In cautarea unui final diferit

Sunt deja vreo 2 ani de cand ii citesc povesti Sofiei in fiecare seara, inainte de culcare. Am mai scris despre povesti, mai precis despre cat de ciudate sau sordide sunt unele intamplari care se gasesc in ele.

Planuiam sa scriu un post in care sa exemplific pe larg cum este portretizata femeia in povesti, dar nu mai am tragere de inima, asa ca spun pe scurt ca atunci cand nu este demonizata, femeia este prezentata in general ca o fiinta frumoasa, neaparat frumoasa, dar pasiva, lipsita de vointa proprie sau de capacitate de actiune si al carei singur scop in viata este sa se marite, adica mai precis sa fie maritata de taica-su, imparatul. Partea si mai ciudata este ca acest maritis se intampla la varste extrem de fragede. Alba ca Zapada sau Frumoasa adormita sunt doar 2 exemple de fete de 14 si respectiv 15 ani care se marita. Faptul ca ele mor sau dorm o perioada buna de timp inainte sa se marite nu mi se pare ca inseamna ca sunt mature atunci cand se marita – poate fizic or fi (Frumoasa adormita are 115 ani de existenta cand se trezeste ca sa se marite) – ci mi se pare ca accentueaza portretul asta de fiinta lipsita de autonomie, de vointa proprie. Practic e vorba despre niste copile proaste (Alba ca Zapada clar nu e o tipa foarte ascutita la minte, avand in vedere ca cade de 3 ori in capcana reginei) care nu fac decat sa doarma si apoi sa se trezeasca intru maritis.

Cumplit exemplu pentru o copila de 3 ani, nu credeti? Modelele ei, printesele adica, sunt niste papusele proaste care nu stiu decat sa se gateasca si sa astepte sa le ia unul cu calul si sa faca nunta. In fiecare poveste se specifica ca fata era indragita de toata lumea in primul rand pentru ca era frumoasa, draguta, placuta asa.

Cam asta le invata povestile astea (sinistre din acest punct de vedere) pe copilele noastre.

Dar in ultima vreme a inceput sa ma deranjeze si altceva la aceste povesti, si anume finalurile invariabile cu “si au trait fericiti pana la adanci batraneti’. Partea buna e ca in cazul asta pot sa fac ceva, adica sa schimb finalul.

Asa ca de vreo cateva luni Sofia a inceput sa auda urmatoarele finaluri:

– “si au trait fericiti o anumita perioada, pana dragostea lor s-a stins si apoi au ramas doar prieteni buni”

– “si au trait fericiti o anumita perioada, pana cand au inceput sa se certe de la nimicuri si intr-un final au divortat”

– “si au trait fericiti foarte putin timp, pentru ca si-au dat seama foarte repede ca de fapt sunt complet diferiti unul de altul si isi doresc lucruri diferite de la viata, asa ca s-au despartit de comun acord”

Ma gandesc sa mai bag urmatoarele finaluri (inca nu le-am implementat):

– “si nu au apucat sa traiasca fericiti deloc, pentru ca s-a descoprit foarte repede ca fiul imparatului era afemeiat, asa ca a parasit-o repede”

– “si nu au apucat sa traiasca fericiti deloc, pentru ca fiul imparatului era alcoolic si o batea, dar ea nu a putut sa divorteze fiind complet dependenta financiar de el, asa ca a suferit toata viata”

– “si nu au apucat sa traiasca fericiti deloc, pentru ca pe ea a lovit-o o masina si a murit la scurt timp, iar el a ramas neconsolat”

– “si nu au apucat sa traiasca fericiti deloc, pentru ca ea si-a gasit pe altul pentru ca el era de fapt impotent”

– “si nu au apucat sa traiasca fericiti deloc, pentru ca ea isi dorea sa-l schimbe si ii facea in continuu morala ca sta prea mult la vanatoare cu baietii”

Ce parere aveti de finalurile astea? Sunt viata, nu? De ce sa-i bag in cap copilei de la varste asa de mici ca orice casatorie se termina bine? Cred ca e foarte periculos, sincer sa fiu.

Mi-ar placea sa aud si alte idei de finaluri, multumesc.

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

36 Responses to In cautarea unui final diferit

  1. Adela says:

    Sau, ar putea sa nu aiba niciun final. Nu putem termina povestea fix inainte de “si au trait…”?
    In felul asta, fiecare copil are libertatea de a-si imagina finalul propriu sau de a se opri acolo unde ne-am oprit si noi cu cititul.

  2. Andreea says:

    Mi-a placut postul! Si eu de multi ani, cam 3, schimb finalurile de povesti. Fata mea are 5 ani si-i citesc si eu in fiecare seara povesti, la alegerea ei. Si tot ca si tine, schimb finalurile in functie de ce-mi trece prin minte pe moment. Frumoasa din padure nu e niciodata trezita cu un sarut, ci printul ii spune doar buna-seara sau buna-ziua si asa, incet, se trezeste si ea; iar la final regele si regina fac o petrecere mare, unde toti danseaza si asculta muzica. Nimic mai mult. Alba ca zapada pleaca impreuna cu piticii sa viziteze castelul printului, unde-i cunoaste si pe parinti:), si raman prieteni. Cenusareasa pleaca si ea impreuna cu printul spre castelul lui, unde, tot asa, e o petrecere mare, cu multa lume, mancare si muzica. Punct.
    Ma enerveaza la culme povestile cu printese, mi se pare toate niste figurine plictisitoare fara nici un rost si gand. Cred ca i-am si zis o data fetei mele ca nu-mi prea plac printesele pt ca sunt plictisitoare, stau acolo unde le pui, nu vorbesc si nu fac nimic. A parut s-accepte:)

  3. let’s call ’em breaking news , not fairy tale .
    citeste-i fetita cu chibrituri , Hans & Gretel , Ursul pacalit de vulpe…fabule si La vulturi :)

  4. Sunt foarte obosita la ora asta dar iti spun atat: nu i-am citit mizerii d-astea. Nu mi s-au parut importante. Am vorbit cu ea, am stat cu ea si i-am povestit cum ne-am cunoscut io si taxu. In rest si-a imaginat ea chestii. Profund feministe presupun, pentru ca e femeie si am lasat-o sa fie femeie de cand a deschis gura prima data. Nu i-am recitat niste chestii stupide scrise de unii. Si gata. Copila s-a dezvoltat perfect fara scriiturile astea absurde :)

  5. klau says:

    Mie mi-au plăcut poveștile oricât de odioase erau. Stiam ca sunt simple născociri si nu mi se părea anormal ca personajele au puteri. Poti să-i citesti povesti de Octav Pancu Iasi ca sunt mai pământene. Uite aici o poveste http://www.anidescoala.ro/divertisment/povesti/alti-autori-romani/iedul-cu-trei-capre-de-octav-pancu-iasi/

  6. Maria says:

    Eu una nu am ramas traumatizata de absolut nicio poveste pe care am citit-o cand eram mica. Am citit cam tot ce exista pe piata la vremea respectiva, mi-a placut si imi place sa citesc. Desi am ceva ani, inca citesc povesti sau povestiri pentru copii/adolescenti cu aceeasi placere cu care le citeam la varsta potrivita. Am fost si sunt constienta ca sunt DOAR povesti si atat. Sunt uimita ca din ce in ce mai multi oameni aleg sa modifice povestile citite piticilor doar pentru a nu-i traumatiza ca printul taie capete la balaur si ca lupul este spintecat pentru a scoate iezii… Serios? Voi ati ramas traumatizati dupa aceste povesti? Voi credeati ca exista casute de turta dulce in padure? Inca va ganditi la ele? Sau vreti doar sa fiti la moda? Nu cred ca exista cineva traumatizat ca a fost mintit ca exista Mos Craciun sau ca toate povestile se termina cu o casatorie pe viata. Chiar credeti ca, copilul e asa prost incat sa creada ca lupul vorbeste? Si ca daca te mananca lupul, continui sa traiesti pana te scoate cineva din burta lui? Sau ca exista balauri cu 7 capete? E copil nu tampit

    • da, eu am ramas traumatizat de o poveste de petre ispirescu.
      dar nu de traume e vorba neaparat si nu violenta deranjeaza neaparat, ci nocive mi se par mai ales cliseele astea referitoare la printese si femei care nu fac decat sa doarma si sa se casatoreasca. Povestile au fost scrise/ culese intr-o vreme in care femeia era in mod evident o persoana de mana a doua si asta se vede.

      multa lume crede in doctrina sufletului pereche, multe fetite viseaza la ziua nuntii ca la ziua mantuirii iar 90% din rochiile de mireasa sunt rochii de printesa – nu cred ca asta e intamplator, cred ca si povestile au rolul lor aici.

      Lucrurile astea nu mi se par ok, creeaza asteptari nerealiste in legatura cu relatiile si duc la nefericire in relatii. Eu de exemplu pot sa spun ca am suferit destul de mult pentru ca aveam si inca am in cap ideea asta tampita a sufletului pereche, idee care te face sa fii foarte intransigent si inflexibil in relatii.

      PS referitor la violenta, poti sa te distrezi citind aici
      https://viatadetata.wordpress.com/2014/08/01/top-10-grozavii-si-dubiosenii-care-apar-in-povesti/

      • Maria says:

        Stiu toate “grozaviile” enumerate de tine si multe altele dar tot nu le-am perceput nici la vremea respectiva ca pe ceva horror. Stiam ca adultii se mai si cearta, stiam ca nu se traieste pana la adanci batraneti impreuna intotdeauna.Si daca nu consideri potrivite povestile copilariei noastre, nu i le pune la dispozitie… Sunt convinsa ca exista si povesti care se termina asa cum vrei tu. De ce sa modifici niste scrieri pentru ca asa consideri tu ca e bine? Citeste-i altceva. Adica fii corect de la inceput la sfarsit, nu pe jumatate. Povestea e buna 3/4 si brusc devine “ne-buna”? Eu nu am crescut nici cu ideea ca fetele sunt lenese, nici ca vine el pe un cal alb, nici ca trebuie sa am o rochie printesa (am avut costum cu pantaloni la nunta). Uneori se exagereaza prea tare in dorinta de a schimba complet modul de educare al copiilor, prea ii protejam de orice… Povestile nu sunt bune, mancarea de la magazin nu e buna, branza si oualele musai bio, medicamentele nu sunt bune, vaccinurile nu sunt bune etc… Sunt de acord ca vremurile s-au schimbat dar nici exagerarea nu e buna.

      • Ady says:

        Da, “sufletul pereche” mi-a mancat si mie multi ani din viata asteptandu-l. Ca sa nu mai zic de dezamagirile care urmau dupa ce il ridicam pe unu la rang de suflet pereche, ca sa cada repede.

        Anyway, cred ca noi ne dezvoltam in ciuda povestilor. Tin minte ca aveam 7 ani si inventasem un joc in care eram printesa si ma duceam sa salvez printul rapit de balaur, cu care ma luptam cu sabia. Si nu cred sa fii citit undeva povestea asta.

        Desi nu prea cred in traumele lasate de povesti, cred ca ar trebui sa fim expusi la mai multe modele feminine. Si fetele care treb sa vada femei puternice si baietii care trebuie sa auda si cum printul spala vasele seara.

    • Mihaela says:

      Sunt de acord cu Maria, de data aceasta, si nu cu tine. Si mie mi-au fost citite povesti cand eram mica, mai tarziu am vazut si desenele, am trecut la alte carti, dar nu am fost deloc traumatizata. Ca si copil nu aveam notiunea independentei, nu stiam ce e aia o relatie, nu imi cream asteptari de suflete pereche pe baza unei povesti. Da, ramane ca si ideal, daca vrei, cred ca toti ne dorim sa ne gasim persoana potrivita si chiar sa traim pana la adanci batraneti impreuna.
      Poate la fel de rau e ca tu ii spui Sofiei ca sansele sa gaseasca o astfel de relatie sunt infime si deci nu are de ce sa se implice prea mult, oricum divorteaza. E un scenariu la fel de plauzibil ca cel facut de tine.
      Daca vrei povesti in alt registru, sunt convinsa ca exista. Oricum, viata, familia, anturajul vor conta mult mai mult pentru dezvoltarea ei. Si nici nu poti compara cu experienta ta, poate ea nu va fi introvertita, poate ea, ca femeie, va avea alte abilitati prin care sa decida daca e cazul sa fie intransigenta sau nu.
      Si da, visam la ziua nuntii, unele dintre noi, doar pentru ca avem ideea de a ne face o familie, de a avea copii. Visam de mici la cum va arata rochia de “printesa” pentru ca na, o data in viata ai sansa sa o porti si sa fim seriosi, arata extraordinar, dar nu pentru ca el vine pe calul lui alb si ne salveaza :)
      Oricum, voi veti trai fericiti pana la adanci batraneti si ea sigur nu te va crede cand o sa ii spui ca exista si alta varianta. Cam asa se intampla cand ai parinti frumosi si vezi asta in casa :)

  7. violeta says:

    Eu am o intrebare: de ce te-ar deranja happy-end-urile din povestile pentru copii? Nu vad nimic gresit sau deranjant in faptul ca povestile se termina frumos, cu iubirea si binele care inving intotdeauna. Nu doar copiilor treaba asta le da un sentiment placut, de liniste si siguranta, ci si oamenilor mari. De ce consideri ca e oportun ca Sofia, la 3 ani, sa stie ca nu toate casniciile sunt fericite si dureaza pana la adanci batraneti?… Nu am vrut sa supar cu intrebarea mea, dar e primul lucru care mi-a venit in minte.

    • nu neaparat pentru ca sunt cliseistice si mincinoase, ci mai probabil pentru ca mi se par periculoase pentru psihicul viitorului adult.
      din pacate comentariul tau a ajuns in spam si de-abia acum l-am vazut, am detaliat un pic in alt comentariu, mai sus.

  8. Anamaria says:

    Cred ca ai putea sa o intrebi pe Sof care crede ea ca e finalul povestii. Sunt curioasa ce isi poate imagina ea.
    + posibil final de poveste: printesa s-a imbolnavit si a murit tanara. sau a murit intr-un accident de serviciu :D

  9. catintherain says:

    Traumatizata de povesti nu am fost (ba chiar imi placeau cele horror), dar cu idei fixe despre relatii m-am pricopsit, si nici la 32 de ani n-am scapat complet de ele. Desigur, nu am dobandit aceste fixuri doar din povestile copilariei, dar si majoritatea celorlalte produse culturale precum filme, romane, melodii etc tot in jurul acestor idei graviteaza, sau gravitau “pe vremea mea”: femeia este element pasiv, esenta vietii ei e dragostea unui barbat, ea nu exista daca nu se reflecta in ochii lui, trebuie mereu salvata (mai ales de ea insasi), valoarea ei umana e direct proportionala cu frumusetea fizica, si mereu trebuie sa-si ajusteze comportamentul pentru a placea altora si a nu fi judecata.
    Cred ca e bine ca un copil sa creada in finaluri fericite, dar final fericit nu trebuie sa fie musai casatoria. Dar nici cu edulcorarea povestilor clasice nu prea sunt de acord… poate e mai bine sa se astepte pana la o varsta la care se poate avea o discutie cu copilul despre ce e realist si ce nu, in cazul povestilor mai problematice.

  10. Adriana B says:

    Evident, se pot selecta povestile. Si da, se pot evita / schimba fragmentele pe care le consideram nepotrivite (asa procedam si noi in primii 2-3 ani). Se pare insa ca cei mici nu percept povestile asa cum o face noi, adultii. Obisnuim sa discutam mult cu copilul pe marginea celor citite, cred ca etapa asta are un rol important atunci cand vorbim despre ceea ce ii influenteaza pe copii / ideile cu care raman in urma unei lecturi.

    Sunt pe piata multe optiuni dintre care se poate alege (spre deosebire de perioada copilariei nostre)… nu vad rostul lecturilor pe care le consideram nepotrivite pt copii si sa ne chinuim sa schimbam finalul (eu am clacat la Ispirescu, ne-a rugat copilul sa-i citim insa a fost imposibil, era cazul sa schimb 75% din poveste).

    Pe langa lecturile preferate ale copilului, noua ne-a placut si asta (chiar ne-a fost de ajutor intr-un impas):
    http://www.elefant.ro/carti/carti-de-specialitate/stiinte-umaniste/psihologie/iii-povesti-vindecatoare-pentru-copii-si-adolescenti-folosirea-metaforelor-in-terapie-158544.html

  11. Maria says:

    Cand va citi piticuta povestile singura si va vedea ca nu sunt cum i le-ai citit tu, nu te va acuza ca ai mintit-o?

    • hm, eu stiu… la asta nu m-am gandit.
      e greu :))

      • Maria says:

        E greu, intr-adevar dar imi plac oamenii corecti si cinstiti 100%. Ori citesti alte povesti ori pe astea clasice dar asa cum sunt. Nu-mi plac oamenii care merg pe principiul “vaaai, nu mananc miel de Paste ca sufera dar mananc curcan, peste, vita etc”… Adica mielul nu merita sa moara ca sufera dar curcanul merita? El nu sufera? Salata cand o smulgi nu sufera? “Sunt ateu dar ma cunun in biserica pentru neamuri”. Pai ori esti pana la capat ori nu mai esti? Nu-mi plac povestile clasice dar le citesc si schimb finalul, eventual un pic si continutul… Pai? Nu imi invat copilul sa minta dar exista mos Craciun, Iepuras si finalul la povesti e altul.. Piticuta va invata ca tati o pacaleste, ca povestile de fapt sunt altfel.

        • Ei, e un pic ciudat totusi sa zici ca ai mintit in legatura cu o poveste, povestea fiind, la nivel primar, o minciuna ea insasi.
          Iar acest lucru este evident din faptul ca exista in circulatie mai multe variante ale aceleiasi povesti.
          De exemplu poate fi acuzat Disney de minciuna doar pentru ca adaptarile lor dupa povesti clasice nu respecta intotdeauna firul narativ al povestii clasice?
          Uite de ex. Sofia are o carte cu Rapunzel facuta dupa adaptarea Disney. Cand am cautat pe internet povestea clasica, am decoperit ca in afara de par, putine lucruri erau la fel. Sof m-a corectat bineinteles conform versiunii disney, pe care o aflase prima, apoi i-am spus ca exista mai multe versiuni si nu a avut nici o problema cu asta.

  12. Ioana says:

    Eu imi amintesc perfect cartile cu povesti si desene extraordinar de frumoase, primite cadou de la mama cu ocazia lui Mos Gerila ( de ceilalti mosi primeam haine, ciorapi si sosete si dulciuri). Nu mi-au placut niciodata povestile cu printese, cenusarese si mai stiu eu ce frumuseti adormite pentru ca vedeam discordanta dintre realitate si ceea ce citeam. Cand in familia mea nu se intampla ceea ce scria in carti, ma refugiam in povestile acelea ilustrate si realizam ca viata nu este deloc asa faina, poate de-asta incepusem sa le si urasc. Mi-au placut in schimb, foarte mult, povestirile despre animale, legendele Olimpului si cartile de aventura ale lui Karl May. Si, desi vedeam ca oamenii nu sunt deloc cinstiti si nobili ca personajele mele preferate, imi doream sa fiu ca ele. Si s-ar putea sa fi iesit ceva de genul :)
    Nu am inca un copil dar atunci cand va veni vremea, as vrea sa ii citesc mai degraba povesti care au legatura cu realitatea, din care poate invata ceva, nu ca o femeie trebuie sa fie cuminte, harnica, frumoasa si asa va fi fericita. Nu de alta, dar sper sa iasa mai degraba astronom decat papusa siliconata. Din fericire, am inteles ca sunt cateva mamici care au inceput sa publice povestiri, iar daca nici asa nu e de ajuns, voi incerca sa le inventez eu pe loc.

    • Too Dear says:

      Pentru mine a fost cumva tocmai pe invers. La mine acasa era haos si acele povesti erau un frumos refugiu si o speranta de mai bine. Cu toate acestea, nu am invatat ca misiunea mea in viata e sa ma casatoresc (quiet the opposite I must say) sau sa ma astept ca salvarea mea este un barbat. Din discutiile pe care le-am avut un psiholog, am inteles ca cea mai mare influenta asupra unui copil o au parintii si comportamentele lor.

    • Iti spun cu simpatie ca asta cu “voi inventa eu povesti pe loc” e afirmatie tipica pentru oameni fara copii. :-))
      Asa gandeam si eu. Apoi, cand esti rupt de oboseala si tracasat si inca intr-o mie de feluri, sa inventezi cel putin 2 povesti pe zi este ultimul lucru pe care ti-l doresti.
      Si trebuie sa fie povesti noi, ca copilul nu e prost, el retine ce i-ai spus deja.
      A incercat nevasta-mea faza asta vreo 2 saptamani cand era Sof mai mica pana si-a dat seama ca oricum incepea povestea, in 3 minute ajungea sa “inventeze” aceeasi poveste pe care o mai spusese si in ziua anterioara. :-)))

      • Ioana says:

        Uff… cand nu ai copii, inca te gandesti ca totul va fi roz si nici nu iei in seama oboseala, stresul, nesomnul :) Dar da, e foarte posibil sa ma tina 3 zile. Poate ca ar merge insa un exercitiu de genul mama incepe povestea cu, nu stiu, o ratusca si copilul continua; fiecare adauga cate o actiune pana e gata povestea :)

        • Maria says:

          O activitate frumoasa in timul zilei, dar exclusa cand incerci sa adormi copilul cu o poveste. Ca daca ii dai drumul robinetului cu vorbe, s-a zis cu somnul…

      • Noi inca inventam povesti pe loc. Pentru ca la doi ani si 8 luni cit are ea, cred ca are nevoie de povesti scurte, de citeva minute, care sa includa lucruri familiare ei (deseori imi cere povesti cu ea insasi, cu caruciorul ei de jucarie, cu maimuta ei Mimi etc.) Tin mult sa i le spun pe intuneric, ca sa citesc imi trebuie lumina (fie el si telefonul, tot e o distragere a atentiei pt ea), plus ca adoarme mingiindu-ne pe mina. In plus, povestile astea ma ajuta pe mine sa introduc si chestii care ma framinta la momentul respectiv, gen facut la olita, cum nu luam jucariile copiilor din mina lor, nu lovim, ma rog, chestii “moralizatoare”.

        • da, buna tehnica asta cu introdusul pe agenda copilului a lucrurilor pe care vrem sa le faca pe care le descrii. Si eu fac asta uneori, atunci cand ea pune diferite intrebari pe marginea povestilor pe care le citim – acum de exemplu are o perioada “de ce” in care nu ma lasa sa spun mai mult de 5 cuvinte la un loc, ma bombardeaza in continuu cu intrebari :)

  13. Loredana says:

    Cred ca este o generalizare periculoasa…
    Si schimband finalul pentru a incerca sa schimbi programarea copilului catre o viata pasiva, poti sa schimbi de fapt programul, inducandu-i ca nu exista relatii fericite decat pe o perioada scurta de timp.
    Ca in orice alt aspect din viata asta, secretul cred ca sta in echilibru: echilibreaza basmele cu printese cu alte povesti.
    Exemple de povesti cu fete independente: Fata babei si fata mosului, Scufita rosie, Cenusareasa, Sarea in bucate, Soacrea cu trei nurori, Hansel si Gretel…
    Si poti copleta cu povesti care nu vorbesc deloc de printese: Ridichea uriasa, Croitorasul cel viteaz, Punguta cu doi bani, Povestea porcului…
    Si uite un exemplu de inceput de poveste despre pintese, care nu prezinta frumusetea fetei ca un atu, ci vrednicia ei:
    “A fost odată un imparat bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei”

    • cred ca nu am scris in post ca eu nu vreau sa elimin complet finalurile cu “au trait fericiti”, vreau doar sa mai termin povestile si in alte feluri, alternativ.
      adica uneori asa, alteori asa.

  14. Moni says:

    E important sa luam in considerare si urmatoarele chestii, despre povestile din copilarie:
    – copiilor ar trebui sa le fie foarte clar ca tot ce se intampla in povesti este intr-un trecut fantastic, atunci existau imparati, fete de imparat, zmei care furau luna si soarele de pe cer, balauri cu sapte capete, greuceanu care s-a dus sa recupereze luna si soarele si a primit in schimb jumatate din imparatie si fata imparatului de sotie etc. Copiii vad chiar de mici ca lumea nu e asa, adica tot ce e in povesti nu mai bate cu lumea moderna in care traiesc ei, deci nu vad de ce ar crede pe bune ca asta e menirea printesei, sa fie data ca premiu de catre tatal ei. Da, in poveste fata avea menirea sa se casatoreasca, dar asta era atunci, in vremea aia trecuta.
    -multe povesti redau de fapt un traseu de maturizare al unui personaj care are ceva de dovedit: de ex praslea, cel mai mic dintre toti fratii, toti aveau asteptari mici de la el si mari de la fratii lui mai mari, dar el totusi reuseste sa faca ce nimeni nu a reusit si sa obtina respectul tuturor (si printesa de sotie :) ) De multe ori eroul e un coate-goale care reuseste sa isi depaseasca conditia pentru ca are curaj, inteligenta, empatie, etc Asta e de fapt eseta povestii, ca eroul a luptat cu ce avut el mai bun si a reusit sa isi atinga scopul. Acum ca scopul lui era printesa de sotie, e irelevant, putea fi orice.
    -pe parcursul aventurii eroului principal el are sansa sa arate mila si empatie si va fi rasplatit ca atare: salveaza de la moarte o albina si albina ii va veni in ajutor cand va avea nevoie, Copiii pot invata ca facutul de bine poate avea rezultate pozitive.
    – tot pe parcursul aventurii, eroul intalneste personaje care ii inseala increderea, din nou, copiii pot invata precautia si ca nu totul este ce pare a fi.
    – problema ramane cu fetele/printesele, cum sunt ele portretizate, ca fiind pasive, valori de schimb, sunt date ca premii, dar eu nu inteleg de ce fetitele se indentifica cu printesele din povesti, care nu participa la nici o actiune, in loc sa se identifice cu eroul de sex masculin, pentru ca el trece prin toate incercarile si povestea era despre el.
    Pe de alta parte, cand eram eu mica, nu eram intoxicati de printesele Disney si marketingul lor, si imi dau seama ca acele povesti/filme Disney nu au nimic in comun cu povestile romanesti (desi sunt toate bazate pe povesti adunate din folclorul international), adica calitatiile eroului principal: inteligenta, curaj, omenie, empatie s-au inlocuit cu frumusete (mai ales) si bunatate si scopul principal a devenit castigarea inimii unui print (si asta poate fi privita ca o dezvoltare personala :)) ).
    Asta e valabil mai ales la filmele Disney vechi. Cumva Disney a luat povesti si le-a schimbat ca sa aiba un final pozitiv care prinde la audienta. De exemplu, Mica sirena de Hans C. Andersen (nu se recomanda la varste mici ), in povestea originala, a murit, s-a transformat in spuma de mare, pentru ca printul nu a iubit-o (in timp util). Final tragic, realist, a pariat si a pierdut. Copiii au nevoie de finaluri pozitive mai ales la varsta mica, de aceea “Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, merge. Dar poti inlocui cu “Si-am incalecat pe-o sa, si ti-am spus povestea asa!” .
    Povestile invechite unde nu exista nici un personaj cu calitati notabile (in afara de: fata de imparat, frumoasa, proasta de buna ce e) pot fi inlocuite cu alte povesti mai consistente, ca sunt destule de unde se poate alege. Si daca nu inlocuite, ca fetita e indragostita de Alba ca zapada, atunci macar completate cu povesti mai interesante si mai de calitate.
    Am scris prea mult, plange tastatura ..:-s

  15. ana says:

    Mie mi se parea extrem de dubios ca majoritatea lucrurilor miraculoase li se intamplau orfanilor.
    Si era asa plictisitor ca mai toate povestile semanau. Exceptie Andersen, unele de Slavici, Sarea in bucate, chiar si unele de Ispirescu. Sarea in bucate e cam „pro-curcubeu” daca ne gandim bine. Si niste povesti niciodata reeditate in romana si greu de gasit chiar si pe net, cele din muntii Dolomiti, hibride italo-germanice.

    Toata mitologia din jurul iubirii, nu doar povestile, e periculoasa, chiar si pentru baieti, li se inoculeaza ideea ca e de ajuns sa isi demonstreze dragostea prin gesturi nebunesti si e de ajuns sa cucereasca fata – cand in lumea reala mai degraba le indeparteaza prin gesturile prea patimase, deci urmeaza dezamagirea (stalking sau romantism?).

    Pe youtube si minimax gasiti si excelentele Povesti din folclorul maghiar, multe sunt identice cu ale noastre, unele nefiind de fapt pentru copii, te vei distra cu siguranta si tu.

  16. S. says:

    Eu am inceput sa citesc relativ repede, undeva pe la 3 ani. Dupa o vreme i-am spus lui taica-meu ca mi se par oribile toate povestile alea care incep/se termina cu cineva asasinat sau abuzat (toata seria de capre, iezi, cocosi, pungute si alte minuni) si tata s-a executat prompt, nu ma intreba de unde dar mi-a facut cunostinta cu A.A. Milne si alti autori care n-aveau treaba cu printese, sabloane feministe si cu povesti pe termen lung. Asa mi s-au mai normalizat si mie asteptarile de la viata si mi-au mai trecut din sechele :-) Copiilor mei cand ma rugau sa le povestesc, le povesteam chestii reale din viata mea sau a tatalui lor, asa puteau intotdeauna sa se raporteze daca ce simt ei se intampla si la altii sau nu, povesti generatoare de multe alte discutii conexe. Iar despre citit, acum la 6 si 8 ani sunt amandoi devoratori de carti, dar i-am introdus (si eu si scoala, care ne ajuta fantastic pe partea asta, am socotit anul trecut, fiu-meu a primit cel putin doua sute de carti in cursul anului scolar doar de la biblioteca scolii) catre toti autorii posibili cu opere potrivite varstei lor – cu anotatii pe margine si discutii despre ce citesc. Fara infrumusetari stupide, copiii mei stiu ca viata nu e intotdeauna alba sau neagra si uneori lucrurile se complica tare, mi se pare esential sa ramanem realisti, copiii oricum au o imaginatie debordanta pe care o folosesc tot timpul :-D

  17. sevenfloor says:

    Sunt de acord cu Maria si Mihaela ! Si mie mi-au fost citite povesti cand eram mic, mai tarziu am vazut si desenele, dar nu am fost deloc traumatizat. E ca si cum copii cred in ce au auzit cind erau mici si gata toata viata numai asa este. Cresc si nu mai cred chair toate povestile.
    NU stiu cum poti crede tu ca copii raman doar cu asa idei de cand erau f.f. mici.
    Dar ei nu crezi ca se maturizeaza?? Sau poate tu crezi ca raman copii toata viata? Gresit. Eu zic sa nu iti faci probleme de povesti care se termina frumos …sunt prea mici pentru finaluri ciudate la care tu spui ca te gandesti!! Ce stie ce e aceea divort? Sau vrei sa stie cuvinte grele de la varste f. mici ?
    Si chiar ca imaginatia devine bolnava sa le spui al copii finaluri cu …au ramas prieteni / au divortat/ i-a calcat masina!
    Daca mediul in care traiesc persista sa le spuna numai povesti pana la 10-15 ani daaaa atunci si la 20 o sa creada in povesti.
    Parerea mea.

  18. corina says:

    Uite, pe mine ma socheaza parintii moderni care nu le zic copiilor de mos craciun, pe motivul ca “traumatizeaza copilul”. Majoritatea am trit cu credinta ca ms craciun exista, si nu prea am vazut aduli traumatizati din cauza acestei minciuni.

    Mie mi s-ar parea o cruzime ca fiicei mele sa nu ii zic ca mos craciun si alte personaje fantastice exista. Nu vad copilaria fara mos craciun si mos nicolae, de exemplu.

    • :))
      http://www.printesaurbana.ro/2015/12/adevarul-despre-mos-craciun.html

      motivul pentru care eu ii spun copilului ca nu exista Mos Craciun nu e ca sa nu-l traumatizez, ci pentru ca asta e adevarul si ca principiu general, eu nu ii mint pe copii.
      nu e nevoie ca Mos Craciun sa fie real pentru ca “momentul Mos Craciun” sa fie unul frumos si memorabil, e la fel de frumos si daca ii spunem copilului adevarul, anume ca Mos Craciun e un personaj de poveste.
      nu e nevoie sa-i spui “nu exista”, poti sa-i spui ca exista in povesti, la fel ca toate celelalte personaje de povesti.

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s