O boacana

Saptamana trecuta Sofia a turnat o galetusa plina cu apa pe parchet. O galetusa mica, vreo juma’ de litru zic eu asa ochiometric. O parte necunoscuta din aceasta apa s-a dus sub dulap. Cat s-a dus sub dulap nu am putut aprecia, ca pe sub dulap incape fix o foaie de hartie, atat e de mica distanta dintre parchet si marginea din fata a dulapului, asa ca nu m-am putut uita.

Este prima ei boacana adevarata, adica eu cel putin nu imi amintesc sa se fi intamplat o alta la fel de serioasa in prezenta mea (nevasta confirma). Zic “adevarata” pentru ca nu a facut-o din neatentie, nu a fost un accident, ci asa a decis ea, ca vrea sa toarne toata apa aia pe parchet. Sigur, mici dezastre s-au mai intamplat, dar din neatentie. De obicei se joaca la cadita de baie in timp ce se umple cu apa si uneori face in baie o aparaie de zile mari, dar na, nu i-am zis in mod clar sa nu mai faca asta, pentru ca acolo e gresie si se sterge usor, iar mie imi place ca ei ii place apa, pentru ca si mie imi place apa. Insa de data asta a varsat apa un pic mai incolo, pe parchet.

Eu am fost cel care a descoperit boacana, care s-a intamplat in cele 2 minute cat noi parintii eram in bucatarie, ocupati cu alte lucruri. Nu mai tin minte exact cum am reactionat pe loc, dar a fost ceva de genul “Hai ma Sof, uite ce ai facut aici”. Nu s-a pus problema de urlat sau mai stiu eu ce. Sofia a zis imediat sa aduc mopul si sa sterg, asa cum fac in baie. Sterg eu sterg, i-am raspuns, dar cu apa de sub dulap cum fac? Si uite cata apa e aici pe parchet, cred ca o sa se umfle parchetul de la atata apa. Iar apa de sub dulap nu pot sa o sterg, ca nu ajung la ea.

Apoi a venit si maica-sa, si a zis si ea cam in acelasi fel in care am zis si eu. M-am dus sa aduc mopul si m-am apucat sa sterg, of ma Sof, imi dai de lucru.

In scurt timp a fost clar ca toti 3 eram incurcati de intamplarea asta si nu prea stiam cum sa reactionam. Eu mormaiam, maica-sa a plecat inapoi la ala micu’, Sofia statea pe acolo, eu nu eram atent la ea.

Apoi a inceput sa zica “Nu mai fac” si in momentul ala am observat ca avea o figura ingrijorata, ca si cum ar fi fost pe cale sa planga. Nu stiu de unde a scos chestia asta cu “Nu mai fac”, eu nu imi amintesc sa mai fi folosit cuvintele astea la adresa ei, insa am inceput sa ma simt vinovat atunci pe loc, instantaneu.

Fir-ar al dracului de parchet, ca si-asa e atat de prost pus incat scartaie si s-a dezghiocat mai peste tot. Unde mai pui ca si eu am umflat parchetul de sub acvariu cand am montat acvariul si-am scapat o galeata de apa pe jos. Acum chiar trebuie sa planga fii-mea pentru ca a facut acelasi lucru?

As fi vrut sa o aud spunand “I’m sorry, man, am gresit, ce pana mea vrei sa fac, sunt copil si nu m-am gandit bine”. Sigur ca fabulez, dar cand a spus “Nu mai fac” eu am avut asa un fel de flashback cu copii batuti si intrebati “Mai faci? Zi ma, mai faci? Tu-ti !@#$%^ ma-tii”. Nu stiu de unde am avut flashback-ul asta, ca mie nu mi s-a intamplat – probabil ca l-oi fi citit in ceva gen “Morometii”.

Nu a mai continuat in nici un fel chestia asta, am sters cat am putut, am bagat hartii sub dulap si asta a fost. Daca se punea pe plans, probabil as fi luat-o in brate sa o consolez, desi dupa aia m-as fi gandit ca ea a facut o prostie si tot ea e cea consolata, ceea ce m-ar fi facut sa iau in calcul o situatie viitoare in care copilul invata ca atunci cand face o boacana, o strategie sa nu fie certata e sa se prefaca foarte afectata, ca sa forteze consolarea parintelui. Nu as fi crezut ca e o manipulatoare nici macar atunci, as fi crezut-o doar inventiva, pentru ca nu pot sa-i cer unui copil de 2.5 ani sa aiba constiinta morala, insa sunt multumit ca nu s-a ajuns acolo si ca nu a plans.

In aceeasi seara, Sofia a scapat pe jos biberonul dupa ce a terminat de baut laptele. In legatura cu asta, i-am spus de mai multe ori sa aiba grija cu sticla aia, pentru ca insista sa o mute ea de colo-colo de fiecare data. Iar nu era nimeni de fata, dar eu am auzit bufnitura, de dupa canapea. A venit la mine si mi-a spus “am scapat sticla pe jos”. I-am raspuns imediat, nepasator, “nu-i nimic, se mai intampla” si am fost destul de mandru de mine. Duminica a varsat o parte din berea maica-sii pe jos, in bucatarie, ca insista sa toarne ea berea din doza in pahar (bere fara alcool). Am sters, ca e gresie.

Stiu, postul asta e complet irelevant pentru voi, ce mare chestie ca a facut copilul o mica boacana, dar ideea e ca in continuare nu pot sa inteleg in ruptul capului cum e sa-ti bati copilul pentru ca a facut o prostie. Poate a mea inca nu a facut prostii destul de mari, desi nu ma pot gandi in acest moment ce prostie ar putea sa faca asa incat sa-mi vina (numai sa-mi vina) sa o bat. Daca doamne fere’ se intampla sa dea foc la casa, e clar ca vina va fi exclusiv a noastra si voi fi cel mai fericit daca o voi putea salva, deci situatia asta nu se califica. Poate daca va varsa apa pe parchet inca de 10 ori, atunci s-ar putea sa ma enervez, insa cel mai probabil incepand cu a doua oara cand va varsa apa pe parchet voi face sa dispara galetusa si ii voi controla strict accesul la apa, ca sa nu mai poata sa faca asa ceva.

Si mai e ceva. Copilul se uita la mutra ta si reactioneaza in functie de ea. Am avut situatii in care Sofia a facut niste lucruri semi-periculoase (de ex. intr-o zi a gustat niste picaturi de apa scoasa din acvariu, ca nu am fost eu atent) si simpla mea fata ingrijorata a facut-o sa izbucneasca in plans, fara sa-i spun absolut nimic.

Asa ca in momentul asta spun ca nu numai ca bataia e gresita in toate felurile posibile, dar si ca nici nu este “nevoie” de ea in nici o situatie. Si nu este nevoie nici macar de cearta, desi aici probabil e mai usor sa fiu contestat.

Cu conditia, desigur, sa nu fi batut copilul niciodata. Ca daca l-ai batut o data, va trebui sa-l bati din nou, cel mai probabil mai tare. Ii spune legea diminuarii utilitatii/ randamentelor marginale, ati invatat probabil despre ea in liceu, la economie. Sau ati testat-o pe propria piele cand prima prajitura mancata de pofta v-a facut mare placere, iar pe la a treia deja vi s-a facut putin greata de la atata dulce. Sau ati testat-o cand v-ati dat seama ca dupa un timp de cand sunteti impreuna cu o gagica, sexul cu ea nu mai e chiar asa de misto ca la inceput si interesul pentru ea incepe sa dispara.

 

About Liviu as himself

Beautiful. Dirty. Rich. Abstract. Simple. Married. Expecting. Growing. Expecting. Growing X 2.
This entry was posted in Viata de tata. Bookmark the permalink.

5 Responses to O boacana

  1. carmen says:

    Exact ca si paralela dintre reactiile pe care le avem cu adultii si cele pe care le avem cu copiii, adica daca un coleg de birou face o greseala care te afecteaza si pe tine [de exemplu, acum ceva ani eram account, si am dat forward cu cerinta unui client la departamentul de creatie, iar tipul de la creatie a vrut sa imi dea mie reply, dar a dat clientului cu “Mare bou si asta”] nu te apuci sa il plesnesti, asa nu plesnesti nici copilul cand “vrea sa stea in cap pe mobila”. Nici macar nu il certi, pe coleg ma refer, ca nu iti permiti sa ii spui, “mai prostule, nici macar atata nu te duce capul, sa dai un amarat de reply”, ca nu iti permiti, fix la fel nu e corect sa spui nici copilului, de ce naiba versi apa pe parchet, nu ti-e rusine, nu esti in stare sa te porti civilizat, etcetera, etcetera, etcetera.

    Din pacate exista aceasta credita inradacinata, ca de fapt copiii sunt niste animale instinctuale, care daca nu iti stiu de frica, te mananca.

    daca totusi copiii ar fi niste animare, ar fi niste catei care ar face orice sa iti faca pe plac (de aia daca spun o injuratura, la care adultii reactioneaza razand, o sa o repete fara sa inteleaga ce zic de fapt, doar pentru ca cei din jur sunt amuzati). La fel si Sofia, care era gata-gata sa planga, doar petnru ca a simtit ca voi nu sunteti multumiti.

    In cazurile in care fac totusi lucruri enervante, in niciun caz nu o fac la adresa noastra, si nu stiu de ce tot luam lucrurile astea personal. Nu varsa apa pe parchet,nu sparg pahare, nu strica jucarii, ca sa ne enerveze pe noi, ci pentru ca vor sa vada ce se intampla daca versi o galeata de apa pe jos, daca dai drumul unui pajar din mana sau ce mecanism face ca ochii papusii sa se inchida cand o culci pe spate.

  2. Raluca says:

    “Copilul trebuie sa mai stie si de frica!”… suna cunoscuta afirmatia asta? Ca eu am tot auzit-o, in diferite ocazii, de la diferite persoane, si m-a ingrozit de fiecare data… Si da, parintii tind sa ia lucrurile personal, ca si cand copilul e IMPOTRIVA lor, si atunci evident ca si ei ajung sa fie impotriva propriului copil. Mi se pare cumplit de trist :(

    Cred ca s-ar schimba enorm de multe lucruri daca s-ar face macar o singura schimbare: sa nu mai luam, noi adultii, lucrurile personal (nici cele facute de copil, nici cele facute de sot/sotie, parinte, coleg, etc)…. Not everything is about us.

    PS. Faine articolele pe aceasta tema, ma intristeaza insa ca este nevoie de astfel de articole.

  3. AlexaM says:

    Abi așteptam un nou articol. Foarte misto’!!!!
    La mai multe si mai dese.

  4. arakelian says:

    hai sa iti explic eu cum am inteles mentalitatea de parinte ce loveste. In primul rand, sa recunoastem adevarul: in Romania unii parinti lovesc cu normalitate. Fiecare avem latura noastra animalica ce era utila in padure, cand reusim sa ne pierdem mintile, cumpanul, si reactionam instictiv (asa cum am invatat din copilaria primitiva): si dau/urla la copil.

    Tu esti norocos sa vii cu bagaj emotional sanatos. Eu nu am. Am fost lovita si am lovit pe fratele meu sistematic. I-am cerut iertare … si nu pot sa mi-o iert. Efortul sa imi controlez aceste iesiri e f. mare, inceputul a fost greu, astazi insa din ce in ce mai bine, imi e firesc.

    Cat timp insa ca nu recunoastem ca un tras de urechi, de codite e bataie, atunci… tot acolo ramanem. Culmea abuzului parintelui e sa fii convins: COPILUL O MERITA, ideal e sa il convingem ca e vina lui si ca o merita, si ca e spre binele lui.

    F. frumos documentarul: https://www.youtube.com/watch?v=OIwfS66fDqo

  5. cristina says:

    Fain articolul. E bine ca Sofia a facut doar o singura data intentionat, fetita mea a reusit de mai multe ori :). Ultima oara am lasat-o sa se joace cu apa la chiuveta si la un moment dat a varsat toata apa dintr-un vas pe jos (pe gresie). Uneori reactionez foarte calm, alteori ma supar. Ii place foarte mult sa se joace cu apa la chiuveta si cand am dispozitie ii fac placerea asta. Daca mi-am asumat asta, atunci incerc sa nu ma supar prea tare cand face cate o nazbatie. Si se distreaza maxim, nu am vazut sa schiteze nici cea mica remuscare daca ma vede suparata :P
    Nu s-a pus problema de bataie, asta este clar.

Dati cu opinionul aici, multumesc.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s