Ce se schimba dupa ce ai copii

Unii oameni care nu au copii, dar poate se gandesc la asta, sunt curiosi sa te intrebe uneori ce s-a schimbat in viata de dupa copii sau cum e sa ai copii. Altii sunt decisi sa nu aiba copii pentru ca ei cred ca acest lucru ii va schimba si ei se simt foarte bine cu cine sunt in prezent.

Recent, am avut o discutie cu un om care se afla in cea de-a doua categorie. Am incercat sa nu para ca ii dau lectii, sa nu par superior, de la asa zisa inaltime a experientei de tata de 2 ani si ceva. Am incercat sa il intreb de ce considera ca faptul ca se va schimba e un lucru rau. Am incercat sa-i sugerez ca el s-a schimbat de multe ori pana acum, ca poate se schimba continuu de fapt, ca cel de azi seamana, dar nu este identic cu cel de ieri. Exemplu: cand eram tanar mai mergeam in cluburi, iar acum nu mai simt deloc nevoia sa merg in cluburi. Sigur ca am devenit altcineva, insa norocul este ca acest nou cineva nu mai este preocupat de lucrurile de care era preocupat cineva-ul cel vechi.

Cu alte cuvinte, am incercat sa-i spun ca asta e un non-subiect pentru mine, ca e o problema pe care numai un om care nu are copii se gandeste sa si-o puna, pentru ca odata ce ai copii, nu-ti mai vine sa te gandesti la asta – chiar si daca vei constata ca te-ai schimbat intr-un fel care nu-ti convine, nu mai ai ce face, avutul de copii este ireversibil, deci nu are sens sa te mai gandesti.

Sigur ca nu l-am prea convins: nici nu ma asteptam, si oricum imi propusesem sa ma feresc de a cadea intr-un militantism cretin in favoarea procrearii, desi drept este ca de cand am copii am asa un impuls sa-mi indemn cunostintele sa faca copii, am impresia ca s-ar bucura si ei de ai lor asa cum ma bucur eu de ai mei.

Dar nu despre asta voiam sa scriu, ci despre lucrul cel mai important pe care nu i l-am spus acelui om. Nu i l-am spus pentru ca nu l-am constientizat in clar ca fiind o schimbare permanenta decat saptamana trecuta, cand mi l-a revelat nevasta.

Cred ca ce se schimba esential dupa ce ai copii nu este nici faptul ca nu mai ai timp de lucruri, nici faptul ca subiectul copil este tot mai prezent in conversatiile cu colegii, nici altele asemenea, ci faptul ca incepe sa-ti fie frica.

Si pasul al doilea este realizarea faptului ca e probabil ca va continua sa-ti fie frica mult timp de-acum inainte – poate 20 de ani daca ai noroc, poate toata viata daca nu ai.

Mie nu mi-a fost frica pana sa am copii decat de un lucru: sa nu imbatranesc singur. Nu sa nu mor singur, ca toti oamenii mor singuri. Batranetea singura. Apoi m-am maritat si am scapat de frica asta, desi faptul ca esti maritat nu e o garantie ca nu vei imbatrani singur, dar este mult mai bine.

Nu mi-a fost frica de multe lucruri de care unor oameni le este, de la frica de mers cu avionul pana la frica de boala, de accident, de somaj, de cine stie ce. Am avut si noroc de o viata lipsita de evenimente grave, asa ca in timp am ajuns sa ma cred, cumva, ferit de rele, sa cred ca am o aura protectoare cumva, oricat de stupid ar suna. Sa cred, in general, ca nu mi se poate intampla nimic foarte rau.

Toate astea s-au schimbat esential de cand am copii. Undeva, in spatele capului, cum spun englezii, exista o frica. O anxietate. O grija. Nu ma gandesc la ea in nici un caz in fiecare zi, nu ma gandesc la ea nici macar in mod constient, dar este evident ca este acolo, atunci cand fac un inventar al felului in care sunt la un moment dat.

Frica sa nu se imbolnaveasca de ceva grav. Frica sa nu faca un pas in strada cand merge pe trotuar. Frica ca nu va fi fericit, sau macar ok cu el insusi, cand va fi mare. Frica sa nu mor si sa-i las singuri. Frica de multe lucruri rele si necunoscute care se pot intampla.

Sunt eu mai fricos sau li se mai intampla si altora? Daca li se mai intampla si altora, oare poate cineva dintre cei care au copii mai mari sa-mi spuna daca aceasta frica se mai atenueaza cu trecerea timpului?

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

15 Responses to Ce se schimba dupa ce ai copii

  1. Nu numai ca nu se atenueaza ci se inmulteste. Eu asa simt. De exemplu pentru ca la 2 ani Mara inca nu se imbolnavise de diverse chestii cum s-a intamplat dupa aia. Si cu fiecare boala si fiecare experienta de spaima ramai cu inca o bucata de spaima in tine. Pentru ca iti VEZI copilul bolnav ramai schilodit la cap. Apoi, cand e mare vrea sa faca muuuuult mai multe chestii singur. Chestii mult mai periculoase decat suitul pe un scaun singura. Vrea sa mearga la scoala singura si are de traversat strazi. Vrea sa-mi faca cafeaua de dimineata si are de umblat cu foc si apa clocotita. Vrea sa… Apoi, o vad cum se apropie de adolescenta. Cum incepe sa-si puna intrebari mari si grave si stiu ca o sa vina repede ziua cand va iubi. Si normal ca mi-e frica. Si tot asa. Conform vorbei copii mici probleme mici, copii mari probleme mari. Si peste alti sapte ani…o sa fie de 14 si sa te tii atunci! :)

  2. Frica, mda. Eu o simt de 50 de ori pe zi, cu crampe in stomac. si noaptea o simt, ma trezeste din somn.

  3. riri says:

    frici am avut si eu,la fel,dar am tolerabil si traibil cu ele dupa ce mi-am tratat depresia post natala…si sa stii ca au si barbatii post natala,sotul meu a facut,cu aceleasi simptome…si ni s-a spus ca anxietatea,atacurile de panica etc,sunt simptome ale depresiei…stiu ca in romania e subiect tabu…

  4. roxana says:

    nu, frica nu se diminueaza chiar daca in general gandesti pozitiv, mama de baiat -23 de ani

  5. Ioana says:

    Frica asta, mai mult ca sigur, vine direct proportional cu gradul de responsabilitate pe care il are fiecare. La cum sunt (si fara copii, momentan), la cate prostii am facut, sunt sigura ca imi va fi super frica cand voi avea copii. Dar si ca asta e un motiv sa incerc mai mult, sa lupt mai mult, chiar si cu morile de vant, cum se spune. Poate ca frica ne tine in viata, ne tine atenti si ne motiveaza sa putem mai mult, eu asa o vad :)

  6. Sis says:

    Mie mi-e frica de pe-acum de ce frica o sa-mi fie atunci!…

  7. Maria says:

    Si eu am simtit acelasi lucru cand am devenit mama: Frica. De la frica de microbi , pana la frica de razboi, de catástrofe in general. Si da, frica este definitorie pentru starea de parinte.
    Cred ca toti parintii o simt, desi intensitatea difera substantial. De exemplu, eu am o prietena care lucreaza in Nigeria si care nu a vut nici o problema sa isi ia fetita acolo, desi exista risul de terorism si de ebola. A considerat ca riscul nu este iminent, si ca daca isi ia toate masurile de precautie o sa fie ok.Pe de alta parte am alta prietena care nu iese niciodata doar ea cu sotul ei, ca sa elimine riscul de a avea un accident si de a muri amandoi si de a-si lasa copilul orfan. Tot ea nu il lasa pe cel mic in excursii scolare (cu autocarul de ex) deoarece in caz de accident “stie” a serviciul de ambulanta/spitalele nu au capacitate suficienta sa trateze corespunzator 20- 30 de victime de-odata.
    Cat despre intrebarea legata de varsta. Raspunsul este nu. Frica nu trece ci poate doar se adapteaza varstei copilului.

    • da. si dupa aia te mai si simti vinovat ca din pricina acestei frici, poate esti sau devii supra-protector cu copilul si in felul asta il vaduvesti de niste experiente valoroase pentru el.

    • Bogdana says:

      Eu sunt mama de relativ putin timp, frica asta a apaut de cand am ajuns cu ea acasa. Frica e una, paranoia e alta, si mie mi se pare ca la faza cu privatul copilului de anumite chestii doar pentru ca spitalele nu fac fata sau alte asemenea minuni.

  8. Cristina says:

    in cazul meu, in cei 7 ani de cand am intrat in categoria de parinte prima oara fricile doar s-au diversificat si s-au intensificat. nu cred ca mai trec vreodata. mi-e frica sa nu mor si ei sa ramana orfani de mama, mi-e frica de ce pot sa pateasca in casa, afara, cand nu sunt eu cu ei, de cutremur si de razboi, de soarta si norocul pe care pot sa nu-l aiba cand vor fi mari, de orice misca la orizont si poate sa interactioneze cu copii mei.

  9. Anca says:

    Cu un baietel de aproape 4 si si o fetita nascuta in aceeasi zi cu baietelul vostru, pot spune ca nu se atenueaza in timp, ba mai degraba creste pe masura ce creste dragostea pentru ei. Nici eu nu avevam astfel de frici inainte.

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s