Mai slabiti-ma cu Nicusor Dan!

EDIT: acest articol a fost scris in anul 2012.

Eu am auzit de Nicusor Dan de pe Facebook, unde m-am trezit ca nu este zi in care macar unul dintre contactele mele (care sunt putine, deci e cu atat mai grav) sa nu puna ceva despre el: speranta, mantuitorul, olimpicul la matematica etc etc. Sigur, atat de mult entuziasm ma enerveaza din principiu, dar am zis totusi hai sa arunc si eu un ochi sa vad despre ce e vorba. 

Asa ca am intrat pe site si am inceput sa citesc cine este Nicusor Dan. Imediat, am citit  paragraful de mai jos, moment in care Nicusor Dan mi-a devenit definitiv antipatic:

“Am obținut Premiul I cu punctaj maxim în cadrul Olimpiadelor Internaționale de Matematică din 1987 și 1988. Am studiat la cea mai bună universitate din Franța, Ecole Normale Superieure de Paris, în perioada 1992-1995. După ce, în 1998, am obținut doctoratul în matematică la Universitatea Paris XIII, m-am întors în România de la un salariu de 2000 de dolari la unul de 60 de dolari.”

S-o luam pe rand. Nicusor Dan, ma intelegi, a luat punctaj maxim la olimpiada internationala de matematica din 1987 si 1988. Cand citeste asa ceva, orice om normal si cu simtul ridicolului incepe sa faca misto de Nicusor Dan, pentru este fix ca situatia lui Al Bundy care a fost un mare jucator de fotbal in liceu, a inscris doua eseuri la rand intr-un singur meci si asa mai departe.

De exemplu si eu am participat o data la olimpiada de matematica si am ajuns la faza judeteana, unde am luat nota 3.25. Dar nevasta-mea a fost chiar la olimpiada de mate pe tara, deci e buna de consilier la primarie, macar?

Cat de ridicol e, frate, sa ai peste 40 de ani sau cat are omul, sa te prezinti in fata publicului si a votantilor pentru o functie serioasa, si sa spui despre tine ca, atunci cand erai mic, erai foarte bun la matematica?! Foarte ridicol, daca ma intrebati pe mine. E ca si cum ai scoate o gagica in oras la prima intalnire si, vrand s-o vrajesti, i-ai baga ca din intamplare un “stii, eu cand eram mic am fost la olimpiada de matematica si am luat premiul intai cu punctaj maxim”. E clar ca esti foarte bun in pat daca ai fost olimpic in liceu, nu?! Pfff.

Deci ziceam ca orice om normal ar face un mare misto de penibilul asta care se lauda ca acum 25 de ani (25 DE ANI, da?) a fost la nu stiu ce olimpiada. Numai ca se pare ca pe faceboook-ul meu, imi pare rau sa spun, nu prea sunt oameni cu simtul ridicolului.

Asa ca e nevoie sa schimbam un pic tonul si sa spunem niste lucruri care dupa mine sunt evidente, dar care se pare ca totusi trebuie spuse raspicat (despre utilitatea si necesitatea afirmarii evidentei am scris eu mai demult, vezi ca sunt destept).

Asadar: Who the fuck gives a fuck, bai Nicusor Dan, ca ai participat tu la olimpiada de matematica din 1987?! Pe bune, e complet ridicol sa vina un ipochimen din asta rarait si sa-mi bage ca el in liceu a fost un mare tocilar.

Eu personal ma simt jignit cand penibilul asta de Nicusor Dan vrea sa sugereze faptul ca participarea la olimpiada din 1987 il recomanda in vreun fel pentru pozitia de primar al Bucurestiului. Ma simt jignit si apoi ma enervez cand vad ca sunt oameni care pun botul la chestia asta si o mai si transmit mai departe.

Trebuie sa fii un mare naiv, ca sa nu spun dobitoc, ca sa crezi ca:

A. faptul ca cineva are un background academic in matematica, care are cu primaria exact ce are sula cu prefectura (hm, chiar se potriveste aici), inseamna si altceva decat ca este (adica a fost) bun la matematica cand era mic, chestie complet irelevanta pentru mine ca locuitor al Bucurestiului.

B. faptul ca cineva are un background academic in general, fie el si in domeniul de interes, inseamna ca este automat potrivit la o chestie practica (sa fie primar sau sudor sau potcovar)

Va spun eu, dragii mosului: nici daca ar avea 3 doctorate in primareala nu ar insemna ca este automat bun pentru primar. Sa stii teoria e una, sa fii un bun primar sau un bun orice altceva este cu totul alta. Exemple: Daniel Daianu, mare economist roman, a facut un cacat ca ministru de finante; Mugur Isarescu, mare finantist roman si tatuc al leului, a facut fix zero purici ca prim ministru.

OK. Comedia continua. Nicusor Dan a studiat la nu stiu ce scoala si a obtinut un doctorat in matematica. Nu-mi pasa, am zis de ce, trecem mai departe.

Si vine penibilul maxim: Nicusor Dan s-a intors in Romania de la un salariu de 2000 de dolari la unul de 60.

In primul rand ca ma doare fix in cot despre alegerile personale de viata ale lui Nicusor Dan. Ce, daca a renuntat la salariul ala inseamna automat ca e un erou si ca trebuie votat?! Si in al doilea rand, daca renunta la un salariu de 200 de mii de dolari pentru un salariu de 60 de dolari, aia da, era o chestie interesanta, care spunea ceva, si anume ca e idiot. Asa, un salariu de 2000 de dolari nu e cine stie ce nici in Romania, darmite in Franta. In afara de asta, el singur spune ca s-a intors pentru ca nu s-a putut adapta acolo (nu i-a placut), asa ca va rog sa-mi explice cineva care pana mea e relevanta acestui fapt. Deci a se scuti.

Asa. Mai zic 2 chestii in legatura cu papitoiul asta procesoman din cauza caruia oribilitatea aia de Piata Matache nu e rasa de pe fata pamantului si inchei:

Una: nu stie sa scrie romaneste si se exprima atat de pretios si bombastic incat zici ca are un par in cur inca de cand era mic. Spicuiesc de aici:

“Nu am asumat temporal”; “Am construit in abstract, pentru cineva care urma sa vina”

cine vorbeste asa, frate? si, mai ales, cine stie ce vrea sa spuna omul asta?

“Gresala uriasa!”, zice N.D. la capitolul “greseli fundamentale” – un voluntar din asta care sa stie limba romana vad ca nu s-a gasit.

S-au gasit in schimb niste penali care sa faca acest afis de un prost gust monumental.

A doua: Sa crezi, in calitate de votant, ca un singur om poate schimba semnificativ ceva (orice), este dovada de lipsa de intelegere a lucrurilor, de lipsa de perspectiva si de naivitate: un singur om nu poate face nimic. Chiar daca va deveni primar un tip cu stea in frunte, sunt curios de unde o sa faca rost de alti 100 de tipi cu stea in frunte cu care sa inlocuiasca hahalerele curente din administratie.

Votati cu cine doriti oameni buni, numai nu-mi poluati mie ziua cu Nicusor Dan, atat cer.

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Opinii despre treburi. Bookmark the permalink.

83 Responses to Mai slabiti-ma cu Nicusor Dan!

  1. Alexandra says:

    Pfoai de mine….m-ai nimerit total! Stii ca nu-s din Bucuresti, nu dau doi bani pe “politicieni-wanna-be-de-Romania” in general, mi se pare ca oricare care vrea “acolo” vrea din niste motive de auto-imbogatire…iar acest personaj mi-a corupt FB si ochiu…m-am simtit mai asaltata ca de catre Ceausescu la Congresu’ x….E asa o vrie de intelectuali care nu isi mai vad viitorul, saracii, si tot spera ca aoleu vine unu’ la Primarie, care o sa le spele viata in romania si toate problemele. Nasol, trist, iremediabil de trist….
    Fratilor, si daca iese Mantuitorul Nicusor Dan (pe langa faptul ca il cheama Nicusor si tocmai ce vorbiram despre tztitzi) voi tot pe non-autostrazi o sa mergeti catre non-statiuni de non-vacanta-servicii din non-statul care va ia TOTI banii ca sa va dea inapoi fix nimic. Si nu, nu veti avea un Bucuresti de aur…sa fim seriosi…

  2. Iadyra says:

    Cat de amuzant! In primul rand e amuzant faptul ca e prima oara cand aud de acest ND habar n-aveam cine e si ce face, si e de ajuns pentru mine ce am citit aici. A doua parte amuzanta e ca desi am facebook si extrem de multi prieteni ale caror posturi le citesc zilnic (cu riscul de a ma repeta), nu am auzit nimic de acest personaj politic. Si nu sunt genul de persoana care sa fie complet dezinteresata de politica. Deci chiar a fost amuzant ca prin acest post ai fost prima persoana de la care am auzit de el.

  3. PKL says:

    Haha, zici ca ai scris pentru mine. Also, +1 pentru Al Bundy.

    Nu-s de acord cu concluzia, insa. Daca face lumea tambalau, poate se gasesc si ailanti 100 de tipi cu stea in frunte :)

  4. Oana says:

    Ma simt tampita in fiecare zi la serviciu cand vad oameni cu facultate care lucreaza la device-uri care misca lumea din loc si il sustin infrigurati pe acest olimpic! Postul asta e pentru mine ca o inghetata cremoasa de fistic! Multumesc!

    • gicu dan says:

      Daca nu exista un matematician genial pe nume Alan Turing shmecherii astia care misca lumea prin click-uri pe device-uri ar fi mers acuma la claca, nu la clicka …

  5. Molly says:

    Pentru tine olimpic international = mare tocilar? Really? :-)

    • Pentru tine conteaza diferenta? Really?! Esti la liceu sau ce? eu am trecut de mult de liceu, mi se rupe de olimpiade.
      Urmeaza sa vina un ridicol din asta sa ne spuna ca el a luat 10 la teza la mate, sau la bac, deci sa-l votam.

      • Eduard says:

        Ce comparatie slaba si inoportuna. Tu ai aruncat acum la gunoi rezultatele extraordinare ale oricui a “rupt” la olimpiade si concursuri (nu doar nicusor dan)…si nu e vorba doar de niste note la matematica, dar in mediocritatea ta, ce nu ai putut tu face se transforma in batjocura si deradere.
        Nu vreau sa par a postac pro icusor dan…chiar ma consider apolitic, dar o sa-l votez intru-cat imi displace mai putin decat oprescu, prigoana si cine o mai pe lista.
        Apropos…si un doctorat in matematica la Paris ti se pare tot “de liceu”?

        • InaSandu says:

          Bravo Eduard! Ai pus punctul pe “i”. Liviu seamana izbitor cu “Casnica” de la Materchef…”cu ce ma laud? aaaa…pai eu sunt sotie si mama” (tata in cazul lui Liviu). Ca si cum facutul de copii ar fi ceva ne mai vazut. Dar asa sunt TOTI mediocrii romani. Nu am facut nimic remarcabil? Nu-i nimic, dau cu cacat in unul care nu si-a petrecut tineretea mahmur….

          • Esti rautacioasa …

          • Alexa says:

            Hai, ma, Ina, pasarica mica…sa mori tu? Pe cuvantu’ tau de urmaritoare de masterchef ce te afli? Cati ani ai tu pisicuto? Ai copii pentru care sa votezi tu nicusori-dani? Bai, viitorul patriei ce esti tu, tu stii cam cu cine discuti tu aici? In afara de TITLUL acestui blog, oare mai stii si altceva despre posesorul sau? Dar despre a trai in general pe lumea asta…oare ce stii tu, micutza plapanda ce esti?
            Nu de alta, da’ pe blogu’ lu matale care esti o campioana, in postul in care aruncai cu cacat in Liviu acesta, ai facut niscaiva greseli de ortografie naspa rau! Esti cam uratica la scris si la gandire…ntz…ntz…

          • InaSandu says:

            In principiu sa nu moara nimeni….ca nu-i frumos…si zic eu ca nu-i face nimanui cinste. Cati ani, copii, pisoi sau orice altceva am nu prea este treaba ta. Ca sa nu mai zic ca pisicosenii de genul “micutza plapanda” “pisicuta” si “pasarica” poti sa te adresezi altcuiva, cu care eventual te tragi de sireturi. Cat depre blogul meu…merci pentru trafic :) Toate cele bune la matale acolo la Prahova!

        • Sa ai un doctorat in matematica este un lucru admirabil;
          sa te servesti de acest doctorat ca strategie electorala este o manipulare ordinara si este penibil.

          Cred ca ai ratat ideea postului meu, asa ca o condensez: e de cacat faptul ca vrea sa ma impresioneze cu matematica, nu faptul ca stie matematica.

          • InaSandu says:

            Daca omu’ asta a facut toata viata lui, ce ai vrea sa spuna? Si nu cred ca vrea sa te impresioneze pe tine cu asta…nu cred ca vrea sa impresioneze pe nimeni cu asta. Asta a facut el…asta e biografia lui. Penibil este ca vad ca tot nu poti intelege chestia asta. Tu stii ce este ala un CV? Nu este o unealta electorala. Nu cred ca si-a dat doctoratul in matematica doar ca, peste ani, sa il foloseasca drept argument cand candideaza la Primarie.

          • Las-o asa, relax.

          • Alexandra says:

            Biografie EGAL NU…sau NU ESTE EGAL ca sa inteleaga si domnisoara, cu CV!…hai sa ne revenim un pic de la gradinita de unde a invatat dansa cum e cu exprimarea si cu ideile in general!

          • Flavius says:

            Puteai eventual sa spui asta daca avea o platforma electorala construita pe mesajul asta. Cred ca 90% dintre oameni si-ar trece in CV asemenea realizari, indiferent de doameniul in care ar fi ele obtinute. Nu stiu daca iti dai seama cat esti de deplasat… Am ajuns la articolul asta cautand motive (serioase) sa nu il votez pe ND. M-ar fi interesat de exemplu daca planeaza asupra lui suspiciunea de a fi totusi asociat cu unul dintre partidele majore sau de a avea legaturi secrete cu grupuri oculte, servicii secrete etc…..sau daca este suspectat de fapte de coruptie. Astea sunt exemple de criterii care iti dau un reper despre verticalitatea unei persoane. Nu ca ti se pare tie deplasat ca cineva isi prezinta in CV realizarile academice sau ca inca nu ai trecut de etapa pubertatii in care bravezi etichetandu-i pe cei mai inteligenti decat tine ca tocilari.

          • Flavius, sper ca ai vazut ca postul este din 2012.
            Nu are sens sa mai discutam despre olimpicul la matematica, oricum cele scrise de mine acum 4 ani erau un fel de tongue-in-cheek cum zic englezii, exasperat fiind eu de avalansa de sustinatori pe internet pe care o avea omul atunci, cand era prezentat ca un fel de Mesia.
            Dar sa stii ca au mai vazut si altii aceeasi adoratie de sine pe care am vazut-o eu la acest candidat atunci.
            de exemplu maestrul Plesu, tot acum 4 ani
            “Tot ce am citit, pînă acum, despre trecutul şi proiectele dlui Nicuşor Dan mă îndeamnă să-l creditez. Am tresărit o singură dată cînd, într-un interviu, a menţionat „uriaşul său talent matematic“. Îi dau un sfat bătrînesc: să evite să folosească epitetele enorme cînd vorbeşte despre sine. Ba, dacă se poate, să nici nu le gîndească. Ar fi păcat ca o misiune mai mult decît onorabilă şi o calitate umană promiţătoare să eşueze în siropul unui autoportret drăgăstos”
            http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-fel-primar-vrem

            Anul asta votez, bineinteles, Nicu Șordan.

      • gicu dan says:

        Cine are impresia ca matematica = toceala dovedeste instantaneu ca habar n-are cu ce se mananca matematica. A fi foarte bun la matematica nu inseamna ca esti neaparat bun la orice, dar experienta demonstreaza ca esti bun la cam la 80% in ce intalnesti prin viata asta de sclavi moderni.

      • Flavius says:

        Eu sunt in general extrem de sceptic vis-a-vis de politicieni. Dar in cazul de fata, argumentele tale sunt penibile. Iti amintesti din scoala imaginea unui copil-problema, batausul care isi hartuieste colegul de clasa mai studios? Copilul “cool”, popular printre colegii la fel de prost educati ca si el, care isi bate joc de cei cu rezultate bune la invatatura? Ei bine, tu esti ala. In conditiile in care clasa noastra politica e formata preponderent din semi-anaflabeti, mitocani, derbedei, sa consideri ca obtinerea unui premiu la o olimpiada internationala este ceva de care sa iti fie rusine pare deplasat. Este clar ca performantele academice din prezent sau din trecut nu garanteaza capacitatea de a performa in administratie, dar reprezinta o premisa favorabila in sensul asta.

  6. serghei says:

    “Zece ani in Romania. Succese si esecuri”…bine ca nu a scris succesuri si esecuri. atunci era in ton cu …Romania

  7. Raluca says:

    esti penibil. atat pot sa spun despre tine. cam ca prostul cu stiinta. evident nu ai studii de specialitate ca sa intelegi discursul politic. nici eu nu ma omor dupa Nicusor, insa are o alta abordare si apeleaza la valori diferite. evident unele pe care tu nu le intelegi. pana la urma, asta e un lucru bun, nu putem fi toti la fel.

    • nu trebuie sa ai studii de specialitate ca sa intelegi discursul politic.
      un candidat care vrea votul oamenilor trebuie sa vorbeasca pe limba lor, oricat de jos ar fi nivelul lor.

      • InaSandu says:

        Super! Atunci sa votam in continuare alde Marean & Co. care (ei) “vorbeste” pe limba prostimii! Deja incep sa ma simt aiurea cand unii incep sa dea de pamant cu niste oameni care chiar au trecut pe la scoala si care si-au luat diploma de Bacalaureat INAINTE de a ajunge ministrii, primari sau mai stiu eu ce. Si ne mai intrebam de ce merge tara prost. Si ne intrebam de ce este cultura la nivelul asta. Pai daca votam in continuare primate cu IQ-ul subunitar nu ne putem indrepta decat in jos.
        Spor la pascut fratilor, ca intre noi si o turma de oi nu e nicio diferenta!

        • Sigur, faimosul argument “altceva mai bun nu avem”. E ca si cum ai sustine ca un rahat proaspat e mai gustos decat unul uscat. Multumesc, eu prefer o friptura sau, daca nu exista asa ceva in meniu, nu mananc nimic.
          Si nu inteleg unde am zis eu sa nu votati cu Nicusor Dan. Am zis doar ca mie imi este antipatic, ceea ce nu inseamna ca n-o fi cel mai bun catindat. Asa o fi, daca vrei tu.

          • Dan says:

            La “critica constructiva” (sic!) te pricepi. Nu-ti cer sa-mi spui cu cine vei vota tu (sunt aproape sigur ca nu vei vota, pentru ca “n-ai cu cine”), si sunt de acord ca nu trebuie sa mananci un rahat daca asta e cea mai putin proasta optiune. Dar spune-mi, daca ti s-ar pune un pistol la tampla si ar trebui sa votezi, ce candidat ai vota (nu vreau nume, vreau trasaturi / abilitati / competente / blabla).

          • Nu stiu. Unul care m-ar pacali, care m-ar vraji. :-) Serios, mi-e greu sa raspund la intrebare. Daca Nicusor Dan asta nu ar fi atat de indragostit de propria persoana si de ‘talentul sau urias pt matematica’, daca ar avea o abordare de om rational ref la cainii vagabonzi (=eutanasiere) si daca as avea un pic de inclinare sa ma informez, pe cuvant ca m-as gandi daca e sau nu cazul sa-l votez, macar asa din idealism.

          • Bogdan Musat says:

            În cazul ăsta nu merge “nu mănânc nimic” pentru că oricum va fi unul dintre ei primar. Așa că este nevoie de un minim de comportament civic, este de bun simt să alegi măcar “răul cel mai mic”. În altă ordine de idei, având în vedere că viața politică este plină de indivizi care nu știu nici măcar formula apei (ceea ce nu pot să înțeleag și nici nu vreau să tolerez), cred că acesta este scopul acelor referințe, de excelență, din anii de școală. Pe de altă parte, comparând cu ceilalți candidați, nu are minusuri descalificabile, cum ar fi: legături cu grupuri iinfracţionale (cazul lui Firea), om de paie (Turcesc, Predoiu) . . .

        • Alexandra says:

          Domnisoara Ina..domne, MINISTRI e cu UN I…unu’ singur, ca e un ministru, doi ministri, nicidecum doi MINISTRII….domle da’ ce de lume incultaaa e p-acileaaaa…pfoaiii de mineeeeeeee….Mareaneeeee unde esti? Si nu, nici macar IN SOMN, nu gresesti pluralul de la ministru, ca na…poate nu mai ai trei ani ma gandesc…si ai si multa scoala ete ca nenea Nicusor asta!

  8. Ana Sipciu says:

    buna, liviu,

    intervin aici nu in calitate de sustinatoare ferventa a lui ND (ceea ce sunt). nu incerc sa iti schimb parerea. fiecare are dreptul sa sustina si sa voteze pe cine vrea; desigur, este si datoria fiecaruia sa se informeze inainte de a lua o decizie, ceea ce imi imaginez ca ai intentionat si tu, din moment ce ai ajuns pe site-ul lui.

    intervin pentru ca in general nedreptatea mi se pare strigatoare la cer, iar acest text care ajunge la destul de multi oameni este de o nedreptate ingrozitoare din punctul meu de vedere. ND nu sugereaza nicaieri ca participarea la olimpiada il recomanda pentru pozitia de primar; daca vrei sa stii ce il recomanda, citeste pagina “ce am facut” de pe site – acolo sunt enumerate cateva realizari relevante in acest sens.

    olimpiadele la matematica, studiile la ecole normale superieure etc. mie nu-mi spun ca este neaparat un primar bun, ci o persoana foarte inteligenta. adaugand activitatea “salvati bucurestiul”, reusitele in lupta cu o primarie corupta si viziunea lui despre acest oras (despre care poti afla mai multe din pagina “ce vreau sa fac” sau citind doua-trei interviuri), eu cred sincer ca este cea mai buna varianta in aceste alegeri. si scriu acest comentariu ca sa le atrag atentia celor care te citesc ca este nevoie de un pic mai multa informare inainte sa decida care e opinia lor in problema ND.

    also, punctual:
    – ref la exprimarea pretentioasa: probabil ai dreptate. totusi, traitul in cultura si limba franceza f mult timp te schimba, fiecare limba te formeaza intr-un anumit fel si sunt convinsa ca frazarea asta e vina frantei :). nu mi se pare relevant pentru job, ca sa zic asa
    – ca s-a intors (si s-a intors ca sa schimbe lucruri aici) este relevant pentru mine, e o garantie a bunelor intentii
    – referitor la ce poate schimba sau nu un singur om s-a discutat mai mult (“ce poate face primarul fara consiliu” pe voxpublica). dpmdv, si daca asigura primele 2 puncte – accesul corect la licitatii si transparenta contractelor – ar insemna o mare schimbare in bine
    – hala matache este un obiectiv istoric al orasului si acest lucru a fost decis de instanta, nu de ND. do some research daca te intereseaza subiectul. ca nota personala, ai vrea ca fetita ta sa creasca intr-un oras cu farmec si istorie – sau intr-un nod de pasaje si autostrazi suspendate peste cladiri de sticla?
    – mi se par ff unfair si ma deranjeaza exprimarile gen “papitoi procesoman”, “ipochimen” etc., in special referindu-se la o persoana care si-a dedicat aproape tot timpul si resursele ca sa faca lucruri in beneficiul comunitatii. nu merita asa ceva si cred ca ar fi mai elegant sa “respectfully disagree” cu platforma lui, daca asta e parerea ta :)

    multumesc,
    ana

    • ipochimen nu este un termen ireverentios, din cate stiu eu.
      papitoi cred ca e un termen meritat pentru ca vorbeste despre el intr-un mod bombastic.
      procesoman este un termen care decurge din cele peste 20 de procese pe care inteleg ca le-a deschis. e posibil ca aici sa fiu nedrept.

      si ceva foarte important: eu nu cred ca am zis nicaieri sa nu voteze lumea cu ND. eu am zis de ce imi este mie antipatic, pe baza lucrurilor pe care el le-a spus despre el.

      fiind o persoana publica care s-a pus in vizorul public, orice opinie despre el este indreptatita, nu cred ca e nicio nedreptate aici.

      fara suparare!

      • si mai spun ceva:
        sa te pozitionezi ca discurs cu o chestie de genul “sunt destept, votati-ma” si “am avut posibilitatea sa am un salariu de 2000 de dolari la care am renuntat, votati-ma” este o atitudine un pic unfair si manipulatoare, pentru ca rezulta ca vrei sa impresionezi o categorie de public needucata si saraca, care face ochi mari cand aude de lucrurile astea.

        eu unul stiu foarte bine ca inteligenta nu garanteaza nimic cand vine vorba de capacitatea unui om de a face bine (caracterul conteaza) si am un venit care-mi permite sa nu ma impresioneze cei 2000 de dolari.

        • nana says:

          “sunt destept, votati.ma” VS. “va dau un pix si va iau tensiunea, votati.ma”.. oo da, aleluia pentru diversitate! uu, look, look.. there’s my friend irony.

        • Monica says:

          dar, surprinzator, draga Liviu, ND a impresionat si este sustinut fix de categoria educatata si culta a Bucurestiului (Andrei Plesu, Liviu Mihaiu, Dragos Bucur, Dobrovolschi etc) :)

          • Nda. Sustinere despre care stie ca nu va fi suficienta. Asa ca a zis ca tre sa mai impresioneze si niste prostime, motiv pt care a bagat-o pe asta cu olimpiada si salariul de 2000 de euro.

            Si pt ca veni vorba de Plesu, in finalul articolului zice si el ceva de admiratia pe care ND si-o poarta siesi, asta asa ca fapt divers…

            Nu va faceti iluzii: ND este un politician. Fara indoiala, nu se compara cu scursurile celelalte, dar asta nu inseamna ca mie personal nu-mi poate fi antipatic.
            Nu?

  9. Livia says:

    Hai ca imi dau si io cu parerea.
    Il cunosc personal pe ND, e prieten bun cu niste prieteni – deh, suna aiurea dar asa e.
    Da, cred ca prezentarea aia cu olimpiadele nu e foarte reusita, adica e clar ca sunt persoane care ar cadea in fund sa auda asta (cred ca mai demult era o chestie de mare mandrie sa fii olimpic international, in fine si acum cred asta, si ii admir pe cei care reusesc – si faza pe tara mi se pare o realizare demna de respect), si sunt altii pe care ii lasa rece. Cred ca aceasta afirmatie din prezentare nu arata ca asta il face bun de primar ci arata ca are anumite calitati (inteligent, structurat, etc, in fine ce se cere pt acest tip de concurs) care au fost recunoscute aflat in concurs cu altii.
    Daca asta il face sau nu un primar bun, e treaba fiecaruia sa decida, ca de-aia avem vot democratic.
    Cat despre alegerile lui pecuniare, din nou sunt personale si e dreptul fiecaruia sa aiba o parere despre asta si sa actioneze in consecinta.
    Prezentarea facuta – cea pe care ai citat-o – e clar personala si arata ce ii e important lui ND si ce a considerat el ca merita sa spuna despre sine. Pe baza asta ne facem si noi alegatorii o parerea si votam intr-un fel sau altul.
    Mai sunt lucruri pe care le-a facut ND si care – in ochii mei – il fac eligibil ca primar: actiunile Asociatiei Salvati Bucurestiul, are pareri si solutii la unele probleme pe care le-a identificat in Bucuresti, pentru ca nu este corupt si eu cred ca nu este coruptibil (viitorul va arata cine are dreptate). Nu vreau sa fac propaganda pe blogul tau personal, de-aia nu dau linkuri.
    Cumva insa se strecoara un mic dracusor care imi aminteste de Emil Constantinescu in care a crezut multa lume si care a facut o mare varza ca presedinte… Dar pana la urma a avut sansa sa incerce ceea ce si Oprescu si Lis si mai stiu io care primari de 3 lei au avut.
    Parerea mea ;-)
    Oricum mi se pare tare ca ai urmarit cu atata atentie si ai observat greselile de exprimare. Limba romana e intr-adevar foarte contorsionata in ultima vreme.
    Numai bine,
    Livia

    • eu nu contest calitatile lui ND. acest post nu este propaganda sau anti propaganda electorala.
      spun doar de ce mie nu-mi place ND, pe baza lucrurilor pe care el insusi le prezinta despre el – este o persoana publica, deci cred ca am dreptul asta.
      nu sfatuiesc pe nimeni sa voteze in niciun fel.

  10. Livia says:

    Am vazut comentariul Anei Sipciu numai dupa ce l-am postat pe al meu. Scuze pt unele chestii pe care le repet.

  11. Mihaela says:

    Dupa ce am citit si articolul asta, m-am convins ca esti un fel de gica contra; cand unii merg intr-o directie, tu simti nevoia sa te rupi de turma si sa arati ca tu esti mai destept decat ei. Musai sa sochezi cu ideile tale.
    Sunt curioasa cum ar trebui sa fie un candidat ideal pentru primarie, cum ar trebui sa se prezinte in fata votantilor ca sa fie multumiti si d-alde d-astia ca tine. Nu sunt sustinatoare infocata a lui Nicusor Dan, insa ma deranjeaza ca ai luat in ras niste realizari (deloc mediocre) ale omului asta. Ai scris foarte urat despre o persoana pe care n-o cunosti.

    • e posibil sa fiu gica contra, sa nu uitam ca aici este un blog pentru care, printre altele, vreau si sa generez trafic.

      mai important decat faptul ca sunt gica contra este daca opiniile mele au sau nu un oarecare temei. de fapt, nici macar asta, ca poti pur si simplu sa nu ma mai citesti niciodata.

      ref la faptul ca am scris foarte urat: ND este o persoana publica, deci nu trebuie sa o cunosc ca sa scriu ceva despre el.

      sunt unii care scriu frumos despre el si sunt altii care scriu urat. asta-i viata cand te pui in pozitia de a fi persoana publica.

      • Stela says:

        Nu ti-am citit multe articole, dar din cele pe care le-am citit imi formasem deja parerea ca sunt scrise pentru trafic. Nu apreciez blogurile al caror autor posteaza ca sa faca trafic. Deci vezi, chestia asta cu postarile scrise doar ca sa incinga spiritele pana la urma sunt cu dus intors. De exemplu, eu nu o sa prea mai am chef sa-ti citesc blogul din cauza asta.

        • Daca preferi sa pun filmulete si poze cu citate aspirationale sau cu pisici si alte dragalasenii, nu ai nimerit bine.
          Eu aici spun ce cred eu.
          Felul in care o spun este uneori in mod voit provocator, ca daca voiam sa tin un jurnal doar pentru mine, il scriam in word pe conputerul meu.
          Ce nu intelegi tu este ca orice om care-si face blog public vrea sa fie citit (adica sa faca trafic), ca altfel nu l-ar fi facut public.
          Acum, depinde intr-adevar cum faci trafic: zgaltaind un pic cititorii (cum fac eu uneori) sau pupandu-i in fund. Ei, eu nu-mi doresc chiar asa de mult sa fac trafic incat sa-mi periez cititorii, ok?

  12. Cetin says:

    salutare Liviu.
    Ca de obicei nu ma dezamagesti… posturi mai putine.. dar bune :)
    Eu am 3 exemple, unul personal si unul “de prin lume adunat” :
    1. personal : am luat o mentiune la o olimpiada internationala de mate… vax.. n-am fost in stare nici macar sa imi termin facultatea.. Cu toate astea lucrez la o multinationala in care sunt singurul!! (din 280..si ceva doar in departamentul meu) dintre angajati care NU are studii superioare!! Ghici ce m-a ajutat in proportie de 80% sa ma angajez acu vreo 3 ani si ceva? .. Faptul ca stiu o limba straina rara (turca).. deci NICIO legatura cu studiile mele.
    Conluzie: studiile academice conteaza si nu prea (mai mult nu). Conteaza mai mult in chestii de promovare… dar asta e alt subiect (calibrarea postului cu studiile academice … o chestie de legislatie ce conteaza intr-adevar daca vrei sa faci cariera – Personal mi se pare de cacat faptul ca nu conteaza cat de bun esti ci mai degraba ce hartie ai, da aici pot fi subiectiv).
    2. “de prin lume”: daca (precum e mitul) Einstein era corigent la fizica asta nu l-a impiedicat sa devina cel mai cunoscut savant din toate timpurile (majoritatea “clasamentelor” il dau asa). Acu’ sa inteleg ca ar trebuii sa fi fost olimpic la vreo materie (sau un echivalent academic al acelor timpuri) ca sa exceleze intr-un domeniu?
    Pai atunci da-l dracu de E=mc2!!!!…
    Ms si respect!
    Cetin

    • Ileana says:

      Pentru “Cetin”: Faptul că spui “ar trebui” cu doi de “i” spune multe… Apoi, pur şi simplu generalizezi nepermis propriul tău caz. Faptul că tu eşti SINGURUL angajat din multinaţionala unde lucrezi care nu are studii superioare te face să tragi concluzia aiuritoare că studiile superioare nu contează! Asta arată că pentru tine nici studiile liceale nu prea au contat – în liceu se studiază logica (şi… limba română!).

      În rest, articolul mi se pare superficial, arogant şi lipsit de eleganţă. Cred că se putea mai mult. (Şi mai puţin “căcat”, că nu ţine loc de argument.)

  13. Cetin says:

    scuze…eru 2 exemple…:)

  14. Marius says:

    Multumesc pentru articol, m-ai convins sa il votez pe Nicusor Dan, nu auzisem de el pana sa citesc la tine.

    • foarte bine, o spui de parca faptul ca votezi tu cu el este o lovitura pentru mine.

      repet, eu aici nu fac niciun fel de propaganda sau anti propaganda.

      spun doar de ce imi este antipatic acest domn.

  15. inaintea alegerilor, cacatii astia fac niste sondaje de opinie, ca sa-si calibreze discursul pentru guvizi.
    “ce calitate trebuie sa aiba primarul dvs, in primul rand? onest, harnic, familist, decis, om de afaceri de succes, bun crestin etc”.
    un fel de discutie intre pescarii care se intalnesc dimineata pe balta : “hai noroc, nea Titi! la ce trage astazi, la rama, sau la mamaliga? sa stiu si eu ce pun in carlig de data asta.”

    eu as musca la “onest”. daca candidatul nu e nici complet tampit, ai cel mai bun fundament pentru ceea ce ar trebui sa fie un administrator bun.

    mazare nu e prost de felul lui, oprescu, nici el. dar mazare (de oprescu nu stiu clar ce si cum) este atent, mai intai, la oportunitatile de spaga pe care le mascheaza sub diverse pretexte si proiecte. de aici rezulta cel putin beneficiu nerealizat, daca nu, in mod direct, prostii paguboase, cu efect catastrofal pe termen lung.

    de exemplu, in constanta se construiesc baraci, hoteluri, blocuri si malluri pe fiecare centimetru patrat de spatiu verde dintre blocuri. concetatenii mei acefali se bucura, ca are picioarele lor unde sa merge la mall.
    eu nu mai vreau constructii, mie, personalmente, nu imi sunt necesare. eu am in apropierea casei exemple de vile de 3 etaje construite pe spatiile verzi dintre blocuri. cand aud cate o drujba pe geam, ma gandesc ca au venit astia sa taie copacii din gradinita, sa patim la fel, sa ne tranteasca un calcan de cladire in fata geamurilor, la distanta regulamentara, de 3 metri, dar astfel incat sa nu mai vedem lumina soarelui decat de pe bloc. pana acum, drujbele auzite au fost, de fapt, motocoase.

    asa ceva nu ar fi posibil cu un personaj gen nicusor (cand aud “nicusor” ma enervez) asta. aia cu olimpiada, aia cu salariul, ma rog, sunt chestii de bla-bla: nu ma intereseaza banii, vrea el sa spuna si nu sunt un cacat prost, care nu e bun la nimic in viata si vrea si el sa ia spaga in administratie.

    asadar, pe mine ma intereseaza acum, in orimul rand, plamada catindatului.

    a, nicusor asta e de-a dreptul tampit, pe de alta parte, la faza cu cainii maidanezi.
    vrea adaposturi de cartie pentru maidanezi.
    adica ar putea sa apara sub geamuri tarcuri cu cotarle, cu urlete, cu murdarie, cu batai intre vecini.
    oaaaa…:)

  16. odetta says:

    Mie mi-a placut argumentarea ta! Punct cu punct.
    Asta nu il face mai putin pretios pe candidat. Insist, ca si tine, totusi, ce treaba are olimpiada cu primaria?!?
    Felicitari pentru Sofia!

  17. Florin says:

    Hai sa iti spun de ce imi esti tu antipatic.In primul rand blogul tau este, printre altele, pentru trafic, indiferent de prostiile pe care le debitezi. Bun, cu asta ne-am lamurit. Ca sa te citez: ” sa o luam pe rand”. Faci o asemanare intre Al Bundy si Nicusor Dan. Sa fim seriosi, ND a facut o gramada de lucruri care il fac eligibil ca primar. Nu are rost sa le enumar pentru ca oricum parul din fundul tau nu te lasa sa vezi mai departe decat acele olimpiade din 1987 si 1988. Sustii ca esti un locuitor al Bucurestiului dar se vede ca te doare fix in cot de tot ce se intampla si de felul cum se prezinta orasul in momentul de fata. Posibil sa ma insel si ND sa nu realizeze nimic la primaria capitalei dar macar dau o sansa unui om care mi se pare cel mai potrivit dintre toti. Te rog sa ma ierti daca am scris urat despre tine, dar eu cred ca te poti considera o persoana publica avand in vedere ca ai aparut la televizor alaturi de sotia ta. Deci in concluzie, o viata de tata usoara si incearca sa te mai documentezi. Servus.

    • sigur, te rog sa dai o sansa celui mai potrivit candidat in opinia ta. ca si la unul din comentatorii de mai sus, ma mir totusi ca o spui de parca asta o sa ma faca pe mine sa-mi bag unghia in gat si sa ma zvarcolesc pe jos de ciuda. cred ca totusi pe undeva ai ratat motivul acestui post, dar nu are nicio importanta, confuzia ma ajuta si ea la trafic.

      ma bucura sa aud ca ma consideri persoana publica, asta inseamna ca unul din scopurile acestui blog, acela de a ma face faimos, a fost atins intr-o oarecare masura.

      totusi, let’s not get ahead of ourselves: in comparatie cu un canditat la o functie publica, eu nu sunt o persoana publica. evident, asta nu inseamna ca nu poti sa ma si injuri daca vrei, este asumat faptul ca tinand un blog ma expun opiniilor de orice fel.
      asa ca nu am pentru ce sa te iert, ca sa zic asa :))

  18. a aparut la televizor alaturi de sotie, deci e persoana publica sociabila.

  19. Florin says:

    :)) Da, poti sa fii faimos in doua moduri, ori faci ceva memorabil, ori te faci de cacao. Te las pe tine sa alegi varianta corecta. Tot ce am scris mai devreme nu a fost ca sa te vad pe tine cum iti bagi unghia in gat si te zvarcolesti pe jos ci doar mi-am spus parerea care e in contradictoriu cu a ta. Pfff, am mai facut un pic de trafic!

    • nu stiu ce sa zic cu facutul de cacao, Florine.
      daca numaratoarea mea e corecta, la acest post au comentat vreo 16 persoane (multe dintre ele nu au mai comentat niciodata aici, ca sa nu zici ca sunt obisnuiti ai blogului si prieteni cu mine), dintre care 8 au avut pareri pozitive sau neutre despre ce am scris si 8 au avut pareri negative sau neutre.
      adica reactia a fost aproximativ 50/50.
      tu cum te asteptai sa fie reactia oamenilor la un post atat de controversat ca asta, despre un subiect atat de controversat ca politica?

      mie mi se pare remarcabil si ma bucura foarte mult acest procent; nu gasesti?

  20. catgal says:

    uite ce am gasit si eu pe facebook azi :) http://cunicusor.tumblr.com/ !!! wtffff

  21. Claudia says:

    Lasa ca in Bucuresti mai bine trebuie sa stii cat da 1+1 atunci cand sustragi (in abstract, bineinteles) banii cetatenilor, decat sa stii sa vorbesti corect gramatical. Nenea trebuie sa dea cu semnatura, nu sa si verifice coerenta sau gramatica din actele respective.
    Am aruncat si eu un ochi pe site-ul lui dupa ce am citit la tine pe blog. Mi se pare cea mai extaziata campanie electorala ever. Am crezut ca n-o sa ma mai poata face ceva sa rad pe site-ul lui dupa ce am ajuns la faza cu “triplarea retelei metrorex”. M-am inselat. Am impresia ca am citit site-ul lui Dumnezeu. Dumnezeu pentru Bucuresti. Votati! [iar eu nici macar nu am domiciliu in Bucuresti]

  22. cora says:

    De ce oare ne mandrim cu olimpicii nostri la gimnastica, caiac-canoe sau mai stiu eu ce alt sport si pe cei olimpici internationali la matematica, chimie,… ii facem tocilari? Mi se pare nedrept.

  23. Adela says:

    Chiar asa! Ca bine zici! Subsemnez!

  24. Looloo says:

    Uite opinionul:
    – Nicusor Dan se mandreste ca a fost olimpic la mate: super, fiindca asta inseamna gandire orientata spre solutii. Nu inseamna a fi tocilar, sper ca i-e clar oricui ca tocilarii nu ajung olimpici mondiali, ci doar primii pe clasa, ca altfel ii bate mamica.
    Poate o face cam bombastic, neadecvat electoratului general (adica prostimii, sa nu ne ascundem dupa gard), dar e mai putin enervant decat Oprescu, care se mandreste cu pistele de bicicleta (sic!). Sigur, aroganta de smecheras opresciana prinde mai bine la public – iar aici e truismul ala cu avem conducatorii pe care ii meritam.
    Multam’ de dreptul la exprimare :)

  25. Andrei Pena says:

    Recunosc, sunt naiv. Si dobitoc, ca sa citez in intregime :) Eu cred ca punctajul maxim obtinut la Olimpiada Internationala de Matematica (da, da, cea la care participa si elevi din China sau India, ca vad ca riscati niste comparatii mai sus) arata cateva lucruri: capacitate de concentrare si de sinteza, inteligenta, gandire logica si bine structurata, tenacitate, putere de munca (enorma, in cazul matematicii), talent. Daca eliminam talentul, raman niste calitati care, bine gestionate, te fac eligibil pentru multe functii in administratie. Dar e opinia mea si opiniile sunt subiective. Cand scrieti insa despre “Nu mai stiu ce scoala…”, gluma se ingroasa si pare sa devina proasta. École Normale Supérieure este scoala de varf a Frantei si e pepiniera elitei intelectuale, politice si administrative franceze. Sa vedem cam ce livreaza lumii “nu mai stiu ce scoala”: scriitori si filosofi, mari matematicieni, istorici, politicieni si jurnalisti. Alain Juppe, Raymond Aron, Emile Durkheim, Marc Bloch, Leon Blum, Jean-Francois Revel, Henri Bergson etc. Nu ar fi fost greu sa faceti o cercetare inainte. Cu simpatie

  26. Bogdan says:

    Hai sa imi dau si eu cu parerea aici, avand in vedere ca am facut ceva voluntariat pentru Nicusor in ultimele saptamani:
    – traim intr-o tara in care am avut ca ministru al educatiei un plagiator in serie, avem fabrici de diplome si doctorate inchipuite; cred ca un om care are performante validate la nivel international (olimpiade, doctorate) aduce valoare adaugata prin calitatile care le presupun acele performante: inteligenta, perseverenta, putere de munca;
    – faptul ca desi nu are studii juridice a castigat procese pledand singur in instanta (multe dintre ele impotriva primariilor reprezentate de juristii lor) iti arata ca gandirea asta matematica/logica foloseste si ea la ceva practic;
    – comparatia cu salariul se refera la anul 1998, cand salariile de 2000 de dolari erau un vis frumos in Romania;
    – faptul ca s-a intors desi avea multe alte oportunitati arata ca ii pasa de locul asta numit Romania;
    – faptul ca primaria a facut demolari fara sa aiba avize legale nu te revolta? iar acele lucrari au fost blocate doua luni, dupa aia s-a semnat un acord si s-a ajuns la o intelegere; faptul ca primaria nu are bani pentru a continua lucrarile si desi stia ca nu are bani suficienti a deschis santiere in Bucuresti (vezi si pasajul de la Asmita Gardens) nu te revolta?

  27. arakelian says:

    ei, si cum mie imi place sa scriu fix cand am ceva nou de zis, o sa fiu iar contra ta.
    Sa ma explic: cand am primit linkul cu Nicusor Dan, eu m-am gandit in primul rand la comparatia cu alegerile de la primaria Bogotei.
    La primaria Bogotei, dupa lungi permutari de corupti au adus un rector universitar. Care? Cel care a aratat fundul la elevii lui in mijlocul unei greve.
    Da, au ales un om din topor, dar care a taiat cu toporul in problemele grave ale Bogotei, aratand ca se poate:
    http://arakelian.wordpress.com/2010/08/25/de-pe-net-culese-6/
    http://en.wikipedia.org/wiki/Antanas_Mockus

    Un alt matematician, cu 3 facultati absolvite, (cea de matematica in FRANTA) care a scos un oras din problema traficului, diminuand corupta, si ridicand nivelul de liniste a populatiei. Totul cu bani putini. Fix ce simt ca e nevoie acum in Bucuresti.

  28. arakelian says:

    vazand efectiv ca actiunile lui sunt imediate, lumea a avut o incredere fantastica in el: pt colectare fonduri, a cerut populatiei sa plateasca BENEVOL taxele marite cu 10% si… 60 mii de locuitori au facut-o.

  29. arakelian says:

    pe youtube, este un documentar. Cities on Speed – Bogotá Change.
    Nu am reusit sa il vad complet, ci pe sarite.

  30. Adriana says:

    Si eu il sustin, cu un entuziasm moderat. Nu inteleg din comentariul tau de ce esti asa de indarjit impotriva succesului academic ca predictor al performantei profesionale. Pentru mine chiar conteaza, nu ii creditez cu incredere pe cei care in scoala au trecut examenele cu chiu cu vai si acum se cred mari specialisti in varii domenii. Si invers, am asteptari mult mai mari de la olimpici, sefi de promotie, tocilari cum le spui tu. E adevarat ca nu este suficient, dar de exemplu Nicusor s-a si luptat in justitie pentru niste cauze de bun simt, asa nu este doar olimpis si absolvent de Ecole Normale Superieure (iarasi, un amanut care pentre mine conteaza), ci are si simt civic, este luptator si are caracter.

    Si exemplul tau cu baiatul care iese in oras cu fata si ii povesteste de matematica, de ce esti tu asa de sigur ca greseste?Omu’ vorbeste despre interesele lui si poate ca a ales o fata asemenea lui sau care ii va vorbi despre arta impresionista si se vor intelege foarte bine si la intalnire si mai tarziu, in pat!

  31. arakelian says:

    a, sa iti zic ceva din ce a facut pana acum Nicusor Dan, benevol pt Bucuresti.
    A castigat, prin asociatia in care e implicat, 23 de procese contra primariei. Toate in avantajul orasului. A demonstrat cat de multi bani se arunca unde nu trebuie.

    Stii ceva sa fi facut mai bun ceilalti candidati?

  32. Andrei says:

    Sunt curios unde ai facut tu studiile.
    Postul tau e rational dar emana atata frustrare
    Incat pare ca 3.25 la faza pe sector si faptul
    Ca nu ai trait la paris, zurich, sau boston te marcheaza pe viata. Peferi sa dai votul tau mediocritatii. Felicitari!

  33. Andreea says:

    :)) Nu, din cate am inteles eu, Liviu nu este un umflat ragaitor de bere din fata blocului. Dar un psihanalist ar spune dupa articolul asta ca de fapt si-a reprimat dorinta de a scuipa seminte pe trepte alaturi de vecini si in schimb a fost un tocilar pentru ca Supraeul ii cerea sa se realizeze profesional si financiar. Liviu acum respinge valoarea educatiei si a performantei scolare considerand ca aceste lucruri l-ar fi indepartat de viata reala, desfasurata pe maidan sau in bodega. Nu cred nici in psihanaliza, doar imi place sa ma joc cu teoriile- ce sa-i faci, am fost si eu olimpica nationala la cateva materii, si inca sunt mandra de asta, nu uit sa mentionez niciodata!

  34. doina says:

    Nicusor Dan a cistigat procesele cu primaria pentru ca aceasta are un serviciu juridic de rahat, compus din bugetari care isi fac treaba cum ii duce mintea si fluturasul de salariu – de spaga nici nu poate fi vorba, caci cine sa le-o dea?!
    Nu este un erou al impaduririi Bucurestilor si nici un personaj care sa construiasca – el, deocamdata, e ocupat fie sa demoleze, fie sa stopeze ce construiesc altii.
    Nu e Robin Hood – in mod sigur nu, cariera lui politica va demonstra asta. Va indoiti ca ea va exista? De ce? Credeti ca e suficient sa te lupti cu sistemul din afara lui? Ca sa ce? Din moment ce candidezi, se cheama ca intri intr-o lupta politica, chestia cu apolitismul devine ridicola.
    Nicusor va constata ca-i trebuie partid – daca va dori, il va face si iata, va avea sprijinul neconditionat a 10% din tinerimea intelectuala a Bucurestiului. Se vor inscrie acestia in partidul lui Nicusor, pentru a milita pe bune, politic, pentru o schimbare adevarata, sau il vor lasa singurel, pe motiv ca nu mai are aura, si-si vor alege alt zdrobitor de suflete ca sa le schimbe si lor cineva viata?
    Intrebarile astea mi-au venit de la campania agresiva online pe care a dus-o micutul, stiind exact ca targetul de facebook are principiul turmei si instinctele ei. Se pare ca a judecat corect.
    Eu una ii astept cu interes urmatoarea miscare.

  35. Pingback: De ce NU as vota un ONG-ist intr-o functie publica/ despre Nicusor Dan | Alecsandra Baran

  36. Btw, citeste mai multe carti says:

    Las acest comentariu aici cu onesta intentie de a-ti oferi un sfat prietenesc.

    Desi incerci sa pozezi in idiotul autosuficient, se vede ca agresivitatea ta are un substrat psihic. Pe scurt, pari un om revoltat pe mediocritatea ta. Aceasta componenta(negativa) de invidie a psihicului tau te face sa vrei sa ii aduci pe ceilalti la nivelul tau scazut, in loc sa te motiveze si sa te inspire.

    Cu toata caldura, s-ar putea ca putina terapie sa te ajute…pentru ca am vaga impresie ca aceasta trasatura de caracter ti-ar putea afecta serios calitatea de viata.
    Iti urez totate cele bune si sa treci peste aceasta problemuta a ta, si repet, nu sunt aici ca sa ma cert, ma doare-n fund de politica, dar pur si simplu m-a izbit cu tristete atitudinea ta.

  37. floarea dinu says:

    Domnule Nicusor cine va sponsorizeaza tot cel care ii sponsorizeza pe MRU, pe Andreea *ora si amd cebine ar fi sa simtim romaneste si sa fiim romanai cu adevaat ca altfel istoria ne va judeca

  38. Stefan says:

    Inteleg ca nu-ti place de ND. E dreptul tau. Ce nu inteleg este daca iti pasa de directia in care mergem. Noi. Toti. :) Pentru ca lui pare sa ii pese prin ceea ce face, nu doar prin ce afirma. Nu vreau sa te conving de nimic. Cred doar ca daca apare un om capabil dispus sa schimbe ceva in bine, atunci noi trebuie sa lasam la o parte pornirile de genul “e penibil” si sa ne folosim ratiunea, sa-i verificam CV-uri si activitatea, dupa care sa il promovam, e in interesul nostru. Nu avem alta sansa de a schimba ceva. Dau un exemplu, nu am altul la indemana: tu daca angajezi o firma sa iti furnizeze un serviciu, te intereseaza in primul rand ce gen de glume spune patronul sau vanzatorul?

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s