Pe marginea unei povesti

Zilele trecute i-am citit Sofiei povestea “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, de Petre Ispirescu, o stiti. Ii citesc povesti Sofiei in fiecare seara de cateva luni, de cand am inceput eu sa o culc seara, ca pregatire pentru momentul asta in care nevasta se ocupa de bebelus.

O vreme m-am ferit sa-i citesc povesti de autori romani, in primul rand pentru ca limba este vetusta, orala, si unele cuvinte nu le inteleg nici eu, darmite copila, apoi pentru ca in multe din ele sunt pasaje de povete sau de zicatori sau glose pe marginea conditiei umane sau mai stiu eu ce (de ex. la Creanga, care nu-i un autor de povesti tocmai simplu), apoi pentru ca unele din lucrurile care se intampla in aceste povesti sunt chiar si mai urate decat intrigile clasice de poveste, care sunt, in general: cineva este parasit, cineva este tradat, cineva este mancat, cineva este blestemat, cuiva i se taie burta, cineva sigur moare samd. Desi nici cu scurta mentiune a canibalismului din Alba ca Zapada nu ma impac tocmai bine, intre noi fie vorba (o sar intotdeauna).

In plus, povestile romanesti sunt pline de mentiuni ale cuvantului “Dumnezeu” si nu am chef sa ma intrebe copila acum cine e Dumnezeu, pentru ca i-as raspunde ca e un personaj imaginar, la fel ca placinta imaginara cu dovleac cu care ne-a servit pe toti saptamana trecuta; ca sa nu mai zic de draci, Scaraoțchi, Talpa Iadului, Muma Padurii, Gheonoaia si alte asemenea personaje greu de explicat.

Dar, dupa ce am citit si rascitit pe Andersen si pe Grimm, nu am avut incotro si a trebuit sa trec la Creanga, macar sa ma distrez eu, ca mie imi place enorm si pot sa spun ca unele din povestile lui le-am citit eu pentru mine, dupa ce Sofia adormise in timpul povestii. Imi place de mor Ivan Turbinca de exemplu, dar nici Stan Patitul sau Danila Prepeleac nu sunt de dat la o parte. Pentru cei interesati, eu folosesc site-ul http://www.povesti-pentru-copii.com. Cea mai beningna poveste mi se pare Degetica, desi avem si aici rapire, parasire, singuratate, moarte si asa mai departe. Insa cum povestile s-au nascut cu un scop mai general, de a servi drept povata si de a avea un rol formator si de pregatire pentru viata, presupun ca nici nu o sa gasesc o poveste din asta clasica in care totul sa fie roz, si apoi nici nu-mi doresc asa ceva pentru Sofia, sincer sa fiu.

In fine, dupa aceasta lunga introducere ajung la Petre Ispirescu. Povestile lui sunt mai stranii decat celelalte, sau cel putin asa mi se par mie. M-am ferit de povestea din titlu multa vreme, pentru ca eu insumi am fost marcat de aceasta poveste, in sensul ca imi amintesc perfect cum am citit-o intr- carte cu ilustratii bizare cand eram foarte mic, nu mai stiu exact cati ani aveam, dar imi amintesc si acum senzatia neplacuta pe care mi-a lasat-o si imi amintesc si ilustratiile, care m-au speriat un pic.

Daca cineva are un link catre acea carte aparuta pe vremea comunismului, as aprecia daca mi l-ar da si mie, eu nu am gasit-o la o cautare rapida, plus ca nu stiu exact ce caut.

M-am ferit de aceasta poveste pentru ca mi-a ramas in cap secventa de final, care zice asa: “O palmă îi trase Moartea lui, care se uscase de se făcuse cârlig în chichiță, și căzu mort, și îndată se și făcu țărână.” E o imagine puternica aici pentru mine si am crezut ca si pentru copil, dar citindu-i povestea Sofiei, cand am ajuns aici nu mi-a venit sa sar peste pasaj, nu mi s-a parut ca in cadrul povestii pasajul asta e infricosator, desi pentru mine e in continuare, deci concluzia e ca poate am creat eu o amintire falsa, falsificata adica cu o imagine a mortii (schelet, coasa, mantie neagra) pe care eu nu o aveam cand am citit povestea, insa pe care am dobandit-o ulterior, cand am dat peste imagistica obisnuita a mortii.

Povestea nu este trista la prima vedere si este foarte trista la a doua vedere. Nu am de gand sa fac un comentariu literar aici, remarc doar ca a trebuit sa treaca 18 ani de cand am dat bac-ul ca sa citesc cu adevarat acest text si sa-mi dau seama ca este dens ca o perie de par de cal, ca musteste de semnificatie la fiecare doua cuvinte, incepand de la elementele clasice de structura ale basmului, continuand cu toate motivele basmului si terminand cu filosofia despre conditia umana. Bine ar fi fost si bine ar fi ca oamenii care se pregatesc sa dea bacul sa fie indrumati sa citeasca cu adevarat textele alea, nu sa le invete, si ar fi bine sa se aprecieze chiar si 2 cuvinte proprii scoase de un om in urma citirii unui text, dar proprii, mai degraba decat recitarea unui comentariu dat de altii. Adica: acest text s-a lovit de capul tau si interesant ar fi sa vedem ca a rezonat macar un pic, ca a lasat macar o mica urma. Ma rog, o dau in diverse.

Inainte de a se naste, Fat Frumos incepe sa planga si nu se opreste din plans si nici nu se naste decat atunci cand taica-su ii promite tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Mie chestia de mai sus mi se pare foarte dubioasa. In primul rand, copilul care nu vrea sa se nasca decat pentru ceva anume, si in plus un ceva intangibil. O sa spuneti ca el nu stie ca e intangibil, dar pe de alta parte taica-su ii mai promisese o gramada de alte lucruri care nu ar fi de lepadat: bogatii, mariri, o nevasta de exceptie, lucruri a caror asigurare inca de dinainte de nastere i-ar multumi pe multi. Deci ceva-ceva tot stie acest Fat Frumos inca inainte de a se naste, ceea ce este straniu, dupa mine. Acum, unchiasul vrajitor care i-a facut pe cei 2 sa aiba copil le-a spus ca nu vor avea parte de el, deci ceva nu era in ordine inca de la inceput: daca tineti neaparata sa aveti copil, poftim, luati leacurile astea (fertilizare in vitro?!), insa va avertizez ca nu o sa aveti parte de el. E definitia tragediei, daca ma intrebati pe mine, sa vii in lume inca de la inceput sub semnul unei imposibilitati.

Taica-su ii promite cu buna stiinta ceva intangibil, si ii spune la 15 ani ca i-a zis doar asa, ca sa se nasca. Acum, in locul lui, cred ca as fi facut la fel, stiind cele pe care le stia el la acel moment, insa as fi facut altfel daca as fi stiut povestea. Chestia asta te face sa te gandesti la alegerile pe care le ai de facut ca parinte inca dinainte sa se fi nascut copilul. De exemplu, faci sau nu faci ecografie? Daca decizi sa faci si descoperi ceva anume, ce faci mai departe? Il lasi sa se nasca, stiind ca-l vei aduce intr-o situatie in care poate el nu ar vrea sa fie, sau nu-l lasi sa se nasca? Cel mai bine e sa fii ca imparatul, sa nu stii exact ce-i promiti si ce efect va avea asta asupra lui, adica sa nu ai de facut nici o alegere sau macar sa nu stii ca ai de facut o alegere, si in fapt sa nu faci nici o alegere constienta. Pentru asta iti trebuie noroc, sau ma rog, ajutor de la Dumnezeu, desi la cati copii se nasc, trebuie ca e un job full time doar asta.

In retrospectiva, imparatul a facut o alegere in urma careia el si imparateasa s-au bucurat de un copil exceptional timp de 15 ani, dar pe care l-au pierdut definitiv dupa aceea. Cine poate spune ce ar fi preferat: sa nu aiba deloc pe acest copil sau sa-l aiba si sa-l piarda la un moment dat, asa cum s-a intamplat? Pentru Fat Frumos insusi, iar nu stiu cum ar fi fost mai bine: pe de o parte a trait aceasta tinerete fara batranete si viata fara de moarte pana a calcat in Valea Plangerii, insa pe de alta parte toate sutele de ani pe care le-a petrecut cu zanele au fost pentru el doar o clipa, pentru ca atunci cand s-a intors pe mosia Scorpiei si a Gheonoaei, nu a inteles cat timp a trecut de fapt, lui i s-a parut ca au trecut doar cateva zile.

Timpul s-a oprit in loc pentru el (este asta cu adevarat tinerete fara batranete?!) si deci din punctul lui de vedere, e ca si cum ar fi murit la 15 ani si un pic, pentru ca acolo cu zanele nu a facut mare lucru in afara de conversatie si vanatoare, din cate ne lasa povestea sa intelegem. Nici macar sex cu nevasta-sa nu a facut, darmite cu cumnatele – cum e posibil sa petreci cateva sute de ani cu 3 femei in perfecta izolare in mijlocul unei paduri si sa nu faci cunostinta in sens biblic cu toate 3? Ce, zanele nu se fut?! Sau nu era echipat Fat Frumos pentru asa ceva, nu in sensul ca nu avea la el tot ce-i trebuie pentru un dans orizontal, ci in sensul ca nu era preocupat de asta, avand in vedere ca inca de cand s-a nascut a dorit un singur lucru si numai unul, si ala cu probleme.

Nu inteleg ce rost au in poveste episoadele cu Gheonoaia si Scorpia, pentru ca Fat Frumos nu se alege cu nimic de pe urma lor (adica nu se alege cu un ajutor de care ar avea nevoie mai tarziu, ca in alte povesti cand eroul e bun cu cineva si apoi e ajutat de acel cineva), deci ma gandesc ca fie au fost bagate acolo ca sa mai fie un pic de actiune in poveste, fie au rolul de a intipari in mintea lui Fat Frumos locurile respective, doar pentru a se putea mira la intoarcere ca ele s-au schimbat atat de mult. Ceea ce tot nu ajuta la nimic, pentru ca el nu intelege de fapt cat timp a trecut (desi calul lui stie treaba asta, fiind nazdravan si restul).

Si ajungem iar la final. A venit, a vazut ca totul era in ruine, calul a sters-o imediat, insa el s-a apucat sa-si caute moartea prin cotloane, pana a gasit-o. Nu inteleg exact de ce a facut asta daca a vazut ca nu mai e nimic acolo, putea sa faca cale intoarsa, insa e clar ca era sub semnul unei predestinari si nu putea actiona decat in felul in care a facut-o, de aici si tragismul acestei povesti, dupa cum am spus. Daca s-a intors pentru ca ii era dor de parinti, probabil ca nu putea decat sa incerce tot ce se putea incerca pentru a ostoi macar un pic acest dor. Recitind scena cu moartea, desi nu mi se mai pare infricosatoare asa cum imi ramasese in cap, totusi nu mi se pare nici benigna, chiar daca moartea nu il ia cu coasa ci ii da doar o palma si chiar daca nici ea nu se simtea prea in forma dupa atat de mult timp.

Scena e asa cum e, acum imi da doar senzatia de implacabil pur si simplu. Lucruri care se intampla si gata. Fara tam tam, fara surle si trambite, fara sa se desfaca cerul in doua. Cam la fel ca nasterile la care am asistat, despre care am scris ca sunt mult mai putin spectaculoase decat m-as fi asteptat. Si probabil, cam la fel cu moartea, care se intampla pur si simplu fara ca frunzele copacilor din fata blocului sa se miste mai altfel doar pentru ca cineva a trecut in partea cealalta.

Si gata.

PS. Nu exista nici un subtext in textul de mai sus, nici un talc. Lucrurile sunt exact ceea ce par, niste aberatii pe marginea unei povesti. Posibil sa mai revin in legatura cu povestile pe care i le citesc Sofiei, mi se par interesante, mai ales ca sunt singurele lucruri pe care le citesc in ultima vreme.

 

 

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

8 Responses to Pe marginea unei povesti

  1. Ioana says:

    Sa fie oare asta?
    http://anemones-blog.blogspot.ro/2013/01/done-stan-tinerete-fara-batranete-si.html

    Acum ca m-am pus pe rascolit amintiri cred ca asta mi s-a parut cea mai sinistra la vremea aceea:

    http://anemones-blog.blogspot.ro/2013/06/adriana-mihailescu-aleodor-imparat.html
    PS: Site-ul asta e o bijuterie!!

    • Cred ca asta e, multumesc frumos.
      Si intr-adevar, acum imi dau seama ca Aleodor Imparat era povestea care m-a inspaimantat, extraordinar e ca vazand ilustratiile mi-am amintit ocheanul si pe jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop. Sinistre ilustratii, intr-adevar, lugubre chiar cum sunt toti oamenii lungi asa, dar sigur ca acum mi se par super faine :)
      Deci e clar ca am falsificat amintirea cu tinerete fara batranete.
      Multumesc mult, genial ca le-ai gasit.

  2. roxana says:

    http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/originile-sumbre-ale-povestilor-copii-violenta-seductie-canibalism. cand am citit acest articol mi-a zburat gandul la tine si cititul de povesti de care am inteles – de pe blogul consoartei :) – ca te ocupi in ultima vreme . mie mi s-a parut interesant.

  3. andaz says:

    Am citit postul, mi-a luat vreo 2 zile (cu pauze, între alte treburi de făcut). Vroiam doar sa stii. :)
    Si mă mai gândeam ca daca erai consecvent si scriai, poate participai tu la seminarul la care a participat si Prințesa, nu prezentatorul de la Observator (am uitat cum îl cheamă).

    • multumesc.
      pentru mine nu e un obiectiv sa devin un blogger de succes, chiar daca header-ul blogului zice altceva :)
      nici nu vreau si nici nu pot sa sustin un blog asa cum face jumatatea mea mai scriitoare. vreau doar sa scriu cand imi vine.

  4. cata says:

    ei bine, eu ca mama (exasperata de desene care mai de care) am inceput sa citesc copilei povestile trunchiate dupa cum imi convenea mie, asa ca asta de care vb tu, a ajuns sa s termine cu “si a tarit vesnic tanar si inconjurat de muulte femei frumoase”. Am primit intrebati de genul, de ce femei, I-am zis ca pt barbate sa stai intre muuulte femei frumoase e ca pentru ea cu muuulte jucarii frumoase si altele mereu…inutil sa iti spun cat de tare s-a distrat :)) Asta afost cam pe la 3 ani (povestea asta). Acum pe la 4 si jumatate, cand a inceput sa intrebe unde se duc gandacii morti :D cand mor, intr-o seara m-am apucat sa ii spun eu cu sinceritate (nu stiu cum naiba ma apuca numai seara sa ii explic saracului copil chestiile grave de viata…) cum toti copii cresc si ajung adulti etc etc etc, dar omitand partea cu ajungem batrani si urati (deci povestea mea se termina cu ajungem toti adulti). Incepe sa planga isteric si imi spune ca ea nu vreau sa ajung o babutza batrana si ca ar fi “preferabil” – si da, a folosit cuvantul asta – sa ma mut in povestea cu tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Repet, nu am insistat pe povestea asta, am citit-o cu ea (la modul descries mai sus) de vreo cateva ori acum un an si jumatate…. So, da, copiii sunt extreme de impresionabili de tot ce le spunem, povesti sau nu.

    Se mai hlizeste tare la amintiri din copilarie – la scaldat, caprele, la cirese etc. Incerc pe cat posibil sa ii inlocuiesc din start arhaismele, uneori dureaza mai mult sa ii explic un cuv decat sa citim povestea, dar cert e ca ea allege ff des amintiri din copilarie. (se duce la biblioteca ei si allege). Si mai allege goe si povestioara cu ionel si dulceata din pantofi. Si din nou off topic, am fost ff atenti vreo sapt la incaltaminte dupa ce I-am povestit patania cu ionel si dulceata din pantofi, pt ca I s-a parut extrem de distractive ce a facut personajul…

    Si da, evident, “vin” de pe blogul sotiei :))

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s