“Si-a meritat-o” sau “Dormi linistit, draga parinte”

Ieri i-am tras una Sofiei de i-au mers fulgii. Obraznicatura asta mica, si doar i-am spus de atatea ori sa nu se mai joace la priza, dar daca nu intelege, domnule, copiii astia pur si simplu nu-nteleg uneori si n-ai ce face, trebuie sa le mai dai si cate una la fund.

Nici nu se vede unde am atins-o, de-abia s-a inrosit putin pielea, hai ca nu moare din asta. Unde da tata creste. Oricum n-am lovit-o tare, ca daca o loveam tare, la 2 ani jumate cat are, as fi lasat-o lata pe podea.

Eram si nervos de la munca, dar m-am si speriat ca in continuu, domnule, in continuu se joaca la prize, de parca ar vrea sa-mi faca in ciuda.

Asta nu e bataie. Bataie e aia pe care am luat-o eu in copilarie, cu cureaua si cu furtunul de la masina de spalat. Aia e bataie. Sau ce-mi povestea taica-miu ca-si lua de la taica-su, batai cu lantul si cu sarma ghimpata din gard. Erau alte vremuri, acum nu mai dam in copii sa-i schilodim, dar nu degeaba se zice ca bataia e rupta din rai. O palma data copilului la momentul potrivit face cat 10 ore de explicatii.

Si-apoi ce tot atatea explicatii sa-i dai unui copil de 2-3 ani, ca el nu e in stare sa inteleaga explicatiile astea. Unde mai pui ca in general copilul trebuie sa stie de frica, ca altfel ti se urca in cap. De asta avem atatea lepre prin scoli, copii care nu invata, nu iau bacul, fac numai prostii: fumeaza, se drogheaza, fac sex, unii chiar isi bat parintii si cate si mai cate. Democratia asta li s-a urcat tuturor la cap, e prea multa democratie in tara asta si de asta suntem in rahatul in care suntem.

Si ce ma enerveaza ipocritii astia care spun ca ei nu-si bat copiii. Numai gura e de ei, ori nu au copii si nu stiu cum e de fapt, ori mint cu nerusinare. Toata lumea isi mai altoieste copilul din cand in cand, hai sa fim seriosi.

Nu se intampla nimic cu copilul daca-l mai atingi cateodata. Uite la mine, cat m-a batut taica-miu cat eram mic, si am ajuns bine mersi, un om la locul lui. Si adevarul e ca meritam bataile alea, ca numai prostii faceam, nici scoala nu prea mi-a placut… La fel sunt si fostii mei colegi de liceu, toti oameni normali si la casa lor. Ce atatea teorii, ce atatea prostii pe care le citesti acum in carti despre cum sa-ti cresti copilul, parca parintii mei stiau atatea pe vremea lor. Sau parintii lor, niste tarani amarati de la coada vacii. Si au crescut si cate 10 copii, nu 1 sau 2 cum e acuma.

Asa ca mai lasati-ma cu teoriile astea. Si oricum, n-are nimeni treaba si nu-mi spune mie nimeni cum sa-mi cresc eu copilul. Ca la o adica, eu l-am facut, eu il omor, grijania ma-sii de treaba. Pana una alta, eu ii dau de mancare, eu il tin in casa, numai eu stiu cate sacrificii fac pentru el. Nu-mi da nimeni bani pentru copil, alocatia aia de la stat e apa de ploaie.

Dupa ce si-a luat-o, Sofia normal ca a inceput sa planga. I-am explicat ca asa-i trebuie si ca data viitoare sa nu se mai joace la prize, ca nu-i bine si uite ce se intampla.

In timp ce plangea, tot voia la mine in brate. Pana la urma mi s-a facut mila de ea si am luat-o brate, si i-am spus ce sa-i fac, daca-i obraznica.

Doar stie ca o iubesc ca pe ochii din cap si ca nu din rautate i-am tras palma aia.

“În 2013, Salvaţi Copiii a lansat cel mai amplu studiu privind abuzurile împotriva copiilor realizat în România ultimilor zece ani. Conform studiului, 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie; 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor, iar corecţiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic; 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului; 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn.

Cifre îngrijorătoare arată că, în ciuda interzicerii prin lege încă din 2004 a oricărei forme de violenţă asupra copiilor în familie, părinţii nu doar că încă utilizează pedeapsa corporală în practica educaţională de zi cu zi, dar un procent semnificativ dintre ei apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului.”

Citatul de mai sus e de pe www.salvaticopiii.ro.

Eu am scris acest text pentru ca am descoperit, cu soc, faptul ca multa lume considera ca “o palma data la fund nu e bataie”, adica e ceva ce nici nu merita mentionat, ceva normal. Nu stiu cum sa ma lupt cu chestia asta care ma revolta decat incercand sa pun un parinte ipotetic fata in fata cu toate justificarile penibile si cliseele stupide pe care le-am auzit sau citit de la oameni care considera ca o palma nu e bataie si ca oricum, bataia e necesara ca metoda de educatie.

Poate sunt eu gresit, dar poate totusi nu sunt eu gresit, poate sunt gresiti toti acesti oameni care-si abuzeaza copiii. Nu ca ar conta neaparat ca in Romania legislatia interzice folosirea pedepselor fizice asupra copilului, nu mai vorbim de respectarea legii, ce pretentie absurda mai e si asta.

Dormi linistit, draga parinte.

 

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Opinii despre treburi, Viata de tata. Bookmark the permalink.

59 Responses to “Si-a meritat-o” sau “Dormi linistit, draga parinte”

  1. diana borca says:

    Mie mi-a cam stat sufletul o secunda cand am vazut in mail “I-am tras una Sofiei…” :))

  2. Ioana says:

    Copilul primeste bataie ( o palmuta la fund, un tras de urechi, un imbrancit, etc). I se inoculeaza ideea ca a gresit si ca este prost/obraznic/idiot/bun de nimic, zi-i cum vrei. Tot el, data viitoare, va stii de frica si nu va mai face asta sau va incerca sa o faca altfel, sa nu fie prins :) Deobicei, lucrurile astea se intampla in familii dezorganizate, sarace, aflate in mediu rural. Copilul nu va stii ca se poate apara sau ca il vor putea apara altii, pleaca de la ideea logica, ca nu-l apara parintele, deci cine ar putea-o face? Nu va spune nimanui sau va spune celorlalti copii ca si cum este un lucru normal. Va ajunge adult si va face acelasi lucru. Va trai cu frica de oameni, de el, cu respectul pentru parinti si autoritate (desi aici, respect=frica) si poate va trai corect. Dar la randul lui, cand va avea copii, va face cam exact acelasi lucru.
    Bineinteles ca sunt si exceptii. Dar, asa cum le spune numele, astea sunt, probabil, 2% din cazuri.
    S-a gandit cineva sa faca o campanie printre copii, nu printre adulti, sa preintampine, cumva, viata chinuita a acestor copii? Mi-e greu sa cred ca poti educa adultul care isi bate copilul dar pe de alta parte, mi se pare muuult mai usor sa ii faci pe copii sa inteleaga ca pot cere ajutor. Poate asa, se trage un semnal de alarma in tara asta.

    • Cred ca te inseli cand crezi ca bataia e prezenta, de obicei, doar in mediul rural. Niste iesiri in niste parcuri din bucuresti ar trebui sa mai limpezeasca un pic chestiunea asta.
      Sa nu uitam ca majoritatea populatiei citadine este cam la a 2-a generatie de oraseni. Parintii mei de ex s-au nascut si crescut la tara, apoi au venit la oras cand cu industrializarea lui nea nicu.

      • Ioana says:

        Ai dreptate, da. Dar ce poti face in aceasta privinta? Ca mie, de ex, mi-e teama sa ma iau de parintele care isi bruscheaza copilul in parc, doar mi se strange inima si merg mai departe oftand.

        • Nicki says:

          cea mai buna metoda e sa nu te iei de parintele care-si bate/bruscheaza copilul. poate pe loc se va potoli dar cand va fi singur cu copilul o sa-si verse nervii tot pe el, din cauza rusinii pe care i-ai creat-o atragandu-i atentia.

  3. Edy says:

    He he, nu stiu altii cum sunt, dar mi-am luat-o si eu in copilarie: o palma la fund, un “unde da mama creste”, “eu te-am facut, eu te omor”. N-am avut semne fizice si n-am trait batai crunte- curea sau alte unelte.
    Am primit destule palme si urlete, cat sa nu mai am incredere sa le spun alor mei ca mi-o luam si de la parintii vecinilor, sau ca un “prieten de familie” a incercat sa ma abuzeze de doua ori.

    Maica-mea spune si acum ca alea nu erau batai. Ea trebuia sa munceasca, iar noi faceam numai prostii. Acum se mira de ce nu suntem mai apropiate.
    Asa e domle, faci copii si ei te abandoneaza.

    Va implor sa nu va bateti copiii!

    • mynextex says:

      Copiilor le este prea frica sa vb… Ei, mici asa, ajung la concluzia ca ei sunt de vina pt tot raul din jurul lor si ca isi merita bataia. Ca nu trebuiau sa se nasca. Cateodata, se roaga ca vecinei sau vecinului sa i se faca mila data viitoare cand gresesc si sunt batuti sa cheme politia, protectia copilului sau pe oricine ii poate scapa de asta. Imediat, insa, se razgandesc: ce o sa faca mama si cu tata fara ei?! Cate nu sunt in capul unui copil abuzat, fie si doar de o palma…

      • Carmen T says:

        Intr-adevăr, un copil din cauza unei palme ocazionale, se poate gandi ca nu trebuia sa se nască.Sau ca din cauza lui, pt ca el e un copil rau, oamenii de stiintă nu se pot concentra si nu pot gasi formula matematica exactă a găurilor negre.

  4. elailiesi says:

    Huh ce m-am bucurat sa citesc sfarsitul postarii. Si reclama celor de la Salvati copiii e foarte buna, incepe de parca e publicitate la margarina, nici nu te astepti la ce urmeaza. Sper sa trezeasca niste parinti. Eu inca nu am copii, si nici nu am sa ii fac pana nu am sa ma simt pregatita. Citesc insa ghiduri parentale – cred ca si la tine am gasit un link spre unul, si da, judec parintii care isi bat copiii si le atrag atentia, asa cum as atrage oricarui om pe care il vad ca agreseaza un alt om. Ma bucur mult sa vad cum evoluam ca societate.

  5. Diana says:

    Noi astia care ne agitam impotriva violentei asupra copiilor suntem considerati isterici.Ca “doar o palma acolo” nu e violenta,draga.E adevarat ca nu moare nimeni dintr-o palma, dar ce parinte da doar o palma?Cine il opreste sa o dea pe-a doua,pe-a treia?Si cand i-o da daca tot are programata doar una?La 2 luni,la 3 ani,la 10?Deci “i-am dat doar o palma” este doar prima dintr-un lung sir.

  6. madimih says:

    Toti copiii fac prostii. Si noi am facut cand eram copii. Am facut prostii si cand am crescut, asa cum si ei vor face, cu siguranta, cand vor creste.
    Iar noi, parintii, muncim toti si suntem nervosi si stresati si obositi. Si totusi, nu toti rezolvam conflictele cu o palma sau doua sau mai multe.
    Of, eu mi-am pierdut orice urma de intelegere a unor astfel de justificari si-mi vine sa explodez cand le aud. Singurul lucru pasnic pe care mai am puterea sa-l fac in discutii pe acest subiect este sa cer adultilor sa constientizeze ca stresul, oboseala, nervii, sunt probleme ale lor, nu ale copiilor. Faptul ca isi pierd rabdarea si izbucnesc si lovesc un copil, nu e din vina copilului, ci e pentru ca ei, adultii, si-au pierdut controlul. Atunci cand ne pierdem cu firea problema e la noi, nu la cel pe care-l agresam.
    Pe mine constientizarea asta m-a lecuit pe veci de a-mi pierde controlul in conflictele cu copilul meu. Asta si privirea lui nedumerita cand l-am agresat. Privirea aia n-o voi uita niciodata. Nu era suparat, nu era furios, nu plangea, poate ca nici nu l-a durut prea tare, dar nu intelegea ce se intampla.
    Acum, cand se intampla sa-si piarda rabdarea vreun adult si sa il atinga chiar si cu varful degetelor intr-un impuls de a-l lovi, copilul meu riposteaza, loveste inapoi, tipa. Mi s-a zis ca face asa pentru ca eu nu l-am invatat sa fie ascultator, nu l-am articulat la timp sa-i tai elanul de a riposta. Cum dom’le sa riposteze copilul si sa dea inapoi palma primita?
    Eu zic ca-i bine cand copiii riposteaza fata de adulti. Eu l-am indemnat in multe randuri sa nu faca asta, i-am vorbit mereu despre scenele astea si despre faptul ca agresiunea de orice fel trebuie evitata atat de adulti cat si de copii. Dar daca adultul loveste, ce efect mai au toate discursurile despre rabdare si calm? Nu mi se pare corect ca doar adultul sa-si verse frustrarile lovind sau tipand. Si copilul e frustrat, mai ales cand primeste o palma. Si asa cum ne gestionam noi frustrarile si nervii si oboseala in fata lui, asa va invata si el sa o faca.
    Asa ca le spun celor sunt asa oripilati ca sunt agresivi copiii din ziua de azi: foarte bine ca copilul da inapoi adultului palma primita. De la adult a invatat copilul ca e ok sa lovesti la nervi chiar si pe cei pe care se presupune ca-i iubesti. Primiti palma aia de la copil nu cu furie, ci cu umilinta. Sa va trezeasca palma aia, sa va arate ca problema nu e la copil. Problema e la voi, la ceea ce a vazut copilul in comportamentul vostru.
    Iar cand noi vom renunta la agresivitate si le vom oferi copiilor modele pozitive de comportament, vor invata si ei sa-si gestioneze emotiile negative fara a recurge la violenta.

  7. cami says:

    Eu cred ca toata ideea asta e exagerata putin. Cate o palma la fund am primit si eu cand eram mica. Asta nu m-a facut sa ma simt mai putin iubita. Nici nu m-a facut sa imi fie teama ca ai mei nu m-ar apara. Din contra, am avut si am o relatie f buna cu mama mea (tata s-a dus) si stiu ca ar face orice pentru mine. Neincrederea in tine sau teama poate veni din foarte multe surse. Si mai grava decat violenta fizica (o palma la fund, nu vorbesc de extreme) poate fi cea psihica. Din punctul meu de vedere comunicarea este extrem de importanta. Cea mai importanta. Dar cred ca pot fi si anumite cazuri in care nu da roade. Stiu cazuri cand parintii nu i-au atins o data pe copii, in schimb ii bat copiii pe parinti (copii de 3 si 5 ani). Acum poate nu e asa dureros ca is mici. Dar cand cresc?
    Cred ca se ajunge prea des in situatia in care copiilor li se cuvine totul, nu mai cunosc limite. Au ajuns parintii sa le ceara voie copiilor sa doarma impreuna sau sa faca baie impreuna. La tot pasul ei sunt cei care iau deciziile. Parca nici asta nu mi se pare ok.
    Parerea mea e ca adevarul e undeva la mijloc. Atunci cand ii explici copilului de ce nu e bine sa faca ceva si sti sigur ca a inteles dar totusi se ambutioneaza sa faca pe dos nu mi se pare asa deplasat sa ii dai una la fund. Nu tare doar cat sa ii atragi atentia ca atitudinea lui nu e ok.

    • Cat de tare e ok sa-i dau o palma? Ai zis “nu tare”, dar eu vreau sa stiu exact cat de tare, mai ales ca eu am si palma mai grea decat nevasta-mea. Doar sa se inroseasca un pic pielea e ok?
      Si iti dai seama ca de la un punct incolo nu va mai avea acelasi efect, deci va trebui sa maresc fie intensitatea, fie numarul palmelor. Am vazut eu in parc copii care radeau cand luau prima palma la fund, deci ceva trebuie facut.

      Si cat de des? Ca Sofia are perioade in care face tarantele in fiecare zi – mai ales acum de cand s-a nascut frate-su a inceput sa faca tot felul de isterii.

      E ok sa o bat in fiecare zi sau dimineata 1 data si seara 1 data? Pardon, sa-i dau o palma, nu sa o bat.

      Multumesc, astept raspuns.

      • Anca says:

        Eu am primit 3 palme toata viata mea de la tata si doua de la mama……eu stiu ca ei ma iubesc ca pe ochii din cap si mai mult ca sigur le meritam:))))dar nu le-am uitat niciodata si de cate ori vine ocazia le scot ochii cu ele. Ceva f rau nu poti face pana in clasa a 4 cam cand le-am primit eu…deci ce era asa grav sa le primesc? Am facut mai tarziu lucruri mai grave si atunci nu am primit palme……………hmmmm e greu sa justifici o palma……………………Si inca ceva mama regreta de 28 de ani si credeti-ma ca ea saraca chiar regreta palma pe care i-a dat-o soramii ca a pirdut o cheie la 7 ani desi nu vroia sa i-o dea si sormea a tot insistat ca o vrea si pana la urma a cedat. Tot zice ca o amarata de cheie pierduta nu merita bataie in conditiile in care sormea ne-a inuntat de 2 ori pe an …………..multi ani.
        Acum va invit sa-mi explice cineva cand merita copilul o palma

    • madimih says:

      La varste mici loviturile pe care le dau copii nu sunt semne ca nu au fost “pusi la punct” la timp, ci sunt strigate de ajutor in gestionarea emotiilor negative. Sa folosim si noi violenta, ar perpetua acest comportament agresiv iar la un moment dat, inevitabil, vom pierde controlul situatiilor si se va ajunge la situatii mult mai grave. Trebuie sa ne uitam ce cauzeaza manifestarile astea si sa eliminam cauza.
      Cand copilul meu loveste, ma uit intotdeauna in spatele loviturii si de obicei e obosit sau flamand sau s-a uitat prea mult la desene si i-a lipsit activitatea fizica in ziua respectiva, sau cineva (uneori chiar eu) a avut de la el pretentii nepotrivite pentru varsta lui sau l-a ironizat si umilit in loc sa-l sprijine si sa-l incurajeze.
      Asa cum plansul bebelusilor e cerere de ajutor, la fel e si agresivitatea copilului mic. Daca noi raspundem cu agresivitate, copilul va lovi si cand va creste, pentru ca a vazut ca si noi rezolvam la fel conflictele.

  8. lia says:

    Mai toti cunoscutii mei incasau cate o palma ocazional. Probabil facea parte din educatia standard din perioada respectiva. Toti vorbesc deschis despre asta si nu sunt traumatizati. O considera ceva normal si pe alocuri necesar. Acum o foarte mare parte din adolescenti sunt scapati de sub control.
    Marea majoritate a celor care au crescut cu astfel de educatie sunt acum adulti impliniti, cu familii frumoase, cu un simt civic dezvoltat, si nu traumatizati.
    Poate totusi educatia cum era acum 20-30 de ani nu era asa rea. Eu sunt multumita de educatia pe care am primit-o si nu am nimic sa le reprosez alor mei.

    • Asa este. Doar o mica intrebare: de unde STII despre atat de multa lume ca sunt “adulti impliniti, cu familii frumoase, cu un simt civic dezvoltat, si nu traumatizati”.

      Ca mie mi se pare greu sa stii ce e in sufletul omului, uneori poate nici el nu-si da seama ce-l apasa. Uneori oamenii sunt veseli de mama focului ziua, dar noaptea plang pe ascuns. Uneori parintii divorteaza din senin, uneori el are o amanta, alteori ea are un amant, uneori raman impreuna dar se cearta si se ciondanesc in continuu, departe de ochii lumii si fara sa se bata, doar cearta continua, si asa mai departe.

      Deci cum poti sa determini tu, din exterior, ca un numar mare de oameni sunt ok cu viata lor? Ca doar nu esti confidenta tuturor, sa-ti spuna personal ca le e bine sau nu.

      Sper doar ca aceste concluzii ale tale cum ca lumea din jurul tau e plina de familii minunate si de oameni fericiti si cu simt civic nu le-ai tras de pe urma pozelor pe care le vezi pe Facebook-ul acestor cunoscuti ai tai.

    • madimih says:

      Educatia de acum 20-30 de ani a dus la dereglarile din societatea de azi.
      Unii se limitau la o palma, altii abuzau mai mult, fiecare trasandu-si propriile limite agresiunii manifestate.
      Majoritatea dintre noi, cei crescuti astfel, ne “dadeam pe brazda” repede. Taceam si inghiteam si ne conformam. Asa a fost generatia noastra.
      Copiii de acum sunt altfel. Ei indraznesc, riposteaza, au curajul (desi de unii e numit indolenta, obraznicie etc) sa-si ceara dreptul de a nu fi agresati sau de a riposta chiar si in fata adultului.Iar asta e un lucru bun.
      Ii vrem independenti, capabili sa se descurce in viata in orice situatie, dar in acelasi timp ii vrem ascultatori si sa se conformeze regulilor noastre uneori absurde pentru varstele prin care trec ei. E o contradictie pe care ei o simt si ne-o semnaleaza prin comportamentele lor.
      Noi nu aveam toti stimulii pe care ii au ei. Noi ne uitam la televizor extrem de putin si ne jucam toata ziua in fata/spatele blocului cu gasca de copii de diferite varste. cei mai norocosi dintre noi alergau toata ziua pe dealuri.
      Copiii de azi traiesc in alta lume, au alte preocupari si alte manifestari. Degeaba ii comparam cu generatia noastra. Vremurile alea sunt moarte si ingropate. Trebuie sa ne uitam la copiii nostri si sa-i vedem pe ei, nu sa=i crestem cu nostalgia vremurilor in care am crescut noi.
      Unii dintre noi au ajuns oameni respectabili, adulti impliniti si cu familii frumoase nu pentru ca au fost agresati in copilarie, ci impotriva acestui fapt. Altii inca se lupta cu traumele si nu reusesc sa iasa la liman.

  9. Andreea says:

    Si eu sunt impotriva bataii. Eu mi-am luat o singura palma de la tata, dupa ce, la 5 ani am plecat in parcul Herastrau, cu o fata doar un pic mai mare, de la 12 ziua la 4 dupamasa, fara sa zic nimanui. Palma nu a fost o pedeapsa, ci doar o atentionare, ca eu sa imi pot da seama ca sunt mica si ca cineva rau intentionat putea sa imi faca rau foarte usor. Sincera sa fiu, mi-a prins bine palma aceea, in contextul acela.

    • madimih says:

      Eu nu am putut sa-mi lovesc copilul, de aproape 6 ani, cand a facut acest lucru. Chiar daca am imbatranit cu cativa ani in jumatatea aceea de ora cand l-am cautat prin tot orasul, la ceas de seara, nu l-am putut lovi.
      Pentru ca nu am vazut ce l-as putea invata cu lovitura aia. Dupa ce mi-a trecut spaima am vorbit cu el si i-am explicat in amanunt tot ce se putea intampla, de la accidente pana la rapiri (desi ii mai spusesem si in trecut, dar la varsta lui ii e inca imposibil sa constientizeze chiar toate relele care se pot intampla).
      Si i-am explicat in amanunt, cautand cuvinte pe intelesul lui, cum m-am simtit eu cautandu-l, ca sa stie, data viitoare cand are impulsul de a nu-mi spune unde se duce, ca orice rau care i se intampla lui, mi se intampla si mie si ca eu trebuie sa stiu unde se afla ca sa-l pot ajuta in caz de nevoie si, ajutandu-l pe el, sa ma ajut pe mine.
      O palma la fund si o cearta nu i-ar fi aratat ce a gresit si din ce cauza e gresit ce a facut.
      Nici mama mea nu m-a lovit atunci cand eu, tot pe la 6 ani, am facut acest lucru. Si ea mi-a explicat cat se poate de serios frica si neputinta prin care a trecut atunci cand nu m-a gasit nicaieri.
      Toti copiii trec prin etape cand se simt capabili sa se desprinda, sa faca lucrurile pe cont propriu, fara sa ceara aprobare. Si e bine ca vor sa faca asta, Sunt pasi facuti spre independenta. Sa-i admonestam negativ, le-ar taia din elan. Sa-i admonestam pozitiv, i-ar responsabiliza si i-ar indruma sa se desprinda fara consecinte negative.

  10. geo says:

    fost copil batut cu cablul, cureaua, palma, coada de matura, actualmente un adult care inca incearca sa se adune. parinte de copil care n-a luat nici macar o paruiala in cei 6 ani de viata.
    nu, un fost copil abuzat nu este un adult echilibrat, in ciuda aparentelor. dar e bine, totusi ca se opreste la mine.

  11. madimih says:

    exact ce spuneam mai sus : Unii dintre noi au ajuns oameni respectabili, adulti impliniti si cu familii frumoase nu pentru ca au fost agresati in copilarie, ci impotriva acestui fapt.
    felicitari pentru ca ai constientizat ca agresivitatea nu e normala si nu trebuie perpetuata. Cu siguranta nu e o lupta usoara cu tine insuti.

  12. Raluca says:

    Este foarte trist ca astfel de texte ne arata cum este de fapt lumea reala.Pacat ca in loc sa evoluam noi inca folosim astfel de metode de asa zisa “educare”.Inca nu am un bebe,desi imi doresc tare mult, motiv pentru care citesc si tot citesc enorm de multe texte care sa ma ajute in viitor sa imi cresc copilul asa cum merita.
    Oricum, felicitari pentru articol si sper ca tot mai multi parinti care gresesc acum sa te citeasca si sa isi schimbe modul de gandire.
    Zi frumoasa!

  13. lia says:

    Nu am zis ca violenta e buna si foarte departe de mine acest gand. Dar trebuie totusi facuta diferenta intre o palma la fundic si altfel de batai de care vorbesc cei de pe aici. Eu nu cred ca a ramas nimeni traumatizat daca lua o palma la fund cand gresea grav. Asa cum a spus si Andreea.
    Daca ii vorbesti doar de sentimentele tale poate de multe ori tocmai asta va dori, sa te raneasca. Ei se pot supara ca nu le-ai cumparat ce au vrut si sa vrea sa te raneasca.

    • 2 idei iau de la tine:
      – nu “crezi” ca a ramas nimeni traumatizat. te si bazezi pe ceva cand crezi asta sau e doar wishfull thinking?
      – copiii sunt fundamental rai, sunt niste fiinte rele, care vor sa ne raneasca (uneori). ciudata abordare, am auzit foarte multi parinti zicand despre copiii lor ca sunt “ingerasi”. e plin facebook-ul de poze cu ingerasi.

      Deci sunt niste ingerasi rai. Adica sunt Diavolul, Lucifer, Belzebub, ca Diavolul este un inger decazut.

      multumesc, mi-ai dat materiale pentru posturi viitoare.

      • lia says:

        Imi place cum le interpretezi.
        Nu imi amintesc sa fi zis ca sunt rai, lucifer sau toate cele. Desi daca ai pornit pe tema asta poti gasi diferite articole care spun ca se nasc rai si educatia ii cenzureaza. Nu sunt de acord cu asta. Dar daca tu crezi ca ei nu sunt capabili sa aiba nici macar un gand rautacios (chiar fugitiv in care sunt suparati ca nu le-ai facut poftele) cred ca te inseli amarnic si ma contrazici de dragul de a ma contrazice.
        Si cand zic ca nu cred ca a ramas nimeni traumatizat pentru ca a primit o palma la fund ma bazez pe faptul ca asta nu e motiv sa ramai traumatizat. Daca vrei sa gasesti motive pentru care esti traumatizat le poți gasi la tot pasul. Dar hai sa nu exageram.

        • Dar eu cred ca asta e un motiv sa ramana traumatizat, pentru ca se distruge increderea in parinte. E ca si cum te-ar insela partenerul, nu tot timpul, ci din cand in cand, si nici nu ar face sex, doar o pipaiala acolo sau un blow job.
          Deci cum facem, cine are dreptate in ceea ce crede, eu sau tu?

          Referitor la faptul ca sunt rai: eu nu cred ca ei sunt rai, eu cred ca ei testeaza limite si isi afirma propria identitate in putinele feluri pe care le stiu.
          Deci cum facem, cine o avea dreptate?

          • lia says:

            Eu nu vorbesc doar din ce cred. Pentru mine e un fapt intrucat am trecut prin asta. Si eu am mai luat cate o palma cand nu ascultam, si alti cititori de pe aici dupa cum poti vedea. Eu nu am ramas traumatizata, nici cu frica, nici cu nici un fel de sentimente negative fata de ai mei. Nu mi-au inselat increderea pentru ca stiam ca au dreptate, si mi-au demonstrat in nenumarate randuri cat ma iubesc si ca imi vor binele.
            Comparatia ta nu are nici o legatura cu subiectul si putem devia intr-o mie de directii. Pare facuta tot de dragul contrazisului. Ce urmeaza? Inca putin si aducem si nazismul in dicutie?! :))
            http://en.wikipedia.org/wiki/Godwin%27s_law

          • Dar tu intelegi cat de irelevanta este experienta personala pentru chestiunea in discutie? La fel cum tu nu ai ramas cu traume, sunt altii care au ramas.
            Unii au scris despre asta chiar aici, un pic mai sus. La fel cum unii au scris ca nu.
            Ceea ce inseamna, cel mult, ca nu in toate cazurile se intampla.
            Asa o fi, dar faptul ca totusi se intampla traume, pentru mine e suficient ca sa am pozitia pe care o am.

            edit: si mai e o chestie, ca m-ai pacalit. acum discutam daca o palmuta lasa sau nu urme, ca si cum e de la sine inteles ca o palmuta e ceva necesar.
            Nu e necesara nici macar o palmuta.

          • Carmen T says:

            Liviu tu cum procedezi(sau cum vei proceda) atunci cand copilul testează limite care ii vizează propria securitate?
            Eu am o problemă mare cu băiețelul meu de 2 ani care o zbugheste in stradă, la masini, cand ne plimbam pe cate un bulevard( le evit pe cat pot). Si nu, nu vrea sa fie tinut de manuta mai niciodată, e f încântat de faptul ca poate merge singur.
            O prietena avea aceeasi problema cu copilașul ei, dar dupa ce aproape era sa-l calce o masina- noroc ca masina nu avea viteză- a primit cateva la fund de nu-i mai trebuie neam sa se aventureze la masini in stradă. Evident, el nu a constientizat pericolul pe langa care tocmai trecuse. Zambea la maica sa în timp ce masina oprise în fata lui, asta a crezut ca innebuneste, pur si simplu

      • ioana says:

        Sorry, off topic si annoying, I know, dar “wishful”. Cu un singur “l” la sfarsit, asta e regula la toate adjectivele care se formeaza cu sufixul “ful”.

    • sabrinamar says:

      CarmenT, am o solute pentru tine, tine-l de mana cand mergi pe strada. Bineinteels ca el nu vrea sa stea de mana, dar daca il tii ferm si nu te misti un pas fara sa fie de mana ta, chit ca se va da cu fundul de pamant, moment in care il iei in brate si mergi acasa, asa ca nema plimbare…. iti garantez ca foarte repede va intelege ca tinutul de mana e musai, si ca nu exista alternative.
      Dar e drept, o sa dureze mai mult decat 5 palme… acuma fiecare cum poate.

      • Carmen T says:

        Sabrina mi-a trecut si mie prin cap sa l tin de mana cand mergem la plimbare.Dar NU vrea. E super încântat de faptul ca poate merge singur, ca e din ce in ce mai stăpân pe el însusi. E o etapă acum, nu mai vrea nici in cărucior, nici in brate, doar sa meargă el singur.

        • eu ti-am raspuns mai elaborat la finalul listei de comentarii.

          dar ma gandeam: daca tot e o etapa, poate nu ar fi rau ca pur si simplu sa nu mai mergi cu el pe strada, pe jos, pana trece etapa asta de incantare la mers.

          alegi alta ruta, printre blocuri, sau il pui in carut sau in masina sau pe bicicleta, si coborati direct in parc/ loc de joaca, unde poate sa mearga singur pana cade lat de oboseala :).
          nu mi se pare “prea mult” sa faci asta, nu e singura situatie in care nu-l pui pe copil intr-o imprejurare periculoasa.

          si e o rezolvare eleganta asta, de fapt cele mai elegante rezolvari sunt alea in care nici nu intri in conflict cu copilul – de aia se zice in parinteala ca e bine sa “pick your fights”, adica daca exista o cale sa nu intri in conflict cu copilul, pentru mine cel putin aceea e intotdeauna prima alegere.

  14. madimih says:

    Eu nu cred ca mintea unui copil e asa perversa, dimpotriva. Sa ii vorbesti de sentimentele tale inseamna sa te deschizi in fata lui, sa ii arati ce simti, pentru ca el, la randul lui, sa recunoasca ce simte atunci cand simte.
    Ei nu stiu sa puna in cuvinte ce simt. Nici nu stiu cum sa o faca, nici nu au vocabularul destul de dezvoltat pentru a se exprima. De aceea, vorbindu-i despre sentimentele tale, pozitive sau negative, il inveti cum sa le puna pe ale lui in cuvinte si nu in gesturi violente.
    Copiii nu profita de sentimentele celorlalti ca sa-i raneasca intentionat cand le e lumea mai draga. Avem noi impresia ca o fac, pentru ca mintea noastra corupta e capabila sa gandeasca asa..

    • Tea says:

      Come to think of it, nici noi (adulti-wanna be) nu prea suntem capabili sa punem in cuvinte ce vrem sa zicem si sa ne lasam sentimentele reale la suprafata. De frica de judecata si de auto-judecata :P

  15. suzana says:

    Pentru mine orice forma de abuz fizic asupra unui copil pe care il vad pe strada, este ceva ce resimt pana in adancul fiintei mele. Am niste prieteni care au un copil diagnosticat cu autism, care nu face nimic din ce i se spune si se pune in pericol (sare in fata masinilor). Cumva…parintii si terapeutii cu care lucreaza copilul au ajuns la concluzia ca uneori daca nu te poti intelege cu el, trebuie sa-l articulezi fizic ca sa se opreasca. Eu nu sunt in situatia lor si sincer cred ca le este foarte greu, si totusi parca violenta fizica nu mi se pare justificata nici macar in cazul asta…

  16. Isy says:

    O mica observatie, pe alaturi. Daca in engleza se spune “Maybe I’m wrong”, in romaneste echivalentul este “poate gresesc eu”. Nu exista “sunt gresit”, si nici n-are sens, nimeni nu “este gresit”.

    • “Gresit alcatuit”? Mi-era usor sa spun “poate gresesc”, dar nu am vrut sa spun asta, pentru ca eu cred ca e mai mult decat o simpla greseala.
      Dar da, sunt vinovat de abuz de limba. De violenta.
      Dar totusi i-am dat ‘decat’ o palma, eu asa consider.
      :-))

  17. Oana says:

    Jesus, nu pot sa cred. Parintii astia care le dau o “palmuta” la fund, se gandesc la ce simte copilul in momentul ala? Ca se simte umilit, nedemn, ca palma peste palma ii va scadea stima de sine? Mie mi se face rau, la propriu, cand imi amintesc ce simteam cand ma certau ai mei. Se gandesc oare, la faptul ca se simt abuzati si nu au de unde sa ceara ajutor? Si mai rau, abuzati de omul pe care il iubesc cel mai mult. E dureros sa vezi ca si asa batuti, tot in bratele parintelui isi gasesc alinarea. E dureros sa auzi de la oameni departe de afi din mediul rural, asa cum zicea cineva mai sus, celebra replica “eu te-am facut, eu te omor”, sau alte asemenea. Grow up, oameni buni, cautati bine in ungherele sufletelor voastre ce v-a lipsit in copilarie, apoi mai ganditi-va nu o data, ci de o mie de ori, daca e bine sa va bateti copiii.Cum zicea Ioana “cu ce fiinte minunate am fost binecuvantati si cat de usor este sa la facem rau”.

  18. Oana says:

    Si eu mi-am luat cateva batai in copilarie si apoi si pe parcursul adolescentei, mai ales de la mama… Acum nu am ranchiuna fata de ea, nu o urasc pentru asta, nu cred ca am ramas cu sechele. Dar cel mai mult regret ca din cauza acelor batai pana la 20 de ani principalul sentiment fata de ea era FRICA. Asa ca niciodata nu am discutat cu ea despre viata mea sexuala, despre baieti, si nici acum dupa atatia ani nu pot sa ii zic ca ma duc la ginecolog, sau nici un alt detaliu mai personal.

  19. Tuvalu says:

    Unde incepe si se sfarseste abuzul? Cine si unde trage aceea linie fina? Legea? Hai sa va povestesc o intamplare: o familie de romani, mutati in Suedia cu copii mici, au venit peste cativa ani acasa in vizita. Cand au coborat de pe avion la Bucuresti, mama celor doua fete a administrat cate-o palma sanatoasa la fiecare si le-a spus: asta pentru fiecare data cand nu ati fost ascultatori in ultimii doi ani. Legea nu poate schimba cum ai fost crescut, ce ai vazut acasa si ce consideri normal. Poate doar sa te lase frustrat, pentru ca omul de rand nu e psiholog si cei mai multi dintre noi, in adancul inimii, nu putem accepta ca parintii nostrii au gresit. Si asta, pentru ca cea mai mare gresala a parintilor nostrii nu a fost faptul, ca ne-au dat cate o palma din cand in cand (eu una am fost lovita foarte rar si niciodata cu forta mare), ci faptul ca ne-au facut sa credem ca ei au in totdeauna dreptate si ca nu pot gresii. Eu zic ca aceea linie trebuie trasa de bunul simt cel il avem in noi (cel mai multi) si sa invatam sa admitem in fata copiilor daca am gresit. Asa copii nostrii vor ajunge sa aiba parinti imperfecti, dar perfect umani. Trebuie sa ajungem sa ne iertam parintii si sa ne iertam si noi pe noi, daca gresim fata de copii nostrii, asa si ei ne vor ierta si vor invata, ca daca ai gresit, trebuie sa admiti, sa-ti ceri iertare, iar pe urma lumea merge mai departe, si dramele mari sunt altele. De exemplu daca iti pierzi parintele. Sau daca nu ai ce manca. Sau daca este razboi si copii sunt masacrati. Si cine stie, poate peste 2-3 generatii se va ajunge acolo, unde ne dorim cu totii sa fim, intr-o lume fara abuz fata de copii.
    (Sa-mi scuzati romana, daca nu e corecta, nu e limba mea materna si nu traiesc in tara).

  20. Ioana says:

    Prima mea amintire este de cand mi-am luat o palma. Eram intr-o roata din parcul de distractii de la mare, avea 3 ani si jumatate. Cand am ajuns sus, de bucurie si pentru ca mama si tata se vedeau mici, m-am ridicat in picioare sa le fac cu mana. Imi amintesc si acum ce fericita eram cand le-am facut cu mana. Cand am coborit, mi-am luat o palma de mi-a zburat fata. Nici acum, la 32 ani, nu imi dau seama de ce s-a gandit ca asta era o metoda ok sa ma atentioneze. Imi dau seama, rational, ca li s-a facut frica pentru mine, ca pot pica si doamne-fereste, muri. Dar nu pot justifica gestul. Daca exista mame care au facut asta, sa imi explice si mie, va rog :) Mama a zis clar, ca de frica de a ma pierde m-a batut. Eu insa, nu inteleg. Mai ales ca am ajuns intreaga inapoi, de ce nu a putut sa imi explice sa nu mai fac asta, ca pot pica? Este socul atat de mare incat simti nevoia sa iti bati copilul? Daca ti-l rapeste cineva, ipotetic, cand il recuperezi, il bati?

  21. Tea says:

    Eu tin minte cele 2-3 palme pe care mi le-a tras taica-miu ca fiind “mi-a tras una de am zburat dintr-un capat in celalalt al sufrageriei” (si-am facut pe mine.. cred c-aveam 2-3 ani), “mi-a spart buza cu lampa de ziua mea pentru ca am gresit tema la mate”. Jur pe rosu ca au fost 2-3, altfel cred ca mi le aminteam pe toate, dar asta pentru ca sunt eu mai papa-lapte (citat tot din tata).

    Si-atunci mi-am dezvoltat minunata capacitate de a ma imbolnavi pentru a putea recunoaste ca am facut o greseala (ex, cand am luat 7 la teza la mate am facut febra de 40 grade).. si trag si acum, la terapie, sa imi dau seama de unde-mi vin nu-stiu-ce comportamente bolnavicioase, de ce ma imbolnavesc de la stresul de la munca/viata si de ce mi-e greu sa-i iert pe ai mei.. pe care, acum ca am ochi de adult, ii vad cat au tras sa-mi fie mie bine.

    Si nu-i pacat sa lasi 2-3 palme sa strice toata impresia copiilor despre tine? Din pacate pentru mine sunt printre cele mai puternice amintiri..

  22. Adriana says:

    Tuvalu, exact asta am resimtit eu in copilarie. Nu m-au deranjat atat de mult “atingerile” fizice cat mai ales faptul ca ei aveau intotdeauna dreptate, ca nu aveau incredere in mine desi nimic din ceea ce faceam nu era de natura sa determine chestia asta. De acord ca ambele comportamente sunt gresite, in cazul meu insa cel psihic a provocat mai mult rau, ma chinui de cativa ani sa repar ce s-a stricat atunci, pot spune ca nu-i deloc usor.

    Liviu, felicitari pt initiativa de a atrage atentia asupra acestui fapt!

  23. Carmen says:

    Eu ma intreb daca oamenii de aici care zic ca e ok sa ii dai o palma “de atentionare” copilului ar fi de acord sa vina partenerul lor la ei, sa zicem la cina la restaurant, si sa le dea o palma “de atentionare” peste fata pentru ca de exemplu, mananca doar miezul de la felia de paine, nu si coaja, si asta e grozav de enervant, si ei au avut o zi naspa la serviciu. E ok ca tu ca parinte sa dai o palma copiluilui? Atunci e ok sa-ti dea si tie partenerul o palma, in public, pentru ca ai dat o palma copilului?

  24. Diana says:

    Eu cred ca cei care zic ca nu au ramas traumatizati din cauza unei palme nu-si dau seama ca de fapt chiar au fost afectati.Si nu ma refer la nivel fizic neaparat,ci la nivelul perceptiei despre normalitatea relatiei parinte copil.Si despre asta e vorba in toate demersurile astea impotriva violentei sub orice forma asupra copiilor: violenta nu e normala,nici o palmuta,nici o cureluta,nimic!
    Pentru a nu se mai perpetua modelul asta: eu primesc o palma,dau mai departe cand oi fi parinte si eu.
    De acord,nu toti parintii pot fi calmi si cu tact pedagogic: tocmai pentru acest gen de parinti s-a reglementat toleranta zero fata de violenta.Sa nu mai fie loc de dezbateri.Sa stie clar ca daca isi bat copiii sunt si ei pedepsiti.
    Problema e ca acesti parinti,si am auzit si aici parca o parere, cred ca daca nu-i mai bat pe copii,la naiba,cum ii mai educa?De parca educatia are vreo legatura cu bataia.

  25. carmen-maria says:

    Daca un copil ramane sau nu cu traume dupa o palma la fund, e discutabil. Dar nu asa cu pareri sterile, cine are un punct de vedere in acest sens sa si-l sustina cu niste studii de specialitate, nu cu “stiu eu pe cineva”.

    Anyway, poate copilul nu ramane cu traume de la o palma la fund. Nu stiu asta, dar ce nu inteleg eu cum naiba in anul 2014 mai apelam la violenta fizica. Si nu tine de educatie, de statut, de asezare geografica, in toate clasele sociale sunt oameni care apeleaza la aceasta metoda de corectie, care sa fim seriosi, e una barbara.

    Dupa cum vad eu, ok sa zicem ca nu il doare. Dar cu prima palma pe care i-o dam, il invatam ca daca cineva nu actioneaza dupa cum vrei tu, iar tu ai superioritatea fizica de partea ta, este corect sa iti impui punctul de vedere prin violenta. Si asta e la fel de periculos pentru individ si pentru societate, ca traumele psihologice.

  26. Diana says:

    “A child says to his mom:”I coloured the sheets with lipstick, mommy”. With anger she starts hitting her child until he was unconscious.Then, she regrets what she has done and crying asks her child:”Please,open your eyes”.Too late,his tiny heart stopped beating…
    She walked into her bedroom and the sheets said “I love you mommy”…”

  27. @CarmenT
    “Liviu tu cum procedezi(sau cum vei proceda) atunci cand copilul testează limite care ii vizează propria securitate?”

    scapatul in strada e una dintre cele mai mari frici ale mele; si noi avem problema asta, desi nu pot sa zic ca Sofia ne testeaza la greu pe tema asta, totusi nici ea nu prea vrea sa fie tinuta de mana si in afara de asta, noi cand urcam sau coboram din masina copilul se afla in situatia de a intra pe strada chiar si fara sa-si dea seama, ca fuge la portiera sau iese din scara si in 2 pasi e in strada.

    explicatii, explicatii si iar explicatii; stat cu ea in brate la marginea strazii si aratat “uite, vine masina, vezi ce mare e?”
    folosit cuvantul “pericol” in mod apasat, dar exclusiv cand e vorba de pericol, inca de cand a inceput sa mearga, fie ca e vorba de aragaz, priza, cutit sau strada.
    instituit regula ca atunci cand suntem pe strada, intotdeauna ne tinem de mana, chiar daca intelegem ca ea nu vrea;
    in fine , tinut de mana in continuu, cu diferite motive daca masinile nu i se par un motiv suficient: ca mama vrea si ea sa te tina de mana, ca sa ne tinem de mana toti trei, ca eu te tin pe tine si asa cum te tin eu pe tine tu il tii pe ursulet, o mie si o suta de strategii.

    functioneaza, noi nu avem o problema reala cu zbughitul in strada.

    uite ieri a plecat pentru prima oara de la locul de joaca din parc fix de sub nasul maica-sii, fara sa-si dea seama, o cauta asta disperata.
    5 minute i-am explicat dupa aia sa nu mai plece ca ne pierdem unii de altii, iar daca vrea sa plece, sa cheme pe cine e cu ea.

    apoi peste 5 minute am mai intrebat-o daca a inteles.

    eu cred ca a inteles, daca nu, mai incercam inca de 100 de ori. si pana intelege stam cu ochii pe ea ca pe butelie.

  28. alex says:

    asta cu mai incercam de 100 de ori e relativa, si e singurul lucru care il aud “o sa ii explic de 100 de ori pana o sa inteleaga!” tot violenta e si asta! prin definitie e spalare de creier! adica palme direct pe creie, fara urme fara traumatisme uterioare! asa credeti voi? si sa zicem ca functioneaza, si ca dupa a 100 oara o sa priceapa si nu o sa se mai arunce in fata masini, sau nu o sa plece in multime. ce se intampla cu restul de 98 de incercari pe care o sa le aiba? oare care sunt sansele sa pateasca ceva GRAV din 98 de incercari? eu cred ca f mari!
    in concluzie “dormi linistit draga parinte” ca dupa spalarea de creier copilul sigur sa fie constient de pericole, daca mai apuca tot procesul de 100 de incercari!
    si foarte amuzanta a fost partea cu “Pericol, spus apasat”. si acest pericol este nenea soferul, sau un ursulet? o zici de parca tot ce trebuie este sa retina cuvantul, si nu ce inseamna acesta! in procesul de invatare, ii arati un autobuz si ii spui autobuz, ii arati catelul si ii spui catel, este doar o atribuire de nume la ceea ce vede! ca sa inteleaga ar trebuii sa te duci cu copilul imediat ce s-a intamplat un accident grav, cu sange pe asafalt, si sa ii spui “Pericol, spus apasat”! si nici atunci nu e sigur ca o sa inteleaga, poate doar cand o sa pateasca el, sa isi simpta creierul si inima blocate, pentru o fractiune de secunda, dar s-ar putea sa fie prea tarziu. altfel este totul joaca de testat limitele lui, ale tale, ale franelor, ale soferilor, etc….
    nu vreau sa spun ca mai bine ii trag o palma, dar nu vad solutii in ceea ce spuneti. explicatiile serioase nu se lipesc de creierul lor, iar “cand traversam trebuie sa ne tinem de mana ca asa trebuie” nu identifica pericolul ci doar ca “asa trebuie”.
    si iar zic, unde e scoala de parinti? momentan toate forumurile sunt pline de sfaturi, binevoitoare si subiective! adica e ca si cum ne-am trata medical de pe net, sau ne-am lua carnet de sofer dupa ce am citit online. da stiu ca nu exista scoala de parinti, dar ar trebuii sa existe si carnet de parinte luat in urma unui examen. nu stiu daca pentru educarea parintelui, cat despre constientizarea acestuia la ce urmeaza.

    • deci daca inteleg eu bine, problema ta e ca copilul nu va intelege de fapt si cu ADEVARAT care e natura pericolului?
      cred ca asa e cum zici, nu o va intelege. doar ca nu inteleg de ce ti se pare asta o problema.

      adica… ti se pare ca asta e singura chestie pe care copilul nu o intelege cu adevarat?
      e bine stiut ca in general copiii nu au simtul pericolului, deci ce se poate face in cazul asta, ca pur si simplu nu il au! copiii nu au discernamant, e un fapt, discernamantul se formeaza, se antreneaza, dar copiii sunt in situatii in care ar avea nevoie de discernamant cu mult dinainte sa-l aiba, ca asa e viata.

      si-atunci mie mi se pare ca e perfect acceptabil sa ma creada pe cuvant.

      adica sa aiba INCREDERE in mine.

      e atat de condamnabil cand un copil are incredere in parinte incat sa spunem ca asta e spalare pe creier?
      mie mi se pare, din contra, ca daca copilul meu are incredere in mine, atunci eu am reusit ca parinte. este unul din lucrurile pe care mi le doresc si pe care le urmaresc in mod programat, sa am un copil care are incredere in mine.

      stii care-i primul lucru care dispare cand iti bati copilul? increderea lui in tine.

      vad ca suntem de acord ca nu-i o solutie ca un copil sa nu iasa in strada de frica bataii… ei, mie mi se pare perfect in regula sa nu iasa pentru ca asa i-am spus eu si el are incredere in mine.

      • alex says:

        bineinteles ca aste e ce ne dorim ca parinti, sa ne creada pe cuvant! si despre asta vorbim aici, care este procesul prin care copilul ajunge sa aiba incredere in tine:
        – sa ii spui de 100 de ori? inseamna ca nu are incredere in tine si ne intoarcem la cele 98 de incercari
        – sa ii arati sangele pe pereti? nu are discernamant inca, nu intelege
        – sa ii tragi o palma? tu zici ca isi pierde increderea in tine (aici e de discutat cum de stii tu ce se intampla la el in cap, asa cum ziceai tu despre cunostintele fericite cu poze pe facebook!!) sau primeste un soc emotional ce il scoate din starea de joaca si devine constient de ce este in jur? personal nu stiu care e varianta corecta, sau utila, pe termen scurt sau lung.
        ce stiu sigur este ca discutiile despre violenta sunt exagerate si ca nu se aplica tuturor parintilor si nici tuturor copiilor. nu se poate generaliza personalitatea copiilor, buna sau rea. si unde incepe violenta? cand tii copilul de mana impotriva vointei lui, e tot violenta nu? sunt impotriva violentei sau a descarcarii personale pe cei mai slabi din jur (de obicei copii!), dar palma peste fund, (la 2 ani are si scutec in 80% din cazuri!!) o consider atentionare. intradevar asa se creaza miturile precum bataia e rupta din rai, sau berea e buna la lactatie, dar totul devine subiectiv si depinde de fiecare sa filtreze si sa se limiteze. tu pui in aceasi categorie numita violenta, tinutul de mana, o palma la fund, bataia cu furtunul, legatul de pat, etc. cred ca ar trebuii o filtrare.
        spui ca preferi sa iti atingi scopul nobil “increderea in parinte” si atunci poti recurge si la spalare pe creier, deci scopul scuza mijloacele, desi scopul este personal. daca ii intrebi pe cei care au programat soldatii pentru a aduce pacea prin razboi, o sa iti raspunda la fel, scopul era nobil!

        • bun. ref la cele 98 de incercari, cred ca m-am exprimat gresit. eu nu las copilul sa incerce si dupa aia ii fac morala. eu ii spun copilului sa nu iasa in strada DE FIECARE DATA cand suntem pe trotuar si inainte sa ii treaca prin cap sa iasa in strada.
          adica: am iesit din scara, ii spun “te rog sa fii atenta si sa nu iesi in strada”. inainte sa o cobor din masina, ii spun sa stea pe trotuar si sa fie atenta la masini.

          de asta am zis ca ii spun de 100 de ori: adica ii spun inainte sa faca pasul, timp de jumatate de an sau 1 an si dupa aceea sper ca nu va mai fi nevoie sa ii spun, o va lua ca pe o regula pe care a integrat-o in comportament.

          vezi, tu zici ca ii dai o palma la fund ca sa ii atragi atentia. intr-adevar, e nevoie sa ii atragi atentia, asa e. doar ca eu fac asta spunandu-i proactiv sa nu iasa in strada. e diferenta dintre un comportament reactiv (post) si unul anticipativ.

          referitor la cum stiu eu ce se intampla la el in cap.

          mi-ai ridicat mingea la fileu, pentru ca in cartile astea de parenting de Dan Siegel la a caror lansare am vorbit chiar aseara, se vorbeste exact despre cum dobandim capacitatea de a sti ce se intampla in capul copiilor si ei intr-al nostru – abilitatea asta se numeste Mindsight si se pare ca se poate antrena si dezvolta. in principiu e vorba despre empatie si despre a fi atent la copil.

          nu e ca fac reclama, dar poate nu ar fi rau sa arunci un ochi pe cartile astea. really, nu vreau sa fiu patronizing, chiar exista chestia asta.

          acum, ai spus despre copii care au o personalitate “buna sau rea” si mi s-a strans pielea pe spinare.

          tu chiar crezi ca copiii pot fi rai? in ce fel folosesti cuvantul asta? in sens moral, crestin? chiar ii suspectezi ca vor sa faca rau intentionat? ca sunt “evil”? sper ca voiai sa spui ca doar au o personalitate mai dificila sau ca sunt agresivi etc
          acum ce sa spun, ca niste carti din astea de parenting ne ajuta sa ne intelegem mai bine copii?!

          copiii nu pot fi rai, imi pare rau. pot fi speriati, neintelesi, lipsiti de atentie si inca intr-o mie de feluri care ii determina sa se comporte agresiv sau in alt fel indezirabil. dar rai?

          ref la tinutul de mana cu forta: da, cred ca este in mod clar un abuz fizic. uite sotia mea a scris pe blog un episod in care a asteptat-o pe fi-mea o ora pana sa se hotarasca sa se urce in masina. multa lume a zis ca a fost exagerata si chiar si eu cred asta. dar ideea e ca exista oameni care chiar nu ii fac lucruri copilului impotriva vointei lui. sau macar incearca sa faca asta cat mai rar.

          abuzul fizic nu are cum sa fie o chestiune subiectiva, e o chestiune cat se poate de obiectiva. si interzisa de lege, printre altele.

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s