De ce fac oamenii copii?

Lasand la o parte motivele gen “s-a rupt prezervativul”, “era prea tarziu sa mai fac avort”, “ca sa aiba cine mosteni imperiul”, “pentru ca e cel mai bun accesoriu pentru sanii mei” sau “asa a randuit domnul nostru”, cred ca oamenii nu stiu nici ei de ce fac copii.

Noi suntem o alta generatie (da, stiu, fiecare noua generatie e o alta generatie), dar daca imi intreb bunicii sau parintii, cred ca un raspuns probabil este “ca sa aiba cine sa-mi dea o cana de apa la batranete, maica”.

De parca la batranete cea mai mare problema a ta este ca ti-e sete, esti in pericol sa mori de sete. Mai degraba as putea inteleg “ca sa aiba cine sa-mi schimbe scutecul la batranete, maica”, asta pot sa inteleg, dar adevarul e ca poti oricand sa platesti pe cineva sa te stearga la fund la batranete, cred eu. Ba chiar e cel mai indicat lucru de facut – nu ca e complet absurd sa faci un copil doar ca sa il chinui tu la batranete cu incontinenta ta?

Mult mai bine este sa economisesti niste bani toata viata si la batranete sa te muti in cea mai smechera casa de batrani, unde poti sa alegi sa-ti faca baita cu buretele o gagica sexi fata de care nu o sa ai niciodata sentimente de vinovatie, ca doar o platesti. Plus ca nici nu e garantat ca daca faci copii o sa aiba cine sa te adape la batranete: daca esti suficient de tampit si-i terorizezi pe copiii aia 30 de ani cu ideile tale fixe, s-ar putea ca la batranete sa nu te mai suporte nici macar ei, deci adio scutece curate.

Deci trebuie sa fie altceva. Trebuie sa fie specia, instinctul de reproducere, impulsul irepresibil. Acest lucru sta probabil la baza afirmatiilor de genul “odata ce am avut copilul, viata mea a inceput sa aiba sens”. Da, adica inainte nu ti se parea ca avea vreun sens, tot ce faceai faceai in scarba.

De exemplu, cand eram in liceu si mi s-a facut primul sex oral, imediat dupa aia m-am gandit ca viata mea nu are niciun sens. Cand am intrat la facultate si ma gandeam ca o sa ma distrez maxim (nu s-a intamplat), eram pe culmile disperarii. Cand am luat primul salariu si ma gandeam la cate rahaturi pot sa cumpar cu el, eram deprimat ca nu am copil. Cand mi-am luat prima masina, viata nu avea nici cel mai mic sens. Cand m-am tinut pe schiuri mai mult de 5 minute si ma dadeam pe powder, nu ma puteam gandi decat la desertaciunea lucrurilor. Cand am cerut-o in casatorie si a zis da, la fel, ma scaldam in cea mai neagra lipsa de sens din cate i-au fost dat omenirii sa cunoasca.

Bullshit. Nu zic ca e imposibil ca de-abia dupa ce faci un copil viata ta sa capete sens, avand in vedere ca cei mai multi dintre noi traim intr-adevar degeaba, dar in acelasi timp sunt sanse destul de mari ca treburile sa fie aranjate la modul profesionit de catre specie. Adica specia vrea sa asigure supravietuirea progeniturii, motiv pentru care descarca o galeata de hormoni din aia familisti in capetele noastre si ne face sa credem ca de-abia de-acum incolo  viata are sens, deci merita sa-mi pierd vremea la munca deoarece asigur copilului un viitor.

Eu am intrebat-o intr-o zi pe Ioana de ce facem noi copil si ea a raspuns „pentru ca stiu ca tu iti doresti foarte mult”. Este adevarat: nu de putine ori m-am gandit ce misto ar fi sa am un copil: as avea si eu cu cine sa ma joc cu elicopterul telecomandat care mi s-a stricat acum 2 ani si mi-a fost rusine sa cumpar altul, as avea fata de cine sa fiu autoritar pentru ca la serviciu sunt sef doar peste o singura persoana si e asa draguta ca nu pot sa tip la ea cand sunt nervos, as avea pe cine sa invat sa-mi aduca berea din frigider si telecomanda de sub pat, as avea pe cine sa bat la cap sa faca in viata lucrurile pe care eu nu am reusit sa le fac, si, desigur, as avea pe cine sa iubesc neconditionat, ca pe nevasta am stabilit ca o iubesc neconditionat cu conditia sa nu ma paraseasca vreodata, caz in care ma sinucid si o bantui tot restul vietii ei.

Deci despre iubit cred ca e vorba. Sau poate o fi intr-adevar despre schimbat scutecele la batranete, cine stie.