Pick your fights

Unul dintre cele mai folositoare sfaturi de parenting pe care le-am aflat si pe care le pun in practica se numeste “Pick your fights”, adica sa alegem in mod constient, sa triem, situatiile in care intram in conflict cu copilul. L-am aflat de pe babycenter.com, un site unde te poti inregistra cu varsta copilului sau chiar a sarcinii tale si apoi primesti cu frecventa aleasa de tine tofelu’ de  sfaturi si informatii relevante pentru varsta copilului tau, nascut sau nu.

Nu mai gasesc acum articolul ca sa va dau link. Ideea e un fel de oul lui Columb (“puteam sa ma gandesc si eu la asta”), dar faptul ca e o idee de simt comun (“common sense”) nu inseamna ca e si aplicata sau ca aplicarea ei e fireasca, ca atatea alte lucruri de bun simt/ simt comun pe care oamenii totusi nu le fac.

Trebuie un pic de antrenament, adica trebuie sa te inveti sa-ti iei un timp minim, o secunda macar, inainte de a reactiona la o chestie pe care o face copilul, si sa te intrebi pur si simplu daca merita sa te pui in contradictie cu el pe tema aia. In general vorbind, chestia asta cu ganditul inainte de a actiona se mai aplica si in alte situatii cu copilul (si chiar si in relatiile cu adulti) si am gasit-o si in cartile lui Dan Siegel sub numele “raspuns flexibil”, in opozitie cu “raspunsul automat”, adica ideea e sa ai o reactie pe care tu ai decis sa o ai, nu o reactie pe care iti vine sa o ai pur si simplu. Gen copilul face ceva si tu te trezesti urland la el fara sa iti dai seama.

Bun, revenind la “pick your fights”, cred ca sunt foarte multe situatiile in care poti sa alegi tu, ca parinte, sa nu intri in conflict cu copilul. Pornind de la cele mai evidente, gen tu vrei sa-l imbraci cu tricoul rosu pentru ca e ceva mai gros si tie se pare racoare afara, iar el insista sa ia tricoul albastru, mai subtire, caz in care in loc sa te certi cu el mai bine ii spui ok, luam tricoul asta dar trebuie sa mai iei si un hanorac pe tine pentru ca e frig.

Si ajungand pana la niste situatii mai subtile, gen copilul are tendinta sa alerge inspre partea carosabila cand mergi cu el pe trotuar si tie nu ti-a trecut niciodata prin cap pur si simplu sa nu mai mergi pe strada aia inspre locul de joaca, ci sa alegi o ruta care nu implica apropierea de o strada circulata de masini sau sa mergi cu carutul sau cu masina sau cu bicicleta si sa-l debarci direct la locul de joaca.

Nu zic ca intotdeauna este posibil sa nu te certi cu copilul, insa spun ca merita analizat daca nu cumva e posibil intr-o anumita situatie si mai spun ca eu cred ca sunt foarte multe situatiile in care este posibil. Iar orice situatie in care am reusit sa nu ma cert cu copilul mie mi se pare un castig.

Exemplele sunt multe. Intr-un post anterior ziceam ca daca fata mea va continua sa verse apa pe parchet, adica nu va intelege totusi ca e ceva rau in asta, voi face pur si simplu sa dispara galetusa respectiva si nu o voi mai lasa sa se joace cu apa in timp ce-i pregatim baia. La fel, daca vrea neaparat sa mearga desculta prin parc si afara e vara, o voi lasa sa mearga desculta prin parc, chit ca se murdareste. Daca copilul arunca lucruri pe geam, voi lua in considerare sa tin geamurile inchise, poate e fezabil, cine stie.

O posibila obiectie pe care o intrevad aici este ca unii parinti ar putea sa considere ca acest gen de strategie este una in care comportamentele indezirabile ale copilului sunt evitate si nu sunt corectate. Da, asa este, sunt evitate, dar eu nu vad nici o problema aici.

Motivul este ca eu cred ca aceste comportamente sunt trecatoare si ca copilul nu tine neaparat sa faca ceva anume. De asemenea, trebuie avut grija sa nu cerem copilului sa inteleaga lucruri pe care el pur si simplu nu le poate intelege. Spre exemplu, nu cred ca pretinde nimeni ca un copil sa inteleaga cu adevarat de ce nu e bine sa se joace la priza. Adica nici macar eu nu stiu cu exactitate si exhaustiv ce este curentul electric, deci cum as putea sa-i cer copilului sa inteleaga asta? Ok, eu stiu ce efect are curentul electric, pentru ca m-am curentat eu insumi sau am vazut pe Discovery, dar asta e iarasi un lucru  pe care copilul nu il poate cuprinde cu mintea lui. De aceea e perfect acceptabil sa punem protectie la priza si/sau sa-i cerem copilului sa ne creada pur si simplu pe cuvant. Sunt strategii adaptate puterii lui de intelegere, pentru ca la varsta asta ma intereseaza mai mult sa evit curentarea copilului decat sa-l fac sa inteleaga exact de ce e bine sa nu se curenteze.

Revenind la exemplul cu tricoul albastru versus tricoul rosu – nu mi se pare deloc important sa inteleaga copilul ca tricoul ales de parinte e un pic mai bun decat cel ales de el, pentru ca nu e ca si cum daca nu intelege acum ca e mai bun, va creste fara sa aiba capacitatea sa aleaga in viata care e cel mai bun tricou de iesit afara. Plus ca de multe ori copiii insista in anumite chestii fara sa stie nici ei de ce o fac, adica nu situatia concreta e importanta pentru ei, ci simplul fapt de a-si putea exercita vointa e importanta pentru ei, si asta se aplica nediscriminatoriu, poate fi in legatura cu orice. Sau pot sa aiba o alta problema pe care nu stiu sa o puna in cuvinte si atunci aleg sa-si manifeste frustrarea in legatura cu orice le vine la indemana.

De asta uneori comportamentele lor pot parea absurde din punctul nostru de vedere. De exemplu intr-una din zilele trecute Sofia m-a frecat 5 minute in legatura cu faptul ca banana pe care voiam sa i-o dau s-o manance nu era taiata exact cum voia ea. Si nu mai puteam sa fac nimic multumitor pentru ea ca sa rezolv chestia asta. Nici sa-i explic ca partea care a ramas dupa ce am taiat-o poate fi considerata o parte netaiata (ok, cam complicat de inteles :)), nici sa-i dau alta banana, nimic. Am lasat balta faza cu banana, tot ce am reusit a fost sa o scot (cu greu) din situatia aia, sa vorbim despre altceva ca era clar ca nu aveam cum sa rezolv. Tot asa, mai nou Sofia are o problema cu ciorapii sau alt articol de imbracaminte care “nu e pus bine”. Evident ca enervarea ei nu are de fapt nici o legatura cu faptul ca “nu e pus bine”, ca oricum l-ai rearanja tot “nu e pus bine”. Desi e greu sa nu te enervezi intr-o situatie din asta, macar te desprinzi un pic si nu ramai captiv in logica aparenta a copilului, incercand sa-l convingi ca de fapt ciorapul e totusi pus bine sau ca nu conteaza cum e pus de fapt – acesta este cu adevarat un lucru inutil de facut, si cu rezultate proaste.

In general, la noi functioneaza tactica asta. Ori facem cum vrea copilul pentru ca decidem ca lucrul ala nu e important de fapt, ori eliminam subiectul de pe agenda, adica ne ocupam cu altceva si lasam situatia in aer. Uneori, peste 10 minute nu mai are o problema cu treaba aia, pur si simplu i-a disparut din cap. Alteori se mai intampla sa nu manance pana la urma nici o banana, desigur, dar nu-i o tragedie.

E adevarat ca de cand a aparut fra-su, strategia asta functioneaza tot mai greu. Noi banuim ca ea are frustrari legate de faptul ca nu mai are exclusivitate asupra mamei, si atunci cu atat mai mult ne dam seama ca nu are sens sa ne certam cu ea pentru ca nu vrea sa-si puna ciorapii sau alta chestie de genul asta pentru ca e clar ca problema e in alta parte si ca daca insistam pe tema concreta a ciorapilor, nu facem decat sa ne antagonizam cu totii. Sigur, uneori se mai intampla sa si planga, ceea ce iarasi nu e rau, pentru ca e clar ca are nevoie sa planga si sa mai exteriorizeze frustrarea – ideea e sa nu planga de fiecare data.

Sigur ca aplicand strategia asta parintele poate simti ca nu mai are control, pentru ca renunta in mod constient la impulsul de a-si impune vointa in aproape orice aspect legat de copil. Intr-adevar, asta este o alta lectie importanta care trebuie invatata in legatura cu copilul. :))

Sunt curios daca mai sunt si alti parinti care aplica treaba asta. Sau ce parere au cei care considera ca intotdeauna trebuie sa-i explici copilului de ce alegerea ta este mai buna – si cu ce rezultate?

 

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

12 Responses to Pick your fights

  1. Noi i-am explicat mereu ce si cum daca subiectul a fost pe intelesul ei. Iar la fazele de obsesii gen “nu e bine taiata banana” sau “nu sta bine ciorapul” i-am dat banana taiata asa spunandu-i “asta e, viata e naspa uneori, mananc-o sau n-o manca” si evident a constatat imediat ca banana merge si taiata prost. Cu ciorapii si acum are o problema (deh, Berbecele astea) si anume ca o jeneaza cusatura de la capat. Drept pentru care si-i aranjeaza meticulos singura pana cand sunt satisfacatori. Evident la 2 ani nu stia sa imi zica ce anume nu e bine cu ciorapii, da’ asta e alta discutie. Nu i-am incurajat maniile si obsesiile pentru ca era clar ca ne-ar fi luat mult mai mult sa scapam de ele. Ei repeta compulsiv unele chestii si daca ii lasi asa intra intr-un cerc teribil… Dar da… alege-ti bataliile. Vor fi din ce in ce mai multe si mai complicate :D

  2. riri says:

    alexandra,ai noroc de un copil rezonabil,totusi.nu merge cu toti.
    sa iti alegi luptele,da,evident.tactica insa o alegi in functie de copii.la noi,primul,rezonabil si cerebral,nu neaparat docil am explicat tot,a inteles tot.a doua,inca mai scot fum pe nas,inca mai schimb tactici,la 3 ani si.o fi cum zici,si horoscopul.

  3. eu ma gandeam ca strategia asta merita aplicata mai ales cand copilul este nerezonabil.
    de explicat ii explicam intotdeauna, orice; insa am ajuns sa cred ca ei de fapt la varstele astea mici nu “inteleg” nimic cu adevarat, adica nu sunt capabili sa inteleaga in capul lor rationamentul pe care il faci tu in capul tau; cred ca ei pur si simplu aleg sa mearga pe incredere, pentru ca natura copiilor este cooperanta (strategie evolutiva de supravietuire).
    ce poate intelege cu adevarat un copil din faptul ca tu ii spui ca trebuie sa se imbrace cu “aia” ca sa nu-i fie frig, pentru ca daca ii este frig poate sa se imbolnaveasca?
    ar insemna sa inteleaga faptul ca sistemul imunitar este slabit la frig…

    • Riri, chiar n-am un copil rezonabil, am o Berbeaca super incapatanata. Si de multe ori ies scantei mari de tot :)
      Liviu, chestia cu imbracatul… frate, asta se intampla daca ii dai unui copil de un an sau doi ani puterea de decizie gen “cu ce ma imbrac”. Nu i-am dat aceasta decizie ei decat cand a crescut si a invatat sa spuna toate anotimpurile si sa le descrie :))))) Da, eu sunt o nazista. Si pentru ca nu a avut ea decizia n-am avut niciodata discutia “nu vreau ACEST tricou”. E extrem de simplu, ne-a usurat la toti viata teribil si ma indoiesc profund ca faptul ca in primii…sa zicem 4 ani de viata i-am dat eu hainele cu care trebuia sa se imbrace (si nu am lasat-o sa umble in dulapuri sa faca ea “ordine” sau sa “aleaga” ea cu ce se imbraca si cand) a traumatizat-o sau schilodit-o afectiv in vreun fel. :D Puf, just like that!

      • pai faptul ca nu i-ai dat posibilitatea sa aleaga, probabil pentru ca stiai ca o sa fie probleme, este o aplicare a strategiei asteia, in care eviti sa te pui in conflict cu copilu’. nu? :)

        • :)))) Nu, e o strategie prin care am evitat ca acest copil sa ne puna pe toti aliniati pe sarma si sa ne dea ordine, ceea ce ar fi facut rau de tot daca era dupa puterea ei de “decizie”. Eu nu-s aia care sa evite conflicte, maica! :)))) Eu sunt de parere ca omul asta cat e el mic asa si neajutorat ar trebui sa fie tratat ca atare, in limitele putirintzelor lui, nu sa fie pus in pozitie de “decizie”. Adica nu stie sa decida sa faca singur caca la veceu, sa se spele singur si cum sa faca asta da’ il lasam sa “decida”? Nooo, really? Nu merge. Tocmai pentru ca nu poate sa decida. Nu pentru ca e “prost” sau “mic” ci pur si simplu pentru ca nu are toate informatiile necesare pentru decizii la 2 ani. Sau 3. Sau 4, 5…depinde de decizie. Am lasat-o sa decida daca ii place un aliment sau nu. Aia clar stie pentru ca e legat de un simt direct. La fel daca ii e cald sau frig. Si aia stie chiar de la nastere! Dar sa “decida” ea cu ce sa se imbrace la 2 ani? Si eu apoi sa ma fac ca fluier si schimb discutia pana uita ea ca e in crize pentru “acel tricou”? Pai asa e greu, maica, e complicat rau… :))))

          • Pai atunci nu stiu cum ai reusit tu sa eviti alegerea hainelor, ca doar stie ce-a purtat ieri si le mai vede si prin camera si in afara de asta stie unde e dulapul. Nu e ca si cum noi am incurajat-o sa ia decizii in privinta asta, desi unii zic ca e bine sa-i dai sa aleaga intre 2 chestii, ca sa simta ca are un oarece control. Nu, pur si simplu eu iau un tricou si dau s-o imbrac, iar ea zice ca-l vrea pe altul. Nu vad cum as putea reusi sa o fac sa uite ca mai exista si un alt tricou, ca doar l-a purtat ieri si a tinut minte ca are un robotel sau mai stiu eu ce pe el, iar azi il vrea tot pe ala. Numai ca e murdar de mancare.

  4. Pai nu, ea nu le vedea “prin camera” pentru ca hainele la noi in casa au locul lor in dulap sau in cosul de rufe. Nu stiu daca stia ce a purtat ieri dar mereu la noi a fost regula cu “nu purtam de doua ori un ceva cu care ne-am tavalit pe afara”, deci probabil a priceput ea cumva asta. Si nu, la dulap nu a avut acces! Revin: nu are copilul mic acces la dulapul cu haine, la dulapul cu oale de gatit, cu gunoi menajer, cu sculele lu’ tati, la orice dulap care nu e cu jucariile ei. Copilul are acces la lucrurile ei pentru jucat, nu la toata casa si la toate tzoalele sa le ia sa le rascoleasca. Pur si simplu asta a fost unul dintre “nu”-uri, initial pana la 2 ani rafturile de jos au fost cu incuietori pentru bebe si apoi stia clar ca nu are ce sa caute acolo. In principal pentru ca eu am majoritar scrinuri cu sertare iar degetele de om mic erau extrem de usor de rupt in ele. Dupa doi ani stia clar ca nu are ce sa caute sa deschida usi, dulapuri, biblioteci. Acu’ daca sunteti decisi sa mentineti ideea cu “facem cum doreste maria sa copilul” apoi aveti grija ca in fiecare seara sa spalati acareturile cu pricina de mana in chiuveta si sa le uscati pe calorifer… ca poate n-aveati destula treaba! :))))))))

    • Poate tu niciodata nu ai lasat o haina pe pat, dar noi suntem ceva mai dezordonati.
      Eu lacat la dulapul de haine nu m-am gandit sa pun, ca eu cred ca dulapul de haine nu e tot una cu dulapul cu scule, cutite de bucatarie sau medicamente – but maybe that’s just me.

      • Eu am pus din cauza sertarelor. Tragea de ele si apoi le inchidea cu degete cu tot, chestie care nu era foarte fun si pe care continua sa o faca chiar daca isi facuse un deget mov :) Deci da, le-am incuiat.

      • raluca says:

        Horoscop, nehoroscop, habar n-am. Eu am una bucata Leoaica si sa te tii….si da, Liviu, se pare ca si noi suntem la fel de dezordonati, de mai lasam una, alta prin camera. Nu am pus nici lacat la dulap si avem si noi fixatiile noastre…dar nu pentru tricouri, ci pentru cizmulitele de cauciuc…care merg (?) cu orice, dar orice!!! (avem 2 ani si 2 luni)
        Intr-adevar, pick-up your fights! Cu calm, si rabdare, am depasit (cel putin pana acum) sitautiile de genul: nu vreau cu sandalele, vreau cu cizmele, desi era august, 40 grade la umbra…

  5. andreea says:

    Ce faci tu e exact ce zice Alfie Kohn in Unconditional Parenting, nu stiu daca ai citit-o. Puiul meu e de-abia sosit, dar ideile de care scrii mi se par firesti. Controlul irational, limite peste limite (doar pentru ca eu sunt adultul si el copilul) in cap la mine nu se leaga, cred ca oricat de mic e copilul trebuie sa il respectam- are preferinte ca noi toti. noi asa am vazut la ai nostri…e greu sa spargi tiparul.

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s