Nicio sansa

M-am pregatit asa: in mana, lada frigorifica cumparata cu 2 zile inainte, in care sa putem tine reci unul sau mai multe biberoane pline pentru drumul de intoarcere, care dureaza undeva la 5 ore. In spate, rucsacul meu portocaliu, indesat cu haine si ceva echipament de munte. Si-am pornit la munca cu metroul, ca de obicei, intrucat plecarea avea sa se intample dupa program, direct de la birou.

Si iata-ma: in metrou, imbracat ca de casual Friday, adica pantaloni normali, o camasa cu maneca scurta si nelipsitii tenisi de vinerea. Pe parcurs, se nimereste langa mine un coleg care lucreaza un aceeasi cladire cu mine. Salut, salut, ce mai faci, blablabla, pana observa ce aveam in mana si in spate.

Moment in care ma loveste: „Si, mergi la munte?”

Intrebarea m-a descumpanit total. Din punctul lui de vedere, se vede asa: e vineri, iata un om imbracat lejer cu o lada frigorifica in mana si cu un rucsac in spate. Rucsacul indica, cel mai probabil, ca se duce undeva la munte. Nu stiu de ce, nu ma intrebati, si eu as fi zis la fel, desi cu rucsacul in spate poti sa pleci si la mare pe vremea asta. Apoi, lada frigorifica din mana indica, cel mai probabil, ca e plina cu carne de gratar si/sau cu beri, deci avem in fata un gratargiu care o tuleste pe Valea Prahovei dupa munca, ca sa imputa cu parlelile lui aerul cat de cat curat de pe langa vreun paraias amarat care da pe-afara de gunoaiele gratargiilor care au trecut deja pe acolo.

M-am simtit, evident, profund jignit de aceasta deductie pe care am presupus ca a facut-o colegul meu in capul lui. In primul rand ca eu nu am facut niciun gratar in viata mea (nu ca nu mi-as fi dorit, pur si simplu nu am avut inca ocazia). In al doilea rand ca ultima data cand am fost la un gratar langa malul apei aveam sub 10 ani si deci nu puteam raspunde de deciziile parintilor mei. In al treilea rand, mi se pare oribil sa-mi prajesc carnatii si sa-mi ragai berea pe malul apei, alaturi de alti 100 de indivizi care fac acelasi lucru in timp ce asculta muzica de la masina, iar in ambuteiajul infernal de pe drumul de intoarcere, isi spun ca „au fost la munte”, deci chestia asta n-o s-o fac vreodata. In fine, in ultimul rand, pentru mine „sa merg la munte” inseamna chiar asta, sa merg pe coclauri cateva ore bune (niciodata mai putin de 6) cu rucsacul in spate si cu batul in mana, eventual pana-mi sangereaza picioarele.

Toate chestiile astea mi-au trecut prin cap in fractiunea de secunda care a urmat intrebarii. Si inca: colegul meu, om subtire din cate-l stiu eu. Adica nu cred ca e genul care a parlit multe gratare langa malul apei, pare a fi un om ca si mine, care merge la munte ca sa mearga, nu sa se indoape cu carne si cu beri. Deci intrebarea lui a fost asa, ca atunci cand vezi ca cineva face un lucru pe care tu nu l-ai face, dar pentru ca vrei sa fii politicos si sa nu te iei in gura cu ghiolbanul, ii arati o minima curtoazie si-l intrebi de sanatate, ii urezi distractie placuta, politeturi din astea. Iar dispretul il pastrezi doar pentru tine.

Ce sa fac? Cum sa reactionez? Cum sa-i explic in cateva cuvinte ca eu nu sunt ghiolbanul pe care el il banuieste, chiar daca toate dovezile indica in directia contrara? Si cum sa fac asta fara sa dau impresia ca eu sunt un ghiolban care stie ca a fost prins cu mata-n sac, adica unul care stie ce gandeste el despre mine si cum a pus intrebarea?

Cum sa fac toate astea mai ales ca eu CHIAR merg la munte, adica i-adevarat ca mai intai ajung la nevasta si copil si ca lada frigorifica am luat-o pentru biberoabele copilului si nu pentru berile mele, dar a doua zi CHIAR planuiesc o excursie la munte cu niste prieteni, dar nu din aia cu gratare, ci din aia cu mers si catarat pe varf si coborat 1 ora prin ploaie?

Cum sa-i explic ca sunt intr-una din situatiile care ma enerveaza cel mai mult in viata, adica aceea in care cineva interpreteaza gresit niste dovezi circumstantiale, dar, culmea, trage o concluzie corecta numai si numai din intamplare? Situatiile alea pe care chiar si logica le accepta, alea in care se poate ajunge de la premise false la concluzii adevarate, prin voia intamplarii.

Asa ca aleg varianta cea mai proasta, aceea in care ma scuz. In mod normal ar fi trebuit sa-i insir toate explicatiile de mai sus, dar dureaza prea mult si sunt sigur ca o sa ma considere ciudat. Asa ca sunt nevoit sa sumarizez. Si sumarizarea incepe asa:

 „Da, adica nu.”

 „Adica am nevoie sa duc lada asta frigorifica undeva in provincie, nu merg cu ea la munte. Dar cred ca o sa merg si la munte, dar nu sunt sigur, si nu azi”.

Bineinteles, colegul meu se uita la mine chioras si zice „Aha”. Eu imi dau seama ca mai mult ma acuz, scuzandu-ma. Asa ca renunt la ideea de a-i explica si-i schimb macazul.

„Nu, de fapt lada asta e plina cu beri, o duc la serviciu”.

…incerc eu sa exagerez asa incat sa fie clar ca exagerez, deci e clar ca nu e plina lada cu beri. Colegul meu rade si eu realizez ingrozit ca ma crede. Langa el, o colega de-ale lui, pe care eu nu o cunosc, a auzit conversatia noastra si rade si ea la faza cu lada plina de beri.

 „Nu, am glumit”, zic eu, dupa ce termina ei de ras.

Acuma chiar ca par un ciudat. Cele 2 statii pana la destinatie le petrecem fara sa mai zicem nimic, eu intors cumva cu spatele la ei, dar nu total, ca sa nu para ca le intorc spatele, ci doar ca m-am pozitionat in usa in vederea coborarii. Toata lumea e vizibil stanjenita si cele 2 minute pana coboram se fac 2 ore iar eu sunt scaldat in sudoare.

N-am avut nicio sansa.

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

17 Responses to Nicio sansa

  1. Ina says:

    Hahahaha, da, f f f misto momentul! Ptr mine, cand te citesc. Urasc gratarele si jegul in general asociat lor, mor cand ii vad coborand in gradina blocului, sub geamul meu, afumand de zor rufele pe care nu stiu cum sa le bag mai repede in casa.. In fine. Am fost si eu in astfel de situatii, e complicat, nu avem cu totii acelasi stil, aceleasi glume, important e sa avem mintea deschisa. De multe ori mi s-a intamplat sa fac glume cu cine nu trebuie, si daca le faci asa, cu o fata serioasa, nu se prind toti. Daca ai tai colegi erau niste oameni rigizi, nu au priceput decat ca esti un ciudat. Asa ca, draga Ciudatule, nu te mai gandi la ce or fi crezut ei, in general oamenii cred de rau, vorbesc de rau, sa creada/ vorbeasca de bine ar presupune un efort mult mai mare!!

  2. Ana says:

    Post-ul asta e degeaba așa,vorbe goale

  3. Stefan says:

    Nasoale situatiile astea cand se trag concluzii din premise false. Mi s-a intamplat si mie, te inteleg. Inca nu stiu cum se pot rezolva situatiile astea. Poate doar prin noroc :).

  4. gata, dom’le, esti faimos?

  5. Mihaela says:

    Incerc si eu sa te citesc uneori, dar zau ca nu spui nimic. Sorry. Care e problema ca omul credea ca te duci la munte, puteai bine merci sa-i spui nu, ma duc …… Unde te duceai tu. De ce vrei sa pari deosebit, ca nu esti.

  6. “de ce vrei sa pari deosebit, ca nu esti” este una din cele mai absurde intrebari care se pot pune.

    presupunand ca as vrea intr-adevar sa par deosebit, asa cum crezi tu, faptul ca nu sunt deosebit ar fi un motiv foarte bun ca sa vreau sa par deosebit, nu?

    dupa tine, ar fi ok sa vreau sa par deosebit doar daca as fi intr-adevar deosebit? pai atunci nu ar mai trebui sa vreau sa par, ca as fi.

    cineva vrea sa para intr-un fel mai ales cand nu e in felul ala, nu?

  7. Catt says:

    De ce nu mai scrii?

  8. Alina Ionita says:

    Rad ca fraiera in fata monitorului! Bine ca ma vede doar copilu’ de…5luni!
    “Nu, de fapt lada asta e plina cu beri, o duc la serviciu” – super replica!

  9. f tare, creddeam ca is singura care face scenarii ca sa evite un adevar pe care ei, nu l-ar intelege, de ex m-a intrebat o amica unde ma duc acu cateva zile si aaaaa a ma duc pana la piata sa iau ceva ca nu mai am legume si nu stiu ce…de fapt aveam o sacosa billa cu cadouri pentru Gift for Strangers, o chestie proaspata de oferit ceva atentii pe strada la straini, dar dura prea mult si ma chinuiam prea tare sa ii explic asta si apoi sigur veneau intrebari , da de ce, dar cat bani, dar cate cadouri, etc si mai bine am mintit…desi am stat oleaca sa ma gandesc ce sa ii spun

    oare astia care mint des, fac cursuri de minciuni, sau le iese in mod natural?

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s