Prima saptamana acasa

Sa si scriu ceva, daca tot stau acasa, nu? Acum ca am terminat ce-aveam de facut pentru scarbici, ca, nu-i asa, lumea se opreste in loc daca nu sunt eu la birou, m-am gandit sa m-apuc de notat treburi dupa prima saptamana in care am fost om cu copchil mic acasa. 

Acu’ vreo doua nopti: plimb copilul vreo 20 de minute prin casa, la 3 noaptea, ca o durea burta si am descoperit intamplator ca daca pasesc viguros se calmeaza, ba chiar adoarme. Ma opresc de mai multe ori, ca sa testez ca e intr-adevar adormita, si pare sa fie. O pun cu grija in landou, se misca un pic dar nicio problema, doarme in continuare. O acopar cu o paturica si nu-mi vine sa cred: voi putea sa ma uit si eu la tv macar un pic pe schimbul meu. Ma asez pe canapea, imi potrivesc pernele sub cap si ma acopar cu patura. Iau telecomanda in mana si, fix cu o fractiune de secunda inainte ca degetul meu sa atinga butonul de Channel up, copilul scanceste… si totul se reseteaza de la zero.

Dar eu am si ghinion, asa cred. Adica atunci cand copilul a debutat cu ceva (agitatie, colici), a debutat pe schimbul meu. M-am simtit incompetent: cum de nu pot sa adorm copilul? Trebuie sa pot, imi tot spun si uite-asa ajung sa ma gandesc cum ar fi sa pun aspiratorul la 3 noaptea, ca la aspirator am vazut eu ca se linisteste. Sper ca inainte sa plece sa fur si eu ceva know-how de la mama-soacra, care are in mod evident o rata de succes la adormit copilul mai mare decat mine.

Sunt niste chestiii pe care le-am invatat in timpul asta: nu exista reguli, nu exista scurtaturi, oboseala/epuizarea si fondul anxios fac ca lucrurile sa scape foarte repede de sub control, o zi nu prea seamana cu alta si in fiecare zi se poate intampla (si se intampla) cate ceva nou, iar atentia acordata mamei este cel putin la fel de importanta ca atentia acordata bebelusului. Evident, faptul ca am invatat lucrurile astea si ca le stiu nu ma ajuta pe mine cu nimic, ma va ajuta eventual sa par experimentat atunci cand va fi cazul sa i le spun unuia care va trece si el prin aceleasi lucruri si pe care sfaturile mele nu-l vor ajuta cu nimic.

Eu in general sunt un tip destul de prudent si neincrezator, asa ca m-am mirat un pic cand am descoperit ca in legatura cu copilul sunt mult mai zen decat ma asteptam. Sigur, ma mai molipsesc si eu uneori de tot felul de panici mici, dar in general sunt neasteptat de relaxat. O sa fie bine, copchilul nu e un lucru atat de complicat. Este doar foarte greu, dar trece, si deci nu conteaza. Nervi da, ca-s foarte obosit si deci irascibil, dar griji nu. Nici nu-mi permit de altfel sa-mi fac griji, mi se pare complet inutil si ineficient, mai ales in situatia asta.

Ce-ar mai fi de spus? Imi place foarte mult de mine cand ma plimb cu carutul. Daca as putea, m-as plimba toata ziua cu el, ceea ce explica de ce ieri cand a inceput furtuna aia foarte puternica eu eram la 30 de minute departare de casa cu carutul si a trebuit sa chem cavaleria sa ne salveze.

Timpul trece foarte repede. Extraordinar de repede, as spune. Incepand cu travaliul si nasterea, care au trecut intr-o clipita, continuand cu cele 3 zile in spital care acum sunt aproape o nebuloasa in capul meu, nu prea stiu cand a trecut ultima saptamana. Stiu ca pare absurd, dar nu prea e timp de mare lucru. Si pentru ca in continuu esti calare pe copil, indiferent ca mananca sau doarme sau plange, si pentru ca in scurtele pauze cand nu esti calare pe copil, tot la copil te gandesti.

Evident, acum la final in mod normal urmeaza sa spun ca merita. Sincer, nici nu m-am gandit in termenii astia, daca merita sau nu. Ma gandesc ca pana acum nu se cunosc cazuri de copii asa mici care sa-si fi omorat parintii, desi de tocat sunt sigur ca i-au tocat marunt marunt, si in acelasi timp, cand ma plimb noaptea cu ea in brate si-mi trage cate un zambet involuntar, simt ca mi se taie picioarele si ma topesc cu totul. Sigur ca merita, daca tineti neaparat sa faceti un calcul din asta.

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

7 Responses to Prima saptamana acasa

  1. Uof…e un pic greu la inceput insa sa stii. dragul meul, ca imi place de tine ZEN! Foarte bine faci ca esti zen, sper sa te tina cat mai mult. Asa trebuie sa fii. Acu’ pe bune, copilul e bine, semnaleaza el singur pericolul, in rest…e o fiinta extreeeem de inteligenta care afla foarte repede urmatoarele:
    1. masina aia de lapte miroase intr-un fel…aia e mami…e mai moale si mai misto!
    2. ala care poate fizic sa ma plimbe cat mai mult in brate, carca, carut, maini…ala e tati, e simpatic teribil, si cand se va duce la munca eu il voi astepta sa intre pe usa de zici ca e dumnezeu!
    3. bunicii sunt cei mai buni de santajat din orice pozitie prestez!

  2. Carla says:

    Liviu,sunt convinsa ca te descurci mai bine decat spui.Sa ai grija de tine si de fete.Esti cel mai important barbat din viata lor,sa stii.

  3. CristianC says:

    Primele 6 saptamani sunt mai grele. Dupa aceea iti intri in ritm. Daca nu mai faci fata poti sa procedezi ca mine – iti rupi piciorul :))
    Succes.

  4. arakelian says:

    felicitari ca ai descoperit secretul parintelii. Zen sa fiti cu totii. Si cand o veni cu cercer in nas la 4 dim. de la disco :D

    A 2a reusita e ca ai descoperit ca copilul se calmeaza cand mergi. Asa ca sa vezi ce sport poti sa faci… La noi tot asta o calma cand o puneam pe umarul meu, in pozitie oblica. intr-un anumit unghi. Asa ca faceam treburili/mancam cu ea asa in perioada de colici. Cred ca ritmul plimbarilor din burtica o facea sa se simta confortabil, sau o ajuta la digestie, etc. Nu stiu explicatia. Acum imi pare rau ca nu mi=am luat atunci o esarfa sa o port la piept, ca africancele – atunci insa nu stiam de asa ceva.

  5. eu visez la un fotoliu de-ala balansoar.
    uţa-uţa şi tu şi cocuţa.

  6. Mihai Lambru says:

    Salut. Uite aici cum isi adorm unele mamici copilasii: http://www.youtube.com/watch?v=UJPJrBd4TdU . Incearca, poate merge vreuna din metode :) (chiar m-as amuza teribil daca ar fi asa).
    Cand a fost Miruna mica avea perioade de somn de 2 ore, dupa care statea 2 ore treaza. Eu reuseam cateodata sa scad timpul asta plimbandu-ma cu ea prin casa dupa care ma intindeam usor cu ea pe canapea, tinand-o cu urechea in dreptul inimii. Se spune ca bebelusii sunt calmati de sunetul inimii (e o amintire din cele cateva luni petrecute in burtica mamei). Poti incerca si metoda asta. Orice metoda ai alege, iti urez mult succes!

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s