Prima minciuna

La minunata varsta de 2 ani si aproape 9 luni, fetita noastra a spus prima minciuna adevarata (pun intended).

Am scris deja ca de cateva saptamani (sau luni sau ani, asa mi se pare mie), dau nas in nas inca de la prima ora cu produsul diafan al metabolismului micii minuni. Pentru ca sunt  obosit si pentru ca ea se trezeste de obicei pe la 7, dar uneori si mai devreme, eu o rog pe ea dimineata sa mai astepte in patut acolo, macar pana ma dezmeticesc si reusesc sa ma adun ca sa ma scol din pat. Asa ca se intampla uneori ca ea sa mai stea inca 10-20 de minute in patut la ea in timp ce eu ma chinui sa dau start zilei.

Cu exceptia diminetilor in care face caca. Daca face caca, ma ridic din pat imediat ce a terminat, ca sa o schimb, ca nu pot sa las copilul cu caca. Sigur, ea face caca aproape in fiecare dimineata, deci exceptia sunt de fapt zilele in care nu face – atunci o rog sa mai aiba un pic de rabdare si sa stea in patut, ca oricum toata lumea din casa doarme sau ar trebui sa doarma.

Fetita mea a invatat deci foarte repede ca o modalitate imbatabila de a ma urni pe mine din pat este sa faca caca. Sau sa minta ca a facut caca.

Ceea ce a si facut pentru prima data intr-una din zilele trecute: mi-a spus ca a facut caca si ca trebuie sa o schimb. In 5 secunde, era intinsa la schimbat si cand i-am desfacut scutecul si l-am gasit gol, am avut o senzatie din aia de disonanta cognitiva, cand nu-ti vine sa crezi, la propriu, ceea ce vezi, pentru ca te asteptai la cu totul altceva sau la exact opusul a ceea ce vezi.

Au mai fost una sau doua situatii in ultimele luni in care am avut impresia ca a mintit, insa asta este prima minciuna care indeplineste definitia din dictionar, adica “o afirmatie prin care se denatureaza in mod deliberat adevarul”. A existat in mod evident intentia de a denatura adevarul cu un scop precis, acela de a determina pe cineva sa faca ceva sau de a obtine pentru sine ceva dorit. Este de fapt o instanta de manipulare prin minciuna.

Mie mi se pare destul de serioasa treaba asta si recunosc ca ma pune in dificultate. Desigur ca i-am spus ca nu e bine ce a facut, ca daca vrea sa iasa din pat trebuie sa-mi spuna exact asta, nu sa minta, ca m-am suparat pe ea si ca nu doresc sa mai vorbesc cu ea pana cand se culca de pranz, ceea ce am si facut (ma rog, de fapt in dimineata aia am lipsit vreo 3 ore de-acasa, deci nu cred ca a simtit pe bune ca nu mai vreau sa vorbesc cu ea). Maica-sa i-a spus si ea ca nu e bine etc, fara insa sa o penalizeze cu nevorbitul.

Copila a recunoscut minciuna, ea de obicei recunoaste cu candoare lucrurile de genul asta, de exemplu cand eu il tin in brate pe fra-su si ea vrea brusc sa faca lucruri doar cu mine eu atunci o intreb “vrei sa faci asta cu mine pentru ca-l tin pe Ivan in brate, nu?” si ea spune “da”. In cazul asta, a zis ca si-a inchipuit ca are caca in scutec si ca a vrut sa ma scoale din pat. Sigur, discutia cu ea pe tema asta nu a continuat mult, pentru ca a schimbat vorba, cum face deseori cand nu vrea sa raspunda la ceva. (e foarte amuzant cum schimba ea vorba, mi-e greu sa ma abtin sa rad)

A doua zi dimineata mi-a spus din nou, la ora 7, ca a facut caca. I-am spus imediat ca imi pare rau, dar nu o cred pentru ca ieri m-a pacalit si ca deci nu vreau sa ma ridic din pat ca sa o schimb. Nu a mai zis nimic, a stat cuminte in patut. Am lasat-o asa vreo 10 minute, apoi am luat-o s-o schimb, dar inainte de asta am intrebat-o de 2 ori daca a facut intr-adevar si ca o rog sa nu ma mai pacaleasca ca ieri. A spus ca e sigura ca a facut si intr-adevar facuse.

Sunt destul de dezorientat. Sincer sa fiu, nu ma asteptam sa inceapa sa minta atat de repede si nu sunt sigur ca stim cum sa procedam cu ea ca sa descurajam treaba asta pe viitor, in caz ca va continua sa o faca. Desigur ca ea inventeaza lucruri de multa vreme, inteleg ca nevoia de a fabula la varsta asta e chiar un semn bun, as intelege chiar si daca ar minti ca sa acopere faptul ca a facut ceva rau (nu e cazul, pt ca ea nu face lucruri rele si oricum nu am pedepsi-o pentru asta) dar una e sa spui ca in dormitor e un soricel care s-a ascuns sub pat si alta e sa minti ca sa-l manipulezi pe taica-tu sa faca ceva.

Sunt foarte nerabdator sa aflu si de la alti oameni despre copiii lor si minciunile spuse de ei. Cand incep copiii sa minta? Toti copiii mint? Cat de des e normal sa minta? Cum gestionam treaba asta? etc etc

PS povestea care ii place cel mai mult si pe care mi-o cere cel mai mult sa i-o spun in ultimele luni este “Ursul pacalit de vulpe” – o stie aproape pe de rost si uneori o si punem in scena impreuna, ea e vulpea si se intinde in mijlocul drumului, eu sunt taranul, apoi ursul sau invers. Habar nu am daca are sau nu vreo legatura. In orice caz, ieri cand i-am citit-o din nou i-am atras atentia ca si ursul e foarte suparat in poveste pentru ca a fost pacalit. Bine, in poveste ursul e atat de suparat incat se duce s-o ia la bataie pe vulpe, dar asupra acestui aspect nu am mai insistat.

PPS postul e scris mai demult, de la minciuna propriu-zisa au trecut vreo 2-3 saptamani; sunt bucuros sa raportez ca nu s-a mai repetat situatia!

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

9 Responses to Prima minciuna

  1. Ina says:

    Dap, si eu am patit. The fiu are 2ani si 3 luni, uneori se trezește noaptea, se satura de somn, asa pare, si incepe: vreau desene! Nu, e noapte, dormim, nu merg desene etc., probabil nu i cel mai bine sa i zic astfel. Dupa care: vreau la olita, fac caca!! Deși altfel ma rog de el sa ceara olita.. Dupa ce ne am urnit de cateva ori către olita si desene sperând ca va face, am înțeles ca e doar o strategie. Da, minte uneori.

  2. anonim says:

    Eu am fost foarte bucuroasa cand a spus fiu-meu prima minciuna, la 2 ani si vreo 2-3 luni, desi ne-am aratat si noi scandalizati (de fapt eu a trebuit sa ma ascund in baie sa rad dupa pofta inimii si sa nu remarce copilul). L-a intrebat pe taica-su daca mai are voie un biscuit si el l-a trimis la mine. Eu i-am zis “nu”, i-am explicat si de ce “nu” (taica-su a putut auzi raspunsul meu din bucatarie). Isi ia copilul o mina fericita si se repede la bucatarie unde ii striga voios la taica-su “O zis mama ca am voie numai unul si gata!”. De atunci a mai mintit de vreo 2 ori si am avut senzatia ca o facea pur si simplu ca sa-si testeze asumptiile. I-am povestit parabola cu ciobanul mincinos si cu lupul care ataca turma, ca sa intelegea consecintele minciunii si mai imi cere uneori sa i-o spun.
    A minti necesita cateva abilitati pe care le deprinde copilul undeva intre 2-3 ani, printre care o oarecare intelegere referitoare la cum functioneaza mintea celuilalt, sau cum ii zic psihologii o oarecare “teorie a mintii”. Ea stie deja cam ce informatii ai tu si cum vei rationa in functie de ce spune ea, ceea ce e foarte bine si adaptativ pentru ea. Minciunile acestea sporadice au si rolul de a testa realitatea si asumptiile copilului referitoare la ea, si iata, ea a testat cu succes o relatie pe care a observat-o inainte: de fiecare data cand face caca, tata sare imediat si o schimba.
    Eu nu incurajez minciuna deloc insa nu cred ca ar trebui sa facem foarte mult caz pentru o minciuna izolata. Acest tip de minciuni nu semnaleaza nimic, decat ca toddlerul se dezvolta cognitiv si emotional, deci e intr-un proces de invatare. A nu se intelege ca trebuie sa le ascundem sub pres sau sa fim lipsiti de reactie.
    Minciunile repetate ridica semne de alarma: minte ca sa atraga atentia pe care simte ca nu o primeste altfel? ca sa atraga aprobare si admiratie? minte de frica unei pedepse? Aici apar problemele mari. Si sa ne asteptam ca, statistic vorbind, copiii spun mai multe minciuni intre 4-6/7 ani, odata cu intrarea in colectivitate si pe masura ce se confrunta cu un mediu social mult mai complex decat cel de acasa.

  3. andazblog says:

    Nu știu dacă asta intră la categoria minciună, dar acum îmi aduc aminte doar întâmplarea asta.
    Copiii mei știu că nu au voie să mănânce prea multe dulciuri, că nu sunt sănătoase, că strică dinții, bla, bla, bla.
    Iar într-o zi am găsit după draperie un ambalaj de bomboană. Fiul meu se ascunsese acolo, a mâncat bomboana, dar ambalajul l-a lăsat acolo. M-a amuzat faza, dar la el m-am dus calmă, i-am arătat ambalajul, a recunoscut și nu s-a mai întâmplat… Decât după vreo juma’ de an, din nou. :) Avea vreo 3 ani si jumătate atunci.

  4. Mara nu a mintit deloc mica fiind. Acum, de ceva vreme de cand e capra mare incearca cumva sa o dea pe dupa vishini cand stie ca a facut vreo duda dar in doua secunde zice singura adevarul. :)))) Am insistat mereu pe chestia cu minciuna si noi n-am mintit-o si pacalit-o cu nimic si i-am raspuns intotdeauna cu adevarul la orice intrebare. Si mereu i-am subliniat ca sa minti pe cineva e ceva nasol si ca daca noi nu o mintim nici ea nu trebuie sa ne minta. A inteles din prima diferenta intre “poveste, ne prefacem ca zicem chestii, inventam lucruri” si “mint ca sa ascund adevarul”.

  5. ela says:

    Eu am citit un articol conform caruia abilitatea de a minti la varste fragede e direct proportionala cu inteligenta copilului…adica cu cat minte mai devreme si mai senin, cu atata e mai destept! deci fii fericit, zic! :D

    • sa spuna minciuni la varsta asa mica cu siguranta e un semn bun in ceea ce priveste inteligenta, inteleg asta.
      problema e ca daca continua cu minciunile, va veni un moment in care satisfactia de a avea un copil inteligent va fi umbrita serios de insatisfactia de a avea un copil mincinos :)

      • :)))))))))))) Sa fim seriosi cu “studiile” alea. Un copil minte pentru ca vrea sa obtina ceva, sa atraga atentia. Daca nu are nici o problema, nu-i lipseste nimic, nu vrea sa atraga atentia sau sa manipuleze prin minciuna. Sofia a vrut ca tati sa ii dea atentie atunci si sa se duca la ea. Din motive lesne de inteles, e un copil mic care s-a trezit brusc cu atentia parintilor impartita la doi. Dar eu cred ca o sa treaca si asta ca na…asa e natura umana, se mai si vindeca :)

      • ela says:

        Da, asa zicea articolul respectiv, ca daca faci conexiunile astea la varsta frageda: daca eu spun chestia X (neadevarata), atunci obtin chestia Y, e un indicator important al IQ-ului. Ma rog, e si logic, pana la urma… Si mai zicea articolul ca fetele-s mai precoce in a deslusi tainele minciunii (ha, ha, cine stie ce misogini l-or fi scris).
        Dincolo de gluma, toti copiii experimenteaza cu mici minciunele la o varsta sau alta, nu e cazul sa ne ingrijoram prea mult, sunt convinsa ca nu e un semnal ca se vor transforma in cine stie ce mincinosi patologici. :D

  6. arakelian says:

    Eu nu cred ca e minciuna. Face ce a stiut ea mai bine sa atraga atentia.
    Sunt cazuri mai grave, cand copilul simuleaza boala/ isi induce boala, plange ca un bebelus etc.

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s