :)
Ce chestie… am fost complet de acord cu ceea ce ai scris pana in punctul in care ti-ai permis sa-i faci superficiali pe cei care nu sunt ca tine. No, no.
OK, comentariul anterior era scris la nervi.
Nu-mi place cand oamenii simt nevoia sa-si impuna propriile pareri prin chestii de genul “esti asa si pe dincolo daca nu esti ca mine”. Tu expui niste treburi foarte interesante, intr-un mod foarte coerent, dar e posibil sa nu detii adevarul suprem, stii si tu asta.
Probabil ca sunt foarte departe de acest moment si din cauza asta chiar nu-mi imaginez sa fie tatal copilului meu cu mine la nastere, poate pentru ca sunt eu singuratica, poate, poate… dar sa vina un strain sa-mi spuna ca relatia mea e superficiala pt ca nu fac cum crede el ca e mai bine… e aiurea, tre’ sa recunosti
hello :)
sunt 2 chestii aici:
1. am scris asa la un moment dat: “Pentru unii barbati, asta poate fi un turn-off. Si de aici incolo speculam.”
deci de la un punct incolo, speculez. poate e asa, poate nu e asa.
2. Cum as putea sa spun ca ceva mi se pare superficial fara ca cineva caruia i se aplica afirmatia aia sa se simta jignit? eu cred ca nu se poate.
deci nu am incotro decat sa spun asa: daca X, atunci (in opinia mea), esti Y.
unde Y=superficial, in cazul asta.
cred ca asta inseamna sa aduci un argument si sa-ti asumi o opinie: trebuie sa asumi tot ce decurge din ea.
cu alte cuvinte, mie chiar mi se pare o dovada de superficialitate. cred ca am argumentat de ce.
mai spun doar ca nu cred ca am scris nicaieri ca toata lumea tre sa faca cum fac eu.
acum, fara sa fiu indiscret: tu de ce nu ai vrut ca tatal sa asiste la nastere?
te intreb tocmai pentru ca imi dau seama ca este posibil sa ma insel si deci vreau sa aflu un alt raspuns la intrebarea de mai sus decat cel pe care l-am incercat eu.
Nu nu, doamna a zis ca e departe de momentul ala. Deci nu a nascut, asa se intelege. Eu cred ca nici nu are inca un sot, si de aia gandeste asa.
a, ok, nu stiu de ce am inteles ca momentul ala e departe in urma si nu inainte… :)))
1. Paragraful care incepe cu “Mi se pare trist” pare o concluzie si eu l-am rupt de cel in care speculai. Am inteles ca ai speculat ce ai speculat si acum tragi o concluzie generala. Daca tu afirmi altfel, eu am gresit.
2. Tu ai spus ca toti cei care nu sunt X sunt Y=superficiali. E o generalizare care mie nu mi se pare in regula, pentru ca atunci cand am citit articolul am inteles ca femeile care nu accepta tatal in sala de nastere cu ele sunt superficiale.
2bis. Nu am luat personal faza cu superficialitatea, desi vad ca asa m-am exprimat in comentariu; tu ai afirmat clar ca toti Y=superficiali, nu trebuie ca oricare Y (asa cum l-am definit eu mai sus) chiar sa fie superficial ca sa se simta jignit.
In concluzie, femeile care accepta sa fie obiectualizate sunt superficiale. Ideea pe care n-am reusit sa o exprim este ca nu toate femeile care nu accepta tatal in sala de nastere se lasa obiectualizate. Eu nu as vrea sa fie tatal alaturi de mine pentru ca mi-e frica sa nu intre intr-o panica mai mare decat cea in care sunt eu si sa ma sperie inutil. Daca el isi va dori asta in mod deosebit, o sa trec peste ideile mele si va fi acolo.
For full disclosure, am 27 de ani, nu sunt casatorita, citesc cu mare interes orice postare pe tema copii, nastere, etc.
Mersi pt raspuns
ei, e doar un post pe un blog, acu nu stiu sa zic nici eu daca speculatia acopera si concluzia sau nu; probabil e ceva de genul daca atunci
awww, comentariile mele nu vor sa apara?
Da, acest post e perfect! Great Dad!
Liviu, de ce in Romania procentul femeilor care isi alapteaza nounascutii cu lapte de biberon este de 90%, iar in Europa nordica (inclusiv tara in care ma aflu acum) procentul este de 10% + 90% alaptat natural/de san?
Estetism, dorinta femeii de a nu-si strica sanii. La fel ca si cu alegerea din prima, aproape, a cezarienei, in Romania. Protejarea estetica a vaginului.
Eu voi asista la nastere&tot procesul in sine. Nici eu nu schimb uleiul la masina, dar nu din motive estetice, ci fiindca nu ma pricep, nu sunt pasionat de tehnica auto deloc si fiindca am un prieten foarte bun care este mecanic auto aici.
Va doresc tot binele din lume si respect dorinta fiecarui om.
dap, bune observatiile cu nestricatul sanilor si protejarea vaginului. femeile astea se doresc de-a pururi niste papusi barbie care nu exista decat pentru a se mandri iubi cu ele.
Treaba cu femeile care alapteaza in procent atat de mic nu am inteles-o niciodata, nu poate exista atata superficialitate sau dezinformare (refuz sa cred ca este nepasare) incat sa nu-ti alaptezi propriul copil, daca nu exista impedimente fizice. Ce naiba, acum se sta cel putin un an acasa cu copilul, mamele noastre care stateau doar primele 3 luni acasa, oare in ce procent alaptau in primul an?
Cat despre nastere … am facut-o de doua ori, totul a mers excelent, din toate punctele de vedere.
A fost la stat, deci nici nu s-a pus problema de tatal care sa asiste (am avut rooming in in schimb, da, in maternitate de provincie si fara costuri suplimentare, asa este sistemul in Valcea).
Am discutat doar vag subiectul si probabil daca ni s-ar fi oferit posibilitatea, am fi ales sa fim impreuna, cel putin pana la un punct.
Da, pana la momentul expulziei (care apropo, dureaza 15, max 20 min).
De ce? Poate pentru ca si noi ne-am lasat comvinsi de mentalitatea pe care o acuzi tu, desi ne iubim foarte mult si ne consideram deschisi la minte (avem 30 de ani).
Eu stiu sigur ca am avut retineri in ideea de a-l avea acolo, in sala, in momentul Z, da, din toate motivele enuntate de tine legate de ce se intampla fizic.
Probabil din cauza aceleiasi mentalitati nu cred ca am facut niciodata sex cand eram la menstruatie, nu ma simt eu confortabil, fizic si psihic, pentru toate detaliile ce se intampla pe langa ideea in sine, adica teoretic e o poezie dar practica ne omoara :)
Revenim la nastere, mi-ar fi placut sa fim impreuna in orele de travaliu, eram amandoi destul de speriati, pentru ca nu eram impreuna, nu pt ca n-ar fi mers bine ceva.
Tehnic, dureaza destul de mult, ore, pot fi 7-8 sau 20, treci printr-o multime de stari fizice si psihice, clar ca ajuta sa-ti ai partenerul langa tine, este epuizant, uneori apar si frustrare sau nervi, involuntar. Nu spun ca doar pt aceste chestii accidentale ar fi mai bine ca el sa nu fie langa tine, doar ca trebuie sa va asteptati la ele.
Sotul meu statea pe hol (unde nu era nici macar un scaun!) si ii venea sa se urce pe pereti, nu fuma trabuc doar numara bucatile de faianta si isi rodea unghiile. Era stresat la maxim ca ar putea sa se intample ceva rau, eu eram senina, eram prea preocupata de ce se intampla fizic, incat sa ma mai pot gandi la altceva decat momentul prezent. Primele ore sunt ok, ultimele doua-trei sunt foarte intense.
Exemplul Alexandrei mi se pare foarte bun (ca si intreg comentariul chiar daca avem pareri diferite pe alocuri) cum ca sigur nu o sa-ti vina chef de sex ATUNCI, cand o vezi cu toate cele pe afara, si probabil nici inca vreo cateva saptamani dupa, dar dragostea inseamna mult mai mult decat sex, si aceea este doar o zi din viata voastra impreuna, care nu ar trebui sa aibe decat urmari placute pt aman … trei :) Iar toata experienta o sa fie atat de intensa si o sa va lege atat de mult, incat vag o sa va amintiti, peste cateva luni, de detaliile … mai putin placute ale zilei respective.
So … cred ca e momentul sa inchei, mi-am expus doar propriul punct de vedere (ceea ce consider ca nici nu ar mai trebui subliniat) si as aprecia daca am fi civilizati (ca de obicei) si nu ne-am sari in cap unii altora pt ce gandim. Eu am apreciat ca generalizarea nu a fost chiar atat de … generala :)
Sunt sigura ca totul o sa fie bine, curaj, si rabdare! :)
Soțul meu e asa un sensibil :) …nu poate să se uite nici la documentare pe Dicovery despre operații, sau la stiri din alea triste cu copii abandonați sau abuzați. Asa că, atunci când am născut, a stat eroic cu mine si m-a ținut de mână până când am început să am contracții cu adevărat dureroase. Când a văzut cât e de greu si cât mă chinui, a fost terminat psihic, s-a făcut palid ca hârtia la față, a început să tremure… l-am trimis să-mi cumpere repede-repede fructe si înghețată, i-am explicat că musai am poftă de ele, si s-a dus omu să-mi satisfacă solicitarea. Pe când s-a întors, eram în sala de nasteri, si a avut nevoie de asistență medicală pe hol, pentru că mă auzea pe mine țipând în timpul contracțiilor :)
na, daca omul nu rezista asta e, n-ai ce face si nu i se poate imputa chestia asta. si eu ma dau aici viteaz da’ nu-mi garanteaza nimeni ca nu o sa lesin la primul urlet sau la prima picatura de sange. :)
important e ca vreau sa fiu acolo, zic eo.
Ah, da, da…sunt si oameni care clacheaza. Admirabil zic eu e ca tot ea, in travaliu, s-a gandit la el si a stiut sa il trimita de acolo pentru ca l-a vazut ca se chinuie. Aia e dragoste! Sa incerci din totata fiinta ta sa fii ACOLO pentru alalaltu’! Mereu.
Ei, uite, mie asta mi se pare absolut inutil! De ce sa lesine amandoi? Cum spuneam si mai jos, pe mine nu m-ar ajuta absolut deloc daca ar lesina el langa mine, ba, mai mult, m-ar distrage de la treaba pe care o am de facut (nu-i bai, ca pe al meu numa’ o bata bine plasata la moalele capului l-ar lesina, nu travaliul, sau expulzia, dar tot n-as spune ca prezenta lui m-ar ajuta in vreun fel).
Eh, aici nu mai suntem neaparat de acord. Adica suntem, dar partial :).
Pot sa te asigur ca pe mine nu ma obiectualizeaza consortul. E la fel de constient ca tine de treaba cu femeile care elimina acelasi tip de fecale ca masculii si ma iubeste si cu muci, si fara muci, si cu chestii curgand din mine si fara.
Dar eu nu vreau ca el sa stea cu mine cand s-o intampla, daca s-o intampla. Si uite ca nu stiu sa-ti dau o explicatie legata de asta, dar pot sa-ti spun sigur ca motivele n-au nicio legatura cu speculatiile tale din prima parte a articolului. Daca vrei, e poate din acelasi motiv pentru care cand eram mica si mergea maica-mea cu mine la dentist faceam ca toate animalele pamantului de erau aia pe cale sa cheme exorcistul, iar cand ma duceam singura stateam smirna si trecea totul fara niciun incident. Nu cred ca era din cauza ca maica-mea ma obiectualiza, ci are mai degraba de-a face cu structura mea interna. Nu vreau sa vad pe altcineva drag ca isi face griji sau ca sufera alaturi de mine, pe mine tipul asta de empatie nu ma ajuta nicicum, ba tinde sa ma darame.
Nu stiu daca asta ma face defecta sau eu mai stiu cum, dar sunt destul de convinsa ca nu are legatura cu superficialitatea. Lui sau a mea.
In alta ordine de idei, bine ai venit in lumea lui ,,toti cei care nu sunt ca mine sunt asa… dar nu vreau neaparat sa generalizez, nu-mi sariti in cap” :D.
am inteles, nu am nimic de comentat :)
la modul ideal mi-as dori ca iubitul meu sa fie cu mine atunci cand as naste, dar cand ma gandesc ce stresat e al meu de ideea de spital si cand imi aduc aminte de faptul ca acum cativa ani cand eu am suferit o operatie minora, eu eram linistita si relaxata, iar el era crispat si ma stresa si pe mine, parca nu imi mai doresc asta :)
oricum voi putea testa peste o luna daca s-a schimbat ceva pt. ca voi trece iar prin alta operatie minora :)
de fiecare data cand am auzit discutia asta legata de prezenta tatalui la nastere, nu intelegeam faza cu vai draga ca va ramane socat de “priveliste”, aici sunt de acord cu Alexandra : prezenta tatalui este necesara la celalalt “capat” :) ; daca femeia isi vrea barbatul langa ea, e pt. ca are nevoie de sustinere, pt. restul exista doctori, moase, asistente, etc.
Excelent post. Beton argumentatie. Ingrijoratoare concluzii. O sa tai cordonul?!
Nu, Robo, e pt ca prezenta lui nu m-ar linisti si nu m-ar ajuta cu nimic. Ba, mai mult, m-ar nelinisti pe mine. E pentru ca eu, una, nu suport prezenta nici a mamei, nici a sora-mii, nici a bunica-mii, cand sunt in suferinta. Prefer sa sufar singura si in tacere. Ai mei au aflat ca travaliul meu a fost infiorator de dureros la cateva zile dupa nastere. Ma ajuta pe mine cu ceva ca se ingrijorau ei pt mine? Imi faceau durerile mai suportabile? Deloc. Barbatu-meu a stat pe holuri, mi-a dat mesaje, mi-a adus iaurt si nu mai stiu ce la final. Ma ajuta mai mult de atat daca era inuntru? Nu.
E si o prb de intimitate. Ok, stii ca femeile trec prin aceleasi procese fiziologice, insa asta nu inseamna ca trb sa si asisti la ele. Orice om are coltul lui de intimitate, zona lui de vulnerabilitate fata de toata lumea, nu numai fata de colegii de birou, sau vecinii de scara. Si are dreptul sa-si apere aceasta zona.
Nu toti barbatii si femeile care au o pornire mai consistenta catre intimitate obiectualizeaza. Iar tu generalizezi, reduci ce se petrece in jurul tau la tine si la parerile tale.
Sunt lucruri pe care natura si traiul istoric in familie le-au asezat asa cum le-au asezat si sec. 20, cu excesele lui, a venit sa le dea peste cap, in numele unei egalitati duse in panzele albe si a unor exagerari. Acum 200 de ani, cand femeile nasteau acasa, tatal se ducea sa aduca moasa, o chema pe soacra-sa/mama-sa sa ajute si apoi astepta alaturea, pt ca nu facea decat sa incurce femeile in treaba lor. Acuma, tre’ s-o tie de mana pe sotie, eventual sa taie cordonul, in semn de iubire, ca, deh, asa e modern si asa arati mamei bebelusului ca o iubesti. Nu, sunt atatea moduri de trai in cuplu si in familie, ca nu cred ca are rost sa recurgi la gesturi care te pot da peste cap, cand le poti, de fapt, evita!
eu ma mir un pic ca unele persoane au luat speculatiile mele destul de personal si s-au gandit ca ar fi vorba despre ele. evident, eu nu am scris despre nimeni anume si nici nu am prescris o conduita, doar am scris ceva de genul “daca ti-e rusine sa te vada barbatul tau cand te scremi, atunci mi se pare ca ai o relatie precara cu stima ta de sine si cu el”.
bun. asta nu inseamna ca nu exista si alte motive pt care femeile nu-si vor barbatii langa ele cand nasc. un motiv plauzibil este asta pe care-l zici tu, si anume ca unele persoane (femei) prefera sa fie singure cand sunt in dureri. pot sa inteleg asta.
insa daca tu ma contrazici si zici ca e din cauza asta pentru toata lumea, si nu exista cazuri in care femeilor le este rusine, practic nu faci nimic altceva decat sa generalizezi si tu, asa cum ma acuzi pe mine.
eu am spus clar ca speculez. speculez, dar sunt convins ca lucrurile despre care vorbesc eu exista si cred ca e probabil ca sentimentul asta de retinere sa fie majoritar la femeile care nu vor sa aiba tatal langa ele cand nasc.
stii de ce cred ca e majoritar? stii, adica, de ce cred ca eu sunt mai indreptatit sa generalizez decat tine?
din doua motive:
1. este destul de neobisnuit ca o persoana sa vrea sa sufere in singuratate. atentie, nu zic ca e ciudat, nu zic ca e anormal, zic doar ca experienta mea (si personala si din auzite) imi spune ca e mai usor sa gestionezi suferinta cand ai pe cineva care sa te sprijine.
2. la cursul de prenatal ni s-a spus ca e foarte important ca gravida sa aiba langa ea o persoana (din familie sau macar o figura materna) care sa o inteleaga si sa ofere suport emotional in timpul nasterii. asta inseamna ca practica medicala curenta considera ca majoritatea femeilor beneficiaza de pe urma prezentei cuiva langa ele in timp ce nasc.
cu alte cuvinte, MAJORITATEA femeilor NU sunt ca tine, adica prefera sa fie cineva cu ele decat sa nu fie.
ei, in conditiile astea, singurul motiv la care ma pot gandi pentru faptul ca aceste femei, care au nevoie de sustinere, nu vor ca barbatii lor sa fie langa ele, este acela ca le e rusine ca ei sa le vada in ipostaze stanjenitoare, rusinoase, nedemne, spune-le cum vrei.
ceea ce inseamna ca (si) ele se vad ca pe niste papusi frumoase care considera ca pierd iubirea barbatilor daca sunt vazute in alte ipostaze decat cele de zi cu zi.
Intamplator, acum 200 de ani, femeile chiar erau tratate ca niste obiecte, mai precis ca proprietate a barbatilor. De ce crezi ca a aparut feminismul, gen?! nu ai ales bine argumentul.
Da pai pe mine m-a blocat complet. Total. In anul 2012 sa aud ca spune cineva ca ce frumos era cand barbatul chema moasa si soacra si el statea departe…mi se pare ireal. De aia am zis ca mentalitatea multor romani (inca o generalizare) este undeva in secolul 18 ramasa. Eu zic ca daca nu tia fost rusine sa te dezbraci si sa te culci cu el…si eventual sa ai orgasm in fata lui…Sau poate “excesele” secolului 20 nu permit orgasmul femeii…ca doar acum 200 de ani nici nu se punea problema :)))
Una e sa zici ca ok, pe mine nu ma ajuta, alta e sa dai exemple din astea. Inca o precizare: chiar daca pe ea nu o ajuta, ar trebui sa nu fie egoista si sa ii rapeasca tatalui momentul nasterii copilului SAU. Multa lume uita ca si omul ala e PARINTE chiar daca nu a purtat el copilul. Are dreptul sa fie acolo.
Pingback: Toate generalizarile sunt gresite. Inclusiv asta. | VIAŢĂ DE TATĂ
Nu mă bag in chestia cu feminismul și cum se întâmplau lucrurile acum 200 de ani, dar sunt de acord cu chestia cu intimitatea și cu nevoia unora (destul de mulți, zic eu) de a nu sta de mână cu alții în asemenea momente de vulnerabilitate, sort of. Nu e ca și cum vreau să mă închid în beci și să sufăr în liniște, să nu mă vadă nimeni, să nu afle nimeni, că sunt o ciudată antisocială/sociopată/emo. Doar că de multe ori cineva ,,din afară” (să zicem un cadru medical specializat) mă ajută MULT mai bine să trec peste situație decât consortul cu ochii beliți care mă strânge de mână și se întreabă ce dracu să-mi facă. Poate se aplică și la scară mai mică, atunci când ai un alt tip de problemă și zău că e mai bine să vorbești cu cineva necunoscut, care nu e afectat de problema ta, decât cu mama sau cu tata care-și frâng mâinile mai ceva ca tine.
Ca să luăm un alt exemplu din sfera ,,situații stânjenitoare” – dacă aș avea o situație legată de defecație, aș prefera să merg la un proctolog, ceva, decât să-l pun pe soț să arunce un ochi, și nu numai din motive de pricepere profesională, call me crazy sau complexată. Sigur, dacă ar fi o problemă spinoasă, mi-aș dori să meargă cu mine la cabinetul medicului, să se intereseze de problema asta, să mă încurajeze, să-l știu acolo. EVIDENT că aș discuta cu el despre asta, probabil în fiecare zi, i-aș zice – domne, am o problemă cu orificiul dorsal, știi tu, pe acolo pe unde iese treaba. Și uite așa, și așa. Și nu m-aș aștepta să nu înțeleagă sau să dea ochii peste cap și nici nu m-aș abtine de frică să nu înceapă să mă perceapă cine știe cum. NORMAL că trebuie să mă susțină atunci când trec prin ceva, de orice natură și să înțeleagă în ce constă această problemă, detaliat. De acord, nu mai trăim în vremurile în care bărbații habar n-au cum arată de fapt femeile dimineața, prin ce procese fiziologice trec și cum le miroase gura când se trezesc. Dar pe cuvântul meu că n-ar fi nevoie să intre și să stea cu mine la consultație/operație. Chit că și el știe exact ce fac eu în baie atunci când intru și stau mai mult. Chiar dacă suntem un cuplu, suntem în același timp și persoane diferite. Facem multe lucruri separat, așa cum facem multe lucruri împreună. Nu e ca și cum mi-am luat un siamez în momentul în care m-am căsătorit, unul care va fi lipit de mine cand ma duc la baie pentru no1, când mă duc la baie pt no2, când vomit de la vreo indigestie sau când mă screm să nasc. Asta nu înseamnă că el nu știe/aude că eu merg la baie pt no1, că merg la baie pt no2 – cu tot ce implică asta, că vomit cu behaială dacă mi-e rău sau că nasc și cam cum se întâmplă toate lucrurile astea. Și asta nu-l face pe berbant un potențial tată incomplet sau trist, doar pentru că nu vede copilul în secunda în care țâșnește învelit în placente, sânge și diverse mucoase, ci un minut mai târziu.
Cât despre că m-aș vedea ca o păpușă care trebuie să fie ca scoasă din cutie și că n-aș vrea să schimb percepția asta pentru nimic în lume – nu e cazu, zău. :). Și cred că-s destul de multe persoane care preferă să nu aibă jumătăți masculine în sala de naștere din alte motive decât respectul lor de sine precar, mult mai multe decât un procent minuscul de excepții – procent minuscul care ar justifica generalizarea ta. Adică da, ca și Nuschu eu cred că suntem multe astea care au nevoie să nu fie Gigi în sala de naștere din alte motive decât alea că li s-ar întoarce lor, vezi-doamne, mațele pe dos. Ba chiar îndrăznesc să spun că e vorba de niște motive destul de egoiste. Altfel spus, am nevoie ca el să nu fie acolo și îndrăznesc să sper că asta nu-i va răpi nimic din frumusețea vieții.
Motivul pentru care exista reacțiile astea -din partea mea și a încă câtorva – nu e că ar fi ceva greșit în a sta cu soțul de mână când naști , ci că tu spui că e ceva greșit să nu stai și lucrul ăsta transpare destul de clar din textul tău :). Și n-ai cum să nu iei personal frazele care încep cu ,,mi se pare trist” și continuă cu lucruri pe care tu vrei să le faci. Indirect exact asta spui. Cât despre generalizări – în teorie oi avea tu dreptate (ești tare pe teorie, am văzut :P ), în practică, însă, eu nu cred că e loc de generalizări pe subiectul ăsta. E așa sensibil și fiecare e așa de particular în felul în care abordează problema nașterii că e normal să deranjeze când spui că o femeie e aiurea și complexată dacă nu vrea să stea în formație matrimonială în momentul nașterii, în condițiile în care eu știu destule femei care nu ar vrea asta – și nu-s nici pe departe complexate sau femei tip barbie.
Altfel, bafta la generalizat, am înțeles, generalizarea (ca și murdărirea) este bună, dar alege și tu niste subiecte mai superficiale, așa :).
Cam aiurea sa ducem comparatia nastere-defecatie-indigestie-mers la doctor pana la capat si TOTAL…un pic de metafora e buna, insa nasterea e cu totul ALTCEVA. De aia fiziologia pura din ultimele MINUTE de nastere e absolut IRELEVANTA pentru procesul in sine. Tu nasti copilul LUI, deci trebuie sa fie si el acolo. Asa e natural, ca formatia “matrimoniala” sa astepte IMPREUNA copilul. Impreuna i-au dat viata, impreuna il cresc, de ce unul trebuie sa lipseasca la momentul UNIC al nasterii??? Da, e corpul tau, insa e si copilul lui. Daca ai rusini sau probleme, poate sta la capatul ala cu ochi al tau. Dar sa ii zici sa stea afara mi se pare ciudat. Si, da, e chestie demonstrata demult pe plan mondial, ca femeile care isi au partererul aproape la nastere se simt mai bine. Dar asta pentru ca probabil ele il au aproape si il apreciaza si in restul vietii. Si atunci devine total natural sa il aibe acolo cand ea naste copilul LOR.
Cat despre a aduce ca argument egoismul…nu mai am comentarii. Pentru ca de fapt despre asta e vorba. Si la cele cu rusinea tot egoism e. Ar fi bine sa treaca si peste rusine si peste egoism si sa isi lase partenerul sa faca ce simte el. Si atunci eu cred el al alege sa fie acolo langa sotia lui, si ar vrea sa vada primul moment din viata copilului sau.
acu nu stiu daca sa raspund sau nu: pe de o parte nu as mai vrea sa continui discutia, pe de alta parte daca cineva si-a luat timp sa scrie ceva lung, ma simt obligat sa raspund :)
mna… nici eu nu prea as pune semn egal intre nastere si restul functiunilor fiziologice, deci nu prea mi se pare ca daca nevasta nu vrea sa fiu in baie cand e ea pe veceu atunci inseamna ca ar trebui sa nu fiu nici in sala de nastere, ca prefera intimitate.
dar tu Andrada, si nushcu, aveti niste motive clare pt care nu vreti sa fie tatal acolo, anume faptul ca vi se pare ca nu ajuta cu nimic, ba mai mult, s-ar putea sa strice eu stiu ce.
deci nu prea inteleg: doriti sa ma convingeti ca am gresit si ca nu exista asa ceva gen rusine de propriul corp la femei?
ca deja am zis, cred, ca nu toate femeile care nu vor tatii langa ele sunt in situatia asta (dar mi se pare ca majoritatea).
sau doriti sa ma convingeti ca majoritatea are alte motive decat rusinea? (sa nu generalizam :))
in fine, care ar fi motivele alea? repet: majoritatea femeilor nu sunt ca voi, adica ele au de castigat dpdv emotional daca tatal e acolo (educatoarea de la prenatal a zis-o, nu eu). deci daca ele totusi nu vor ca tatal sa fie acolo, si nu e vorba de rusine, atunci tre sa fie altceva.
si eu nu stiu ce.
Eu nu doresc nimic, mi-am exprimat o opinie personala, asa cum indeamna zicerea de deasupra campului in care scriu: “Dati cu opinionul aici, multumesc” :-). Opinia mea e ca sunt si alte motive in afara de (auto)obiectualizarea femeii, pentru care femeile nu au nevoie de prezenta partenerului in sala de nasteri.
Evident, depinde de mediul in care te plasezi. In zona de oameni mai instruiti (mai umblati pe la scoli si prin lume), rusinea e, probabil, marginala in decizia de a avea/nu tatal langa tine la nastere si atunci intervin alte motive (sotul e sensibil la din astea, sau nu simti ca te ajuta cu ceva). In lumea cealalta, mai putin instruita spre deloc, n-ar fi marginala.
Si mai e si lumea in care nu mai conteaza, in care oamenii sunt atat de amarati, incat, din cauza constrangerilor materiale, nu numai ca dorm in aceeasi camera cu restul familiei, dar si fac copii si ii nasc de fata cu familia (copii, sau parinti, sau…)
Mie mi se pare ca problema e felul in care ai scris: ti se pare trist sa… si sa… si sa… Adica, ai aplicat o eticheta, o judecata valorilor altor persoane si asta genereaza reactii, de asta ti-am scris, nu ca sa te conving de ceva anume. Presupun ca tu nu scrii pentru a convinge, ci pentru a te exprima.
Si nu trebuie sa raspunzi :-).
Sunt de acord ca treaba cu indigestia si alte alea sunt niste comparatii fortate, insa am ajuns la ele pentru ca erau in ciclul ,,procese fiziologice normale” si pentru ca in textul ,,de analizat” se face de asemenea trimitere la asemenea procese fiziologice normale.
Sunt de acord ca-s lucruri diferite, cum sunt de acord si ca e posibil sa-mi schimb parerea asta atat de amplu expusa (imi cer scuze, am logoree de tip tiparit si iese ce ati vazut).
Numa ca nu mi s-a parut corecta concluzia asta cu voi femei ce nu va vreti sotul de mana cand nasteti sunteti putin triste pentru ca inseamna ca stati prost cu respectul de sine, si ei sunt putin tristi pentru ca va vad niste papusi de sticla care cateodata fac si copii in secret, in spatele usii, acolo unde nu ne intereseaza ce se intampla. Nu zic, doamne-fere, ca nu e si asa, ca mi-este foarte clar ca nu e asa, zic doaaaaar ca e un subiect sensibil si multilateral dezvoltat si ca in cazul asta chiar e greu sa generalizezi (cu tot cu opinionul ulterior despre generalizarea in general, ca factor benefic in viata umana).
Sper ca n-am speriat pe cineva, sunt o persoana de altfel pasnica si cuminte, sufar doar de abundenta de cuvinte scrise.
A propos de ce spui tu aici, cum ar fi sa si mosesti? :) http://emigrantintenerife.info/despre-cum-am-nascut-acasa-pe-scurt/
da, am cetit acolo. ar fi misto sa mosesc, am si experienta in sensul asta, adica in clasa a doispea mi-am mosit pisica :)
Really? Ok, atunci deja intri in categoria ,,personal calificat”.
Big LOL. Apai incetati cu viramentele catre Regina Maria:)
Nu stiu daca are sens inca un comentariu sau nu, dar desi sunt doar o mandra posesoare de sot minunat si in eforturi de a ramane insarcinata pot doar spune ca foarte mult inseamna omul de langa tine. Inainte de EL nu as fi conceput o eventuala prezenta a masculului in preajma unei oribilitati asemeni nasterii. Acum imi dau seama ce young and restless eram acum ceva ani si cat de mult imi doresc acum sa fie acolo cu mine si culmea cat de mult ishi doreshte shi el sa participe daca vreodata ne va fi dat sa avem aceasta minune in viata noastra. “Succesuri” pragheze amandurora
Felicitari. pentru decizie. Eşti un bărbat adevărat şi da, ai dreptate, va fi una din pietrele de temelie ale vieţii voastre de acum înainte. Noi tocmai ne-am născut acasă al doilea copil, soţul meu a fost singurul prezent la naştere şi un sprijin extraordinar.
Aceeaşi întrebare privind superficialitatea relaţiilor (şi, din experienţă, cutremurul prin care vor trece in primul an în trei din cauza asta) ne-a trecut şi nouă prin minte după un curs Lamaze
Genial, cred ca e primul articol pe care il citesc cap-coada si nu ma enervez pe barbati sau femei :)
Cand va veni si la noi momentul cu siguranta imi voi dori sa fiu alaturi, insa nu sunt sigur ca si partenera mea isi va dori acest lucru (din cate o cunosc eu, nu va fi de acord)
Venita din Romania cu niste idei marete si crete cand am ajuns la momentul nasterii am zis: Valeu astia sunt dusi cu capul :)…cum sa fie de fata la nastere, si mai ales cum sa nasc natural :)? Pai niciuna dintre prietenele mele de atunci nu nascusera asa, blasfemie :). Ei bine cand au inceput contractiile s-au dus pe apa Sambetei toate ideile astea. Tot ce vroiam era sa fie si el acolo, sa fiu servita ca o printesa, sa mi se faca masaj, sa mi se aduca apa, pantofi caldurosi, paine prjaita cu gem, si alte nebunii. Eram acasa, caci aici de-abia de la dilatarea de gradul 5 te iau in spital. Asa ca…nu stiu sigur daca eram doar sadica si vroiam sa-l torturez fiindca “era de vina” pentru starea mea :)) cert e ca m-am folosit cu brio de aceasta mentalitate cu tatal participand la proces.
Din momentul in care am ajuns la spital la fel, el era acolo sa ma “serveasca” pe mine :). Bine oricum aici cred 90% dintre tati participa la proces, mentalitatea olandeza fiind de secole asa, si in cartile de istorie ce prezinta secolul de aur olandez, deci pe la 1600-1700 tot asa se petrecea procesul, singura chestie fiind ca se nastea “doar” acasa, normal pentru vremea aceea :) evident.
In momentul expulziei era acolo si m-a ajutat fizic si psihic enorm. Unu la mana nu m-am simtit singura cu “niste straini” care participau la aceste clipe unice din viata mea, doi la mana, mi-a sprijinit picioarele si spatele, deci a fost efectiv o experienta deosebit de apropiata pentru noi doi. Nu a vazut in direct ceea ce sperie o armata intreaga de barbati, caci era la capul meu, de fapt tinandu-ma cumva in brate, dar a preluat copilul cu mine in acelasi timp si da i-a taiat si cordonul ombilical si am ramas mai departe timp de vreo 2 ore pana am adormit noi fetele :)) impreuna. Am mancat impreuna ( asta a fost tot ce mi-am dorit dupa nastere, eram flamanda :)), dupa 2 zile de travaliu) si ne-am uitat la zana mica ce statea in patutul de langa mirandu-ne de creatia noastra ca atatea milioane de milioane de parinti.
Dar evident nu suntem cu totii la fel, ceea ce pe mine m-a facut fericita, nu stiu daca ar face o alta femeie. Totusi ma bucur ca am trait experienta asta si nu alta, caci stiu sigur ca daca eram in Romania (vedeti inceputul postului meu) acum 8 ani si jumatate nu as fi crezut ca e posibil ca un barbat sa fie fericit sa asiste la nasterea copilului lui pentru simplul fapt ca nu auzisem de nimeni care sa fii facut asta…e drept doar in cercul meu de prieteni.
mai, io IN MARE iti dau dreptate. Adica daca asta e motivul real pt care un viitor tata refuza, e nasol, cum zici. Dar sa stii ca mai exista si alte motive pt care cuplurile refuza. Unul ar fi – si aici ne incadram io si tati din dotare – ca unii barbati, fata in fata cu nasterea, se pierd. Nu e vb de frica de sange and stuff. Ci de incapacitatea unora (care, zic io, n-are nik patologic in ea, e normala pt UNII oameni) de a se pune in pielea altuia, de a simti ALTFEL fata de cum ar simti EL INSUSI in situatia aia. De a se “transmuta” in modul de reactie al altuia.
Concret: pt mine nasterea e ceva minunat, un moment in care simt ca am o extraordinara forta. Sotul vede, insa, doar pe femeia iubita suferind ingrozitor, suferind cum EL nu-si inchipuie ca ar putea. Si de aici contradictia… ca pot sa-i zic io de 100 de ori ca PT MINE experienta e mult dincolo de durere… el ramane blocat in propria perceptie. Si stii ce se intampla, in cazul asta? Omu’ NU MAI POATE AJUTA. In loc sa fie o prezenta securizanta pt sotie, el devine o bomba care emite frica si nesiguranta. Ori nu stiu altii (da’ tind spre generalizare), dar, cel putin, eu NU de asta am nevoie cand am o treaba de dus la capat si mai sunt si “nitel distrasa” de durere. Nu vad cu ce m-ar/ne-ar ajuta o fata stoarsa de mila sau 100 de intrebari binevoitioare si inutile (“stai bine?”/””sa-ti aduc un pahar cu apa?” etc), chestii care atesta laudabil efortul omului de a isi depasi reactia si de a “se face util”… evident, rezultatul fortarii fiind exact opusul, iar eu avand nevoie doar de liniste, de concentrare si nu de a fi incarcata si de grija psihicului altuia in clipa aia.
“E” oameni si oameni :) Si solutii si solutii. La prima nastere, sotul era la usa, dr il invita sa intre, el zicea “nu” de afara, eu “nuuu” de pe masa :) Si a fost bine asa :) La urmatoarea ma indoiesc ca va mai ajunge la usa, va fi ocupat cu fi-su :)
Sunt pro partener la nastere, dar acolo unde amandoi isi doresc asta si unde amandoi considera ca e o optiune buna. Daca nu… femeia stie sa nasca :) Si cu si fara tati langa… si cu si fara dr langa :) Incredere sa fie :)
mi se pare foarte corect ce spui si intr-adevar sunt convins ca exista situatii in care e mai bine ca tatal sa nu participe. cum bine ai observat, ideea mea era ca daca motivul pentru care se refuza din start participarea tatalui (fie de catre tata, fie de catre mama) tine de o rusine de a vedea femeia in chinurile facerii, atunci e trist.
a, daca cei doi decid ca tatal nu ajuta cu nimic, ba chiar strica, atunci e mi se pare foarte in regula sa nu participe si nu se aplica ce am scris eu aici.
dupa cum se vede si din comentariul anterior (lena) exista situatii in care se pare ca prezenta tatalui ajuta foarte mult si, daca e asa, e cam pacat sa nu participe.
Da, exact asa am simtit si eu când am născut, că sotul meu parcă suferea mai mult decât mine, pentru că vedea că efectiv nu are cum să mă ajute, că singură trebuie să trec prin contractiile alea dureroase si el se simtea neajutorat, frustrat si plin de teamă. Si mama mea, care era si ea cu noi, a reactionat exact ca sotul meu sau chiar mai rau, era oarecum panicata, alerga după asistente de doctori ca să-mi facă ceva că mă doare prea tare (vă dați seama, femeie care a născut trei copii, dar pe de altă parte încerca s-o protejeze pe fiică-sa de durerile nasterii). Asa că pentru mine a fost mai bine si mai usor să-i trimit cu oaresce misiuni ce nu suportau amânare, decât să-i văd crispați la capul meu.
Liviu, teoria suna bine, practica ne omoara :) Nu stiu daca ai asistat inca la nastere, te felicit daca o vei face si sper (pentru tine si sotie) ca asta nu va schimba nimic intre voi.
Eu am nascut natural anul trecut (in RO) si desi era posibil sa asiste si sotul, am exclus eu din start aceasta posibilitate. Nu de rusine (mi se pare o aberatie, cum spuneai) ci pt. ca el n-ajunge nici sa-si ia sange pt analize, dara-mi-te sa asiste la nastere, il razuiau aia de pe jos :) In schimb a fost langa fetita lui in salon la neonato, s-a mirat ca nu plange :), a vazut cand i-au facut vaccinul BCG si, in general, ma ajuta cum putini soti din RO cred ca o fac. Nu ma asista la o eventuala operatie de apendicita, nu ma “asista” cand ma duc la toaleta, nu vad de ce m-ar fi asistat la nastere. In schimb nu-i e sila sa schimbe scutece, de exemplu, sau sa tina copilul la vaccin :)
Daca spui ca m-am “obiectualizat” eu, atunci e opinia ta si ti-o respect. Eu consider altfel, dar e doar cazul meu :), la altii sunt convinsa ca e diferit.
Qui s’excusse s’accuse! Adica de ce daca va simtiti cu constiinta impacata mai simtiti nevoia sa dati atatea explicatii?
*s’excuse
Andreea, daca la mine te referai, nu stiam ca exprimarea unei opinii e o acuzare…nu ma scuz deloc, mi-am spus doar parerea. Dar daca tu asa consideri…:)
Dama, nu ma refeream la tine in mod special, ci la majoritatea comentariilor. Era doar o constatare. Mi s-a parut amuzant ca desi a trecut atata timp de cand Liviu a scris acest post si desi intre timp a scris despre alte subiecte de fiecare data cand deschid site-ul vad comentarii tot la acest articol. Si mai toate sunt comentarii ample, ilustrate cu exemple, in care reprezentantele sexului feminin tot explica ca la ele este diferit, ca o fi cazul pentru altele, dar ele nu sunt obiectualizate.
Liviu, ai avut dreptate cu planeta, de ce sa ne mai facem griji pentru ea, oricum nu ii pasa nimanui. Pai sunt 20 de comentarii acolo si 60 aici. Asta e probabil pentru ca planeta saraca nu poate sa riposteze, sa ne scrie si ea cateva comentarii.
ladies, nimic in plus de zis din partea mea; eu urmaresc toate comentariile…
:)
Eu sunt curioasa cate dintre femeile care nu vor sa fie barbatul langa ele la nastere nu fac sex la ciclu . Dupa cum ai spus si tu, e o mare legatura.
Mai offtopic: Nu toate femeile care nu alapteaza (sau care o fac pentru o perioada scurta) se gandesc la faptul ca li se strica sanii. Din ce am constatat eu de la persoane apropiate: multe au probleme cu propria sexualitate si sunt pline de inhibitii. In general nu pot sa treaca peste legatura sani – sex. A alapta li se pare ceva nenatural si in momentul in care mogaldeata incepe sa aduca cu un mic omulet (in sensul ca incepe sa interactioneze “prea mult” cu ele ) li se pare deplasat sa isi mai bage sanul la cineva in gura. Chestia asta are prea multe conotatii sexuale pentru ele.
adevaru’ e ca tot timpul am suspectat ca e o chestie sexuala alaptatul asta; eu cred ca asta explica (partial) si de ce exista cazuri in care femeile alapteaza pana la 2-3 ani etc la fel cum explica cazurile in care nu mai vor sa alapteze, cum zici tu
:))))
da, stiu ca iar spun chestii controversate, dar ce sa fac, nu ma pot abtine, si-n plus e ok, ca genereaza trafic
Cum adica explica partial cazurile in care femeile alapteaza pana la 2-3 ani? Incerci sa spui ca femeile alea vad (si) ceva de natura sexuala in alaptat?
Da. Sau ma rog, ca le place (le face placere, mai bine zis) sa alapteze. Inconstient, desigur, nu acuz pe nineni de corupere de minori. Daca unele femei sunt prea self aware si renunta pt ca li se pare sexual, cum zici tu, atunci inseamna ca trebuie sa avem si extrema cealalta, cand le place prea mult sa alapteze si nu vor sa renunte, iar pt a justifica asta recurg la argumente din alea, cum ca e bine pt copil, ca o sa se opreasca cand vrea el etc. Da’ de fapt si mama si copilul sunt dependenti de chestia asta. E doar o ipoteza, sa nu uitam :-)
Aaaa… asa sunt perfect de acord. Le face placere, dar nu placere sexuala. Nu cred ca o femeie “normala” (adica nu din sfera patologicului) va continua sa alapteze din momentul in care incepe sa asocieze placerea sexuala cu placerea alaptatului.
:))) pai explicatia e simpla. Alaptarea e o chestie simpla, instinctuala, care are legatura cu sexul atata cat are si nasterea in sine, e o consecinta a faptului ca femeia a facut odata sex cu succes – din punct de vedere al mamei naturi nu al societatii consumeriste. Cine vede in alaptare conotatii sexuale are el insusi (sau ea insasi) o problema grava. Copiii nu sesizeaza conotatiile sexuale, doar adolescentii, or aia nu mai sunt alaptati de mult :) Spun asta pentru ca sunt unii care zic ca vai ce dezaxati iese dintr-un copil de-asta, pe cand voci serioase spun ca fiind vorba de o nevoie pe deplin satisfacuta axei copii devin adulti echilibrati si independenti.
Una peste alta eu cred ca multa lume care a comentat aici a citit pe sarite, altfel nu-mi imaginez cum nu au inteles nimic. Iti dau inca o data dreptate.
foarte adevarat, dat e crud cum isi proiecteaza propriile angoase a asupra copiilor si ajung sa ii priveze de un drept fundamental
Pingback: A doua nastere | VIAŢĂ DE TATĂ
Pingback: Unde e dom'ne Patriarhatu' ăsta? - Printesa Urbana