Prima luna: viata-i (buna) grea

Eu stiu, poate mai citesc pe aici si oameni fara copii, nu doar oameni cu copii care stiu cum este, deci daca scriu eu ca e greu o sa zica ca sunt un whining bitch si ca scriu de parca sunt singurul din univers care are copil. Si-apoi, sa nu uitam ca asta-i blogul meu, cu care i-adevarat ca vreau sa devin faimos (inca nu am un deadline pentru asta), dar in acelasi timp cred ca pot sa-l folosesc si in sensul de jurnal traditional, adica pentru mine, sa-mi amintesc eu cum a fost, peste ani si ani, peste mari si tari.

Deci, mai oamenilor fara copii, este greu. E si frumos, ca avem copilas dragalas (sunt sigur ca asta e o chestie unica, lol), dar e si greu. Este greu si pentru ca nu prea mai este timp de nimic altceva decat de stat dupa copil. Sigur, eu scriu aici cum e la mine, voi puteti sa inmultiti cu un factor de 10 si o sa va faceti o idee despre cum e la mama-sa, la care e si mai greu, dar na, cine o sa aiba o legatura unica si mult mai puternica cu copilul?

Initial am vrut sa scriu in titlu ca viata-i buna pentru ca in ultima saptamana copilul a dormit ceva mai mult noaptea. A avut chiar si reprize de somna de 3-4 ore neintrerupte, ceea ce s-a vazut imediat in gradul nostru de odihna. A fost deci o saptamana in care nu am avut nevoie de ajutor suplimentar din partea bunica-sii, ceea ce ne-a bucurat si ne-a dat un branci de optimism. Sigur, stiam ca nu exista reguli, adica daca a dormit o noapte nu inseamna ca va dormi si a doua noapte, dar uite ca au fost vreo 5 nopti la rand in care copilul a dormit bine si ne-am mai odihnit si noi. In timpul zilei insa lucrurile stau in continuare destul de nasol, adica doarme relativ putin si adoarme cu mari eforturi din partea noastra (a se citi din partea maica-sii, ca eu am revenit la munca de saptamana trecuta).

Sunt convins ca nu suntem un caz special si nici nu pot sa zic ca avem un copil din cale-afara de dificil, ca daca in loc sa doarma noaptea si sa stea treaza ziua ar fi invers, situatia noastra ar fi mult mai rea, dar chiar si asa, tot e greu.

In primul rand vreau sa spun ca am descoperit ca sunt un slabanog vai-mama-mea. Pot sa car fara probleme 15 kile (ok, 10) in fiecare mana in sus pe scari pana la mansarda noastra, dar daca tin copilul (care are 4 kile) in brate si stau in picioare mai mult de 15 minute, ma apuca niste dureri de spate insuportabile. Ma doare spatele intre omoplati atat de rau incat mi se face greata. Nu are cum sa fie din cauza greutatii, este clar o chestie de tehnica sau oi avea eu ceva mai serios la spinare, cert este ca nu reusesc mai mult de 15 minute. Niciodata nu am avut o postura corecta, multa vreme in liceu si dupa aia mi s-a spus ca stau cu umerii in fata, ma rog, cert e ca pot sa stau in picioare si sa merg 16 ore la rand fara probleme cu un rucsac in spate, insa daca trebui sa-mi tin copilul in brate, ma termin in fix 15 minute pe ceas. Este foarte frustrant, ma mai asez pe canapea, mai stau acolo si apoi iar ma ridic sa ma plimb cu ea in brate, ca adoarme mai bine daca e plimbata, insa pe total nu cred ca pot sa fac asta mai mult de 1 ora. Trebuie deci sa i-o pasez maica-sii ca sa nu o iau razna, iar privirea din ochii ei carpiti de oboseala ma face sa ma simt foarte vinovat. Asta e, nu pot. Astept sa vrea sa stea copilul in wrap sau marsupi sau ceva de genul asta ca sa o pot purta si eu mai mult timp, dar pana atunci e jale.

O alta chestie greu de suportat este cand la durerea de spate de mai sus se adauga si tipetele de durere ale bietului copil. Ca are colici sau ce-o avea, cand mai are cate o repriza de asta de urlat de durere si trebuie tinuta in brate, lucrurile devin cam dificile. Tipetele astea de copil sunt foarte bine proiectate de mama natura, sunt atat de puternice si cu frecventa atat de bine aleasa, incat sunt in stare sa te scoale si din cea mai crunta betie (nu ca ar fi cazul) si sunt de asemenea in stare sa te epuizeze psihic in cateva minute. Tipatul de bebelus: something you do not want to mess with, te pune la pamant fara probleme, oricat de tare ai fi.

Acum, referitor la plimbat carutul pe-afara. Am scris intr-un post anterior ca imi place sa fac asta si intre timp mi-am mai revizuit opinia, pentru ca eu credeam ca te plimbi pe-afara de placere, ca adica e ca si cum te-ai plimba tu, doar ca mai trebuie sa impingi la carut. Da, ar fi misto, cu o conditie foarte importanta: sa doarma copilul. Daca doarme, e ok, casti gura la case, asculti radio in casti, te duci pana in parc, ba poti sa stai si la o terasa sa bei o bere si sa mai freci carutul inainte-inapoi sau poti sa stai pe-o banca la umbra sa citesti o carte. Daca insa copilul doarme 15 minute si apoi tipa jumatate de ora si daca in momentul in care te-ai oprit s-a trezit si nu mai vrea sa adoarma la loc, iaca plimbatul nu mai e chiar asa de misto. Devine si asta o corvoada, sa scoti copilul nu cand ai tu chef, ci sa-l scoti in speranta, uneori desarta, ca va dormi. Si chiar si daca doarme, tot devine plictisitor la un moment dat sa te invarti in jurul casei fara scop, ca mai departe de casa nu poti pleca, ca ce faci daca se trezeste si incepe sa urle – tre’ sa fii aproape sa i-o duci la muma-sa sa o puna la san, ca altceva nu functioneaza.

Timp liber nu prea mai exista, am mai scris, inteleg acum de ce spuneau unele mame ca nu au timp nici macar sa faca un dus. Eu de dus am timp, dar de altceva nu prea: in ultima luna nu am avut timp nici sa mai schimb apa la pesti, darmite sa tund buruienile din acvariu, nu am avut timp sa iau amprente dupa mana si picior la copil pentru pus in rama, nu am avut timp sa trimit cartile pe care le-am oferit cadou aici pe blog (sper sa pot face asta astazi) si asta in conditiile in care, repet, eu sunt mult mai putin solicitat decat mama-sa. Am vazut niste filme noaptea si am vazut un singur film impreuna cu nevasta in timpul zile (21 Jump Street ii zice, apropo, foarte bun film, am ras de m-am prapadit).

Deci, in concluzie: am zis eu undeva ca ma plang? Ok, am zis, dar trebuie spus ca nu ma plang asa, adica in sensul ca vai de mine ce tragedie traiesc si nu mai vreau si-mi pare rau ca m-am bagat in treaba asta. Nu am ganduri din astea niciun moment, repet, sunt singur ca nu suntem cu nimic speciali si sunt sigur ca o sa ne obisnuim cu toate (ca lucrurile o sa se mai imbunatateasca nu sunt atat de sigur). N-am de gand sa scriu balarii din alea ca toate greutatile astea palesc in fata zambetului copilului, pentru ca nu palesc, dar e adevarat ca nici nu afecteaza bucuria pe care o simt cand o vad cum zambeste (si cum se screme si cum face orice altceva, practic ma bucur oricand o vad si mi se face dor de ea ziua cat sunt la scarbici).

Am vrut doar sa scriu ca e greu, pentru ca asta e realitatea, si sa mai scriu ca faptul ca e greu nu inseamna nimic. Da, stiu, poate fi mult mai greu, poti sa ai doi urlatori in loc de unul si asa mai departe. O sa scriu aici si cand o fi si mai greu, bine? Pana atunci, asta-i viata de tata de acum.

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

25 Responses to Prima luna: viata-i (buna) grea

  1. iohanna says:

    multumesc ca scrii, nu e usor si nici nu stiu cand ai timp sa mai si scrii. Sunt Iohanna, o colega de facultate de-a Ioanei si citesc de mult blogurile voastre. Acum astept si eu un bebe, ne-am dorit mult si dupa niste ani s-a intamplat! Sunt extrem de fericita, si sotul meu la fel, dar incep sa citesc si sa ma informez cum e viata de parinte. Stiu ca va fi si greu, dar va fi si frumos. Ceea ce scrieti voi ma ajuta mult si cred ca si pe alti (viitori) parinti. E bine sa stii ca nu esti singur, mai afli cate ceva, mai impartasesti o idee, mai afli de o solutie… E foarte util ca scrieti si va multumesc! Toate cele bune, multa sanatate micuteti si voua, multa liniste si odihna :-)
    Numai bine!

  2. ela says:

    Pe bărbatu-meu îl apucă fix aceeasi durere între omoplați după cinci minute de spălat vase :) pe bune, nu fac misto!
    Dincolo de glumă, s-ar putea ca durerea să fie din cauză că stai prea încordat când ții copilul în brațe, sau o ții prea sus, ridici brațele prea mult. Am văzut mulți bărbați ținând copilul în brațe în felul ăla, ca si cum ar fi un porțelan fragil în mare pericol de a se sparge într-un milion de bucăți, si presupun că încordarea si tensiunea respectivă pot da dureri serioase de spate. Oricum, dacă problema persistă si mai si zici că nu ai avut o postură corectă toată viața, plus jobul sedentar, eu zic să consulți un ortoped. Eu am ignorat multă vreme o durere de spate, si zău că nu a fost o idee bună, am ajuns la un punct unde nu mai pot căra absolut nimic pe umărul drept, nici măcar o geantă mică, si totul a pornit de la postura incorectă pe care am avut-o de mică.

    • Da, aia e durerea, o am si cand spal vasele, exact ca sotul tau, dar insuportabila devine doar cand tin copilu-n brate, altfel ma simt prost sa o folosesc ca sa ma eschivez de la spalat vase :-)

      • Alexandra says:

        Aia o am eu din timpul sarcinii si pana in ziua de azi. E durere de coloana cervicala de fapt, eu am intrebat o prietena kinetoterapeut care mi-a dat o serie de exercitii f simple (miscari de umeri si gat) pe care le poti face si la birou…faci de 3 ori pe zi si iti garantez ca se activeaza niste muschi speciali si durerea aia o sa te lase. O sa iti zic ce si cum.
        E greu acum, dar o sa fie mai bine, acum pot spune ca vorbesc in cunostinta de cauza, am studiat “obiectul muncii” cu mare atentie :))) Consider ca e de circa 10 ori mai greu decat mi-a fost mie la Mara…asta asa ca o “incurajare” adica ca sa stii ca nu ti se pare, chiar e un copil mai “vioi” decat media!
        Asadar: PUTERE!

  3. Laura says:

    Iti multumesc ca scrii aici,si tu si Ioana despre experienta voastra de tineri parinti!!!Credeam ca sunt singura fiinta din univers posesoare de copil care a urlat fara sa intelegem de ce timp de (sorry!!!) …6 luni.Sper ca la voi sa se termine mai repede si micuta voastra sa se adapteze mai usor vietii pe Pamant,dar altfel recunosc si-mi amintesc tot ce scrieti voi aici.N-au trecut decat 2 ani de-atunci, dar si acum am frisoane cand aud un bebe urland.Nici al meu nu dormea ziua si nici acum n-o face mai mult de o ora.Nu suporta nici o alta stare de fapt decat tinutul in brate in pozitie verticala de parca trebuia sa recunoasca ceva si nu gasea indiciile.In carucior statea linistit,numai daca dormea,cum se trezea ,cum trebuia luat in brate si plimbat in ritm alert, altfel urla de ma auzea tot cartierul.Si acum ma opresc oameni pe strada si ma-ntreaba daca imi amintesc cum urla Basti al meu ?de parca as putea uita?…Vestea buna(pt ca evident exista si o veste buna) e ca oracaitorul ala mic care nu vrea decat in brate,se transforma usor, usor intr-un copil tandru, obisnuit cu caldura parintilor,vesel si plin de energie si tu nici nu-ti dai seama cand se-ntampla asta…Apropos,baiatul meu e tot berbec si poate tine de temperamentul lor,dar in timp,observandu-l ,am inteles ca el pur si simplu se plictiseste extrem de repede si probabil asta simtea si atunci si vroia tot timpul o schimbare de decor.asa ca …BAFTA multa si nervi de otel!Dormiti cand doarme si ea,nu lasati oboseala sa se adune ca nu mai recuperati niciodata.Eu si acum ma intreb cand o sa iau si eu o pauza?…

    • ah, asta cu reactia oamenilor pe strada cand iti urla copilul in carucior e de povestit :)
      de exemplu, zilele trecute impingeam mandru la carut si au trecut pe langa mine 3 fete care au inceput sa-si faca una alteia cu ochiul si sa susoteasca cand m-au vazut – eu am zambit asa superior, adica ce sa va fac fetelor, e clar ca nu mai sunt pe piata si va trebui sa va impacati cu ideea asta.
      5 minute mai tarziu, copilul s-a trezit si a inceput sa urle, asa ca am luat-o rapid in sens invers ca sa o duc acasa la mama-sa.
      si bineinteles ca am trecut din nou pe langa fetele alea, care asteptau autobuzul in statie si care s-au uitat la mine cu repros de parca i-am facut eu ceva copilului.
      am bagat capul intre umeri si am gonit rusinat mai departe :)))

  4. arakelian says:

    sa incep cu sfaturile.
    1. pt spate: exercitii. Doftor, kinetoterapeut, iti deseneaza/scrie tipul de exercitii, pe faci acasa/pe buda/in drum spre munca. Nu o lalai, te chinui pe tine, si faci pe martirul degeaba in fata sotiei – ca are durerile ei, nu ii trebuie o dacie rablagita acasa, ci un 4×4 nou ;).
    2. in carut, fiica mea nu a stat pana la 9 luni. ( Lasa ca sta acu, la 4 ani :D ca zice ca o dor picioarele. ) Erau arici acolo, asa urla. Cum o luam, cum tacea, spre amuzamentul beblor din Berceni. Nu dormea in carut. Adica plimbarile mele erau cu mine impingand carut plin de cumparaturi si copil pe umar. Dar multumesc lui Dumnezeu, ca daca eram in SUA unde sa ma intorc la munca la 6sapt. de la nastere sau in Europa de Vest, la 3 luni dupa … ar fi trebuit sa fiu mai organizata.
    3. luati-va un wrap. Improvizati una. O esarfa din aia, ca africanii, sa puneti copilul pe piept, si gata. Copilul simte nevoia apropierii caldurii,inimii, etc.
    4. gura lumii nu o baga in seama. Daca zice cineva dintre rude , zi-i sa vina sa te ajute la frecat gresie/faiantza/spalat geamuri sa poti sa te ocupi numai de copil.

  5. alien says:

    I don’t have kids and have no plans to either :) M-am cam plictisit sa tot citesc despre copil, but I hope, in the future, you’ll write cool stuff like you used to…

    • :-) merci de compliment si am inregistrat observatia.
      Cine stie ce voi scrie zilele urmatoare? Poate o sa simt nevoia sa fac o clasificare a diferitelor tipuri de caca de bebelus, cu poze :-)
      Sau poate o sa scriu despre Galaxy S3 (nu, nu prea sunt sanse, dar na).

    • ela says:

      Hi hi :-) Da numele blogului nu te-a făcut să te gândesti un pic cam ce soi de cool stuff vor predomina pe-aci?

  6. Adela says:

    Liviu, copilul meu s-a trezit din ora in ora toata noaptea si din 20 in 20 de minute toata ziua, pana la varsta de 1 an si 2 luni. Daca mai continua, noi ajungeam la spitalul 9……Am ajuns cu el si la neurologie pediatica, crezand ca are vreo afectiune. Nu avea nimic, slava domnului, doar ca nu avea chef de somn…..:)

  7. kyoshoy says:

    Empatizez total cu tine, mai ales la capitolul acvariu. A fost neglijat o vreme, la inceputuri, dar am reusit sa-l duc mai departe fara derapaje majore. Ca sa te linistesc (:)), sa stii ca si acum, cand Alex face acusi 11 luni, sunt saptamani in care nu-mi iese faza cu schimb apa, tuns boschetii, fertilizat, hranit etc.
    Dar trag speranta ca va fi mai bine. Si o sa am vreme si de un acvariu marin, indelung dorit, deloc documentat.
    Bafta!

  8. Anca says:

    Simpatizez profund pentru ca imi amintesc bine de tot (desi au trecut niste ani buni de-atunci) ca in prima zi dupa venirea de la maternitate am zis sa scot copila-n parc, stiam precis ca toti bebelusii dorm, asa vazusem si auzisem eu. A dormit din parti. A stat cu ochii cascati toata plimbarea, la cateva zile, de parca ar fi vazut pana-n varful copacilor. Adevarat ca n-a scos un miorlau dar si-a continuat nedormitul prin parcuri in timp ce alti bebelusi dormeau cu orele. A noastra nu dormea nici acasa nici in parc. Exclusiv pe burta mea sau a lu’ taica-su. Dar nu iti mai spun cat a durat asta ca nu vreau sa descurajez pe nimeni ci dimpotriva: exista speranta. Acum, aproape de 5 ani e uimitor de bine :)

  9. Ralucutza says:

    Buna,
    Îţi spun din experienţa mea, de mamă a 3 copilaşi (cel mai mare de 4,2 ani, mijlocia 1,8 luni şi cea mai mică de 7 luni) că dupa 2-3 luni, lucrurile se mai aşază, o să doarmă mai mult, o să se obişnuiască cu voi şi voi cu ea.
    Aşa este orice început, puţin mai greu.
    Şi încă un lucru probat la mine, cu primul e cel mai greu, la al doilea eşti deja mult mai relaxat, ca să nu îţi povestesc cum eşti la al treilea.
    La primul nu am avut probleme cu somnul, dar am avut chinuri mari la mâncare. Aşa că mi-am dorit mai bine să nu doarmă şi să mănânce bine. Exact asta am primit la livrările următoare. Aşa că ai grijă ce îţi doreşti….
    Bucurati-vă de clipele astea, chiar dacă sunt istovitoare, sunt nişte momente unice. Peste ani, să nu zic luni, când o sa priviţi pozele o să vă fie dor de bebe mic.
    E greu, stresant, obositor şi ai impresia că nu se mai termină plânsul, dar toate trec şi cresc atât de repede…
    Sănătate multă şi nopţi cât mai liniştite!

  10. georgiana_mik says:

    super blog!!sunt o proaspata mamica cu dureri de cap… si ma bucur sa mi dau seama ca priin perioadele astea.. de trec eu acum au mai trecut si alti si au ramas vii:))deci copilul plangacios ink nu a reusit sa omoare pe cineva:)) felicitari again pt blog!

  11. Marilena says:

    ai reusit sà pui in cuvinte ceea ce noi pàrintii simtim dar nu avem toti harul tàu…….de a povesti…..si pentru asta i-ti multumesc…….am tradus deja ce ai scris in francezà pentru sotul meu …..si l-am vàzut dintr-o datà lumindu-se la fatà…….este greu……uneori suntem atàt de obositi cà ne vine sà ne tiràm de acasà (un fel de a spune)…….dar ii iubim pe acesti monstri mici care nu ne usureazà viata in primele luni de viatà……am un bàietel de 2 ani……am trecut prin aceeasi perioadà ca voi…..si acum mà gàndesc cu nostalgie la acea perioadà….cànd incepe sà meargà……perioada 1 an-2 ani si jumàtate….cànd atinge tot….cànd fuge peste tot…..cànd te provocà la fiecare pas……tu ii spui nu face asta càci faci buba….si el te priveste cu un zàmbet strengàresc si cum ai luat privirea de pe el (o secundà ) el a si fàcut boacàna…..ce sà spun….cum sotia ta spunea pe blog….intelegem cànd suntem pàrinti prin ce au trecut ai nostri….si ii pretuim mult mai mult…..(nu este cazul meu am fost abandonatà si maltratatà.)………vroiam doar sà-ti multumesc …in egalà màsurà si sotiei tale pentru blogul vostru…….ai sà ajungi celebru…..sunt sigurà……te-ai gàndit sà-l traduci ???.eu cred cà ai face fericiti….cu facebookul…….putem sà-l trimitem la toatà liste……si cine stie….hai o zi bunà si continuà tot asa…..avem nevoie de oameni ca voi …….pupici din Elvetia…..

  12. Marilena says:

    i-mi cer scuze pentru greselile de ortografie…..m-am gràbit …..si am fàcut greseli….

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s