Robo-metru: 4 filme si o consideratie despre The Artist

Albert Nobbs e un film in care Glenn Close joaca o femeie care se preface barbat in Irlanda, prin preajma revolutiei industriale, cand viata era grea. Motivul pentru care face asta e ca femeile nu erau vazute ca egali ai barbatilor, deci aveau sanse mai mici sa-si gaseasca ceva de munca si sa fie luate in serios.

Jocul e foarte bun, atmosfera e si ea de-acolo, din cartile lui Dickens adica, povestea e destul de bine inchegata si inevitabil trista. Mi-a displacut putin faptul ca a fost al treilea film vazut intr-o perioada scurta (dupa J. Edgar si Iron Lady) in care cineva e machiat ca sa arate ca altcineva, dar asta nu are legatura cu filmul de fata, ci cu starea mea. Nu m-a impresionat prea mult, dar e departe de a fi un film slab.

Robo-metru: interesant

My week with Marilyn e un film despre o saptamana din viata lui Marilyn Monroe asa cum a trait-o un anonim cand Marilyn devenise deja cunoscuta dar nu jucase inca in „Unora le place Jazz-ul”, care, apropo, e singurul film prizabil cu Marilyn Monroe, pentru ca restul sunt prost jucate si infantile.

Asta este o sentinta pe care mi-o asum, pentru ca in total am vazut doar vreo 3-4 filme cu ea, dar mi-a ajuns. De altfel, si in filmul asta toata lumea recunoaste ca e o gasculita proasta, care nu stie sa joace si care e varza cu capul, dar e dragalasa si are un magnetism incontestabil pe ecran.

Sincer, cred ca unul din principalele motive pentru care Marilyn Monroe a fost un sex-simbol atat de mare este ca pe vremea aia era o noutate absoluta sa vezi sfarcuri prin haine. Era o gagica misto, nimic de zis, o combinatie intre erotism, ingenuitate si vulnerabilitate, care isi arata sfarcurile, dar probabil nu programat, ci natural si firesc, ceea ce este o mare chestie pentru sex-appeal-ul oricarei femei.

Am inteles, nu puteai sa fii indiferent in preajma ei, ca barbat, si mi se pare ok, desi daca e sa ne uitam mai cu atentie, era genul de femeie pe care iti vine mai degraba sa o iei protector in brate decat sa te culci cu ea. Ceea ce se si intampla, sau mai bine zis nu se intampla in acest film, ca baietandrul ala care e povestitorul indragostit de ea nu cred ca i-a tras-o – cel putin din film nu rezulta clar ca a dansat dansul orizontal cu ea.

In fine, Michelle Williams o interpreteaza bine pe Marilyn, adica ce vreau sa spun e ca o interpreteaza asa incat noi, spectatorii, sa ramanem in cap cu ideea ca Marilyn era exact asa cum credeam noi ca este inainte sa vedem filmul asta: o pisicuta. Eu personal cred ca era o pisicuta toxica, cu probleme serioase la mansarda, o femeie care te acapareaza si te epuizeaza energetic si cu care, practic, nu poti sa faci nimic in viata, in afara de a sta dupa fundul ei (din film reiese ca asta pare sa fi fost si parerea lui Arthur Miller).

Not my type of woman, but I would’ve definetely gone for it given the chance, de ce sa nu recunosc. Cine stie cum era Marilyn Monroe in realitate – dar, in acelasi timp, cui ii pasa: scena cu fustele suflate de metrou prin grilajul ala e atat de intiparita in subcontientul erotic colectiv, incat nu poate fi scoasa de acolo nici cu un maraton de 12 ore de filme porno. Si e foarte bine ca e asa, cred, toata lumea are un soft spot pentru Marilyn Monroe.

Robo-metru: de vazut pentru curiozitatea de a afla cum era Marilyn si pentru satisfactia de a spune la final ca era cam asa cum iti inchipuiai ca este inainte sa vezi filmul (cu alte cuvinte, portretizarea se potriveste cu stereotipul).

Bridesmaids e o comedie de anul trecut care mie mi-a placut si m-a distrat, practic e singurul film la care pot sa zic ca m-am distrat (in sensul de I’ve been entertained) in ultima vreme.

The Grey este un film in care personajul lui Liam Neeson, care e vanator de lupi la baza, se prabuseste cu avionul undeva in Alaska impreuna cu niste colegi petrolisti si se gasesc in situatia de a fi vanati de niste lupi rai, rai. Din pacate, durul de Neeson se cam inmoaie in prima parte a filmului, adica sufera din dragoste si vrea sa se sinucida, si are tot timpul flashback-uri cu el si cu fosta lui iubita lui in pat, nu facand sex salbatic, ci tinandu-se in brate. Ce-i poponareala asta?! mi-am zis eu dupa 20 de minute din film. Unde e Liam Neeson din Taken, omul care omoara pe toata lumea ca sa-si recupereze fiica?! Aduceti-l inapoi, va rog.

Si nu l-au adus. M-a plictisit atat de tare filmul asta, incat dupa vreo 40 de minute in care lupii au mancat pe rand pe cate un individ, ca in toate filmele penale in care unii mor pe rand vanati de ceva bestie, m-am apucat sa dau in continuu refresh la facebook, unde evident ca nu se intampla nimic. Am clacat rapid, deci nu stiu cum se termina, dar as fi gata sa pariez ca supravietuiesc Neeson si cu cel mai slab sau cel mai negru din grup, sau Neeson se sacrifica pentru cel mai slab sau cel mai negru din grup, ca si-asa voia sa se sinucida.

Robo-metru: nu va pierdeti timpul, parerea mea.

Si acum, consideratia despre The Artist, hyper-premiatul film al francezului aluia cu nume armean. 

Teoria mea e ca The Artist a luat atatea premii din cauza de hipstereala. Eu nu am vazut filmul asta pana la final, ca m-am plictisit in prima jumatate de ora. Motivul pentru care m-am plictisit e ca e un film plictisitor si previzibil, deci singura chestie cu el e ca-l alb-negru si mut. Daca ar fi fost un film colorat si cu sunet, cred ca nu l-ar fi bagat nimeni in seama, deci motivele pentru care e atat de premiat trebuie sa tina de faptul ca e alb-negru si mut.

Si acum, intrebarea: ce este, frate, atat de deosebit in anul 2012 la un film alb-negru si mut? Ce?! Eu nu pot sa inteleg. Daca ar fi ceva cu filmele astea, toate filmele s-ar face asa in loc sa se bage milioane de dolari in efecte speciale si in 3D. Deci pare ca nu e nimic special la un asemenea film.

De unde rezulta ca motivul pentru care e atat de premiat e ca exista un snobism, o hipstereala penibila din asta care spune ca alb-negru si mut inseamna cool in 2012, la fel cum este cool sa porti pe umar o geanta vintage si sa te dai prin oras cu bicicleta bunicului. Deci hipstereala, am zis.

Gata, atat despre filme azi. Urmeaza un post despre cum sa nu salvam planeta si cum sa ne bagam picioarele in ecologie, daca oi avea rabdare sa-l scriu. Pana atunci, sanatate.

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Recenzii (Robo-metru) and tagged . Bookmark the permalink.

20 Responses to Robo-metru: 4 filme si o consideratie despre The Artist

  1. Mihai Lambru says:

    Marylin si Bridemaids le-am pus pe lista. The Grey – on hold (desi dupa Taken si Unknown e greu de crezut ca Liam Neeson poate alege sa joace intr-un film slab).
    Oscarurile sunt demult hulite pentru ca juriul care alege filmele se arata de multe ori total neinspirat. Cred ca in 90% din cazuri premiile se dau din cu totul alte considerente decat cele ce tin strict de arta cinematografica.
    Sanatate!

    • uite ca Unknown n-am vazut, am tot amanat cand a aparut si apoi am uitat de el. Ia sa-l verific eu afara zilele astea! Merci.
      dar Liam Neeson a jucat in filme penale, de ce te miri: The A-team si Clash of the Titans (clash of the tits, cum ii zic eu) imi vin rapid in minte.
      noua ne place de el oricum, ca e mai dur ca duritatea, da’ a jucat si-n filme discutabile, zc eo.

  2. roxana says:

    Spoiler alert: am vazut the grey aseara. Boooring…Mor toti, so n-ai ratat nimic

  3. Mihai Lambru says:

    O intrebare: ai vazut Four Lions (ala cu teroristii aia tampiti)? Sa stiu daca-mi mai bat capul.

    • da, am vazut, ciudat film.
      ciudat pentru ca desi pare a fi o comedie, pe undeva pe parcurs nu-ti prea mai vine sa razi, dar asta nu pentru ca filmu’ vireaza in lucruri marete si serioase, ci pur si simplu pt ca nu mai pare comedie, ci un soi de farsa cu morti.
      mie nu mi-a placut in mod deosebit, dar nici nu pot sa recomand cuiva sa-l evite. din cate imi amintesc, pe alocuri am ras, ce-i drept un pic scremut, asa, ca i l-am vandut consoartei ca mare comedie si vedeam ca ea nu prea rade. :)

    • ela says:

      L-am văzut si eu, e un soi de comedie neagră, mie mi-a plăcut destul de mult. Zic că merită văzut.

  4. alien says:

    Posturile tale despre filme sint bestiale! Eu inca mai rid la descrierea ta pentru Eva Green: “cu fata cazuta” si de cite ori o vad imi amintesc :) Acum bine ca ai scris despre The Grey. I will avoid it.

    “Ce-i poponareala asta?!” Tee-hee, priceless.

  5. Andreea says:

    Am vazut si eu 3 dintre filmele mentionate de tine. Le trec in ordinea preferintelor mele.
    Albert Nobbs mi-a placut oarecum dar nu am inteles pana la capat motivatia personajelor, ma cam enerva personajul ala care strangea banut cu banut dar nu se bucura deloc de viata si a fost in stare chiar sa renunte la identitatea lui pentru inca doi banuti in plus. As fi interes daca avea neaparata nevoie de ei, daca chiar nu putea munci si ca femeie, daca l-as fi vazut vreun moment fericit, dar nimic! Iar gagicuta aia a fost incedibil de nesuferita si gasculita, as fi vrut sa vad si la o nunata-doua de alb, parca era o caricatura.
    My week cu Marylin mi-a placut, mi s-a parut proaspat si relaxant. Da, bineinteles ca Marylin avea niste probleme emotionale, dar nu era deloc asa de prostuta cum raman unii cu impresia, de altfel pana si in film sunt doua momente in care camera se opreste pe cartea ei de pe noptiera, Ulise. Ce mi-a placut cel mai mult la fimul asta este ca nu si-a propus sa ne ofere o biografie completa a actritei, ci doar cateva momente, si ca punctul de vedere din care este realizat nu este al ei, ci al tanarului fascinat de ea. Nu pot sa spun ca m-a rascolit acest film, dar mi-a facut placere sa ma uit la el.
    In final, The Artist. L-am vazut aseara la cinema si mi s-a parut delicios, mi-a placut povestea, mi-au placut la nebunie actorii, mi-a placut cainele, am zambit sau am lacrimat tot timpul filmului, muzica a fost superba. Nici nu vreau sa intru in dezbaterea film mut in 2011, pur si simplu filmul asta m-a fermecat.

    • multumesc de comentariu!
      intr-adevar la Albert Nobbs au fost niste chestii pe care nu le-am inteles nici eu 100%, da’ in general cred ca personajul principal avea nazuinta de a fi fericit, de a fi propriul stapan sau stapana, ca strangea bani ca sa cumpere tutngeria aia. dubios mi s-a parut felul in care s-a raportat la casatorie, adica parea sa nu aiba nicio problema sa se casatoreasca cu o femeie, desi nu-i spusese ca si ea e femeie, deci ce credea, ca aleia nu o sa-i pese ca nu se marita cu un barbat, sau ce?! plus ca nu parea sa inteleaga ca celalalt cuplu era un cuplu de lesbiene, parea sa creada ca 2 femei stau impreuna doar asa… in fine.

      • si in legatura cu The Artist, o curiozitate: zici ca daca filmul era colorat si cu sonor, ar fi fost un film bun, un film de luat in seama, adica povestea exista si se sustine si in afara mijloacelor de realizare?

        • Andreea says:

          Sincer nu pot sa mi-l imaginez colorat si sonor, dar atata vreme cat povestea se sustine asa cum este si cat pentru mine este deocamdata cel mai bun film vazut in 2012 nici nu prea are importanta acest aspect. Mi-a placut asa cum este si asta mi-e de ajuns. Tu vezi cumva chestia asta ca pe un fel de manipulare, adica luati de aici un film realizat cu mijloace din anii 30 si sigur o sa va placa macar prin inedit? Pana la urma asa se poate spune si despre majoritatea filmelor de azi, le imbraca intr-o tona de efecte speciale aruncate de-a valma pana ce actiunea mascheaza lipsa de idei, trairi, viziune…
          Si apropo de manipulare, pe mine ma enerveaza si acele drame gen Seven pounds sau My sister’s keeper, acolo e clar ca se umbla la sentimentele publicului, ceea ce ma face sa simt ca sunt luata cam peste picior.
          The Artist in schimb m-a emotionat fara sa ma simt manipulata, am iesit de acolo cu zambetul pe fata ca anul trecut de la Midnight in Paris (da, stiu ca nu te-a impresionat nici ala).

          • nu vad ca pe o manipulare chestia asta cu albnegru si mut, adica nu cred ca asta e motivul pentru care filmul place, ci vad aici motivul pt care filmul e ultrapremiat.
            in rest, da, multe filme sunt tear jerker-e si multe filme nu au altceva de oferit decat efecte speciale, si alea obosite.

      • Andreea says:

        Da, exact, normal ca nu am inteles de voia de fata aia, asa ca si asta m-a facut sa cred ca nu prea stie ce vrea de la viata in afara de a strange bani. Pana la urma finalul se justifica, chiar nu mi-l pot imagina pe acest personaj fericit cu sau fara tutungerie. Mi-a placut mult in schimb cealalta tipa deghizata, era mult mai “consistenta” ca sa zic asa.

  6. Andrada says:

    Ia să văd și eu filmul ăla hipsteresc. :))) Nu de alta, dar eu am avut impresia asta despre Tree of Life. (nu ca tree of life ar fi alb negru si mut, dar intelegi ideea).

  7. Alina Bondoc says:

    Unknown e ok, o sa-ti placa, chiar daca nu e cel mai bun film ever.
    Robo-metrule, zi, da’ Moneyball ai vazut? Da’ Hugo?
    Recenzii la filme mai vechi nu faci? ca-mi place cum le zici. De exemplu, am vazut de curand True Grit pe HBO si chiar m-a placut (pt un western).
    ce inseamna hipsteresc?

    • La hugo am adormit chiar aseara, mai am de vazut azi vreo 25 min si o sa scriu; moneyball inca nu stiu cand o sa-l vad; de filme vechi nu cred ca vreau sa scriu ca e probabil mai interesant de citit despre filme noi – la alea vechi nu pot sa aduc nicio informatie noua, deci na.

  8. nuschu says:

    Eu astept postul ala despre cum sa nu salvam planeta, caci ma trec niste sentimente tare intortocheate fata de acest curent. Deci, asta e un comentariu de incurajare – fa-ti timp/chef sa-l scrii, ca ai un pion in plus la tiraj :-)!

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s