Am aproape 3 ani de taticie si inainte sa fiu parinte nu m-as fi gandit ca pot exista atatea puncte de vedere diferite in legatura cu aproape orice aspect legat de cresterea copiilor, puncte de vedere care pot duce la atatea discutii, certuri, scandaluri si altele asemenea intre diferiti parinti.
Nu m-as fi gandit, de exemplu, ca nici macar daca e ok sau nu sa-ti bati copilul poate fi un subiect de discutie. Ce sa mai vorbim de hranit, de alaptare, de purtat, de gradinita, scoala si asa mai departe. Aproape nu exista subiect de parinteala fara potential de scandal si zazanie intre oameni care nu se cunosc, dar interactioneaza pe internet pe subiecte de parinteala.
Principala explicatie pentru aceasta batalie continua care exista intre parinti, este, dupa mine, faptul ca sa fii parinte inseamna sa traiesti tot timpul cu teama ca ceva nu faci bine. Asta nu e usor de acceptat – ca ceva nu faci bine, pentru ca, desigur, vrei ce e mai bun pentru copil si pentru ca exista conceptia asta absurda ca toata lumea ar trebui sa se priceapa la parinteala, ca si cum e de la sine inteles ca daca esti in stare sa faci sex fara prezervativ atunci e clar ca esti in stare si sa cresti un copil (prin “a creste un copil” inteleg si altceva decat a creste un porcusor grasut si dragut)
Si-atunci e normal ca in momentul in care descoperi ca totusi faci ceva prost, prima reactie e de aparare, de a argumenta ca nu, tu totusi faci bine! Atatea vinovatii reprimate decat in ceea ce priveste parinteala pe cuvant ca nu am mai vazut la oameni!
Dar chestia e ca la baza tututor conceptiilor diferite ale diferitilor parinti sta, de neatins, ideea/ argumentul ca toti parintii vor binele copilului si ca tot ce fac fac pentru binele copilului. Problema, ar fi deci, doar cum definim acest “bine”.
Insa eu nu cred ca e chiar asa. Eu nu cred ca tot ce facem facem pentru copil, ci ca doar ne place sa credem asta. Eu cred ca multe lucruri pe care le facem, le facem pentru confortul nostru psihic, nu pentru copil. Sigur, nu e nimic rau in asta, dar cred ca ajuta sa spunem lucrurile asa cum sunt.
Deci: lucruri pe care le facem pentru noi, dar zicem ca sunt pentru copil
1. Cumparatul de lucruri “pentru copil”, inainte de a se naste.
Copilul mic nu da nici macar doi bani pe urmatoarele chestii: culori ale lucrurilor, haine de firma, mobila de firma, carucior de firma, scutece ecologice si altele asemenea. Astea le luam pentru noi, uneori chiar avem nevoie de anumite lucruri ca ne fac noua viata mai usoara, dar de multe ori le luam ori ca sa ne dam mari fata de alti parinti, ori ca sa ne simtim noi bine cu noi ca nu facem economii cand vine vorba de copil. Cand ai un salariu de om normal dar dai 20 de milioane pe un patut de copil, ceva nu e in regula acolo.
2. Ajutatul copilului sa faca lucruri pe care fie e deja perfect capabil sa le faca, fie trebuie sa fie lasat sa incerce sa le faca pana reuseste.
Am mai scris despre asta aici. Aproape de fiecare data cand merg in parc vad copii perfect capabili sa faca diferite lucruri, dar care sunt asistati de parinti la fiecare miscare. Acum o luna am stat cu Sof o ora intreaga in parc si am vazut o fetita care, fara exagerare, nu a stat nici macar o secunda pe picioarele ei, tot timpul a fost tinuta de mana sau in brate de bunica-sa. Ba mai mult, cand Sof a vrut sa treaca in fata ei la tobogan, bunica-sa i-a spus “sa ne dam la o parte, ca trece o fetita mai mare”. M-am uitat la fetita, nu parea cu mult mai mica decat Sof. Pana la urma nu m-am putu abtine si am intrebat-o pe bunica cati ani are fetita si am aflat ca era fix cu 3 luni mai mica decat Sof. Bunicii nu i-am spus chestia asta, am zis ca de ce sa ma bag.
Faptul ca tu, ca parinte, ai tot felul de frici si nesigurante in legatura cu copilul (o sa se impiedice, o sa cada etc) nu are nici o legatura cu copilul sau cu gradul lui obiectiv de dezvoltare psiho-motorie. Daca a cazut si nu e plin de sange sau daca a cazut si nici macar nu plange, te asigur ca cel mai bine e sa-l indemni sa se ridice singur si sa continue ce facea. Asta e o lectie importanta de viata, dupa mine – sa-si dea seama ca atunci cand ai inregistrat un mic esec (cazutul), poti sa se ridici si sa continui de unul singur.
O mentiune speciala aici primesc oamenii care se simt obligati sa “ajute” copii care nu sunt ai lor, cand acestia nu au de fapt nevoie de ajutorul lor. Esti in parc si cade un copil al altcuiva langa tine. De ce sa-l ridici, doar pentru ca tu nu suporti sa vezi copii cazand? Si chiar si daca acel copil s-a lovit si are nevoie de consolare, chiar crezi ca are nevoie de consolarea unui strain? Eu zic ca are nevoie de parintele lui, nu de tine. Sigur, daca si-a spart capul si trebuie dus la spital iar maica-sa nu e pe acolo, trebuie sa-l ajuti. Sau daca poti sa previi sa cada in cap de la 2 metri de pe tobogan, trebuie sa-l ajuti sa nu cada. Altfel, daca deja a cazut, lasa-l pe parintele lui sa se ocupe de el, tu nu poti sa faci nimic cu adevarat folositor pentru copil.
3. Serbatul zilei copiilor (mici)
Asta clar se face pentru parinti. Sa sarbatoresti varsta de 1 an a copilului poate fi simpatic si dragut, insa daca o sarbatoresti cu 20 de invitati, hai sa recunoastem, ai chef de o bauta, nu o faci pentru copil. Iar daca serbezi ziua copilului in fiecare luna, cum mai fac unii, inclusiv cu cumparare de cadouri, na, nu-ti doresc decat sa mentii ritmul asta macar pana devine major.
4. Adusul copiilor de Mos Craciun la serviciu
In fiecare an inainte de Craciun, aud prin birou “Nu facem si noi un mos pentru copii?”. Serios, pentru copii sa facem un Mos? Da, sigur, hai sa punem la un loc 10-20 de copii care nu s-au vazut niciodata sau s-au vazut acum exact 1 an, sa-i chemam pe rand la brad ca sa le facem poze si sa spuna o poezie si apoi sa le dam fiecare cadoul pe care l-am adus de acasa sau aceleasi bomboane inutile date de firma. Bineinteles, asta dupa ce copilul a avut mos la gradi, la serviciul celuilalt parinte, acasa etc
Adusul copiilor la serviciu de craciun se face strict ca sa te mandresti cu odorul fata de colegi si realmente nu mai e nimic e zis aici.
5. Vacantele cu copiii mici
Cand e mai multa chinuiala decat distractie in vacanta sau cand e mai multa chinuiala in vacanta decat ar fi acasa, e clar ca nu pentru copii te-ai dus in vacanta. Te-ai dus in vacanta ca voiai sa pleci undeva si n-ai avut cum sa nu iei si copiii. Copiilor nu le pasa daca se duc in parc sau in Grecia, pentru ei e tot aia.
6. Sufocarea copilului cu jucarii
Cand copilul are atat de multe jucarii incat nu se joaca cu nici una pentru ca nu stie ce sa aleaga si oricum, chiar si daca ar alege, maine ar primi o alta jucarie care i se va parea mai interesanta decat asta de azi (pentru 10 minute), e clar ca tu, ca parinte, incerci sa compensezi pentru faptul ca atunci cand tu erai mic ai tai nu-ti cumparau jucariile pe care le doreai. Sau cine stie, poate incerci sa cumperi bunavointa copilului, ceea ce ar fi mai grav. Iar daca esti un tatic si tocmai i-ai cumparat plodului de 1.5 ani un trenulet teleghidat sau un elicopter care chiar zboara, hai sa recunoastem ca nu pentru copil ai cumparat jucariile astea :-)
7. “Astazi a fost atat de greu cu copiii incat nu am avut timp nici macar sa mananc.”
Mami, stiu ca poate fi groaznic de greu cu copii, dar hai sa fim realisti: nu exista “n-am avut timp sa mananc”. Pur si simplu nu ti-a fost suficient de foame :-) Nici un copil nu moare daca e lasat din brate 10-15 minute cat dureaza sa mananci ceva la repezeala.
8. Alaptatul pana la varste mari ale copilului
Nu stiu exact care e varsta pana la care copilul devine “prea mare” pentru ca sa fie alaptat, as zice vreo 2 sau 3 ani. Dar hai s-o pun asa: mami, daca pustiul trebuie sa lase jocul pe care-l juca pe tableta ca sa vina sa-l alaptezi, hai sa recunoastem ca-l alaptezi nu pentru ca ar avea nevoie, ci pentru ca iti face pur si simplu placere si esti dependenta de chestia asta. E treaba ta sa-ti folosesti sanii exact cum doresti, dar hai sa nu mai spunem ca o faci pentru copil, bine?
9. Pusul pe facebook de poze explicite din timpul alaptarii
Daca tu, ca femeie si mama, zici ca nu se poate milita pentru alaptare decat cu poze explicite cu sfarc, cine sunt eu sa te contrazic?!…
10. “Sa ne intalnim cu copiii sa mai socializeze si ei”
Copiii sub 3 ani nu socializeaza. Fie sta fiecare si se joaca in legea lui, fie se cearta de la jucarii sau se bat, plang, urla samd. De socializat socializati voi, parintii.
11. Pusul de poze cu copiii pe facebook
Persoana care e cea mai interesata de pozele cu copilul pe care le-ai pus pe Facebook esti chiar tu – nu prietenii de FB si cu siguranta nu copilul. Ok, ai facut un pui si vrei sa te mandresti cu asta. In regula, we get it, relax, ni se intampla tuturor.
12. “Haide mami, spune o poezie la musafiri”
Slava Domnului, chestia asta sinistra cu “spune mami o poezie la musafiri” pare a fi caracteristica generatiilor mai vechi, acum nu prea am mai vazut-o (dar hei, eu nu am viata sociala deci nu sunt cel mai in masura sa se pronunte). He/she’s not a fucking monkey, you know… Daca vrei sa te lauzi cat de destept e copilul tau, atunci pune-l sa rezolve o integrala in fata mea, de-abia atunci voi fi impresionat. Faptul ca repeta mecanic o poezie nu-mi dovedeste decat ca-l tratezi ca pe un animal de circ cu care vrei sa te lauzi.
Or mai fi si altele, dar m-am cam plictisit de scris.
Viață de tată 
haoleo, cu poezia, tocmai ne pregatim de mers in Romania :) sa vezi ce ne incalta astia: hai zi si tu o poezie in limba de la scoala ta. Noroc ca fiica mea stie sa zica NU, dispari :D
“Or mai fi si altele, dar m-am cam plictisit de scris.”
( ‘ai mai, pt cineva care vrea sa devina faimos, nu se cade sa spui ca te-ai plictisit de scris :)) )
la punctul 2 nu comentez prea mult, ca ma simt cu musca pe caciula :) cu primul copil am procedat asa… in scurt timp am realizat ca nu-i ok, si mi-am revizuit atitudinea. (intre noi fie vorba, desi eram manata numai de bune intentii, a fost o greseala care si acum ma apasa… )
la punctul 12… sint si nu sint de acord. nu sint de acord sa pui copilul sa recite cand ai tu chef, si in fatza cui vrei tu sa te umfli in pene, insa sint Pentru invatarea poeziilor, si nu numai. nu stiu, depinde poate si de varsta copilului, insa cred ca e bine sa invete poezii.
ma uit la baiatul meu mai mare, (care acum are 5 ani) se distreaza maxim cand vorbim in rime si ma surprinde usurinta cu care asociaza noi si noi termeni. cand ne jucam de-a rimele, intentionat “stalcesc” rima si imediat imi spune ca “nu face rima” si vine cu solutia. din una in alta ajungem si la antonime si facem concurs care gaseste mai multe exemple.
nu stiu, dar mie imi place joaca asta cu cuvintele, si cred ca ii este utila si lui.
la toate celelalte puncte subscriu. si te felicit pt articol :)
Hai, ca iti raspund pe puncte. :)))
1. i-am luat strictul necesar ca haine si am luat astfel incat sa se potriveasca si daca om avea un baiat la nr 2 (nr 1 o sa fie fata). da, recunosc, am luat si chestii care sa ma faca pe mine sa ma simt bine – gen un scaun 3 in 1 de tinut copilul ziua. In rest, am taiat o groaza de chestii de pe liste date de altii, am luat cel mai ieftin patut de la Ikea etc. Ca ne-am dat seama ca ei chiar no sa-i pese. Aaa, haine de la H&M, fara mofturi de 30 de euro un body. (am vazut in anumite magazine)
3, 4 – total de acord. copilul nici macar nu pricepe ca e ziua lui. :)))
5 – zic ca depinde de copil. Si de parinti. Noi aseptam sa se nasca, sa-i facem pasaportul si prin noiembrie sa dam o fuga la Roma. 3-4 zile cu borcanase nestle nu o sa moara si orice hotel ti le poate incalzi, de exemplu. Nu as pleca 2 saptamani cu ea in toiul verii cand e vipia in toi, ce-i drept.
6 – ohooo, daca toti parintii ar pricepe de cat de putine jucarii fancy din magazine au nevoie copiii! ar da astia faliment. :D
7, 8 – nu ma bag ca de cate ori am incercat sa vb cu mamici pe tema asta mi-am auzit “tu nu ai copil, nu-ti da cu parerea ca nu stii cum e”. Bine, dupa vreun an veneau la mine si imi spuneam ca am avut dreptate…
9, 11 – am fost intrebata de ce nu pun poza de la ecograf pe fb… m-am gandit indelung daca sa dau unfriend, sa raspund, sa ma fac ca nu am auzit… cand am incercat sa le explic unora ca e plin netul de pedofili care abia asteapta sa vada copii dezbracati facand baie, mi-au spus ca am o minte bolnava. nu mai vb de faptul ca peste ani si ani e foarte probabil ca al nostru plod sa fie stanjenit de pozele astea care noua acum ni se par simpatice. noi macar putem sa le ascundem intr-o cutie pe ale noastre…
12 – de aud pe careva ca-mi obliga plodul sa spuna poiezii, il fac (pe adult) sa-mi invete si recite Luceafarul! Promit!
dar gratar cand face copilul 3-4 luni faceti, da? :D Noi venim cu berea :)))
tu crezi ca asteptam 3-4 luni? daca ii asa simpatica cum o suspectez eu, prin mai deja o sa avem o viata aproape normala. :D
Toate ca toate, dar cu punctul 8 nu-s de acord. Probabil exista unele femei asa, dar cu siguranta chestia nu e universal valabila. Eu mi-am propus sa merg pe varianta autointarcarii: la fiica mea, asta s-a intamplat la 1 an si 4 luni, a fost minunat ca s-a terminat asa, win-win. Fiul meu, in schimb, are in prezent 1 an si 8 luni (asadar se apropie vertiginos de intervalul precizat de tine) si pare departe de gandul renuntarii la san. E genul timbru (lipit pe plic, adicatelea moi), cere san in medie de 10 ori in 24 de ore, abia astept sa se termine, dar mi se pare egoist sa-l intarc doar pentru confortul meu. Ma consolez cu speranta ca, pana la urma, o sa se sature…
Si sunt convinsa ca nu sunt singura in situatia asta.
ei, nu e ca si cum sunt eu specialist ca sa pot preciza un moment anume, ce voiam de fapt sa zic e ca daca as auzi de un copil de peste 3 ani care este alaptat, as ridica din spranceana.
nu cred ca e o idee buna sa asteptam de la copil sa se auto-intarce daca nu a facut-o pana pe la 2-3 ani, pentru ca nu vad ce motive ar avea sa o faca dupa aceasta varsta.
sa sugi de la mama e o chestie foarte misto, hei, chiar si mie la varsta mea mi-ar placea sa mai sug… ok nu de la mama dar de la altcineva da, asa ca eu cred ca daca copilul nu a renuntat pana la 2-3 ani, sunt slabe sanse sa mai renunte dupa aia din proprie initiativa.
si desigur ca, in calitate de mama, esti tentata sa nu il opresti de la ceva ce-i place, dar exact aici e problema: trebuie sa accepti in capul tau de mama ca ce-i prea mult e prea mult…
De ce sau ce inseamna prea mult? Sunt de acord ca ar fi neobisnuit.
Daca nu-i dauneaza in vreun fel, ba, mai mult, ii face bine (ii aduce confort psihic, il calmeaza, ii alina durerile, il linisteste, il adoarme si tot asa), iar eu sunt cu el acasa, de ce sa-i refuz?
nu am un argument stiintific.
pentru ca e ciudat. pentru ca aplicand acelasi rationament, nu ai nici un motiv sa opresti alaptarea nici la 20 de ani ai copilului, daca ai lapte, ca si la 20 de ani e posibil sa ii aduca confort psihic alaptarea, dar intrebarea e daca ne dorim un copil care, avand o anumita varsta, vine la mama sa suga niste tzatza atunci cand are un disconfort psihic.
de ce nu ii stergem de exemplu la fund mai tarziu de momentul in care sunt in stare sa faca asta singuri? de ce nu le facem baie pana la 20 de ani? de ce nu ii hranim noi cu lingurita pana la 15 ani? de ce nu ii tinem de mana cand merg si la 10 ani? de ce nu ii lasam sa suga suzeta macar pana merg la scoala?
pentru ca se pot descurca si singuri, nu, iar noi vrem sa crestem niste oameni autonomi si care pot face face diferitelor situatii neplacute care pot aparea in viata lor.
cred ca in cazul asta functioneaza intrebarea: e necesar? se poate sau nu se poate descurca copilul si fara?
oricum, apreciez ca nu sustii ca e necesar pt sanatatea copilului sa fie alaptat pana la varste mari… despre confortul pe care i-l aduce, da, se poate discuta.
Raspunsul la aproape tot sirul de intrebari-exemple ale tale este continut in prima intrebare: pentru ca, de la un moment dat, ei pot face toate lucrurile astea singuri. Dar nu se pot alapta singuri, nu-i asa?
Nu vreau sa ma intelegi gresit, nu-mi doresc sa alaptez pana la 5-10-15-20 de ani, clar! Dar sa-i tin de mână din cand in cand mi-ar plăcea (maxim pana incep sa-si tina de mana jumatatile).
Sper, intr-adevar, sa gaseasca destul de curand un alt mod (intern) de alinare.
Si eu apreciez modul tau de a te “certa” :).
Pai stabiliram ca alaptatul dupa o varsta e doar pt alinare, iar alinarea pot s-o faca si singuri de la un punct incolo sau intr-ul fel specific varstei lor, nu varstei sugarilor.
cunosti vreun copikl care nu s-a intarcat pana la 10-15 ani? :D
pana la 9 stiu eu. Nasol rau, cu urmari, insa am impresia ca acolo de fapt mama avut vina principala, nu ca ar fi vrut neaparat copilul sa suga pana la 9 (!!!!) ani. Acum sun problme psihologice destul de uratele, care au nevoie de terapie si munca multa.
Asa ca eu una nu snt de acord cu alaptatul pan la autointarcare daca opilul trece de 2,5 – 3 ani.
Cred ca ai dreptate la toate punctele. Si o completare: cred ca alaptatul copiilor pana la 2 – 3 ani si asteptatul ca acesti copii sa se intarce singuri, este o aberatie, mi se pare gretos. Indica probleme la “mansarda”, scuze! Ce anticorpi sa mai ia la 2 ani? Sau la 3? Serios!
Si eu am asteptat sa se intarce singur. Dupa o perioada de diversificare cererea a scazut, oferta a scazut, si sfarsitul a venit natural. Poate de aceea nu s-a imbolnavit de peste 4 ani?
Hmm, oare Ioana ce zice de punctul 7, cu mama care nu are timp nici sa manance? Cate articole d-ale ei nu am citit in care zicea ca abia apuca sa manance seara o ciorba dupa o zi cu copiii? Cateodata chiar nu ai cum sa ii lasi jos si sa ai timp de o pauza de wc de 30 de secunde, ce 10 minute pentru o masa la repezeala?! :))
Ce sa zica? Ca vorbesc prostii, bineinteles :-))
Total de acord. Super util articolul.
Eu nu prea sunt de acord la capitolul vacante. Copilul nu da doi bani daca este in parc sau la mare, insa pentru el este benefica vacanta la mare. Si, daca parintele are noroc, poate fi distractiv chiar si pt copil. Corect, o vacanta la mare o poti face oriunde, atat in Maldive, cat si la Navodari, destinatia nu conteaza pentru el, ci pentru tine. Dar pentru mine, ca parinte de gemeni, va fi cu muuult mai stresant in vacanta decat acasa.
da chiar si eu sunt curios in legatura cu beneficiile vacantei la mare.
adica stiu ca pe vremea parintilor nostri se zicea ca e bine, ca si prevenire a rahitismului, cred, din astea.
dar acum dam vitamina D, deci de ce e benefica marea?
oricum noi nu lasam copiii la soare dar chiar si daca soarele ar fi binefacatorul, pai acelasi soare este peste tot, nu zic bine?
o fi vorba de aerosoli? imi vine greu sa cred ca fara saptamana aia de aerosoli nu creste copilul bine.
Nu stiam de prevenirea rahitismului. Nu e vorba de cat de bine creste copilul cu sau fara mare. la fel de bine creste cu paine cu unt, de ce sa ii mai dam si mazare? Sau de ce sa il scoatem in parc, mai bine il lasam pe balcon. Este vorba de aerosoli, de contactul cu apa, cu nisipul, de aerul curat, de diversitate, in general.
A, si inca ceva: nu lasam copiii in soare…deloc?? Eu ii las pana la 11 si dupa 4. Cremuiti si palariosi. Dar ii las.
Pot sa intreb de ce ii lasi la soare? Adica inteleg ca stau cu pielea la soare. Pe ai nostri ii tinem pe plaja, dar imbracati sa nu stea cu pielea.
Deci de ce ii lasi cu pielea la soare?
Hai sa stabilim ce inseamna “imbracati” pe 37 de grade, la mare? Poate cel mult un maieu. De ce sa nu ii las la soare, dimineata si dupa masa? Sau mai bine ii tin in casa si le pompez vitamina D? De ce sa le mai dau legume si fructe, le dau vitaminele HGSFDDH. Sau?
“imbracati” inseamna cu cele mai subtiri haine care sa le protejeze pielea de soare.
nu imbracati in sensul ca sa nu le fie frig, ci doar ca protectie impotriva soarelui.
eu nu vad nici un motiv pentru care un om s-ar expune la soare, darmite un copil.
sa zicem ca adultii vor sa se bronzeze, chiar daca eu nu inteleg de ce, dar un copil de ce sa stea cu pielea expusa la soare?
nu inseamna ca trebuie sa ii tii in casa, eu intreb doar de ce sa stea cu pielea expusa la soare.
de ce sa nu ii lasi? pentru ca soarele nu e bun pentru piele si pentru ca pot face insolatie mai usor decat un adult.
dar intrebarea cred ca e “de ce sa ii lasi”, nu “de ce sa nu ii lasi”, ca in general la copii ar trebui sa ne intrebam care sunt beneficiile unei actiuni, nu sa facem ceva doar pentru ca nu am gasit dezavantaje. zic eu.
deci clar noi suntem ciudati. Copilul nu are creme. Nu are suplimente de vitamina D. Are palarii si bluze cu maneca lunga de bumbac – lejer (ca si ala de il poarta arabii prin tarile lor calde).
Ne trezim dimineatza si in vacanta, ora 7 30 e o ora maxim- la mare cand suntem iesim imediat pe plaja – pot aduce si fructele de la micul dejun cu mine. La 10 30 – 11 suntem frante asa ca ne carabanim :)
Soarele e foarte bun, dar moderat. exista si activitati la umbra in timpul orelor maxime si apoi iar la mare la balaceala. Daca e sa aleg intre cat de nasol e soarele si cremele, pt noi mai nasoale sunt cremele.
Eu nu cred ca ii poti proteja in totalitate. Ca e in parc, ca e in masina, soarele ii va prinde oricum. Eu acum sunt in dubii daca in parc ar trebui sa le dau cu crema sau nu. Iar insolatia nu se face decat daca ii lasi cu capul descoperit. Evident, avem opinii diferite. Mi se pare normal. In orice caz, daca ne vom afla pe aceeasi plaja, ne vom recunoaste: noi vom fi cei cu copiii dezbracati si voi veti fi cu cei imbracati.
sunt sigur ca nu ii poti proteja in totalitate, dar tot nu inteleg de ce ar trebui sa-i lasi in pielea goala, adica sa nu ii protejezi deloc :)