Oastea Domnului: +1

Am botezat copila, gata, a intrat si ea formal in oastea domnului. Roaba lui dumnezeu, Sofia. Nu sunt multe de spus. Eu astept cu nerabdare sa se mai linisteasca, acum ca e botezata. Nu ca as crede ca botezul are ceva cu linistirea copilului, dar am asa uneori niste intuitii din astea fantastice si mi se intampla niste coincidente fericite sau ceva. Adica eu chiar ma astept sa-i fie mai bine si sa inceapa sa beneficieze si ea de aura pe care o am eu de obicei si care ma tine pe mine departe de chestii naspa (de ex. ma protejeaza impotriva politiei cand depasesc viteza legala in afara localitatii – poate povestim o data).

Despre slujba de botez nu stiu sa zic multe ca am fost ocupat sa fac poze, avand in vedere ca nu am avut fotograf sau orice altceva. Cred ca a fost ok slujba – nevasta de exemplu apare in aproape toate fotografiile in posturi foarte smerite, asa cu capul in jos, cu picioarele apropiate si cu mainile impreunate, deci trebuie ca slujba a avut efectul scontat. Eu am ascultat putin la inceput, dupa aia insa nu am mai ascultat. Dar mi-a placut, pe ansamblu. Mi-a placut si slujba de la cununia noastra religioasa, de altfel, iar pe aia chiar am ascultat-o cap coada, deci e ok, merita sa asculti din cand in cand  cate o slujba din asta (sau macar sa fii prin preajma atunci o asculta altii).

La botez nu au participat decat membrii foarte apropiati ai familiei, deci nu trebuie sa va simtiti lasati pe dinafara pentru ca nu ati primit invitatie. Am fost “decat noi” in biserica si a fost foarte bine. Biserica este foarte frumoasa, mare, aerisita, racoroasa, pictata frumos cu albastru si cu galben, ce mai, biserica de oameni vrednici si gospodari.

Iaca o puoza din timpul slujbei (in caz ca va intrebati, nu stiu cine e doamna cu batic pe cap, a venit la pachet cu popa).

Evident, teama noastra cea mai mare in legatura cu botezul a fost ca o sa scufunde popa copchilu’ cu capul in apa si cine stie ce traume o sa traiasca bietul copil. Asa ca am cautat si tot cautat pana am gasit pe acest domn popa mai deschis la minte, care a promis ca nu o sa incerce sa ne inece copilul cu ocazia botezului, si ne-am bucurat, mai ales ca s-a si tinut de cuvant. Sofia a facut o baita rapida si asta a fost tot, fara prea multe plangeri din partea ei. 

Tot evident, pentru ca am tinut neaparat la chestia asta cu ne-scufundatul, ne-am relaxat si nu am mai fost curiosi din cale-afara sa intrebam sau sa ne interesam despre toate lucrurile care se petrec la botez, nu numai despre cristelnita. Asa ca, imediat dupa ce slujba s-a cam terminat, a zis domnu’ popa ca sa-i dea prima impartasanie fetei si noi am zis ok in timp ce ne ocupam cu stransul lucrurilor de pe acolo. Si a luat nasa fata si s-a dus langa altar sa astepte impartasania si a luat si o bunica cu ea, iar noi parintii o ardeam relaxat cu restul invitatilor.

Si a iesit popa din altar si a inceput sa-i dea fetei impartasania, asa cum zice traditia stramoseasca. Eu de exemplu nu cred ca am primit impartasania vreodata (in afara de botez) iar nevasta, din cate stiu eu, are si ea cativa ani buni de la ultima impartasanie. Deci nu suntem specialisti in materie de ritual si de impartasanie, asta vreau sa zic, deci nu am avut cum sa ne gandim mult la asta.

Asa ca nevasta observa ca popa ii da ceva cu lingurita fetei si bineinteles ca devine foarte curioasa (trebuie sa stiti ca fata noastra nu primeste niciun fel de alt lichid/ aliment in afara de lapte, o politica aparata cu ferocitate de mama-sa, chiar in ciuda sfaturilor unor doctori). Si se uita nevasta la mine usor dezorientata si ma intreaba: “da’ ce-i da fetei sa manance?”. Eu ma intorc spre altar si, folosindu-mi vastele cunostinte de cultura generala, zic raspicat: “Trupul si sangele lui Cristos, femeie, ce vrei sa-i dea, nu asta se da la impartasanie?!”.

“Adica…”, face ea privindu-ma neincrezator. “Adica, explic eu doct, paine si vin. Chestia cu transsubstantializarea, intelegi? Mancandu-ne zeul, devenim parte din el. E spirit pur, nu ti se face rau, nu borasti, nu are calorii, nu creste colesterorul. Etc.”. Exagerez, partea asta de dupa paine si vin nu i-am mai spus-o, pentru ca nu am apucat, pentru ca imediat ce a auzit “paine si vin” nevasta a sarit ca uliul inspre zona unde se petrecea impartasania.

Popa a confirmat ce am spus eu: trupul si sangele lui Cristos. Adica miere si vin, nu paine si vin, varianta moderna, sa fie si dulce pentru copil. Daca fetita scuipa, a continuat popa, stergeti cu un servetel si apoi aruncati-l in foc. (ma-ntelegi, se supara dumnezeu cand un copilas mic nu vrea sa-i haleasca trupul si sa-i bea sangele). Sau, am adaugat eu rautacios in gand, aduceti-o inapoi sa-i mai dam inca o data impartasania.

In fine, in fine, nu e o tragedie. Toata lumea trece prin asta. O sa vedeti ca doarme mai bine dupa impartasanie (?!! helloooo, normal ca doarme mai bine, tocmai a trecut prin prima betie din viata ei). Nu se intampla nimic, nu i-a dat mult, doar o lingurita. Bine parinte, dar ea are 5 kile.

In fine, in fine. Nu am facut mare chestie din asta, impartasania e impartasanie si botezul e botez, pot sa inteleg foarte bine treaba asta, dar, intre noi fie vorba, mi se pare absolut ingrozitor simplul fapt de a avea discutii de genul “nu avea cum sa se imbete, ca a primit foarte putin vin”. Adica, dupa mine, cand vine vorba despre un sugar, nu cred ca e ok sa ne punem probleme din astea, adica daca noi, niste adulti pretins responsabili, i-am dat sau nu suficient alcool incat sa imbatam copilul.

Deci asta a fost: un botez simpatic, despre care Sofia nu a avut o parere foarte clara, avand in vedere ca la intrebarea mea daca i-a placut sau nu, nu a facut decat sa scoata, enigmatic, un pic de saliva si sa faca o spumita cu ea. I-am explicat in timp ce ne intorceam acasa ca ne pare rau ca am ales noi pentru ea sa fie botezata in religia crestina si sper ca asta nu o sa-i influenteze decisiv libertatea de gandire in viitor, adica sper ca o sa poate decide ea insasi la un moment dat daca o sa fie o persoana religioasa sau nu si asa mai departe. A zis ca bine tati, nu-i o problema, acu’ ma culc un pic.

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

15 Responses to Oastea Domnului: +1

  1. Mihai says:

    Sa va traiasca, Liviu si sa va faca (si mai) fericiti!

  2. Alexandra says:

    Ah ce bine ca nu s-a straduit sa o inece! Mare lucru, va spun eu! Pe Mara pe langa ca a bagat-o in apa cu tot cu cap, nu i-a acoperit nici unul din orificiile pe unde putea lua apa…dupa care, atentie, i-a dat vin acrit-otzetzit-stat-la-40-de-grade…care evident era acru, putea a borhot, nu continea nici o miere. Ea a decis ferm ca el trebuie vomitat din strafundurile gatului, unde ii ajunsese doar pentru ca…ATENTIE…popa a tinut-o de nas ca sa i-l bage cu forta pe gat! Asa ca ne-am distrat teribil, ce sa mai zic..Preotul ne promisese ca nu o baga cu totul in apa, da’ ce, doar nu ma asteptam ca el sa nu minta, nu?
    Una peste alta, sa fie sanatoasa, si voi pe langa ea! Multe bucurii o sa va aduca!

  3. Anca says:

    Noi nu ne-am botezat copilul. Pe la 2-3 ani a început să doarmă totuşi :D
    Sper la voi să se întâmple mai repede, dar greu de crezut să aibă botezul a face cu asta :)

  4. Ela says:

    Vinul ca vinul, ce să mai zicem de miere, că si dintr-o cantitate infimă un copil poate dezvolta alergie, mierea e un alergen foarte puternic, de aia nu se prea rcomandă copiilor sub un an. Partea bună e că voi stiți acum sigur că fata nu-i alergică la miere, când mai plânge acasă dați-i si voi câte-o împărtăsanie mică, să vedeți cum se linisteste instant! :)

  5. Lorelei says:

    Liviu, ca sa fiu in tema, sa stii ca o citesc cu religiozitate pe consoarta iar la tine recunosc, intru mai rarut, dar acum trebuie sa-ti spun ca ai depasit-o de departe pe Ioana la haz. Am ras cu lacrimi la descrierea impartasaniei :)))
    Si apropo de imbaiat la botez, pe mine m-a scapat popa cu totul in cristelnita, imi povesteau ai mei ca se chinuia sa ma pescuiasca de pe acolo :P. E drept ca eram si ceva mai maricica, bateam la vreo 8-9 luni da’ iti inchipui “emotiile profunde” simtite de audienta. Cred ca dupa ce m-a si impartasit a scos vinul din altar si i-a “impartasit” si pe-ai mei sa-i mai linisteasca nitel :P

  6. nuschu says:

    Mda, ma intreb serios daca pe al doilea il voi boteza. Din felul in care scrii, nu mi se pare ca momentul are, pt tine, o semnificatie aparte, nu ai sentimentul apartenentei la cultul ortodox, de ce ti-ai bate capul? Ei, exact asa simt si eu: raceala completa fata de fenomen. As face-o numai pentru altii.

  7. Si eu agreez in general mai mult stilul Ioanei (pe care o citesc relativ regulat) dar articolul asta mi-a placut teribil!

  8. Roberts says:

    sa fie sanatoasa, asta-i tot ce conteza! iar voi sa fiti in putere si cu mintea deschisa ca s-o cresteti cum trebuie!:)

  9. cccris says:

    sa fie sanatoasa si super fericita!

  10. Pingback: Botez cu socuri existentiale pentru tata | Viață de tată

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s