Sofia e frumoasa. Sofia e frumoasa?

Sofia s-a imbracat intr-o rochie. Din public se aude: “Sofia, esti frumoasa!”

Imediat dupa asta, taica-su are mari framantari interioare.

Prima senzatie e ca mi se strange carnea pe mine, de parca ceva ireparabil rau s-a intamplat. Respir de 2-3 ori si reusesc sa ma abtin si sa tac dracului din gura, ca si-asa toata lumea considera ca sunt un zgripturoi scarbos zilele astea (sau poate dintotdeauna).

Apoi ma gandesc la urmatoarele lucruri:

Intr-un fel, Sofia e intr-adevar mai frumoasa. Arata mai bine, la dracu, suntem programati sa consideram ca arata mai bine, e o evidenta, chiar daca inexplicabila. In acelasi timp, Sofia e tot Sofia, chit ca e imbracata in rochie sau intr-o sacosa de rafie. Si cum nu si-a pus nimic pe fata, rezulta ca e la fel de frumoasa sau de urata cum era si inainte de imbraca rochia.

Dar inteleg de ce cuiva ii vine sa zica ca e frumoasa, ca si mie imi vine, doar ca eu mi-am propus sa exprim cat mai rar cu putinta judecati subiective la adresa ei. Pentru ca pentru mine NU conteaza, nu are de ce sa conteze ca e frumoasa sau urata, ca e desteapta sau proasta, ca e asa sau altfel. Si mi-as dori sa nu conteze nici pentru ea, macar acum cat e mica. Sa inceapa sa conteze cat mai tarziu cu putinta, stiu ca e inevitabil.

Daca data trecuta a plans cand i-a spalat maica-sa parul, iar de data asta cand trebuie sa-i spele parul Sofia zice “nu o sa plang la baie” si reuseste sa nu planga, atunci mi se pare in regula sa-i spuna cineva “ai fost curajoasa” pentru ca e chestie obiectiva, ea chiar a fost curajoasa pentru ca si-a invins frica si impulsul sa planga.

Dar judecati funciar subiective? NU, oricat mi-ar fi de greu sa ma abtin. Nu stiu sa explic de ce, poate pentru ca pe undeva mi se pare ca as trata-o ca pe un animal de casa care face frumos cand face frumos.

Totusi, am cateva intrebari la care raspunsurile nu-mi sunt chiar evidente:

E important sa stie ca e frumoasa? E important la varsta asta de 2 ani si jumatate, e important mai tarziu? Avand in vedere ca e inevitabil sa se intrebe la un moment dat ea insasi acest lucru.

E important sa stie ca e frumoasa atunci cand se imbraca intr-o rochie sau in orice altceva?

Mai important decat asta, face rau sau face bine sa i se spuna ca e frumoasa atunci cand schimba ceva la infatisarea ei exterioara? Ca e o haina, ca si-a prins parul in moate etc

E in regula sa fac cum fac eu cand chiar nu ma pot abtine, adica ii spun: “mie imi place rochia asta, tie iti place?” sau “mie imi place cum iti sta cu rochia asta”.

Fapt este ca de vreo 2 luni Sofia se imbraca in fiecare zi in rochie, de la prima ora. Si se mai uita si in oglinda. Si a si inceput sa zica ca ea e frumoasa.

Frumoasa. Frumoasa. Frumoasa.

Dupa ce repet cuvantul asta de 10 ori in cap, sa fiu al naibii daca am o cat de mica idee despre ce inseamna de fapt. Nu ca daca nu-l repet, as avea o idee clara, doar ca daca-l repet isi pierde orice inteles. Da, stiu, asta e valabil pentru orice cuvant.

Grea parinteala asta.

 

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

16 Responses to Sofia e frumoasa. Sofia e frumoasa?

  1. Eu personal cred ca mai ales unei fete trebuie sa i se spuna ca e frumoasa-draguta-aratoasa pentru ca asta ii va ajuta extrem de mult la adolescenta. Un baiat adolescent maxim se piaptana dimineata si il doare cam fix in dos de felul in care arata in general. Cu fetele e un pic altfel. Ele sunt “obligate” de societate sa fie “frumoase”. Asta e adevarul. Deci in adolescenta cand sunt nesigure pe ele e bine sa aiba in spate o istorie cu o suma de oameni care le-au zis de mici ca-s frumoase.

    Problema mea insa e aia cu sa punem o rochie pe ea cand e foartem mica si sa-i zicem “vaaaai ce frumoasa esti”. Dupa care ne miram ca se imbraca DOAR in rochii si are impresia ca aia si doar aia o face “fetita frumoasa”. Eronat! Ii spui ca e frumoasa mereu. Ca are ochi frumosi, ca are un par extrem de frumos, ca are un nasuc frumos. Ii povestesti despre ea fara legatura cu hainele. Cu niste carpe. Vad multe fetite care ajung sa creada ca rochia e obiectul care le face “frumoase”. Am doua nepoate, de 5 si 3 ani, amandoua au intrat in spirala asta idioata cu imbracatul impopotzonat de la varste mici iar acum sunt disperate sa umble doar in rochii si cu papuci cu “pietre” din plastic. ORIBIL.

    Mi se pare ca daca sunt lasate sa creada ca doar rochia sau fusta sau “printzeseala” le face frumoase le oferim multe dezavantaje. In primul rand cel al faptului ca hainele de genul asta sunt incomode. In al doilea rand pentru ca mereu de-a lungul vietii nu vor sti sa se simta frumoase decat imbracate asa. Ori sa fim seriosi, daca vrei sa ai o viata fericita cu adevarat, momentul in care ar trebui sa te simti CEA mai frumoasa e acela in care esti… goala :) Aia va fi cea mai echilibrata si fericita (precum si aducatoare de fericire celor din jur) femeie. Cea care-si cunoaste frumusetea ei personala. Care stie sigur care-s partile ei frumoase si cum sa le puna in evidenta fara rochii si tocuri. Cel mai frumos lucru din lume e zambetul.

    • riri says:

      eu sunt de acord,rand cu rand.si eu fac la fel cu fata mea,dar si cu baiatulsi le spun ca sunt frumosi ptr ca chiar sunt,daca erau doar isteti ,le spuneam doar asta.le remarc cu voce tare calitatile pe rand,la fiecare.nu stiu pe termen lung unde o sa duca,pe termen scurt sunt niste copii bine in pielea lor,dar modesti.noi insa am avut “avantajul”ca sa zic asa,de a trai departe de rude,care obisnuiesc sa le spuna chestii.adica felul cum sunt e doar influenta noastra pana acum si a societatii in care traim,adica elvetia de limba franceza,care e de buna calitate.

  2. Diana says:

    Intrebarile astea mi le pun si eu adeseori cand fetita mea (4 ani) se fataie si isi tot pune coronite si bratarele si rochii si imi spune “uite ce frumoasa sunt”. Am avut grija sa stie ca “e frumoasa si in pijama”, dar cumva nu a fost destul. Pentru ca o data intrata in colectivitate a auzit de la toate colegele de gradi ca volanasele o fac mai frumoasa decat e. Mie mi s-a parut extraordinar cand mi-a povestit al meu sot ceva. Ca mama lui (femeie de la tara) care a crescut 8 copii, le spunea atunci cand ei cereau validarea imaginii lor. “Mama sunteti asa si asa, nici prea frumosi, nici prea urati, exact cum trebuie. Nici frumosi de va invartiti dupa soare ca altii, nici pociti!” Si au iesit destul de normali la cap cu totii. Si pana la urma sa recunoastem, chiar daca pentru noi copiii nostri sunt minunati, cei mai multi oameni (si cei mai multi copii) sunt obisnuiti. Frumusetile alea iesite din comun nu se gasesc chiar asa pe toate gardurile cum am vrea noi sa credem.

    • ioi, ma gandesc cu groaza la momentul cand ma va intreba Sofia daca e frumoasa. deocamdata pare sa nu aiba dubii in privinta asta, din fericire.
      chiar nu stiu ce o sa-i raspund.
      ceva imi spune ca un raspuns de genul “frumusetea e in ochii provitorului, adica o chestie subiectiva, deci nu merita sa discutam despre asta” nu o va multumi.

      poti sa-i spui ca e asa si asa, insa daca celelalte fetite de la gradinita vor sti de la parintii lor ca ele sunt frumoase, ca e de presupus ca nu toata lumea are framantari din astea, oare nu va considera ca ea e mai putin frumoasa decat ele?

      • Diana says:

        Clar asa e, nu toti au de gand sa creasca membrii ai societatii echilibrati! Si nu as vrea desigur sa ii creez vreun complex. Momentan si a mea e in faza de “sunt cea mai frumoasa! Si tu esti frumoasa mami, dar mai putin!” Din pacate insa stim prea bine cat de repede li se zguduie increderea. O colega de-a ei a fost deja facuta sa planga de niste fetite mai mari care i-au spus ca e “mica, grasa si urata!” Daca de la varsta asta se intampla asa, mi-e sincer groaza de perioada adolescentei. De fapt mi-e groaza de perioada aia din multe puncte de vedere, dar sa fim sanatosi sa ne vedem intai acolo, nu?

  3. Oana says:

    Mvai, imi vine sa ma tot duc, cand vad cum unii adulti, presupus responsabili, nu-si scot copiii din “bravo, frumoasa(-ul) lui mami”, sau “esti superba, ingerasule”. Asta ultima spusa cand odrasla se admira intr-un geam, vitrina, etc., imbracata intr-o rochie plina de sclipici si asa cum a zis Alexandra, pantofi cu toculet si pietricele. Mi se pare ca le strica teribil inocenta. Fetele au intr-adevar nevoie sa stie ca-s frumoase, dar frumoase oricum, oricand. Ca ambalajul nu conteaza, asta va conta pentru femeia care va deveni. Frumusetea e oricum subiectiva, trebuie gasite cai potrivite varstei, mereu adaptate, ca mereu sa stie ca nu rochia o face frumoasa. Mie tatal meu mi-a scos mereu in evidenta putinele mele calitati fizice, independent mereu de ceea ce purtam, toata viata mi-am auzit de ochi si dantura, iar acum la 33 ani mi se pare si mie ca sunt cele mai frumoase. Cred ca e important ca tu, ca tata, sa ai grija de aspectul asta, de “frumusete” a fiicei tale. Pentru fete conteaza mult parerea celui mai important (deocamdata) barbat din viata lor.Am inceput acum sa petrec mai mult timp cu al meu pici ( 1an) prin parcuri si sincer, ma apuca plansul. Off topic, cel mai mult deocamdata ma deranjeaza hranitul copiilor foarte mici ( si nu numai) cu napolitane. Al meu e un pofticios si la varsta asta nu pricepe inca daca ii explic ca nu e bine sa rontaie porcarii. Intr-o zi a fost servit cu un snack cu alune, mama ma-sii, ca eu am inghitit cu noduri. Oricum, greu de parintit la modul civilizat, zic.

  4. Ioana says:

    Pot sa va spun cum a fost la mine- mi-a lipsit partea barbateasca din familie dar bunicul meu a facut tot posibilul sa suplineasca acest lucru. Nu mi-a zis nimeni ca-s frumoasa si totusi asa m-am simtit pentru ca ma iubeau bunicii la care am crescut si nu aveam niciun fel de lipsuri. Adica, mai concret, nu mi-am pus vreodata problema daca sunt frumoasa sau nu. Pur si simplu ma simteam bine in pielea mea. Pe la 14 ani insa, cand in liceu deja fetele se impopotonau si se aranjau ca niste mici femei, am inceput sa vad diferenta dintre mine si ele. Si sa imi pun niste intrebari. Tot atunci insa, tataie m-a luat deoparte si mi-a spus ca acum am crescut si incep sa fiu domnisoara si pot pune pe mine o fustita, imi pot impleti frumos parul. Pentru ca sunt frumoasa si ca ma voi face si mai frumoasa. Si acum stiu ca frumusetea, de fapt, inseamna iubirea pe care ti-o poarta ceilalti. Chiar daca nu-s “fotomodea” si stiu asta, ma joc cu mine insami si cu felul in care ma imbrac sau ma impopotonez (desi o fac foarte rar) si ma simt frumoasa pentru ca eu ma iubesc si ma iubesc si cei care conteaza. Deci la intrebarea Sofiei, “tati, sunt frumoasa?”, eu i-as raspunde asa: “tata te iubeste si asta este tot ce conteaza, iubirea este frumoasa si tu esti frumoasa, draga mea”.

    • riri says:

      da,si eu zic la fel,daca esti iubit ,esti frumos.si puternic,si destept si tot ce vrei tu sa fii si conteaza f putin ce cred ceilalti despre acest lucru.
      ideea e sa nu cream insa un subiect din frumusete in discutia cu copiii,noi ii dam pana la urma o importanta atat de mare,luand-o in considerare.”sunt frumoasa?”‘esti.te pup,alt subiect”.

  5. Diana says:

    Cred ca e mult mai bine sa i se spuna ca e frumoasa, asa incat la adolescenta sa ajunga sa spuna “stiu!”, drept raspuns.
    Fetele care nu se considera frumoase sufera. Nu sufera acum, la 2 ani jumate, dar de la 12 incolo se va intreba …” Ai mei mi-au zis vreodata asta?”. Copiii au cea mai mare incredere in vorbele parintilor.
    Si sunt sigura ca voi o educati asa incat sa nu fie rasfatata, nu va fi un copil plin de sine, ci va constientiza ce se poate si ce nu, dar, mai ales, ceea ce e ea.

  6. M-a pocnit si pe mine dilema asta acum ceva vreme. Si am avut surpriza ca insasi fetita mea de doar cinci ani sa mi-o rezolve (cel putin temporar): http://mamaalunitza.wordpress.com/2014/06/24/frumos-dar-daunator-sau-viceversa/

  7. Raluca says:

    Am citit acum un articol si mi-am amintit de postul acesta – http://smartwoman.hotnews.ro/Sa-le-spunem-copiilor-ca-sunt-frumosi-
    Si ca idee (am tot vrut sa scriu comentariu si nu am apucat), cred ca mai bine i se spune acasa ca e frumoasa, decat la asolescenta sa pice pe spate cand primul pusti ii spune ca e frumoasa ;)

    • Superb articol! M-a durut atat de tare incat l-am distribuit si sper sa il citeasca cat mai multi parinti. O astfel de marturie valoreaza mai mult decat toate teoriile specialistilor, care sustin ca a-i spune unui copil ca e frumos este daunator.

  8. arakelian says:

    Fiica mea a venit de la scoala cu coditele despletite. Dupa munca mea de 15 min. din fiecare dimineata…i-a spus o fetita ca nu e frumoasa. I-am explicat ca ea ramane frumoasa, si cu codite, si fara, pt ca se poarta frumos, pt ca vorbeste frumos, pt ca are grija de prietenele ei si ajuta pe mami sa puna masa etc. Tati ii spune ca e singura lui fata si ca este cea mai frumoasa, si cand pica in balta de noroi si se mazgaleste cu acoarele :)

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s