Mic ghid pentru intelegerea tolerantei

Problema cu toleranta este complexa. Ca pentru orice problema complexa, si pentru ea exista o solutie simpla (si probabil gresita :)) pe care o puteti gasi la finalul acestui post, daca veti avea rabdare sa-l cititi, ca e lung.

Ma gandesc de ceva timp la conceptul de toleranta, adica la ce inseamna el mai precis si am cautat sa ma lamuresc intai pe mine insumi ce inteleg eu prin acest concept, mai ales ca am observat ca acest cuvant/concept este inteles in mod diferit de oameni. Si tocmai cand mi-am facut o idee despre ce cred eu si voiam sa postez aici, am dat peste o conferinta de-ale lui Andrei Plesu din 2005 exact pe aceasta tema. Pentru ca textul mi s-a parut foarte bun, m-am gandit sa pun mai intai niste idei de acolo, iar apoi la final sa ma dau si eu destept.

Textul integral al conferintei este aici, se numeste “Toleranta si Intolerabilul – Criza unui concept”. Iata niste idei care mie mi-au atras atentia (numerotarile si sublinierile imi apartin):

1. Asistăm, de fapt, la o substanţială modificare de sens a conceptului de „toleranţă”. El nu mai desemnează acceptarea lui „altfel”, a opiniei diferite, ci, pur şi simplu, ignorarea (amabilă) a opiniei diferite, suspendarea diferenţei ca diferenţă. Rezultă că: 1. N-am nevoie să te înţeleg ca să te accept şi 2. N- am nevoie să discut cu tine pentru a-ţi da dreptate. Altfel spus, sunt de acord cu ceea ce nu pricep şi sunt, din principiu, de acord cu ceea ce nu sunt de acord. Dumneata ai dreptul la părerea dumitale. O respect. Eu am dreptul la părerea mea şi mă aştept ca ea să-mi fie respectată. Dialectica e inutilă. Toleranţa reciprocă sfârşeşte într-o universală tăcere, surâzătoare, pacifică, o tăcere pentru care dialogul e un bruiaj indezirabil. In aceste condiţii, toleranţa are efecte mai mult decât discutabile: ea amputează apetitul cunoaşterii, al înţelegerii reale a alterităţii şi dinamitează necesitatea dezbaterii. La ce bun să mai negociem, dacă rezultatul e, oricum, consimţirea mutuală la dreptatea celuilalt?

2. Toleranţa este un epifenomen al vieţii comunitare. E nevoie de cel puţin două personaje diferite pentru ca problema toleranţei să se poată pune în termeni concreţi.

3. Toleranţa nu intră în discuţie decât dacă una din poziţiile care se confruntă dispune de atributul puterii. Altfel spus, nu poate fi tolerant decât cineva care dispune de mijloacele de a fi intolerant.

4. Toleranţa e soluţia socialmente convenabilă a unui dezacord. Decid să nu mă comport discriminatoriu cu o stare de lucruri pe care am argumente să o dezaprob. Acordul cu celălalt nu se poate numi toleranţă; el nu e decât o formă de consens. Pentru ca folosirea cuvântului „toleranţă” să fie adecvată, trebuie ca evaluarea lucrului tolerat să păstreze o conotaţie negativă. Expresia „sunt tolerant cu femeile frumoase” e absurdă, dacă nu e rostită de un misogin, pentru care femeile frumoase sunt o categorie reprobabilă.

5. Toleranţa este înclinaţia, sau decizia, de a accepta lucruri pe care anumite criterii le-ar defini ca inacceptabile. E cădere la învoială cu ceva care te contrariază.

6. Nu se poate contesta faptul că exerciţiul neglijent al toleranţei, supralicitarea ei demagogică implică riscul unor evoluţii anarhice. Karl Popper, în cartea sa despre Societatea deschisă, observa, pe bună dreptate, că „toleranţa nelimitată duce la dispariţia toleranţei”. Trebuie să ne conservăm, cu alte cuvinte, „dreptul de a nu tolera pe cel intolerant” („the right not to tolerate the intolerant”)

7. Ateul care se declară „tolerant” în materie religioasă e un impostor: în realitate, sfera religiosului îi este indiferentă, astfel încât „toleranţa” nu-l costă nimic.

8. La începutul anilor ’80, a început să se invoce tot mai des „paradoxul toleranţei”, născut, pe de o parte, din întrebarea: „Cum trebuie să reacţioneze spiritul de toleranţă faţă de intoleranţă?” şi, pe de altă parte, din dificultatea de a susţine, cu argumente riguroase, că e bine să tolerezi ceea ce nu e bine. Până unde merge, aşadar, obligaţia firii tolerante de a se comporta permisiv cu insul intolerant şi cu intolerabilul şi cum se poate întemeia raţional acceptabilitatea inacceptabilului?

9. Toată această confuzie e rezultatul modului în care definim „diferenţa” şi al felului cum înţelegem să ne raportăm la ea. Am stabilit că nu există toleranţă decât acolo unde există diferenţă. Chestiunea e însă mai delicată decât pare la prima vedere, căci, pe de o parte, diferenţa vrea să fie consfinţită ca diferenţă, dar, pe de altă parte, ea aspiră la o condiţie de generalitate, de natură să o integreze „în rândul lumii”, laolaltă cu toate celelalte „diferenţe”. Cel „tolerat” ca fiind altfel nu vrea să simtă mereu că e altfel, că e exponentul unei categorii particulare şi, eventual, neobişnuite („peculiar’); nu-l face plăcere, deci, să fie tratat altfel decât ceilalţi (chiar dacă e un „altfel” pozitiv, un surplus de bunăvoinţă).

Discursul lui are doi timpi, oarecum contradictorii: A. Respectaţi-mă aşa cum sunt, oricât de diferit aş fi de voi. Lăsaţi-mă să fiu diferit! Şi B. De fapt, sunt la fel cu voi şi nu vreau un statut de excepţie tolerată. Diferenţa care ne desparte e secundară faţă de umanitatea care ne uneşte. Nu mă obligaţi să iau mereu notă de împrejurarea că sunt altfel!

Aşadar: A. Asumaţi diferenţa! Şi B. Comportaţi-vă ca şi când diferenţa n-ar exista! E nevoie de multă graţie socială, de mare fineţe psihologică şi, aş spune, de mare subtilitate metafizică, pentru a uni cele două exigenţe (A şi B) într-o atitudine comportamentală unică şi coerentă. Pui accentul pe diferenţă – eşti suspect de un latent spirit de discriminare. Pui accentul pe echivalenţă – eşti suspect că minimalizezi diferenţa. Eşti prins, orice ai face, într-un cerc vicios, care tinde să nemulţumească pe toată lumea. Te vezi constrâns la precauţii care pot deveni tot atâtea gafe. E, ca să luăm un exemplu, una dintre capcanele curente ale „sexismului”, aşa cum l-am experimentat la unele universităţi din Statele Unite: dacă, intrând într-o clădire, dai întâietate, la uşă, unei femei, eşti amendat ca „macho”; dacă n-o faci, eşti prost crescut.

Le zice bine domnu’ Plesu, nu?

Mai intai, 2 observatii:

a) Propozitia “N-am nevoie să te înţeleg ca să te accept.” din primul paragraf citat este practic o definitie a iubirii, nu? Cel putin la mine in familie problema se pune uneori si asa, atunci cand unul din noi face niste chestii pe care celalalt pur si simplu nu le poate intelege, celalalt decide totusi sa le accepte fix pentru ca asta se cheama iubire: sa nu incerci sa-l schimbi pe celalalt, ci sa-l iei si sa-l iubesti asa cum e.

Dar iubirea fata de ceilalti e cheia de bolta a unei religii cunoscute, stiti voi care, de unde mie imi rezulta ca persoanele credincioase/religioase ar trebui sa fie si cele mai tolerante, ca asa scrie la carte. Ma mir ca nu prea se intampla asta.

b) In legatura cu punctul 7 – ateul care e un impostor cand se declara tolerant in materie religioasa, pe motiv ca sfera religiosului ii este indiferenta – asta e un sofism. Sfera religiosului ii este indiferenta ateului, dar ateul nu ii este indiferent sferei religiosului, adica celor care sunt religiosi! Si aici nu ma refer la faptul ca este in fisa postului unui om religios sa il converteasca, sa il aduca la calea dreapta, sa-l mantuie etc pe unul ne-religios, nu, ma refer la chestii concrete, gen obligativitatea, de jure sau de facto, a orei de religie sau la construirea Magaoaei Neamului cu bani din impozitele platite de mine sau condamnarea din motive de religie a unor comportamente pe care le vezi la altii sau la faptul ca imi bate popa la usa ca sa dea cu apita prin casa si asa mai departe.

Aplicand aceeasi idee la homosexualitate, am putea spune si ca heterosexualul care se declara tolerant sau isi pune problema tolerantei in legatura cu homosexualitatea este un impostor, pentru ca sfera homosexualitatii ii este indiferenta, adica nu are treaba cu ea, ii este ceva strain. Dar asta ar insemna ca tema homosexualitatii ar trebui sa fie un NON-subiect pentru heterosexual, nu? Ma intreb daca cei care au ceva de spus impotriva homosexualitatii ar avea ceva de comentat la eticheta de impostor pusa de dl. Plesu….

Sigur, eu mi-am dat seama doar recent ca dl. Plesu are o agenda mai mult sau mai putin ascunsa in favoarea religiei crestine si, cine stie, poate chiar si in favoarea BOR, dar asta nu ma impiedica sa iau ce mi se pare ca e bun si folositor din discursul dumnealui, de asta am inceput cu aceste citate

Bun, si-acum sa zic ce cred eu despre toleranta.

1. Pentru mine, toleranta se aplica in legatura cu comportamentele oamenilor, atat timp cat aceste comportamente nu aduc atingere directa libertatii nimanui. 

2. Toleranta insa, dupa mine, nu se aplica opiniilor sau ideilor vehiculate de oameni in spatiul public. Chestia cu “spatiul public” e importanta, explic mai jos de ce.

Mai detaliat:

1. Nu am nimic impotriva ca tu sa te comporti conform opiniilor si credintelor tale, atat timp cat asta nu ma afecteaza pe mine sau pe altii cu nimic. Vrei sa-ti faci cruce pe strada cand treci pe langa o biserica? Fa-ti cruce, nu te voi impiedica. Vrei sa stai la coada sa pupi ramasite de cadavre pentru ca tu crezi ca sunt sfinte si daca le pupi o sa ai bani mai multi sau o sa fii sanatos? Stai la coada, eu nu o sa te opresc. Vrei sa faci sex cu o persoana de acelasi sex? Go ahead. Si asa mai departe.

Sigur, intr-o prima etapa nu incerc sa inteleg diferenta, ci doar s-o accept, asa cum zice dl. Plesu. Motivul deriva dintr-un principiu la care ader, si care se numeste dreptul la auto-determinare al fiecarei fiinte umane. E un drept care deriva din dreptul natural.

2. Aici urmeaza partea de incercare de intelegere a pozitiei celuilalt. Pentru a fi intelese, opiniile trebuie chestionate, trebuie supuse dezbaterii, altfel vorbim de dogme care trebuie inghitite pe nemestecate. De aceea am zis ca nu sunt tolerant cu opiniile altora. Daca ele sunt diferite de ale mele, am 2 posibilitati: sa le chestionez pe ale celuilalt si el pe ale mele (adica sa nu le tolerez asa cum sunt livrate), sau sa le ignor in mod amabil, ceea ce nu e de dorit, pentru ca in felul asta se suspenda dialogul, cu efectele nedorite pe care le descrie dl Plesu.

Am observat ca multa lume considera ca atunci cand spui ceva contrar opiniilor cuiva, se cheama ca nu esti tolerant. Afirmatia asta este adevarata si falsa in acelasi timp, adica se bazeaza pe o confuzie. Daca tu crezi ceva si te comporti intr-un fel derivat din acele credinte, comportamentul tau va fi tolerat. Insa opiniile pe care le spui nu e neaparat sa fie tolerate. Multa lume confunda dreptul de a spune ceva cu dreptul de a fi aprobat de ceilalti. Dreptul de a spune ceva este de necontestat, dar dreptul de a fi aprobat pur si simplu NU EXISTA.

Nu pot fi de acord din principiu cu lucrurile cu care nu sunt de acord, asta deoarece eu cred in rationalitate si cred in stradania de a cauta adevarul. Nu stiu daca exista adevaruri absolute, dar adevaruri valabile local sigur exista si cred ca merita cautate.

Deci nu pot sa nu reactionez la “bazaconiile” in care crede altul atunci cand sunt diferite de “bazaconiile” in care cred eu. Nu! O sa ne luptam cu cuvinte, o sa incercam sa ne convingem unul pe altul, cu speranta ca adevarul va iesi pana la urma la iveala. Uneori aceasta lupta poate fi foarte dura, dar asta e, merita.

Acum, precizarea de “spatiu public”. Daca ma intalnesc in privat cu cineva care, sa zicem, e credincios si-mi spune ca homosexualii pacatuiesc grav in fata Domnului, desigur ca o sa ma gandesc daca e potrivit din punct de vedere social sa avem o discutie din asta asa, mai neplacuta. Ca poate ne-am intalnit sa ne simtim bine, eu stiu, am iesit cu copiii in parc, si nu are rost sa ne contram. Daca insa aceeasi persoana va spune acele lucruri in spatiul public (internetul de exemplu ESTE spatiu public), ma voi bate cu ele. Desigur, unii vor considera ca ma lupt cu ei ca persoane, nu cu ideile lor, dar asta e, nu am cum sa explic tututor ca pot fi impotriva a ceea ce spui fara sa fiu impotriva ta.

Cam asta e. Sunt curios ce parere au cititorii.

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Opinii despre treburi. Bookmark the permalink.

7 Responses to Mic ghid pentru intelegerea tolerantei

  1. Ana says:

    A, parerea mea este ca esti cam filozofic. Glumesc! :)
    Subiectul este interesant, dar cam complicat, ii las pe altii sa dezbata.

  2. Ioana says:

    Dupa cum inteleg eu toleranta, inseamna uneori bun simt, alteori indiferenta, alteori lasitate. Si am observat ca este mai in trend sa fii tolerant decat intolerant, sa ai acea “politically correctness” decat curajul de a spune lucrurilor pe nume. Si da, poate ca trendul asta este cercul care se inchide in acceptarea intolerantului in grup. Cel mai corect, din punctul meu de vedere, este sa incerci diplomatia chiar daca, uneori, asta te face ipocrit. Dar in felul acesta, poti ajunge sa fii lasat in pace.

  3. Eu cred ca nimeni nu e de fapt tolerant cu nimeni. Decat cu cei cu care e perfect de acord. Suna stupid dar de fapt asa e, nimeni nu accepta parerea opusa, nimeni n-o inghite. Si din pacate da, religia e un factor oribil in multe din impartelile societatii de azi. Tocmai ce am stat la masa cu un tanar de 27 de ani care incerca sa-mi explice ca “avortul e un pacat”… Eu sunt prea batrana ca sa incerc sa-i explic ca “doamne-doamne nu exista iar femeia are dreptul sa aleaga”. Deci am zambit politicos, m-am uitat in ochii sotului meu care zambea la fel de politicos si pentru noi doi in momentul ala lucrurile au fost clare. Toleranta vine sau pleaca odata cu varsta. Unii se mai desteapta si invata sa taca din gura, altii din contra, devin mai virulenti in a afirma tampenii. Noi ne distram, oricum! :)

    • Hehe, cam asa e, pentru ca dialog real intre oameni care se afla pe pozitii fundamental diferite nu exista decat ca exceptie, de asta ma si enerveaza marota cu comunicarea pe care o vehiculeaza toti corporatistii de Pipera.
      Ce putem spera e la o “toleranta” din asta de fatada, adica macar sa nu ne mai simtim obligati sa-i instruim pe toti despre cum credem noi ca e bine si sa ne abtinem sa practicam hatespeech in mod deschis – la noi in tara, chiar si asta ar fi un mare pas inainte.
      Pe de alta parte, opiniile pe care le are cineva s-au format cumva, deci nu e imposibil sa credem ca ele pot fi si schimbate, urmand acelasi proces prin care s-au format… problema e ca acel proces nu cred ca a fost dialogul…

  4. Carmen says:

    Daca as avea ceva mai mult timp, as da o parere mai personala, dar asa, rapid, nu pot sa mentionez decat ca discutam despre toleranta definita in dex (online, ca nu am unul cu mine) ca ingaduinta (care e definita ca “ingaduinta”, care la randul sau inseamna “voie” sau “permisiune”, iar tolerant = care iarta usor, bun etc, mie mi se pare ca a fi bun are puternice conotatii religioase, in societatea romaneasca cel putin) sau despre cea definita in dictionare engleze cum ar fi:
    noun
    1.
    a fair, objective, and permissive attitude toward those whose opinions, beliefs, practices, racial or ethnic origins, etc., differ from one’s own; freedom from bigotry.

    Mie mi se pare ca Plesu se refera la varianta romaneasca – ai facut ceva gresit (fata de mine, prin faptul ca ai o parere sau un comprtament diferit de a/al meu), dar eu stiu mai bine, sunt bun si te iert, deci sunt tolerant, conform cu dogme crestine. Autorul acestui post se refera la cea de a doua definite a cuvantului, care include cuvinte precum corectitudine si obiectivitate.

    Eu cred ca iertarea e buna cateodata, dar nu ar trebui sa ne bazam prea mult pe toleranta religioasa din ce in ce mai scazuta (in lume, in ziua de azi), ci mai degraba pe corectitudine si obiectivitate, asa cum sunt universal definite (nu doresc sa incepem acum o dezbatere despre ce inseamna obiectiv si corect, ca scade productivitatea la work prea mult).

    • si eu cred cam la fel.
      dar de asta-i si atat de mare problema cu toleranta: deoarece notiunile de “corect” si “obiectiv” (adica practic, notiunea de “bine”) se definesc prin raportare la un sistem de valori, iar uneori sistemele de valori ale diferitilor oameni sunt ireconciliabile, deci intram intr-un cerc vicios, pentru ca nu pot convinge pe cineva ca ceva nu e “bine” daca acel cineva nu impartaseste definitia mea de “bine”, pentru ca el adera la alte principii.
      multa lume crede ca face “bine”…

      deci pana la urma se poate argumenta ca intelegerea tolerantei ca “ingaduinta” are o valoare mai mare de intrebuintare decat cealalta, bazata pe stabilirea adevarului in ceea ce priveste definitia “binelui”.

      dar chiar si ea e criticabila, pentru ca atunci cand “tolerezi” pe cineva in sensul de “esti ingaduitor, iertator”, undeva in subtext exista o anumita aroganta din partea celui care tolereaza, exista o superioritate morala, adica “te tolerez ca ejti nebun la cap si nu-mi bat eu acum capul cu tine sa-ti arat de ce gresesti”.

      oricum ai da-o, tot nu e bine, asta zice si musiu Plesu. :))

      “Există forme ale toleranţei care, în ciuda ambalajului prezentabil, conţin un sâmbure otrăvit. E, de exemplu, cazul toleranţei născute din orgoliu. Din perspectiva plonjantă a unei prea bune păreri despre sine, toleranţa este o formă de condescendenţă, de marginalizare arogantă a obiectului tolerat. Sunt plasat atât de sus, încât nu mă cobor până la a lua în seamă diferenţa. Refuz, ca pe o înjosire, confruntarea cu ceea ce mă contrazice sau mă indispune. Intoleranţa e sub demnitatea mea. în anumite circumstanţe, aroganţa alege să se comporte tolerant dintr-un soi de abilitate strategică: tolerez pentru a dezamorsa, absorb ceea ce mi se opune, integrând rezistenţa la sistem, în chiar imaginea prepotentă a sistemului.”

  5. andasova says:

    Eu iti dau dreptate desi imi dau seama ca si eu inca incerc sa ma educ si sa nu confund opinia cuiva cu persoana insasi. Dreptul de a avea o opinie e egal cu dreptul meu sau al celuilalt de a avea o opinie contrara, dar intotdeauna argumentata Poate nu exista un adevar absolut pe care noi il putem cunoaste, dar realizez ca “adevarul local” e suma a ceea ce am fost invatatati, preconceptii si a ceea ce naturalmente uman o simtim. Si ultima primeaza chiar daca nu imi place uneori. Si e datoria mea si a celor din jurul meu sa inteleaga efectul propriilor reactii si pareri. Sunt toleranta de cele mai multe ori, dar realizez ca am si arii in care nu fac compromis. Spre norocul meu, aceste arii sunt destul de “sanatoase”. Libertatea mea sa opreste acolo unde incepe libertatea argumentata a celuilalt. Pot intelege si accepta aproape orice, dar ce descopar este ca nu pot accepta si voi fi intoleranta vis-a-vis de lipsa dorintei de autocunoastere si realizare a faptului ca ceea ce esti este suma unor influente si opinii educate. Si lipsa dorintei de a evolua si a intelege si accepta mai mult decat ai fost educat sa accepti (din diverse aspecte situationale psihologice si sociale), pentru asta nu am toleranta. Parintii mei sunt destul de intoleranti pe simplu motiv ca nu li se pare normal. Si daca eu am putut trece peste aceste opinii inoculate, eu care nu sunt nici cea mai desteapta, nici cea mai realizata, dar am reusit sa accept diversitatea tuturor cu limita la rautate gratuita, la judecarea celor din jur doar pentru ca eu am fost invatata altfel, atunci poate oricine. Nu o faci sau nu vrei sa o faci pe motiv ca ti-e mai usor sa iti gasesti scuze intr-un comportament intolerant? Atunci aia este limita mea si lucrul la care voi fi intotdeauna intoleranta. Pentru ca reprezinta o limitare acceptata cu rol de scuza pentru tarele proprii si lipsa dorintei de a fi mai bun. Si pentru asta nu exista scuze. Indiferent de ce mi-ai zice. Desi accept opinii contra argumentate. Poate ma insel..

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s